3 de “motive” de a nu merge la
biserică (III)
Metoda a
șaptea: „Nu știu cum să mă comport în biserică. Și dacă voi fi primit rău?”
E în regulă, nu e pentru mult timp.
Rabdă. Zâmbește. Lucrează asupra ta (uite că deja începi să te folosești!).
Spune cu smerenie: „Iertați, încă nu cunosc nimic aici. Dar vreau să aflu.
Spuneți-mi, vă rog…” De la o astfel de smerenie, chiar și cele mai severe
bătrâne, cel mai probabil vor tresări, se vor înmuia și te vor „chinui” cu o
îngrijire maternă. Doar că nu te grăbi în toate să te încrezi în ele, deși
acest lucru ți se va părea mai ușor (ușor – nu înseamnă întotdeauna și bine).
Cu toate problemele duhovnicești, să te adresezi preotului ortodox. Și foarte
curând vei afla lucrul cel mai important.
Dobândește experiență
duhovnicească: tehnica preferată a vrăjmașului nevăzut e să facă din țânțar
armăsar. Cineva ți-a spus un oarecare cuvânt (și el poate, a regretat-o deja),
iar tu ești gata să te lipsești de binele permanent, de neînlocuit, care îți
aduce o mare bucurie și folos în această viață, iar în viitor (–) viață
veșnică. Oare se pot compara aceste lucruri?
Metoda a opta: „Nu sunt chiar atât
de credincios”
Păi, atunci un loc mai bun decât
biserica nici nu vei găsi. Căci aici credința se întărește cel mai mult.
Cu toții ne aflăm pe cale. Cu toții
ne dorim ca în credința noastră să devenim mai puternici, să fim mai aproape de
Dumnezeu.
Nu viața trebuie adaptată după
puțina noastră credință, ci să întărim credința noastră.
„Cu cine te vei însoți, de la acela
vei și dobândi”, spune poporul.
Te vei însoți cu dreptatea,
adevărul, frumusețea, curăția – vei deveni mai înțelept și mai bun, vei deveni
mai curat și mai fericit.
Roagă-te, cere cu rugăciunea
evanghelică: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele” (Mc. 9, 24).
Domnul va ajuta, Domnul va da.
Iar celui ce crede toate îi sunt cu
putință. Acesta este, de asemenea, un adevăr evanghelic.
Metoda a noua: „Nădăjduiește în
Dumnezeu, dar nici nu sta degeaba”
Exact așa! Ferește-te de rău și
muncește: roagă-te, postește, mergi la biserică, săvârșește fapte bune de
dragul lui Hristos … Creștinul care nădăjduiește în Dumnezeu are foarte multe
treburi de făcut. Și în primul rând – cu sine însuși. Cu gândurile păcătoase,
sentimentele, simțirile, simțurile, cu patimile sale îndărătnice – bolile
sufletești: mândria, lenea, puțina credință, mânia, iubirea de arginți,
deznădejdea, desfrânarea, îmbuibarea pântecelui… Numai să faci ceva!
Și, desigur, să te ocupi de
treburile tale obișnuite – însemnându-te cu semnul Sfintei Cruci, rugându-te.
Dacă Domnul va binecuvânta
lucrările tale, toate îți vor reuși, pe toate le vei face la timp și toate vor
fi spre folos. Iar fără Dumnezeu ne putem învârti o zi întreagă într-un loc,
iar seara, când vom privi, vom spune: când a trecut ziua? Nu înțeleg.
Și dacă va trece astfel un an?
Sau chiar întreaga viață?
Putem economisi câteva minute, iar
unde s-au pierdut zeci de ani – nici măcar să nu ne îngrijoreze.
Când mergi la biserică, nu pierzi
timpul, ci îl agonisești.
Sursa:
Pr. Alexandru Stanciulescu Barda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu