Ținutul Românesc de "La Margine" (U Craina)
- O istorie neștiută care nu se regăsește în manuale
și pe care nu se dorește s-o aflați!
Postat la: 11.03.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
Incheiat in defavoarea
otomanilor, razboiul ruso-germano-turc din 1736-1739 a fost urmat si de
reglementari teritoriale in nordul Marii Negre, Rusia largindu-si granita prin
Tratatul de la 12 septembrie 1740 de la Istambul incheiat cu participarea, ca
observator, a partii germane.
Tratatul se intitula „Statutul
pentru stabilirea de catre Rusia a granitei Rusiei si Turciei si a granitei
Moldovei pe Bug". Prin acesta, Rusia isi adjudeca un teritoriu de „la
Margine" (in rusa „u Craina") de 44.500 km2, de la sud de Kiev pana
la Marea Negra, intre cursurile inferioare ale Bugului si Niprului. Artizanii
au fost tarina Ana Ivanovna (1730-1740) si favoritul sau, generalul Munnich.
Acestia au imaginat planul care depasea viziunea lui Petru I cel Mare de a acapara
toate teritoriile romanesti pana la Nistru, vizand intreaga Moldova pana la
Carpati dar si Muntenia, Dobrogea si teritoriile romanesti dintre Balcani si
Dunare.
Moartea tarinei si succesorii
slabi care au urmat la tron au lasat lucrurile in suspensie pana la preluarea
puterii de catre Ecaterina a II-a cea Mare (1762 1796). Armata rusa ajunge la
Bugul inferior abia in 1764, in contextul pregatirii noului razboi cu Poarta
(1768-1774), incepand inventarierea teritoriului. In 1766, agentul Andrei
Konstantinov raporteaza ca intre Bug si Nistru, in „u Craina" nu exista
„supusi" rusi si se vorbeste „doar romaneste".
Principala fosta cetate turca
Ozu sau Oceakov era un oras ridicat, in 1587, de domnul Moldovei, Petru
Schiopu, despre care spionul Daniel Krwonn, un suedez in slujba Moscovei,
raportase, la 1709, ca este locuit de romani si foarte putin tatari, greci sau
turci. Intre 1587 si 1709, informatorii straini Geovani Botero, Giovani Antonio
Magini si Niccolo Barsi il descrisesera ca pe un „oras vlah", adica
romanesc, aflat in componenta Tarii Moldovei.
In 1769, tarina decide
lichidarea independentei cazacilor si integrarea acestora in armata rusa. Drept
urmare, capitanii (hatmanii/atamanii) cazacilor jura credinta si semneaza
incadrarea cu grade de capitani si colonei in armata rusa. Numele lor sunt:
Topa, Scapa, Taranu, Moldovan, Munteanu, Basarab, Procopie, Dragan, Desalaga,
Ignat, Gologan, Ciorba, Vornicu, Abaza, Pavel Poloboc, Vasile Cociubei,
Constantin Turculet, Apostol, Chigheci, Grigoras, Bogdan, Radu, Focsa,
Grigorcea, Bocsa.
Oare ce simt, in acest moment,
citind aceste nume „ucrainene", istoricul „demitizator" Lucian Boia,
analistii si politicienii lui peste si pupezele de televiziune care oracaie de
25 de ani ca n-avem nici o treaba cu actuala Transnistrie, care n-ar fi
apartinut niciodata Romaniei. Mai rau, nu numai Transnistria intreaga (69.000
km2) ci si Ucraina istorica au fost parte integranta a Tarii Moldovei, de la
1455/1456 pana la 1740 (Ucraina) si 31 decembrie 1791 (Transnistria).
Tarina grupeaza cazacii
„margineni" in doua regimente numite: unul „Muntenesc", sub comanda
colonelului Grigore Buhatel, pe loc si al doilea, „Moldovenesc", dislocat
la Kiev, Simara si Orenburg, ca baza de recrutare pentru regiunea Ekaterinoslav,
sub comanda colonelului Lungu. In restul Moldovei dintre Bug si Carpatii
Orientali, ocupata de rusi in cursul razboiului amintit (1768-1774), prin
persuasiune, promisiuni si cumparare cu bani, tarina organizeaza un corp de
armata romanesc format din voluntari.
Tradand intentia de ocupare a
restului teritoriului Moldovei dintre Bug si Carpatii Orientali acest corp
primeste un statut, in fapt o proiectata Constitutie a viitoare Moldovei
ocupate, intitulat „Invatatura a insasi stapanitoarei mariri Ecaterina a II a,
talmacita pe limba moldoveneasca din ordinul maresalului Petru Al. Rumeantev,
cu osardia si cheltuiala mitropolitului Gavril, de Toma, al doilea
logofat".
Acest corp romanesc de
voluntari (un demn precursor al Diviziei Tudor Vladimirescu) de cca.12.000 de
luptatori, era comandat de nepotii tradatorului domn aclimatizat rus, Dimitrie
Cantemir, Constantin si Dumitrascu (fiii lui Antioh), avea un drapel de lupta
pe care figurau stema imperiala rusa alaturi de bourul Moldovei, uniforme
romanesti si biserica proprie cu serviciu in limba romana.
In 1783, tarina lanseaza
proiectul de „Regat al Daciei" prin care se dorea gruparea, sub
autoritatea arhiducelui Constantin, propus rege, toate teritoriile romanesti
aflate sub suzeranitate otomana. Pentru implementarea lui, lichidand primejdia
turco-tatara din spatele frontului, rusii cuceresc, in 1787, Crimeea. Aceasta
este perioada cand, pe raportul lui Alexandru Mavrocodat, din 1786, tarina
decide infiintarea, in fosta „Ucraina" dintre Bug si Nipru, a unei
constructii administrativ statale, sub numele de „Moldova Noua".
Evolutia politica si militara,
adjudecarea, in 1791, a teritoriului Moldovei dintre Bug si Nistru si faptul ca
deschide zona Bug-Nipru ca teritoriu de colonizare pentru romanii si aromanii
cu atributii militare din fosta Militargrenze (granita militara) a Imperiului
Romano-German, pe masura ce Habsburgii inaintau spre sud, in Serbia, o face sa
opteze, temporar insa, pentru numele......."Noua Serbie".
O „Noua Serbie" locuita,
acum, si de romani si de aromani si in care functiona, ca armata, ...
"Polcul de husari moldoveni". Elementul romanesc dintre Nistru si Bug
fusese intarit, inca din 1736-1739, de luarea in robie si asezarea aici, de
catre generalul Munnich, a cca.100.000 tarani romani, barbati, femei, copii din
Muntenia si teritoriile moldovenesti dintre Nistru si Carpatii Orientali.
Mai radical, contele Panets,
in 1774, ii propusese tarinei stramutarea intregii populatii romanesti a
Moldovei dintre Nistru si Carpatii Orientali, dincoace, in teritoriile
romanesti dintre Nistru si Nipru. In paralel, au fost adusi si colonisti rusi
de dincolo de Nipru. La 1793, facand un recensamant in fosta „Ucraina"
dintre Nipru si Bug, devenita „Noua Serbie", mitropolitul Gavril si
preotul Ivanov constatau ca, din 67 de sate ale regiunii Oceakov, 49 erau curat
romanesti, restul mixte, romano-ruse, dar marii proprietari de pamant erau, in
continuare, romani: Ion si Nicolae Cantacuzino, Teodor Rosetti, Ilie Catargiu,
Sava Badiul, Scarlat Sturdza, Cristea Manuil, Ion Macarescu, Ion Iliescu,
Teodor Sabau, Manuil Saul, Ion Cananau, George Craciun, Anton Pascal, Pintilie
Hagila, Vasile Dodon, Teodor Romanescu, Emanoil Bals etc.
Dupa 1769, asadar, teritoriile
de „la Margine" ale Moldovei au devenit cele dintre Bug si Nistru,
cazacimea libera mutandu-si aici centrul de greutate, consilierul Sumakov
raportand ca, in continuare, situatia etnica se pastreaza, de-a lungul
litoralului Marii Negre, intre Crimeea si Nistru majoritatea locuitorilor fiind
romani. Dupa cucerirea Transnistriei, ultimii cazaci independenti, in frunte cu
generalul Ciorba, coloneii Mandra, Ghinea si Branca, jura credinta intrand in
armata tarista.
Ei vor fi organizati, in 1802,
ca noua cazacime de la Bug, sub numele de Corpul Voznesensc, de catre tarul
Alexandru I (1801-1825). Astazi, Transnistria istorica, de 69.000 km2, a fost
redusa, administrativ teritorial, la 25.100 km2, din care 20.900km2 formeaza
regiunea Odessa, formal in Ucraina, dar sub control rusesc, iar 4.200 km2,
formal, apartin Republicii Moldova, dar sub numele de, inca, RASSM, constituie
o enclava a Moscovei.
Nenorocire mare pentru
minunatii nostri elitisti! Parca ii aud cum urla: „De unde si pana unde,
cazacii, romani? " Pai, hai sa vedem! „Cazac" sau, corect,
„cosaq" inseamna in tatara „pribeag" si in turca „lotru", cu
alte cuvinte „haiduc". Cazacirea la pragurile Niprului a fost un fenomen
similar celei din NV-ul spatiului romanesc, adica haiducirii din mlastinile
Tisei - fuga taranilor romani de pe mosii in zonele de margine, in randul
comunitatilor romanesti vechi dar rare din „No man's land".
Este vorba despre tarani
romani, fugiti printre obsti satesti romanesti vechi aflate, in cazul
„Ucrainei", in zonele de margine sau de granita, disputate Tarii Moldovei,
initial de Uniunea polono-lituaniana si de tatari, apoi de Imperiul Otoman si
Rusia. Zona vizata a fost „pragurile Niprului" („za porojie"), din
care cel mai important poarta, si astazi, numele de VOLOSKII, adica
„Romanesc".
Aici, pe loc uscat, adica SEC,
se facea adunarea de obste pentru deciziile importante, de unde numele de
„SECE". Oamenii se ocupau cu agricultura, vanatoarea, pescuitul, apoi, ca
oameni liberi cu drepturi militare, cu mercenariatul sau raziile pe cont
propriu in teritoriile tataro-otomane si polone. Militar, erau organizati pe
„centurii" adica „sute", de unde in pronuntie slava, „sotni".
Erau condusi de capitani, numiti dupa romanescul hatman (derivat din germanul
hauptman) - atamani.
Fenomenul incepe datorita
devastarilor provocate de razboaiele cu tatarii, turcii si polonii, spre
sfarsitul domniei lui Stefan cel Mare (1457-1504) si ia amploare in secolul
XVI. In 1574, Cancelaria polona il informa pe Maximilian II de Habsburg
(1564-1576) ca numitii cazaci sunt „nu numai din tinuturile noastre, ci si din
cele ale Moscovei, Valahiei si din tarile Luminatiei voastre", adica erau
romani fugari de pretutindeni, inclusiv din Transilvania.
Acelasi fenomen se intampla
dincolo de Nipru, intre Don si Nipru, cazacimea de pe Don fiind formata, insa,
din rusi si romani colonizati din ratiuni militare, cu incepere din 1482-1487,
de Moscova. Este motivul pentru care, tot in 1574, mare vizir, Mehmed Sokoll,
informa cancelariile europene ca „saraciti, s-au unit moldoveni, munteni si
moscoviti si au facut multe pagube... musulmanilor nostri".
Un an mai tarziu, Stefan
Bathory, principe al Transilvaniei (1574-1583) si rege al Poloniei (1575-1586),
ii informa pe Habsburgi ca, in ansamblu, cazacii de o parte si de alta a
Niprului sunt „oameni proveniti din diferite popoare, rusi, romani si chiar
supusi de-ai nostri", adica polonezi si lituanieni. Cei de la pragurile
Niprului, insa, declara Cancelaria polona, in 1578, sunt „cei mai rai dintre
moldoveni".
Pe unii dintre sefii
„marginenilor" (ucrainenilor), polonezii au reusit sa-i atraga, prin
cumparare cu ranguri boieresti, acestia ingrosand, prin deznationalizare,
sleahta polona (familiile Ivanenco, Dumitrasco, Apostol, Afendie, Armasevski,
Tomski, Brazuhi etc.). Majoritatea, insa, au ramas romani legati de domnia
Tarii Moldovei. Prima incercare de unificare a tuturor obstilor volohe
cazacesti sub un singur hatman, a fost facuta de un os domnesc, pretendentul la
tronul Moldovei in 1563, Dimitrie Wizniovietcki, nepot de fiica a lui Stefan
cel Mare.
A fost, insa, invins de Despot
Voda, la 6 noiembrie, „la pod la Vercicani, pre Siret", predat turcilor si
executat in Galata. Romanii cazaci l-au adus, apoi, sub conducerea atamanilor
Loboda si Nadabaicu (in falsele istorii..... Nelevaico), in 1572, pe unul de-al
lor si l-au pus Domn - Ion Voda cel Cumplit (1572-1574). Abia fratele acestuia,
insa, Ioan Nicoara Potcoava (Cretul), adus de atamanii Ceapa si Sah, avea sa
impuna titlul, pentru un veac si jumatate, de Domn al Tarii Moldovei si capitan
al Marginii.
A fost urmat de
„domnisorii" si domnii Petru Cazacul, Constantin Potcoava, Constantin
Lacusta, Petru Schiopul, Ioan Lungu din Lapusna, Ioan Cazacul, Stefan Razvan,
Mihai Viteazul etc. pana la Gheorghe Duca. Nefiind domni, ci doar hatmani
(atamani) recunoscuti de intreaga cazacime, s-au ilustrat din vremea lui Ion
Voda cel Cumplit si pana la sfarsit, pe langa cei mentionati, Ion Nadabaicu,
urmat de Ion Grigore Loboda (1593-1597), pe care polonezii au vrut sa-l
inlocuiasca cu Tihon Baibuza, apoi Samuila Chisca, Ion Sarcu, Ion Opara, Trofin
Romanul (Volosanin), Ioan Sarpila, Timotei Zgura, Dumitru Hunu si, ultimul,
Danila Apostol (1727-1734).
Seria atamanilor romani a fost
intrerupta de Bogdan Hmelnitcki (1648-1654), boiernas polonez rasculat
impotriva regelui, cel care a avut nefericita idee, in 1653, de alipire a
„Marginii" la Rusia. Si aceasta deoarece, nefiind roman, s-a incuscrit cu
domnul si protectorul sau, Vasile Lupu (1634-1653), la disparitia acestuia
fiind vanat si de polonezi si de turci.
Hmelnitcki era polonez, dar
adjunctii sai erau Toader Loboda, polcovnic de Pereiaslav, Martin Puscariu de
Poltava, Ioan Burla de Gdansk, Pavel Apostol de Mirgorod, Ieremia Ganju de Uman
si Dumitrascu Raicea de Pereiaslav. In plus, sub el, comandantii Regimentului
de elita cazacesc „Slobodean", adica al „Libertatii", au fost
generalii de brigada Dimitrie Bancescu si Varlaam Buhatel.
In tratativele cu Rusia,
Hmelnitcki a folosit, pe post de diplomati, pe Pavel Apostol, Dumitrascu
Raicea, Grigore Gamalie de Lubensk, Ion Ursu-capitan de
Poltava si Grigore Cristofor- capitan de Raskov. La sfarsitul sec.XVII, dupa
Gheorghe Duca, succesiunea au asigurat-o hatmanii Stefan Movila, Dimitrie
Cantacuzino si Ene Draghinici. Cazacii, marginenii sau „ucrainienii"
romani au luptat, intre Nistru si Nipru, impotriva polonezilor, sub Bogdan si
Timus Hmelnitcki, fiind considerati de Samuel Kussevicz, starostele de Lemberg,
drept „urmasii dacilor si au puternice virtuti militare". In batalia de la
Liov „cohortele de veterani ale dacilor transnistreni (Veteranae Dacorum
Transnistrianorum) au luptat in centrul liniei de foc".
In batalia de la Zborov
(1649), numai cazaci transnistreni au fost 10.000, iar in cea de la Beresztecko
(1651), 4000. Ulterior, au luptat alaturi de suedezi, impotriva rusilor,
participanad, sub conducerea lui Apostol Chigheci, cca. 8000 in batalia de la
Leahovici (1706) si 4000 in batalia de la Poltava (1709). Ultimul mare hataman,
Danila Apostol, a fost comandantul regimentului de la Mirgorod, dupa tatal sau,
Pavel Efrem si bunicul sau, Apostol.
Este descris de uzurpatorul
sau, Mazepa, nu ca „ucrainean", nu ca „moldovean" ci, clar, ca
„roman", drept „Apostol, de obarsie valaha, barbat din tata merituos in
armata, ostas bun, din toti polcovnicii cel mai vechi, cel mai batran nobil,
castigand cinstirea si dragostea tuturor regimentelor". A murit la
Sorocinti, la 17 ianuarie 1734, succedandu-i fiul sau Petre, polcovnic de
Lubni, care avea sa se integreze ca general de brigada in armata rusa.
Celalalt fiu, Pavel, polcovnic
de Mirgorod, s-a casatorit in 1736, cu fiica generealului rus Matei Muraviov,
urmasul sau fiind celebrul diplomat, scriitor si mason rus Ioan Muraviov
Apostol (1762 - 1851). „Ucraina" istorica asadar, sau teritoriile de „la Margine"
ale Tarii Moldovei au insumat 44.500 km2 (u Craina propriu-zisa) si 69.000 km2
(Transnistria), adica un total de 113.500 km2 de pamant romanesc, rapit Tarii
Moldovei de Rusia.
Un teritoriu in care domnii
Moldovei au intemeiat orasele intre Moghilau, pe Nistru (1600) si Oceakov, pe
Nipru. Si-au stabilit garnizoanele la Lerici (1455), apoi la Caffa si Mangop
(1473-1474), au dat danii boierilor (ex. Boierii Jora sau Golia si Movila
etc.). Toponimele si hidronimele romanesti au fost, in ultimele doua secole,
slavizate, populatia supusa unui regim intens de deznationalizare, in special
in epoca bolsevica, iar termenul „u Craina" a ajuns sa desemneze o alta
realitate geopolitica si etnostatala, nu neaparat datorita Rusiei.
Ajunsa la Nistru in 1791,
Rusia, prin Tarul Alexandru I, a incercat sa ia tot teritoriul ramas Moldovei,
dar si Muntenia intreaga, dintr-o singura lovitura, in 1807, la tratativele cu
Napoleon I. Francezii s-au impotrivit la Tilsit, apoi la Erfurt, declarand ca
principatele nu sunt teritorii turcesti, Rusia trebuind sa solicite, contra
pacii, de la turci, teritorii din „Casa Islamului".
Asa s-a inventat termenul
„Basarabia". Initial, astfel se numea o fisie ingusta de pamant, litorala
Dunarii maritime, fosta „Vlahie" dunareana, pomenita in secolul sec.IX-XII
de bizantini, de la varsarea Siretului, pana la Chilia, adjudecata, in
1343-1345, de domnul muntean, Basarab I si fiul sau, Nicolae Alexandru, de la
Principele Dimitrie (tatar crestinat).
In 1807-1809, rusii au scris
pe harti „Basarabia", intre Siret si Nistru, intre Chilia si Hotin,
prezentandu-l drept teritoriu turcesc, cucerit de turci, de la unul,
Stefan cel Mare, in 1484. Cum francezilor li s-a parut suspecta aceasta
Basarabie atat de mare, rusii si-au cerut scuze reducand „Basarabia" la
teritoriul de 45.630 km2, dintre Prut si Nistru, Chilia si Hotin.
Interesant este ca Circulara
lui Alexandru I catre generalii armatei rusesti de ocupatie din Principatele
Romane dateaza din 1807, cu cinci ani inainte de smulgerea (28 mai 1812) celei
de a treia halci din trupul Tarii Moldovei. Si mai interesant este faptul ca
este deosebit de actuala, deoarece recomandarile se axeaza pe cunoasterea
psihologiei colective si a tarelor elitei politice romanesti:
„Administrand Basarabia,
trebuie cugetat sa se aseze fundamentele unui edificiu mai intins. Poporul
acestei provincii trebuie sa primeasca binefacerile unei administratii
parintesti si liberale, ca astfel sa fie atrasa, cu dibacie, atentia popoarelor
limitrofe asupra fericirii ei. Bulgarii, moldovenii, muntenii si sarbii au o
patrie... sa le usuram calea sa o afle! Trebuie sa exaltam prin toate
mijloacele aceste populatiuni spre a le aduce la telul ce ne propunem. Pentru a
ajunge la intemeierea unui stat slav, trebuie sa le promitem independenta, barbatilor
influenti recompense pecuniare iar decoratiuni si titluri convenabile pentru
ceilalti!"
„Basarabia" a fost rapita
la 28 mai 1812 datorita manevrelor sefului spionajului rus pentru Europa de SE,
Manuc Bey, ulterior refugiat si lichidat, la Hancesti, de mafia bancar
financiara europeana deoarece voia transformarea noii provincii intr-o Elvetie
a Orientului. „Libertatile" au durat doar pana la 28 februarie 1828, cand
tarul Nicolae I a infiintat, prin decret „Institutul pentru administrarea Oblastiei
Basarabia" prin care autonomia a fost suprimata, institutiile romanesti
suprimate si inlocuite cu cele guberniale, iar limba romana fost interzisa,
fiind inlocuita de rusa (se putea folosi doar „in caz de necesitate").
Restul teritoriului romanesc
extracarpatic urma sa fie cucerit, tot pe bucati, Moldova dintre Prut si Siret,
apoi cea dintre Siret si Carpati, la fel Muntenia si Oltenia, conform „Planului
Prozorovski", elaborat la 15 aprilie 1810, in vigoare si astazi, cele
patru urmand sa devina gubernii in cadrul unei Federatii ruso slave. Ca sa
extrapolam termenii, aceasta federatie prevedea urmatoarele „euroregiuni":
- Regatul Daciei, cu Muntenia,
Moldova pana la Prut, Transilvania, Oltenia, Bucovina si Dobrogea cu Delta
Dunarii;
- Regatul Bulgariei, cu Rumelia si Macedonia;
- Un Regat al Ungariei;
- Un Regat Sirbo-Croato-Sloven;
- Un Regat al Greciei cu Thessalonic; Constantinopolul cu Stramtorile.
Proiectul a fost stopat de
declansarea Revolutiei de la 1848 si de actiunea serviciilor germane si
austriece, apoi austro-ungare care aveau propriile lor obiective pe seama
Rusiei. In plina revolutie europeana republicana, serviciile germane si
austriece au lansat, in Galitia, sloganul „ Nu sunteti rusi, ci ruteni.",
proclamand dreptul la existenta al „Republicii Rutene" de la Liov la
Nipru.
Voiau sa ia Rusiei 1.000.000
de km2, inventand o „natiune culturala" in care sub numele de
„rutean" sa intre, de-a valma, romani, fosti romani deznationalizati prin
rusificare (fostii „pruteni" sau „brotnici" deveniti „ruteni"),
rusi, polonezi, fosti romani deveniti polonezi prin deznationalizare (gorali),
traci slavizati (hutanii sau hutulii), traci sau lituanieni, letoni, estoni,
finlandezi, slovaci, tatari, greci si gotii, inca subzistand in Crimeea.
Reactia romanilor a fost
prompta. Asa cum astazi se impotrivesc trimiterii de catre „ucraineni" sa
lupte la Donetk, la 1848 s-au impotrivit „Miscarii rutenesti" din Galitia,
cerand separarea Bucovinei de aceasta. In 1849, Habsburgii au fost salvati in
fata secesiunii nobililor unguri, botezata „revolutie", de catre
rezistenta armata a romanilor si interventia trupelor tariste. Drept multumire,
din 1850, „Miscarea ruteneasca" a devenit, nu numai sovin antirusa, ci si
sovin antiromaneasca. In fruntea ei a fost pus fostul agent al lui Lajos
Kossuth, hutanul Lucian Cobilita.
Dupa realizarea dualismului
(1867), „Miscarea ruteneasca" a trecut la pregatirea secesiunii fata de
Rusia a teritoriilor de la Vest de Caucaz, ideologi fiind evreii polonezii
Markim Saskievici, Iacob Holovatki si Ivan Varghilovici. Conceptul doctrinar
era dreptul „natiunii rutene" la un „stat Rutenia" de 5 milioane de
suflete, intre Muncaci si Nipru in care, in ceea ce ne priveste, pe langa
teritoriile romanesti deja inglobate de rusi sau germani, urmau sa intre si
Maramuresul intreg, nordul Ardealului si nordul a tot ceea ce mai ramasese din
Moldova.
Adica ceea ce a incercat sa ne
rapeasca, ulterior, Nikita Hrusciov, intre 1944 si 1954. Prin manipulare sau
cumparare cu promisiuni cu bani, elevii si studentii tineri de la Liov au fost
organizati in Asociatia „Provita", adica „Desteptarea", o organizatie
„ruteana" cu caracter violent antirus, antiroman si antipolon. Replica
rusa a venit, prin infiintarea, la Kiev, de catre Ohrana tarista, a unei asociatii
„rutenesti", prorusa, „HROMADA".
In 1869, imparatul Franz Josef
a intemeiat un serviciu special, cu fonduri imense, condus de contele Franz
Stadion, sa orienteze miscarea PROVITA in directia secesiunii fata de Rusia dar
si impotriva miscarilor de eliberare polona si romana. Alaturi de el, in
fruntea luptei pentru „limba ruteana", „poporul rutean" si „Republica
Rutenia", s-au aflat, ca adjuncti, „rutenii" Popovici, Branzan si
Cucuruz. Ei au editat, la Liov, ziarele de propaganda „Holovna Rada Ruska"
sau „Rada Swietojurka" si „Zorja Halycka".
In 1894, l-au adus de la Kiev
la Liov pe istoricul falsificator, Mihail Hrusevski. Sustinut de Miron Corduba,
acesta a solicitat renuntarea la termenul de „rutean" si inlocuirea cu cel
de „ucrainean", adica „la marginean". Era o preluare dupa termenul de
„ucrainti", cum le spuneau, in graiul popular, romanii „marginenilor"
in general si, in mod deosebit, romanilor rusificati.
In 1894 asadar, Hrusevski si
gasca lui sponsorizeaza serviciile austro-ungare la care s-au asociat cele
germane, au inventat notiunile de popor, natiune si limba „ucrainene" („la
marginene"), ba chiar si o istorie ucraineana, proiectand-o in trecut. Tot
ei au decis ca la viitoarea tara, „Ucraina", sa fie atasate: Maramuresul
intreg, de la nord de Viseu; tot teritoriul romanesc dintre Muntii Gutai si Apa
Turului, tot Ardealul de Nord, Bucovina intreaga si nordul Basarabiei.
Oficial, in 1914, la Berlin,
in perspectiva razboiului, Kaiser-ul Wilhelm II a infiintat si sponsorizat
„Asociatia pentru eliberarea Ucrainei", vizand secesiunea teritoriilor
dintre Carpatii Padurosi si Caucaz, fata de Rusia. Se explica de ce razboiul a
fost declansat in Galitia de catre fortele germano-austro-ungare. La 27
februarie/12 martie 1917, s-a declansat revolutia in Rusia, tarul Nicolae II
abdicand la 15 martie. Reactia germano-austro-ungara a fost prompta -
organizarea, la Kiev, a Radei centrale, in frunte cu Mihail Hrusevski, care
proclama autonomia largita a „Ucrainei" in cadrul Rusiei.
La 14 septembrie 1917, rusii
au proclamat Republica. Germanii au reactionat prin aducerea lui Lenin, agentul
lor, din Finlanda la Petrograd si sponsorizarea Insurectiei Bolsevice (25
octombrie/7 noiembrie). Lenin le-a acordat dreptul la secesiune, prin
„Declaratia drepturilor popoarelor din Rusia" (2/15 noiembrie 1917) si a
dat mana libera Germaniei in teritoriile de Vest ale Imperiului fost tarist,
prin Pacea de la Brest-Litovsk (20 noiembrie /3 decembrie).
Germania a construit, imediat,
„Ucraina Mare" cu centrul la Kiev ca baza de operatii, promitandu-i lui
Hrusevski atasarea, ulterioara, a Transcarpatiei, Bucovinei, Galitiei si
Basarabiei. Reactia rusa s-a produs prin Stalin, comisar al guvernului,
insarcinat cu „drepturile popoarelor", care le-a declarat, imediat,
„contrarevolutionare", pe toate cele care si-au proclamat independenta si,
la 11/24 decembrie 1917, la Harkov, a proclamat „Republica Sovietica
Ucraineana".
La 31 ianuarie 1918, Congresul
General Unit al Sovietelor din Rusia a anulat „Declaratia drepturilor
popoarelor" prin „Declaratia drepturilor poporului muncitor si
exploatat", iar recent infiintata Armata Rosie a zdrobit fortele lui
Hrusevski, la Pskov, Talin si Narva. In mare graba, Germania si Austro-Ungaria
au proclamat (9 februarie 1918) constituirea, din Galitia si Bucovina, a unui
regat autonom in cadrul Austro-Ungariei si au smuls Kievului promisiunea de
furnizare a unui milion de puduri de grau contra sprijin militar.
Drept urmare, la 18 februarie
1918, trupele germano-austro-ungare au invadat „Ucraina" si au ocupat
Kievul, restaurand autoritatea lui Hrusevski. In sprijinul „democratiei"
de atunci, englezii au organizat, la 3 marie 1918, desantul de la Murmansk,
germanii profitand pentru a-l unge pe generalul Skoropadski, hatman al
Ucrainei, la 30 aprilie 1918.
Au urmat evenimentele cunoscute
care au condus la destramarea Austro-Ungariei si capitularea Germaniei si
razboiul civil din spatiul rus, proiectat inca din 1912, de masoneria
europeana, pentru 1920, drept „Teritoriu de experimenare a ideilor
socialiste". In razboiul civil, romanii, fosti cazaci, au luptat, ca de
obicei, atat de partea rusilor care i-au deznationalizat prin celebrii
Frunza/Frunze si Ceapa/Ceapaev, cat si de partea „albilor", ultimul ataman
liber cunoscut in istorie fiind romanul Nestor Mahna, pe care noi l-am invatat
in istoriile falsificate ca „ucraineanul" ..... „Mahno".
La 29 noiembrie 1918, la Kiev,
s-a proclamat RSS Ucraineana, bolsevicii preluand, drept extrem de utila,
nascocirea
germano-austro-ungara. Acesteia aveau sa-i ataseze si alte teritorii romanesti,
dar si teritorii rusesti in partea de rasarit, facand ca lucrurile sa fie
aproape imposibil de descalcit astazi.
Col.(r) dr. Mircea Dogaru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu