PROFUNZIMEA CÂNTĂRII ÎMPĂRATULUI SOLOMON
Grupaj de poeme
de Melania Rusu Caragioiu
1. C Â N T E C U L D R A G O S T E I
Văd umbra
vântului şi urma sărutărilor lui;
Sunt viorii ca amurgul cel rar.
Frunzele arborelui de smirnă au scris
în cetină numele tău;
Picioarele ciutelor sar peste el
şi botul lor adulmecă spre
chemarea firii.
Aburii vântului nu-mi pot da bucuria de tine;
Roua ierburilor mi te aminteşte, iubitule !
Lumina mea e frumoasă !
Ea răstălmăceşte covoare şi corturi princiare.
Sunt albă, atinsă de aripa morţii,
Sunt neagră de tăciunele deşertului.
Sunt alungată să
păzesc clipa deschiderii
florilor din oază.
Neacscultarea mea m-a pedepsit căci am rătăcit
la amiază,
Am rătăcit în asfinţit pe colinele verzi,
Să te găsesc,
Ademenindu-te de la mioarele tale...
Dar, vai, zâna cea frumoasă
îşi paşte iezii aproape de turmele tale !
Se făcea că
un car de aur, trimis de un faraon, a luat-o.
Caiii îşi
scuturau în coamă şiruri de perle şi
zale de aur.
Zânei i-au rămas numai
boabele roşii ca de sorb
şi căuşele
cu stropituri de aramă şi argint.
2. F L U I E R E
De ce nu-mi vii iar iubite ?
Fluiere
se aud peste munți;
Amuțesc prin văi...
Căprioarele neliniștite își ridică atent urechile,
Întorc botul lor spre soare;
Dintr-acolo vine el...
Cântă un cântec de dragoste:
,, Vino, o, frumoasa mea iubită,
,, zăpezile s-au stins,
,, ploile au stat,
,, rodul pământului a făcut scut,
,, cuiburile sunt pline de pui...
,, Ieși să mă întâmpini,
,, nu mai sta în umbra perdelelor,
,, după zăbrelele casei !
,, Mireasma viței înflorite te-a adormit ?
,, Nu auzi glasul porumbeilor sălbatici
,, certându-se cu vulpile șirete,
,, care-și sapă vizuini sub vie ?
Și cântecul s-a
auzit până la alungirea umbrelor,
până la adormirea turmelor,
până la ora când pasc puii de cerb.
Munți, apropiați-vă, pentru o clipă doar
!
Aș vrea să-l văd pe mire,
Să-i mângâi pletele răscolite de vânt,
Să-i port o clipă mielul pe care
îl duce pe umeri.
Covor de flori înmiresmate, furați-l
și aduceți-l mie,
o clipă, doar...
Am cusut un ștergar pentru fața lui,
Am frământat o turtă îndulcită cu miere,
Am cules mere pentru cidru,
Și casa s-a învârtit mereu după soare,
De
nu mai știu, câte ori,
Vântul a uscat cămășile întinse pe iarbă,
Râul s-a tulburat în altă cascadă,
Porumbița și-a săpat alt cuib în unica stâncă
Și căprioarele vin să mă întrebe de tine...
Le pare rău de singurătatea inimii mele...
3.
M Â N G Â I E R E A S O A R E L U I
Sub mângâierea soarelui înălbeam pânza;
Vălătuci
cu ferestre colorate se ridicau în mingi rotunde;
Căutam să le citesc în preziceri,
dar în jocul lor se spărgeau,
unul după altul...
Trilul
turtuelelor îmi vorbeau tot despre frumosul meu...
Îl vedeam săltând peste pajiștea
cu flori,
cu mieii și mioarele lui.
De acolo îmi făcea semne...
Apoi, se făcea că se înserase...
A venit fără pași până la zăbrelele ferestrei...
Se uita la mine...
Cânta iar despre viile înflorite,
Despre timpul cântării, care a venit...
4.
M E R E U Î M I S P U N
Mă surprind
amintindu-mi de tine...
Soarele nu și-a
mișcat arcul lui cald
Decât o pătrime
de ceas.
Mi se pare că
este un timp nefiresc,
Nesfârșit de
lung,
Fără dragostea
mea.
Ai zburat din
brațele mele;
Îmi era teamă
să te rețin,
Așa pură și albă...
Acuma mi-au
rămas:
Zâmbetul tău
fericit,
Privirea ta
cu irizații aurii,
Culcușul cald
din perna brodată de mama...
Aștept cu
sufletul strâns în chinga nerăbdării
Întoarcerea
zeiței mele.
Ai luat cu
tine o parte din mine;
Cea mai bună
...
Mi-au rămas
gândurile,
Neastâmpărul
Și dorul
infinit de ființa ta !
De ce te-am
lăsat să pleci ?
O clipă îmi
este prea mult fără tine;
Tentaculele dorului îmi taie
rațiunea;
Îmi afund capul în căușul
pernei,
Adulmec ca un câine perdeau atinsă de mâna ta;
A rămas în ea
un strop de viață
Care-mi emană
Ceva din adierea ta parfumată...
Și lucrul pe
care îl coși
Te oglindește
pe tine...
Semeni atât
de bine
Cu jocul lui
primăvăratic de flori...
Lujerii ei te
caută prin mine;
Au și ei
nevoie de gingășia ta.
Te-au auzit
când spuneai despre ei cuvinte frumoase.
Te urmăresc
, în gând, în căile tale
Ajutându-te
să nu te pierzi.
Pasul tău de
gazelă îmi sună ca o șoaptă;
Vocea ta
este o melodie învăluitoare,
Părul tău
cu șuvițe de paloare
Mă fac
să-l alint cu sfială,
Mătasea bluzei
tale îmi este dușman;
Nu vreau ca ea
să te mângâie, nici să te atingă !
Vino, iubita
mea, înainte ca soarele să apună,
Să privim
înlănțuiți înserarea,
Să bem amândoi din
pocalul bucuriei
Și mereu
să-mi spuni
Că nu mai vrei
să pleci ...
5. M I
- E D O R
Te visez în zarea luminii,
Pe jucăuşa pală de vânt,
Pe vârful buzelor mele…
Eşti norul care aleargă spre mine…
Mi-e dor de mireasma părului tău sălbatec,
De mătasea genelor umbroase,
De zvâcnirea vieţii, sub muslina subţire.
Te-aştept cu nerăbdarea bobului încolţit,
Cu neastâmpărul inelului pus în deget,
Cu însetarea nisipului încins !
Vino iubito, pe aripa serii,
Te aştept cu cercei de cireşe albe şi floarea miresei,
Să te sărut cu parfumul amărui al bujorilor albi,
Cu roua dumbrăvilor necosite,
Cu aburul pădurilor de brad…
Mi-e dor să plutim peste neant…
6. L U N A P L I N Ă
Noaptea
am întins mâna spre așternutul lui.
Dar el
nu era.
Luna
plină m-a sfătuit să mă scol,
Să-l caut...
Și am
plecat...
Am
întrebat firele de iarbă,
Bradul
înalt,
Puii de
veveriță,
Cărarea cea șerpuitoare,
Lupul
fără dinți, care stă de pază la turme,
Dar nu
l-am găsit pe iubitul meu.
Am
străbătut codrul cel des,
( ca
pieptenele de des)
Și
căzând la pământ am adormit.
M-am
deșteptat sub sărutările iubitului meu.
Mi-a
șoptit: ,,dormi !” și m-a legănat.
Privighetori cântau...
,,
Nu fremătați ramuri,
,,
Nu alergați nebunește, gazele,
,,
Lună, nu arunca săgeți ascuțite,
,,
Munți, nu vă mai bateți ¸¸în capete,
,, Să nu treziți dragostea...”
7. ȘI D E O D A T Ă S-A
S T I N S
Se mai făcea
că eu am ajuns undeva,
Unde un mire
mă aştepta gânditor,
În parfumul de
nard ce se ridica din căţuie.
El a făcut un
semn leneş cu o rămurică,
Aruncând-o
spre mine...
De bucurie ?
De refuz ?
Ne aştepta
covorul întunecat al iubirii...
Parcă prea
repede s-a făcut noapte...
Şi a fost o
nuntă:
Fiul trandafirilor şi crinul din umbra
văilor.
Nuntaşii ?
Cârcotaşi, cu spini !
Dansul mirelui
era ca rotirea mărului
din marginea
pădurii;
Mireasa se
lăsase furată de farmecul smicelelor lui
pline de mere,
muguri plesninzi şi flori.
Casa mirilor
era pregătită.
Se vedeau
potire cu vin, turte de struguri
Şi sus de tot,
Un nor doldora
de dragoste şi îmbrăţişări.
Ciutele dau
târcoale, împletecindu-se în
Hăţişul înalt
al daliilor de sub ferestre.
Sssttt !
Linişte ! S-ar putea speria dragostea !
E atât de
efemeră...
8. VOI
BATE DIN PALME
,, Vom merge în
cetate.
,, Voi bate din
palme și se va ivi o caleașcă.
,, Iat-o, vine
într-un nor de fum cu miresme de brad.
,, Alcătuită din coji de
alune,
,, Din aripi de fluturi, cu legături din fire
de argint răsucit.
Abia atinge
pământul.
Telegarii au
aripi la picioare.
Au pe frunte
stele acoperite cu paftale de agint.
Ca gândul zboară spre cetate.
Ca nevăzute
porțile s-au dat in lături.
Caleașca s-a
topit
,, Noi stăm în
mijlocul mulțimilor.
,, Toți sunt
fericiți.
,, Au brațele
încărcate, buzele roșii, ochii strălucitori
și inima bună…
,, Am cumpărat
rodii, faguri albi,
și fiere de
iederă.
,, Iedera e
pentru mine răcoarea, sora de așteptare,
,, Firul
care aidoma mie nu trăiește fără să
așeze capul pe un umăr…
,, Dragul
meu a cumpărat un leagăn, pentru copil,
,, Un coș
pentru zmeură.
,, Și
sare.
,,Sare pentru ca dragostea noastră să fie cu gust.
,, M-am
îndepărtat și am bătut din palme,
,, Dar
vraja dispăruse...
,, Am
plecat amândoi, înlănțuiți...
,, Minune
!
,, Afară din
cetate ne aștepta rădvanul
și caiii înșeuați…
9. IUBITA MEA
CU OCHI DE
FLORI
Iubita mea, cu ochi de flori,
Brațele tale mă înconjoară în catifeaua bujorilor albi.
Îmi așez capul pe pieptul tău plin de roua
magnoliilor
Și mă învălui
în scânteierea părului tău.
Îmi zâmbești cu
buzele ascunse în potirul trandafirilor
Și râzi de fericire apucând cu dinții luminoși
un grăunte de stea.
Aruncă-ți la pământ greutatea colierelor
care-ți acoperă mătasea
gătului
Grădina mea, te voi păzi de lăcomia
căprioarelor,
De
păsările cântărețe,
De umbra veverițelor ce fură pentru o clipă
lumina ;
Te voi păzi de toate, prin scutul pieptuli meu
Și
te voi înveli cu florile credinței, iubirii
și neșovăirii mele…
Încetați, voi, păsări,
ciripitul vostru gălăgios,
Oprește-te izvor, o clipă, doar,
Până adoarme iubita mea !
10. M I R E A S A
M E A
Iubirea mea îți desăvârșește trupul.
Ți-l
simt învăluit
în miros de fraged,
De muguri ai primăverii.
Fragilitatea
mărgăritarului tău
Mă face să tresar,
Ești atât de castă.
Îți
fluturi vălurile ca pentru apărare,
Dar iată, ai uitat de ele…
Acum ai plecat cu inima mea.
Genele
tale au chemat-o…
Ea s-a supus
ascultătoare;
Acum
atârnă ca un ceas în bucla părului tău.
Mireasa mea,
Dragostea ta este neprețuită;
Nici vinul, nici ploaia de vară
Nu-mi sunt mai dorite ca tine.
Când îmi vorbești, râd ca un copil dezmierdat.
Mă
ascund la pieptul tău
Să mă
îmbib de mirosul proaspăt al hainelor tale,
De mirosul tinereții tale,
Pe care o râvnesc ca pe o grădină,
Unde eu sunt stăpânul.
Grădina mea cu izvoare fermecate,
Cu
pomii încărcați de fructele în pârgă,
în floare, în muguri…
Te
mlădii ca o trestie mirositoare,
Invăluită în hlamida pletelor tale
cu miesme de nard și aloe.
Cât de visător vin la grădina mea !
Vin cu pletele în vânt,
Alergând mai repede decât elanii,
Aduc
ferbințimea soarelui,
Suflarea curată a mioarelor,
Mireasma poienelor,
Cântecul fericit al vietăților pădurii,
Freamătul rămurelelor în briza de seară...
Așteaptă-mă iar și iar, mereu,
Totdeauna,
mireasa mea !
11.
12. A Ș T E A P T Ă – M Ă ÎN P R A G
--,,Vreau să încânt ciocârlia măiastră,
Vreau să dansez focul păsării paradis;
Vreau să întâlnesc cerul în căutarea mea
Și să smulg o fâșie de dor...
Cum
urca-mă-voi atât de sus
Pe pala de
vânt a iubirii,
Pe aripa
mângâierii,
Pe
îmbrățișarea cu stelele ?”
-,,Te
voi căuta iubite, dincolo de vama văzduhului,
Dincolo de
sclipirile diamantine ale soarelui,
Dincolo de
zborul sufletelor...
Așteaptă-mă
cu fereastra deschisă a inimii tale”...
Laval, 2011
12. PESTE
STRATURILE DE FLORI
Ți-ai pus capul pe pieptul meu,
Întrebându-te la ce mă gândeam.
Ce gând ar mai îndrăzni să mă împresoare
Când tu ești lângă mine ?
Pătruns sunt de
iubirea pentru tine.
Deși ești aici, eu te văd pretutindeni.
Ești zâna zorilor învăluită în voaluri violete,
Părul, până la glezne, îți este răzlețit de
boarea vântului.
Simt gelozie
când zeifirii îl sărută.
Când râzi
gingaș de îndrăgostiea turturelelor,
Șiragul
dinților tăi este neprețuit de alb și de scump.
Perlele pălesc la gâtul tău și
Podoabele
din urechile tale își pierd strălucirea.
Din ce
flori ți-ai luat rumeneala buzelor ?
Unde ai
găsit razele diafane pentru a-ți lumina obrajii ?
Noaptea
ursitoarele vin și te împodobesc…
Ca o gazelă ești sprintenă !
Ca
o albină simți datoria casei !
Și toate le orânduiești !
Dar,
Rostul frumuseții tale e mereu același !
Mâinile tale sunt mai plăcute decât cupele
crinilor,
Gâtul tău este ca un pocal de fildeș,
Încrustat
cu alb și lănțișoare.
Voioșia ta o
întrece pe a păsărilor,
Glasul tău are catifelarea chemării duioase
a vietăților
pentru puiii lor.
Cântecul tău răsună peste straturile de flori.
Florile întorc capul după tine,
Se înnalță să te vadă,
Îți
oferă brațele încărcate de mireasmă;
Îți
dau să bei din potire dulcele ascuns…
~*~
MELANIA RUSU
CARAGIOIU
Câteva
date biobibliografice.
Inginer,
publicistă, scriitoare, poetă. Liga Scriitorilor România, Asociația
ASRAN-Canada. Bibliotecar atestat, lucrând la fond documentar BJT-Timișoara,
1974-1988. Vicepreședintă ASRAN, vicepreședintă Cenaclul
epigramiștilor-Montreal. Redactor șef STARPRESS-Canada. Ambasador numit de unii
scriitori, între care Corneliu Leu, pentru
Revirimentul Limba Română. Membru fondator, Cenaclul francez ,,Anneau
poétique”-Canada, Autuare a 21 cărți.
Numeroase diplome, premii. Prezentă în interviuri, dicționare, atestări.
Redactor din diaspora a patru reviste
din România Fișier pentru merite deosebite, ,,Muzeul
emigrației”-Halifax-Canada...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu