duminică, 11 aprilie 2021

Maria Diana Popescu - Gheşeftul lui Bill Gates şi „Industria Morţii”

 



Gheşeftul lui Bill Gates şi „Industria Morţii”

Maria Diana Popescu

11 Aprilie 2021

 

Nici bine nu ne-am obişnuit cu programarea informatică şi s-a trecut la tainele programării moleculare cu mesaje ARN, prin vaccin! De fapt, nu vorbim de vaccin, ci de o „terapie” genetică netestată, implementată direct! Mai întîi cu binişorul, apoi cu forţa. Observ cu indignare că problematica vaccinare e tratată cu superficialitate chiar în Biserica Ortodoxă! Anumiţi ierarhi şi preoţi s-au vaccinat deja şi îndeamnă lumea să se vaccineze! Sfîntul Paisie Aghioritul spune, în cartea „Vremurile din urmă”: „Acum iarăşi a apărut o boală, pentru care au găsit vaccin care va fi obligatoriu, dar ca să-l facă cineva va trebui să se lase pecetluit. Mare atenţie! Diavolul este viclean şi umblă să înşele”.

 

Ce se urmăreşte prin noua generaţie de vaccinuri, creată la foc automat? Sau, creată cu mult timp înainte de „punerea” pe piaţă a virusului. Descreieraţii planetei vor să contureze un individ fără raţiune,  voinţă, dorinţe, instincte, vor, de fapt, uniformizarea genetică, într-un cuvînt, viul „mort”. Firul Ariadnei duce, indubitabil, spre Guvernul Mondial din umbră, spre fericiţii întru satanism Bill şi Mellinda Gates, Fauci şi alţti tartori, care forţează omul planetar să intre într-un labirint fără ieşire. Îmbolnăvirea populaţiei planetare înseamnă profit uriaş pentru concernurile farmaceutice şi pentru cei din spatele lor. Cu cît mai mulţi bolnavi, cu atît mai mare profitul. Viruşii care ne dau tîrcoale de cîţiva ani, începînd cu aviara şi toţi fraţii ei de lamelă, au fost creaţi şi eliberaţi programatic de criminalii planetei, ca mod de decimare a populaţiei, dar şi metodă de extorcare de la bugetele statelor. De ce mai întîi China a fost vizată cu acest virus şi apoi cu 1,4 miliarde de doze de vaccin? Pentru că este vorba de numerar în bancă. Este un fel de activitate teroristă la nivel global. Gripa porcină a fost introdusă deliberat de americani pe teritoriul chinez pentru a ucide cît mai mulţi porci, încît să forţeze chinezii să cumpere porci de la fermierii americani.

 

Vom vedea din ce în ce mai multe astfel de atacuri, pe măsură ce decrepitul Biden va pătrunde adînc în mandat. Probabil vor veni şi alte seringi cu ser aferent, astfel ca acest stat pirat să  jefuiască statele lumii.  „Elitele” la mîna cărora ne aflăm (Biden, Merkel, Macron, Johannis, Guvernul de la Bucureşti etc) sînt nemiloase. În 1967, Sbigniew Brzezinski scria în cartea sa despre societatea tehnotronică: „O altă ameninţare este cea a democraţiei liberale. Mai direct legată de impactul tehnologiei, aceasta implică apariţia treptată a unei societăţi controlate, dirijate şi dominate de o elită a cărei pretenţie la putere politică ar fi bazată pe o falsă superioritate. Eliberată de constrîngerile valorilor liberale tradiţionale, această elită nu ar ezita să-şi atingă obiectivele politice folosind cele mai noi tehnici pentru a influenţa comportamentul public şi a ţine societatea sub supraveghere şi control strâns”. Tocmai ce se pun bazele unui „act de identitate” planetar, prin care devenim tot mai mult  „material biologic” de experiment.

 

Cînd îl asculţi pe Gheorghiţă, responsabilul cu vaccinul şi cu morţii în urma vaccinării, descoperi un discurs scrofulos, demagogic, fals, astfel încît ceea ce fac ei cu privire la vaccinare şi restricţii să pară act salvator, nu ceea ce deja au înţeles foarte mulţi. Atacurile asupra oricui încearcă alternative de tratament este „ordin pe unitate”, cu toate că mii de oameni au ieşit pozitivi după vaccinare şi alte sute au decedat. Vaccinul e superb, nu-i aşa? Nu împiedică boala, nici transmiterea ei, dar te mutilează! Gheorghiţă bîntuie spaţiul public cu mesaje prefabricate, care se izbesc de realitatea nudă şi legată de pat, alta decît cea avansată de minţile lor schizofrenice. În producerea unor vaccinuri (medicamente) se ard nişte etape, peste care nu poţi sări. După descoperirea lor, vaccinurile contra tbc, poliomielită, rujeolă, n-au fost puse imediat pe piaţă, ci după ani de studii şi teste pe eşantioane de voluntari.

 

Tartorul Bill Gates afirmă ba că pandemia e pe sfîrşite, ceea ce înseamnă că i s-au umplut la refuz conturile. Ba că vine un nou val. Rentabilitatea afacerii lui Bill Gates cu vaccinul este inegalabilă! A băgat cam 2-3 miliarde USD în „cercetare” şi va scoate peste 50 din vînzările de suc de laborator periculos şi chiar letal, intitulat vaccin anti-covid.  Prin declaraţiile sale periodice a terorizat planeta ca să fie sigur că menţine turma bine unită pentru viitoare manipulări sau alte excrocherii criminale. De unde să ştie un vînzător de windows-uri că pandemia e pe sfîrşite sau că vine o nouă pandemie? Înseamnă că în laboratoarele finanţate de el stau gata preparate noi serii de virusuri şi vor fi folosite în războiul marilor puteri şi decimarea populaţiei lumii. De remarcat, că rata de îmbolnăviri a explodat aproape concomitent cu începerea accelerată a campaniei de vaccinare, sectarii care conduc planeta şi cioclii covid vorbind, cu mult înainte de apariţie, de o nouă tulpină, mai agresivă.

 

Concluzia fundamentală este următoare: după un an de pandemie,  nicio somitate medicală n-a descoperit un tratament eficient pentru Covid19, în afara medicului din Oradea. În loc de un panaceu antiviral, ei s-au concentrat doar asupra vaccinului. În loc să trateze cauza virusului, toate minţile luminate supuse cioclilor s-au ocupat de efecte! Există, în mod sigur o corelaţie între apariţia noilor tulpini Covid-19 şi vaccinarea accelerată. Geert Vanden Bossche, implicat în dezvoltarea mai multor vaccinuri timp de 23 de ani, printre care şi vaccinul anti-Ebola, a cerut OMS o dezbatere despre programul global de vaccinare pe fondul pandemiei, care, în opinia sa, trebuia amînat pînă la evaluarea completă a virusului și, sine die, a vaccinului, fapt ce confirmă teoria unei corelaţii între apariţia noilor tulpini Covid-19 şi vaccinarea accelerată. Nu uitaţi: vaccinul îmbogăţeşte industria farmaceutică, iar noi sîntem nişte cobai! Primim ce merităm sau ce am ales.

 

Greşeala care a deconspirat experimentul mondial care se petrece pe planetă s-a făcut în momentul în care oamenii care nu au crezut în virus sau în noua religie a măştii, au fost etichetaţi drept eretici, puşi la colţ şi, mai ales, amendaţi. Lumea a înţeles că e vorba de o „nouă religie”,  promovată și de „Noul Vatican”, care nu se opune dărîmării bisericilor şi construirii de noi lagăre ale morţii, pe ideologii de manipularea şi supunere a omului. În acest proces e logic că Google, Facebook, Twitter joacă un rol de Miliţie a Controlului şi Gîndirii - o nouă Inchiziţie. Asocierea statului cu corporaţiile „Big” în noul sistem politic, abuziv, globalist, înseamnă nazism, stalinism, la adresa omului simplu. Toată lumea e condusă şi influenţată online. Tot mai mulţi oameni depind de sufletul fizicalităţii limitate. Vrei să omori un exponent? E simplu, îl bombardezi online sau îi tragi cablul din priză şi l-ai terminat. A fost şi cazul lui Trump.

 

Pentru aceasta stare la care s-a ajuns în ţara noastră sîntem vinovaţi cu toţii. Ne-am mulţumit cu un polonic de ciorbă promis în campaniile mincinoase. Fiecare român şi-a asumat, în felul său, rolul de slugă în acest proces.  După logica miliţienilor statului, toate abuzurile la adresa libertăţilor civile sînt justificate. Dar libertatea nu e o creaţie a statului! E lăsată de Dumnezeu. Omenirea va fi dusă la exasperare, apoi va veni guvernul mondial comunist şi va da fiecărui om al planetei cîte un colţ de pîine şi un polonic de fiertură. În secunda următoare,  80% din cetăţenii planetari, aduşi la disperare, vor cădea la picioarele sataniştilor şi li se vor închina lor. Probabil, vor avansa un venit minim universal pe planetă, cu care vor cumpăra sclavia şi „pacea” socială.

 

Post scriptum: Se întâmplă în România: sub supravegherea jandarmilor, pacienții spitalului „Foișor” au fost evacuați „noaptea ca hoții”!  „Comandantul” Raed Arafat  cere scuze printr-un mesaj în miez de noapte: „Recunosc că am produs un disconfort pacienţilor de la Foişor, dar a fost necesar, să prevenim pierderea unor vieţi”.  La rândul său, ministrul (ne)sănătății V.V. aruncă pisica în curtea spitalului „Foișor”. Or fi primit ordin ?! Faptul l-a îndreptățit pe Preşedintele „Sanitas” București să le spună: „Opriţi-vă, domnilor, şi plecaţi acasă!”.

 

https://www.art-emis.ro/editoriale/gheseftul-lui-bill-gates-si-industria-mortii







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu