Moneda euro, ochiul dracului - Petru Romoşan

Moneda euro, ochiul dracului

Petru Romoşan

 03 Martie 2019

Un foarte serios think-tank german (există şi aşa ceva !), Centrul de Politică Europeană de la Freiburg (C.E.P.), caracterizat serios de totuşi în general seriosul „Le Figaro”, ne aduce nişte informaţii şocante în legătură cu moneda comună europeană, multhulitul euro. Se fac anul acesta 20 de ani de la naşterea a ceea ce era prezentat atunci drept viitorul concurent al dolarului. Ceea ce, după 20 de ani, nu s-a confirmat. Adevăratul concurent al dolarului e azi yuanul chinez. Plus dorinţa combinată ruso-chineză de a elimina dolarul din tranzacţiile internaţionale privind gazul, petrolul şi energia. Dar, în orice caz, moneda euro nu concurează dolarul pe pieţele internaţionale.

Cine a scos profit din euro ? Cifrele, care se mai pot şi discuta în sus sau în jos, sunt, cu adevărat halucinante. Principalele câştigătoare de pe urma introducerii monedei comune sunt de departe Germania (a câştigat 1.893 de miliarde de euro, adică 23.116 euro pe cap de locuitor) şi Olanda (cu 346 de miliarde de euro, adică 21.003 euro pe cap de locuitor).

Şi care sunt perdantele ? În ordine, Italia a pierdut 4.325 de miliarde de euro, adică 73.605 euro pe cap de italian; Franţa, cu un minus de 3.591 de miliarde de euro, adică minus 55 996 euro pe buzunar de francez ; Portugalia a pierdut 424 de miliarde de euro, echivalentul a 40.604 euro pe cap de portughez. Italia, Franţa şi Portugalia sunt, evident, principalele ţări sărăcite. Urmează Spania (224 de miliarde, adică 5.031 euro pe cap de locuitor) şi Belgia (69 de miliarde de euro, adică 6.370 euro pe cap de belgian, valon sau flamand). Ideea că şi Grecia ar fi câştigat (2 miliarde de euro, adică 190 euro pe cap de biet grec), pe lângă Germania şi Olanda, e de un tipic umor german, dacă umor se poate numi. Să reamintim că studiul despre pierderile şi câştigurile datorate introducerii monedei euro pentru o parte din ţările U.E. aparţine, culmea, unui think-tank german (C.E.P.). Dacă nu cumva e doar o naivă laudă de sine. E clar pentru toată lumea, mai ales pentru greci, că Grecia şi-a pierdut independenţa şi suveranitatea economică şi politică în favoarea Germaniei şi a unor mari bănci europene pentru multă vreme de-acum încolo.

Criticile şi atacurile la moneda euro s-au înmulţit în ultimii ani şi continuă să se înmulţească de la o zi la alta. Dar nici francezii şi nici italienii nu par dispuşi să abandoneze acest veritabil „ochi al dracului” pentru propria lor viaţă. În Franţa, de exemplu, doar 30 % dintre locuitori sunt pentru abandonarea monedei euro şi pentru revenirea la franc. Şi asta cu toate că principalii cai de bătaie ai manifestanţilor „Vestelor galbene” în Franţa sunt moneda euro, apartenenţa la U.E. şi Constituţia, considerată depăşită, din 1958. O lungă listă de mari economişti, europeni dar şi americani, precum şi alţi observatori avizaţi, fără a fi nişte extremişti sau populişti, s-au exprimat foarte limpede împotriva actualei organizări a U.E. şi mai ales împotriva monedei sale, euro. Care nu foloseşte, după cum arată şi think-tank-ul german, decât Germaniei şi Olandei, pauperizând în schimb restul Europei, Europa de Sud şi Europa de Est. Ca să nu mai vorbim de Marea Britanie, care şi-a păstrat, prudentă, lira sterlină în toţi aceşti ani şi nu a aderat la Schengen.

Ar mai fi de adăugat o observaţie. Diferenţa dintre câştigurile Germaniei şi Olandei (un total de 2.239 de miliarde de euro) şi pierderile Italiei, Franţei, Portugaliei, Spaniei (8.564 de miliarde de euro) e totuşi enormă, peste 6 000 de miliarde de euro. Unde s-au evaporat aceşti bani ? E de presupus că nu înspre statul american, care are el însuşi o datorie abisală, ci către entităţi globaliste, către mari bănci, fonduri de investiţii, multinaţionale, paradisuri fiscale. Moneda euro este pentru Europa principala explicaţie a marii crize sociale şi politice pe care o trăim azi, cu venirea la putere a populiştilor de dreapta şi de stânga în Italia, o combinaţie nemaivăzută, şi cu alegerea paradoxală, neobişnuită a lui Emmanuel Macron şi a partidului său de amatori - L.R.E.M. -, care a declanşat extraordinara mişcare a „Vestelor galbene”, cu confuzia politică devenită cronică din Portugalia şi mai ales din Spania.

Construcţia europeană a fost de la început gândită de S.U.A., marele învingător în cel de-Al Doilea Război Mondial, în numele păcii, care şi-a impus dolarul ca monedă de schimb universală. După multe articole apărute în presă în ultimii ani, o carte publicată recent de Philippe de Villiers, celebrul politician vandeean, fratele generalului Pierre de Villiers, se ocupă de părinţii fondatori ai U.E. Ei ar fi trei : Jean Monnet, Robert Schuman şi Walter Hallstein. Primii doi, francezi, erau stipendiaţi (există destule probe) de Departamentul de Stat al S.U.A., iar al treilea, german, era un fost personaj important în Al Treilea Reich. Franţa, cu fantasmele ei imperiale neadormite, a crezut că se construieşte o Europă franceză. Până la urmă, Germania s-a folosit de U.E. ca să iasă treptat, pe neobservate, de sub dominaţia americană. Avem azi o Europă germană, controlată prin Banca Centrală Europeană de la Frankfurt, prin moneda euro (o foarte avantajoasă Deutsche Mark) şi prin birocraţi ca Jean-Claude Juncker, Donald Tusk, Frans Timmermans şi cohortele de funcţionari bruxellezi.

Românii nu sunt majoritar eurosceptici pentru că ei sunt majoritar românosceptici. Dimpotrivă, o majoritate de români pare să fie încă euroentuziastă. Şi politicienii, şi presa sever controlată oligarhic manipulează puternic în această direcţie. Brand-ul european aplicat pe fruntea unor foşti comunişti şi actuali corupţi hrăpăreţi înnobilează, dă o patină, un „pedigree”. Ce a câştigat şi cât a pierdut România de când a aderat la U.E. ? Cine sunt şi cine vor fi europarlamentarii români ? Soţii (a lui Victor Ponta, a lui Crin Antonescu), favorite şi favoriţi, fii, nepoţi, Buşoi (o categorie în sine...) etc. După Gigi Becali, Corneliu Vadim Tudor, Elena Băsescu, (Monica Macovei, Mircea Diaconu, László Tőkés, Ioan Mircea Paşcu, Cristian Preda, Dan Nica, Theodor Stolojan, Csaba Sὁgor, Claudia Ţapardel, Marian-Jean Marinescu, Renate Weber, Ramona Mănescu, Iuliu Winkler, Maria Zoană... De numele unora dintre aceştia nu prea au auzit românii, iar despre activitatea lor, deseori potrivnică intereselor ţării pentru care ar trebui să o reprezinte... „No comment!” - n.r.). Pe cine a reprezentat şi pe cine reprezintă această curioasă faună zis politică? Pentru ce îşi încasează indemnizaţiile actuale enorme şi pensiile viitoare? Ca să ridice mâna că sunt de acord cu ce ni se întâmplă?

https://www.art-emis.ro/analize/moneda-euro-ochiul-dracului