SCRISOARE PASTORALĂ - 334

Scrisoare pastorală

Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

Anul XV(2016), nr. 334(16 –30 Septembrie)

 Dragii mei enoriași!

 Doină, Doină, cântec dulce…! Regină a sufletului românesc din adâncimi de vremi, nemuritoare, mereu tânără, mereu fără de seamăn între frumusețile lumii, ne mângâi și ne mai dai speranță!

Cei ce cunosc mai bine zic că nici un neam din lume nu te cunoaște, sau, mai bine-zis, tu nu cunoști pe alt neam. Te-ai născut aici, în Carpați, între munți și mare, între Dunăre și Țara Codrilor, pe un plai de dor și-un picior de rai. Poate ești un înger trimis de Dumnezeu în grădina Maicii Sale, ca să semene florile, să unduie valurile, să legene ramurile și să bucure sufletele. 

Dacă din colinde românii au țesut scutecele Pruncului Sfânt, din tine, Doină, și-au cusut straie pentru sufletul lor. Cu ele s-au îmbrăcat, când s-au dus cu oile în munți, când au ținut plugul pe brazdă, când au legănat copiii, când au plecat la cătănie ori la război, când au gustat iubirea, când și-au plâns bătrânețile și nefericirea, când și-au condus morții la țintirim.

Te-au cântat fetele și feciorii, femeile și bărbații, bătrânii și copiii. Ai fost ca o rugăciune dătătoare de liniște, de speranță, de curaj și vitejie. Ai legat oamenii și generațiile între ele cu țesătura nevăzută a dorului și a dragului, ai înscris în armoniile tale toată istoria neamului, toate amintirile, suferințele și bucuriile, înălțările și poticnirile, viii și morții. Ai fost ca o punte între cele ce-au fost, cele ce sunt și cele ce vor fi, între vii și morți, între disperare și victorie. Ai mângâiat pruncii din leagăn și le-ai rânduit visele; ai ajutat fetele să-și întrevadă ursitul și flăcăilor să-și presimtă împlinirea; te-ai bucurat cu învingătorii și ai închis ochii muribunzilor, ai desfătat pe toți la nunți și la botezuri, la hore și la nedei; ai încurajat bătrânii și pe cei aflați în suferință. Cu tine românii n-au mai fost singuri, iar greul nu le-a mai fost prea greu; cu tine au putut să împingă mai ușor carul istoriei și al vremurilor.

Te-ai întrecut primăvara cu trilurile privighetorilor și ciocârliilor, cu fluierul ciobanilor și plânsul mieilor; ai șters sudoarea secerătorilor vara; ai rumenit strugurii și merele toamna; ai dat speranță iarna celor de sub troiene. Te-am numit, Zeiță, ,,doină românească”, fiindcă te-am socotit întotdeauna a noastră, fiică, soră, soție, mamă, bunică, iubită. 

A fost o vreme, când erai pe buzele tuturor. Eram prunc, când te cântau copiii și tinerii care pășteau vitele pe deal, te cântau sătenii mei la arat, la secerat, la prășit, la cosit. Dormeam vara afară și auzeam până după miezul nopții pe câte unul trecând, flăcău sau vârstnic, uneori bătrân, cântându-te pe drum. Mergea și cânta. Îi cunoșteam după glas. Se opreau și câinii din lătrat ca să-i asculte. Știu oameni care toată viața te-au avut pe buze și, cu siguranță și în suflet. Fie că erau fericiți, fie necăjiți, șuierau încet câte o doină, ca pe o rugăciune a inimii. Pe versurile ei își plângeau trăirile și durerile. La nunți, mergeau lăutarii în jurul meselor și cântau fiecăruia ,,cântecul lui”. Celor mai bătrâni și mai greu încercați de viață le cântau însă ,,doina”. Glasul lăutarului, acompaniat de fermecata vioară, te pătrundea până în suflet. Nici mâncarea nu-ți mai trebuia! Cântau doine seara târziu cei ce mergeau la clacă, la curățatul porumbului, la scărmănatul lânii și la alte treburi care se făceau ,,pe ajutate”. Cântau doine mamele, când își adormeau copiii. Cântau doine bocitoarele, când conduceau mortul la groapă și-n multe alte împrejurări.

Astăzi mai aud doine la televizor, la radio, pe tot felul de aparate moderne, la câte un spectacol organizat. Este ca un opreg, o catrință, o legătură, o pereche de ițari, pe care le scoți din lada de zestre a străbunicii, le îmbraci ca să te vezi în oglindă și le pui la loc. E minunat să asculți pe Dumitru Fărcaș, pe Gheorghe Zamfir, pe Achim Nica, pe Constantin Gherghina și pe mulți alți doinitori povestindu-ne istoria, copilăria, vremurile și viața, dar parcă nu-i destul.

Aș vrea să mai aud doina cântată de omul de rând, tânăr sau bătrân, la câmp, pe drum, acasă, peste tot. Din păcate, omul acestor zile e tot mai încruntat, mai crispat, mai împovărat, mai hăituit de griji și de nevoi!  Îi place să asculte doina, muzica în general, dar nu să o cânte. Omul de ieri cânta Doina ca pe o spovedanie a sufletului său; omul de azi ascultă doina altora, dar nu descuie lacătul de la ușa propriului suflet. Alte genuri muzicale sunt plăcute tinerilor. Aud adesea mașini trecând pe drum. Au geamurile deschise și pe ele năvălesc asurzitor rafale de bubuituri, țipete, zgomote, hărmălae ca de pe fundul iadului. Se zice că aceasta e muzica tinerei generații! Dumnezeule sfinte!

Întoarce-te, Doină, iarăși printre noi, să te cântăm, să te-ascultăm, să ne spunem prin tine bucuriile, să ne plângem amarul. Cu tine în suflet și pe buze am fi iarăși noi înșine. Prea ne-am înstrăinat fără de tine. Parcă umblăm de-a baba-oarba, atâta vreme cât nu ești cu noi. Tu ne spuneai de unde venim ca oameni, ca neam, ca țară, cine suntem și încotro ne îndreptăm. Erai busola acestui popor. 

Dacă ești, într-adevăr, îngerul acestui neam, șoptește-I lui Dumnezeu, așa cum știi tu mai frumos și mai convingător, că avem nevoie de El, avem nevoie de tine, avem nevoie de noi înșine! 

 

 ,,Doină, doină, cântec dulce,/ Când te-aud, nu m-aș mai duce!/ Doină, doină, viers cu foc,/ Când răsuni, eu stau pe loc!”

*

           Sfaturi părintești. Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea împărăției, mai spicuim un fragment: 

          ,,NU SE POATE, SĂ NU SE POATĂ. Conflictul sau disonanţa dintre instinctul poligamic al bărbatului şi instinctul maternităţii femeii nu se poate înfrânge, nu se poate rezolva şi nu se poate converti, decât în cazul când ambele părţi trăiesc învăţătura creştină din toate puterile fiinţei. Creştinismul e a doua creaţie a lumii, a doua creaţie a omului, o creaţie din nou a firii. Iisus Hristos însoţeşte pe om prin învăţătura Sa, prin Biserica Sa, prin rânduielile Sale, prin Cuvântul Său; ajută pe om prin darurile Sale, prin sălăşluirea Sa în noi, şi în toţi, ca un Dumnezeu pretutindeni de faţă; iar mai mult decât acestea, - care se ştiau şi până aci -, Iisus Hristos întovărăşeşte, cârmuieşte chiar, creaţia fiecărui om ce vine în lume, în temeiul pretutindenităţii şi atotputerniciei Sale de Dumnezeu. El este cauza primară, care configurează viaţa în toate particularităţile sale, încât fiecare ins e unic între oameni. El decide  în infinitul mic, ce calităţi sau defecte să fie expulzate prin cele două globule polare, care cuprind jumătate din numărul cromozomilor, şi nicidecum hazardul. El înclină să fie una sau alta din configuraţiile - probabile pentru noi şi sigure pentru Dumnezeu; El formează destinul nostru în aşa fel încât o aşezare specifică în infinitul mic să aibă urmări imense în configuraţia şi în luptele noastre viitoare. Toate acestea le face contabilitatea absolută a lui Dumnezeu, Care creează în dependenţă cu omul şi potrivit cu faptele sale, ajungându -1 cu răutăţile lui din urmă şi întorcându-i-le în braţe, sau iertându -1 de ele, dacă s-a silit, prin lupta cu sine însuşi, să-şi dobândească iertarea.

Ieşirea din înghesuirea aceasta, după care: ,,Tu singur te pedep­seşti cu răutatea şi tu singur te loveşti cu ateismul tău”, nu e cu putin­ţă, decât trăind prezenţa nevăzută a lui Hristos în noi, trăind învăţătura creştină în toate fibrele fiinţei, - ceea ce face cu putinţă lui Dumnezeu să scoată afară, prin mecanismul eredităţii, neghina recesivă şi, în vremea străduinţei celui din cauză, să facă să revină mulţime de geneze recesive în geneze dominante, ceea ce lui Dumnezeu îi este foarte cu putinţă. Puterile credinţei, amplificate de puterea şi binecu­vântarea lui Dumnezeu, au influenţă nebănuit de mare asupra eventualelor noastre infirmităţi, Minunea acestei refaceri se întâmplă oriunde se află credinţă îndeajuns, ca să strămute configuraţia recesivă într-una dominantă, fie prin calea naşterilor, fie de-a dreptul. Puterea lui Dumnezeu nu are hotarele neputinţei noastre şi de aceea nimic nu-i este cu neputinţă. Unde însă nu vrem şi noi, nu intervine: ne-a făcut fără noi, dar nu desăvârşeşte lucrul fără noi.

Abia un bărbat, care are cap pe Hristos, va fi în stare să-şi înfrângă pornirile pervertirii şi să păzească netulburat, în vremea cuvenită, mugurul vieţii, de la rodire până la desprinderea deplină de la sânul mamei. Un atare bărbat păzeşte fără vrajbă predania pravilei bătrâne, care-i opreşte în posturi şi sărbători şi în zilele asupra lor, - ca pe unul ce ştie: ce binecuvântează Dumnezeu şi ce pedepseşte. Vorbim aci cu toată înţelegerea şi cunoştinţa ce s-a nimerit la îndemână, că bărbaţii cu un sistem nervos rezistent sunt capabili de înfrânare. Pe când slabii, nervoşii, dezechilibraţii devin şi mai anormali în urma înfrânării poftelor lor genetice. 

Persoanele tari se fac mai tari, prin această formă de asceză. Asta o spune Carrel, un mare doctor al timpului. Iată de ce la căsătorie nu ajunge numai numărul anilor, îngăduiţi de lege, ci se cere şi vârsta credinţei în Dumnezeu, prin care, ,,păzind hotarele legii”, să se asigure stăpânirea peste patimi. Majoratul părţilor îl decide mintea, nu instinctul; credinţa, nu necredinţa; înfrânarea nu desfrânarea.

Viaţa noastră are trei faze, în dezvoltarea ei: faza vegetativă - până la naştere; faza bio-psihică, fără limite precise; şi faza spirituală. Mulţi nu trăiesc decât primele două faze ale vieţii, iar mai sus n-au nici gând s-ajungă. Trăind într-o căsătorie cu aceştia, nu poţi fi decât într-un permanent dezechilibru cu cerinţele spiritului. Viaţa acestora e o înjurătură continuă la adresa spiritului, iar pentru partea creştină e un fel de mucenicie fără nădejde sigură.

Creşterea normală desfăşoară viaţa omului în faza spirituală, în trăirea intensă a credinţei creştine; abia acum, tinerii ajunşi la trăirea creştină a vieţii, numai cu aceasta aduc garanţii suficiente că în căsătorie vor trăi, păzind legile lui Dumnezeu şi înfrânând patimile contra firii. Căci oricum s-ar căuta, nu i se găseşte acestui instinct alt rost de la Dumnezeu, decât singur rostul rodirii de copii. Orice denatu­rare a acestui rost e desfrânare şi cădere de la trăirea creştină la viaţa păgână.”

*

File de jurnal – 5 dec. 1981. ,,A venit la mie Doamna T., profesoară de istorie(…). Li s-a dat ca sarcină să facă monografia unei comune. A apelat foarte insistent la mine să i-o fac pe-a Malovățului. 

Acțiunea aceasta a monografiilor comunale e pornită de Institutul ,,N. Iorga” din București. Vor să realizeze Dicționarul istoric al României. Dacă nu vor renunța la această metodă, lucrarea, dacă, într-adevăr, se va realiza, va fi o rușine pentru generația noastră. Cadrele didactice, în majoritatea lor, consideră această acțiune asemănătoare cu culesul porumbului. Amatorismul, incompetența și dezinteresul vor genera adevărate calamități. Metoda lui Lahovari a eșuat demult și, totuși… Unii au dreptate, ca Doamna T.: ,,-Serviciu, navetă, casă, familie, cozi etc., când să mai fac și monografie?”

Au apărut noi decrete. Se interzice navetismul. Dacă în șase luni cei care fac naveta la țară nu-și fac buletin definitiv pe localitatea respectivă, li se dezleagă contractul de muncă. Va fi o catastrofă! Un fel de despărțire în drept și fapt a familiilor. Transferarea de la oraș la sat prin decrete și legi e, practic, imposibilă. Sunt alte legi, nescrise, care generează emigrarea spre orașe. 

Am întâlnit pe Domnul Sevastian M., inspector la Consiliul Popular Județean, sociolog de specialitate. Este întrebuințat la toate acțiunile din primărie. A făcut recent teza de doctorat a lui A., actualul prim-secretar de la Olt, acum trebuie s-o facă și pe-a lui C., actualul vice-președinte al județului. Aceea a fost cu turismul, aceasta-i cu productivitatea la vagoane! 

Despre actuala specialitate a sociologului, Henri Stahl ar fi spus următoarele: ,,Sociologul e ca un individ care intră într-o sală de spectacole după începerea programului și începe să-și caute locul pe întuneric, în timp ce toți ceilalți strigă să stea jos!” Domnul M. vrea să plece la vamă, unde e vorba să se deschidă un loc. Are nevoie de mai multă independență și mai puțină hărțuială.”

 

*

          Dacă mai ai și tu….  Interpreta Rafila Barboș are o frumoasă priceasnă cu acest titlu, care ne îndeamnă pe fiecare să prețuim după cuviință părinții, atât cât îi mai avem! Iat-o:

,,Dacă mai ai și tu încă o mamă,

Încă mai poți să te numești copil;

Dacă mai ai și îți trăiesc părinții,

Încă mai poți să zici că ești copil!

Dacă ai harul și-ți trăiește mama,

S-o prețuiești și vei fi fericit!

Dacă mai ai și îți trăiesc părinții,

Ai cui să-i spui, atunci când ești lovit!

Când capul ți-așezai la pieptul mamei,

Tot sufletul îți era mângâiat,

Cât de fierbinți au fost  tale lacrimi,

Deodată totul te-a înviorat!

Acum, când poți să le mai duci o floare,

Un zâmbet dulce te va-ntâmpina,

Părinților mai  treceți pragul casei

Și sufletul lor se va-nviora!

Părinții tăi doresc să-i lași aproape,

De sufletul tău cât ei mai trăiesc

Și când nu știi, în taină ei veghează,

În rugăciune ei te sprijinesc!

Și, iată, mama ta acum dorește,

Cu duioșie tu să-i dăruiești,

Dragostea ei mereu și o jertfește,

Iar osteneala ei s-o prețuiești!

Mai poți ca să săruți acea mână,

Ce, îngrijindu-te, a obosit!

Cu dragoste ia-i dreapta și-o sărută,

Ce pentru tine a îmbătrânit!

Mai poți să dai azi florile iubirii

Părinților din casa ce-ai crescut;

Nu la mormânt le trebe trandafirii,

Ci în căsuța-n care te-ai născut!

Ar vrea să intre-n casa ta prieteni,

Ce te-nsoțesc și ei mereu cu drag,

Dar când părinții tăi îți deschid ușa,

Simți cum răsare soarele în prag!

Dar când în lume nu mai ai pe nimeni,

Te simți străin și nu ai cui să-i spui,

Amarul greu ce-adesea te doboară,

Nu poți să i-l destăinui orișicui!

Mai poți să dai azi florile iubirii

Părinților din casa ce-ai crescut,

Nu la mormânt le trebe trandafirii,

Ci în căsuța-n care te-ai născut!”

*

           Pletoșii. Era în 1979. Înfloriseră salcâmii. Luasem mașină de curând, o Scoda 100 S de ocazie. Tăticu era angajat apicultor la ferma de stat. Se afla cu cei 175 de stupi în pastoral, la Negoiești – Apa Neagră, undeva în apropierea orașului Baia de Aramă. La 2-3 zile îi duceam mâncare și ce mai trebuia. Într-o zi de sâmbătă, după-amiaza, m-am dus la dânsul. Am mai stat de vorbă, l-am mai ajutat la câte ceva pe acolo și, către seară, am plecat spre casă. Mă dusesem pe Florești, am întors pe Balta. La Ponoare, pe o pantă, am auzit o bubuitură puternică și un scârțâit strident, am simțit o izbitură și mașina s-a oprit. Am coborât. Roata din spate-dreapta era desprinsă. Planetara(osia) se frânsese din butuc și roata se mai ținea doar în cablul frânei de mână și în furtunul de lichid. Mașina se sprijinea direct pe asfalt. Mai târziu am înțeles că planetara fusese frântă demult, se mai ținea doar într-o așchie, care a cedat atunci. 

            Când am văzut situația în care mă aflam, să înnebunesc, nu alta. Aveam carnet de câteva luni. O mie de probleme apăreau acum. Nu cunoșteam pe nimeni în Ponoare. Mașina trebuia dusă la un autoservice în Severin, cale de 60-70 km. Era nevoie de o remorcă sau mașină. Cu cine voi ridica și voi pune  mașina mea în remorcă? Cum mă voi duce eu în Severin să găsesc un mijloc de transport pentru mașină, fiindcă pe acolo rar se întâmpla să treacă vreun vehicul. Dacă plecam eu, mașina putea fi demontată de hoți! Dimineața trebuia să fiu la slujbă. Cum voi putea să ajung? Parcă îmi căzuse cerul în cap. Nu știam ce să fac. Mă învârteam în jurul mașinii și mă rugam.  

  

           N-au trecut zece minute și am văzut doi tineri venind pe drum. Erau cu părul netuns, cu plete pe umeri, cu pantaloni scurți și-n papuci. M-am gândit: ,,Ăștia abia așteaptă să plec, ca să-mi demonteze mașina!” S-au apropiat. Îi auzeam vorbind: ,,-Mai luăm cablul lui nea Mitu și ajungem până aici!”  ,,- Bună seara!” a zis unul. Am răspuns la salut. ,, - Ce vi s-a întâmplat? Se rupse planetara? Se mai întâmplă! Hai c-o facem noi imediat!” Avea o voce caldă, prietenoasă, chiar părintească. ,, - Cum… o faceți dvs.?!” am zis eu neînțelegându-i gândul. ,,- Aducem acum aparatul de sudură  și v-o facem boboc, de puteți să vă duceți cu ea până la București!”  Am înmărmurit.

          Într-adevăr, au adus un aparat de sudură de la o casă din apropiere, au tras un cablu cu curent și s-au apucat de treabă. Au desfăcut butucul roții, au sudat capătul de planetară, au pus butucul la loc, au suspendat frâna de pe partea aceea și au montat roata. Totul a durat maximum o jumătate de oră. M-au sfătuit să merg încet și când ajung în Severin să schimb planetara. Am vrut să le plătesc. ,,- Sunteți călător, nu vă luăm bani!” Eram uimit de noblețea și mărinimia tinerilor acelora. Tocmai ei, care aveau părul netuns, ca-n Occident! 

              Am mulțumit tinerilor, i-am mulțumit lui Dumnezeu și mi-am zis în sinea mea, că un neam care are un asemenea tineret nu poate să piară! Dumnezeu să le răsplătească pe unde or fi!

*

Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații, astfel: Domnișoara Bordeiașu Rodica-Ecaterina din București: 500 lei; Domnul Ioan Miclău din Cringila(Australia): 420 lei; Doamna Deatcu Viorica din Tr. Severin: 140 lei; Doamna Minune Leanca din Timișoara, Doamna Matei Eugenia din Tr. Severin, fiice ale satului Malovăț: câte 100 lei; Doamna Bancă Dumitra și Doamna Nicolae Victoria, amândouă din Tr. Severin: câte 70 lei; Doamna Vlădioniu Mariana din Tr. Severin, fiică a satului Malovăț: 60 lei; Domnul Botea Constantin din Șimian(MH), fiu al satului Bârda: 50 lei;  

Doamna Luca Jana din Bârda a mai adăugat 50 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 105 lei.

La 30 sept., situația contribuției de cult pe 2016 se prezintă astfel: în Malovăț au achitat 93,51% din familii; în Bârda au achitat 92,81% din familii. La nivel de parohie au achitat 93,30%. Precizăm că în parohia noastră serviciile religioase sunt gratuite, iar contribuția de cult este la aprecierea enoriașilor, după principiul  ,,fiecare dacă vrea și cât vrea”.

Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

În cursul lunii septembrie am donat pâine credincioșilor participanți la slujbe, astfel: 4 Sept. (Bârda): 130 pâini; 8 Sept.(Malovăț): 126 pâini; 11 Sept.(Malovăț): 186 pâini; 14 Sept.(Bârda): 55 pâini; 18 Sept.(Bârda): 180 pâini; 25 Sept.(Malovăț): 200 pâini. Așadar, în luna septembrie s-au donat 877 pâini. Copiilor li s-au donat și ciocolate.

*

           Excursii.  ♦ În ziua de 6 oct. organizăm o excursie-pelerinaj de o zi la Mânăstirea Prislop și Mormântul Părintelui Arsenie Boca. Vor fi vizitate și mânăstirile Lainici(GJ), Teiș și Sf. Nectarie(CS). Prețul va fi de 45 lei/pers. S-au înscris deja 55 persoane.

              ♦ Spre sfârșitul lunii octombrie  organizăm o excursie pelerinaj de o zi pe următorul traseu: Mânăstirea Tismana-Mânăstirea Baia de Aramă – Obârșia Cloșani-Băile Herculane-Mânăstirea Sf. Ana(Orșova)-Mânăstirea Vodița. Vom stabili data de comun acord cu participanții. Încă nu știm prețul. 

*

Filme. În seara zilei de 26 sept., în biserica din Malovăț a rulat filmul Cămașa lui Hristos, în prezența câtorva zeci de enoriași. Filmul a prezentat viața ofițerului care a condus execuția Mântuitorului. Am fost martorii vieții de la curtea împăratului roman, cu toate intrigile și imoralitățile de acolo; am privit cu durere și revoltă oprimarea populației supuse din Palestina acelei vremi; am privit cu înfiorare patimile și răstignirea Domnului Iisus Hristos; am asistat la transformarea sufletească  și creștinarea  celui ce fusese călăul șef și câștigase, prin tragere la sorți, cămașa Jertfei Celei Nevinovate. Filmul reușește să reînvie o epocă, cu toate piscurile și prăpăstiile ei, reușește să reînvie o generație care aspira la o renaștere morală și religioasă; reușește să ne facă să înțelegem ceva din forța dumnezeiască a Mântuitorului de-a schimba lumea în  general și sufletul fiecăruia în special. 

Luni, 24 oct., ora 18, în biserica de la Malovăț și luni, 31 oct., ora 18, în biserica de la Bârda, va rula filmul APOCALIPSA. Se merită efortul de-a veni să-l vedeți! Vă așteptăm!

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 332, în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia-Mare, 18 sept. 2016, ediție și on-line 

(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); ,,Scrisoare pastorală” – 333, în blogul Domnului Ben Todică, directorul postului românesc de radio din Sydney(Australia) (http://bentodica.blogspot.ro);  în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia-Mare, 24 sept. 2016, ediție și on-line

(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Ale cui interese le slujiți? în ,,Națiunea”, București, 2016, 19 sept., ediție și on-line

(http://www.ziarulnatiunea.ro); Numărul pământenilor, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXVI(2016), nr. 6732(22 sept.), p. 1; Teroriștii șoselelor, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXVI(2016), nr. 6734(24-25 sept.), p. 4; ,,Maica Domnului” pe scenă, în ,,Datina”, an. XXVI(2016), nr. 6738(30 sept.), p. 4; Lecturile dintâi(I), în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXVI (2016), nr. 6739(1/2 oct.), p. 4; Ghinionul, în ,,Apollon”, Slobozia, 2016, nr. 9(sept.), p. 32, ediție și on-line(www.revista apollon.ro).

Parohia noastră a publicat cartea regretatului Prof. Ioan Neacșu din Batoți(MH)(1889-1969), fost profesor la Liceul ,,Traian” din Tr. Severin, Oastea pandurilor(170 pagini). 

Ioan Neacșu știe să strunească excelent cuvântul scris. Frazele sunt frumos rotunjite, mustind de informație; ideile se înșiruie cuminți, formând adevărate planuri citadine, cu bulevarde, străzi, intrări, cu parcuri și locuri de agrement, cum ar fi spus Nicolae Iorga.

Cartea lui Ioan Neacșu se citește cu plăcere, curiozitatea stăpânind pe cititor de la un capăt la altul al său. Nu trebuie să fii istoric ca s-o lecturezi. Autorul știe să-i servească cititorului informațiile în mod gradat, fără a-l copleși, fără a-l plictisi. 

Când termini această carte, exclami cu admirație și convingere: iată cum un istoric adevărat ne învață ce-i dragostea de neam, de țară, de marii eroi; iată cum un  intelectual de provincie reușește să intre în rândul istoricilor consacrați prin muncă cinstită și asiduă, prin competență și prin dragoste de adevăr. Și în cazul de față, Istoria se dovedește a fi o adevărată ,,învățătoare a vieții”, cum ar fi spus Herodot. 

Cititorii vor fi cei care vor aprecia mai bine valoarea cărții și a autorului și, dacă aprecierile vor fi pozitive, mulțumirea editorului va fi deplină.

Din această lucrare, aflăm că din comuna Bobaița, din care făcea parte și satul Bârda, erau următorii căpitani și panduri ai lui Tudor Vladimirescu: Mitru Ciperu, Radu Cuteși, Barbu Deatcu, Dumitru, Ioviță Mihart, Mihai  Nițăscu și Ioan Trăileanu. Sunt foarte multe informații despre localitățile și oamenii Mehedințiului în această carte.

A fost admirabilă strădania Doamnei Înv. Eugenia Bordeiașu, fiica autorului, de a nu lăsa uitarea să se aștearnă peste opera atât de valoroasă a tatălui său. Să tot ai așa copii!

*

          Lumânări. Am predat fabricii de lumânări a episcopiei cantitatea de 163 kg. ceară, rezultată din topirea resturilor de lumânări.

*

          Zâmbete. ♦ Un profesor de la Facultatea de Teologie din Sibiu mergea grăbit într-o dimineață pe stradă. Om în vârstă, renumit prin cultura și publicațiile sale, îmbrăcat preot, cu o barbă impunătoare, făcea pași mari, apăsați. Din când în când saluta pe câte  un trecător, ori răspundea la câte un salut. La o poartă, un copil se ridica pe vârful picioarelor și, cu mâna întinsă, încerca să ajungă la butonul soneriei, dar nu reușea. Profesorul, gata oricând de-a da o mână de ajutor, s-a oprit lângă copil și i-a spus părintește: ,, -Stai, puiule, că te ajut eu!” Cu mâna lui puternică a apăsat îndelung pe butonul soneriei. Copilul a radiat de bucurie și i-a spus: ,, - Mai sună o dată!”  Bătrânul  a executat întocmai. Copilul l-a prins de reverendă și i-a spus: ,, - Acu, hai să fugim!” Puștiul a zbughit-o râzând, iar profesorul a rămas derutat, aproape năuc, înțelegând în ce încurcătură s-a băgat! Mde!

           ♦ Castelul Bran. Ghidul îi conduce pe turiști pe niște scări întortocheate. Coboară tot mai jos și mai jos. Undeva, la capătul labirintului de camere apare o ușă, pe care scrie ,,Camera de tortură”. Intră toți turiștii și se închide ușa în urma lor. În interior o mulțime de schelete, unele mai vechi, altele mai proaspete... Turiștii, speriați, întreabă: ,,- Ale cui sunt rămășițele astea?” Ghidul răspunde: ,,- Legenda spune că aici și-au găsit sfârșitul turiștii care n-au dat bacșiș ghidului..., dar asta poate fi doar o legendă...!”

*

          Botezuri. În ziua de 17 sept. am oficiat Taina Sfântului Botez pentru Ciobanu Ionuț-Cosmin, fiul Domnului Ciobanu Ilie și al Doamnei Ciobanu Olivia-Ionela din Malovăț. Să le trăiască!

*

          Program. În cursul lunii octombrie avem următorul program de slujbe: 1 Oct.(Bârda; Malovăț); 2 Oct.(Bârda); 8 Oct. (Bârda; Malovăț); 9 Oct. (Malovăț); 14 Oct. (pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 15 Oct.(Bârda; Malovăț); 16 Oct. (Bârda); 22 Oct.(Bârda; Malovăț); 23 Oct. (Malovăț); 26 Oct. (slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12). 29 Oct.(Malovăț; Bârda); 30 Oct.(Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la școală, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail: 

 stanciulescubarda@gmail.com. 

Sănătate, pace și bucurii să vă dea

Dumnezeu!                                                                                                                                                 

                                                                                                          

 Pr. Al. Stănciulescu-Bârda