Transparență
și onestitate publică în pandemia Covid-19
Prof.
univ. dr. Vasile Astărăstoae
10
Februarie 2022
În timpul unei pandemii, guvernele au
tentația de a nu dezvălui o serie de informații pentru a nu pune în pericol
acceptarea publică a măsurilor luate. Pentru a le justifica se invocă opinia
specialiștilor, a experților, principiile „sănătații publice” și se evită orice
referire la transparență, onestitate și la definirea cadrului etic. Este o
abordare, care s-a dovedit a fi greșită, iar efectul a fost creșterea constantă
a numărului scepticilor, care nu sunt convinși de eficiența acestor măsuri.
Sănătatea publică este o disciplină
relativ tânără, apărută în secolul al XX-lea
(elemente de sănătate publică există din antichitate). Este definită
drept știința și arta prevenirii bolilor, prelungirii vieții și promovării
sănătățiiprin eforturile organizate ale societății (după O.M.S.). Obiectivele
sănătății publice se realizează numai cu participarea întregii populații!!!
Frecvent, specialiștii în sănătate publică
au elaborat prognoze eronate. De exemplu, bazându-se pe arsenalul inovator
terapeutic și pe o politică a vaccinărilor urmate de progrese evidente (variola
eradicată, epidemia de poliomielită jugulată, numărul cazurilor de TBC în
declin în Europa și în America de Nord etc.) s-a concluzionat că secolul al
XX-lea va fi sfârşitul erei pandemiilor. Eroare. În ultimii 25 de ani, s-au
înregistrat 30 maladii infecțioase noi, tuberculoza în creștere, creșterea
mortalității prin boli infecțioase, 4 pandemii etc., toate constituind o
amenințare reală și gravă a sănătății a sute de milioane și uneori a miliarde de
oameni. Aceasta explică noua atitudine - pesimistă și panicardă. Toate măsurile
anti-Covid au plecat de la o estimare a indicelui de fatalitate de 14-11%;
ulterior, s-a constat că acesta oscilează între 1,5% și 2,5%, dar măsurile nu
au fost adaptate la această realitate. Studiile privind Covid-19 (atât cele
care justifică măsurile, cât și cele care evaluează rezultatele) au avut (în
majoritatea cazurilor) concluzii echivoce: posibil, probabil, sugerează, există
suspiciuni, credem că. În multe studii comparative, nu s-a calculat
semnificația statistică a diferențelor raportate și nu sunt metaanalize
serioase cu privire la eficiența și efectele negative ale vaccinurilor.
Autoritățile nu au definit cadrul etic al
programelor anti-Covid. Nancy Kass (în AmJPH 2001; 91:1776-82) arată că
programele de sănătate publică trebuie să fie acceptate numai dacă răspund la
următoarele întrebări:
- care sunt scopurile de sănătate publică
ale programului?
- cât de eficient este programul în
termeni de atingere a scopurilor propuse?
- care este povara cunoscută sau
potențiala a programului pentru cetățeni?
poate fi minimizată această povară?;
există abordari alternative descrise în literatură?
- este programul implementat într-un mod
echitabil?
Cadrul etic este necesar a fi definit,
deoarece sănătatea publică aderă la o etică utilitaristă (colectivistă), care
intră în conflict cu etica hipocratică (individualistă), care domină practica
medicală. În sănătate publică, lucrează, în afară de medici, mult mai multe
persoane cu pregătire nemedicală (științele vieții, științele sociale,
matematică etc). De aceea etica medicală a fost înlocuită cu etica sănătății
publice, având patru principii: principiul priorității (gravitatea problemelor
de sănătate, care amenință colectivitatea justifică limitarea drepturilor
individuale), al dăunării (permite să se restrângă libertățile personale fără
consimțământ), al mijloacelor cel mai puțin intrusive (minimizează impactul
încălcării autonomiei) și cel al justiției sociale.
În manualele de sănătate publică, se
afirmă că programul trebuie să fie realist în sensul că trebuie să existe
susținerea colectivității. Într-o pandemie, o măsura, care nu este acceptată
populațional, este costisitoare și inutilă (chiar dacă pe fond este corectă).
De aici, importanța comunicării. Comunicarea transparentă construiește
încrederea publicului (esențială pentru implementarea eficientă a unui răspuns
la o urgență de sănătate publică), iar transparența și implicarea comunității
sunt esențiale pentru cultivarea încrederii publicului. Organizația Mondială a
Sănătății recomanda, în pandemiile anterioare, următoarele: „Principiile
comunicării în pandemie sunt: încredere; transparenţă; comunicare timpurie cu
publicul, dialog cu publicul și planificare. Comunicați natura și amploarea
amenințării și riscurile aferente, precum și răspândirea pandemiei. […]
Comunicați măsuri solide, fezabile și ușor de înțeles din punct de vedere
științific. […] Comunicați inițiativele întreprinse pentru a permite
cetățenilor sau comunităților să participe la dezvoltarea politicilor de
răspuns la pandemie” (Etica O.M.S. în gripa pandemică).
În actuala pandemie, O.M.S.-ul și cei care
au gestionat pandemia au preferat „modelul chinezesc” caracterizat prin măsuri
autoritare, informații incomplete, represiune (pentru cei care nu respectă
măsurile), cenzura și eliminarea vocilor critice.
Isaac Nahon-Serfaty, profesor la
Universitatea din Ottawa, în cartea Strategic Communication and Deformative
Transparency Persuasion in Politics, Propaganda, and Public Health (2019),
examinează transparența deformativă (grotescul transparent) și diferitele sale
manifestări în comunicarea politică, propagandă și în sănătatea publică,
insistând asupra efectului utilizării emoțiilor în maximizarea unor campanii.
Escaladarea oribilului visual, în campanii de sănătate publică, care folosesc
„imagini tulburătoare” pentru a promova „conștientizarea publicului” și pentru
a determina o schimbare comportamentală, a devenit uzuală. Transparența
deformativă poate avea uneori efecte contrare celor dorite de utilizatori.
Edward French, profesor la Mississippi
State University, afirma în lucrările sale (2004, 2010, 2012) că transparența
și responsabilitatea sunt esențiale în toate cele patru faze ale unui răspuns
la o pandemie, adică atenuarea (evaluarea amenințării), pregătirea
(planificarea și stocarea), răspunsul (reducerea consecințelor asupra
sănătății, sociale și economice) și redresarea (restabilirea serviciilor
comunitare).
Sintetizând, comunicarea, în pandemie,
este esențială și trebuie să fie oportună, corectă, sinceră, transparentă și
clară. Strategia de comunicare în actuala pandemie, mai ales în România, a fost
axată pe câteva direcții:
- Utilizarea unor imagini puternic
emoționale - de exemplu, imaginea sicrielor aliniate din Italia (care erau în
realitate de la naufragiul vasului Lampedusa), reportajele la U.P.U. și A.T.I.,
șirul de ambulanțe la morga etc. - pentru a înfricoșa populația și a obține
complianța acesteia.
- Transformarea problemei medicale într-o
problemă militară. Narațiunea este următoarea: Suntem într-un război cu un
dușman - un virus perfid și ucigaș; scoatem armata în stradă; avem luptătorii
în linia întâi; avem eroi care își sacrifică viața pentru binele comun; avem
victime, care au pierdut lupta cu boala; există zilnic buletine informative de
pe front; avem comandanți,care sunt la datorie și conduc bătălia. În război,
reacția trebuie să fie fermă și rapidă. Nu este timp să analizezi
proporționalitatea măsurilor, să consulți comunitatea sau să te apleci asupra
unor „fleacuri”, cum ar fi libertatea sau drepturile omului. Cei care nu
respectă măsurile sau mai grav le critică sunt defetiști, egoiști, sabotori,
agenți acoperiți ai dușmanului etc. și este deci legitim să fie pedepsiți - cu
amenzi usturătoare sau dosare penale.
- Transmiterea de informații parțiale și
blocarea informațiilor, care ar contrazice teza oficiala. Sub pretextul
combaterii știrilor false sau a celor care ar submina încrederea populației în
eficiența măsurilor anti-pandemice se apelează la diferite metode, cum ar fi
secretizarea sau cenzura (directă sau indirectă) - în spațiul public, în mediul
științific și cel universitar. Orice comentariu critic este blocat, organismele
de supraveghere ca de exemplu, C.A.N.; C.N.C.D; Colegiul Medicilor etc.
reinventează „delictul de opinie”, revistele științifice au retras sau au
refuzat publicarea articolelor, care contraziceau tezele „științei oficiale”
sau erau scrise de autori aflați pe „lista neagră”. O astfel de abordare a fost
paguboasă și a erodat încrederea. Petersen & all. afirmau în „Transparent
communication about negative features of Covid-19 vaccines decreases acceptance
but increases trust” (PNAS, July 20, 2021): „În timpul dezvoltării rapide și
lansării vaccinurilor împotriva Covid-19, cercetătorii au cerut o abordare de
tip „transparență radicală”, în care informațiile despre vaccin să fie
dezvăluite public în mod transparent, chiar dacă informațiile negative pot
scădea absorbția vaccinului. În concordanță cu teoriile despre psihologia
convingerilor conspirației, aceste apeluri prevăd că o lipsă de transparență
poate reduce încrederea în autoritățile sanitare și poate facilita răspândirea
teoriilor conspirației, care pot limita capacitățile pe termen lung ale
autorităților sanitare în timpul și după pandemie. Pe baza experimentelor
preînregistrate efectuate pe eșantioane mari, reprezentative de americani și
danezi (N > 13.000), studiul actual compară efectele comunicării vagi a
vaccinului cu o comunicare transparentă, care dezvăluie caracteristici pozitive
sau negative ale vaccinului. Dovezile demonstrează că comunicarea negativă
transparentă poate dăuna într-adevăr acceptării vaccinurilor aici și acum, dar
că crește încrederea în autoritățile sanitare. Mai mult decât atât, alternativa
comunicării vagi și liniștitoare nu crește nici acceptarea vaccinului și duce
atât la o încredere mai scăzută, cât și la o susținere mai mare a teoriilor
conspirației.”
- Propaganda a fost utilizată excesiv.
În România, în locul informării exhaustive
și oneste, s-au preferat mesaje simple și concise, dar fără argumente
puternice. Sloganurile cele mai utilizate au fost „știința a dovedit”;
„măsurile sunt fundamentate științific”; „stați în casă, salvați vieți”;
„vaccinul este sigur și eficient”; „vaccinarea vă protejează pe voi și pe cei
dragi”; „prin vaccinare învingem pandemia”; „vaccinații nu se infectează, nu
transmit virusul, nu se îmbolnăvesc sau dacă se îmbolnavesc fac forme ușoare”
etc. Cei cu o altă opinie sunt „analfabeți funcționali”; „inculți”; „idioți”;
„conspiraționiști” etc., iar cariera aceastora este bagatelizată sau anulată
(Luc Montagnier a primit pe nedrept Premiul Nobel și este senil, Robert Mallone
este un impostor și nu are nicio cercetare pe ARNm, Sucharit Bhakdi nu este cel
mai citat cercetator german, etc.).
Comunicatorii acestui tip de „informații”
au fost în special promteriste, analiști, ziariști, politicieni, moderatori de
emisiuni TV (toți fără experiență în domeniu), „cercetători” sinecuriști,
absolvenți de studii medicale, care nu au profesat (unii fiind și plagiatori)
și puțini medici practicanți. O parte importantă din mass-media, susținută
material de autorități, a abandonat spiritul critic și a devenit trompeta
autorităților.
Rezultă că strategia de comunicare s-a
fundamentat pe trierea informațiilor, pe o transparență parțială și
deformativă, pe excluderea consultării comunității și pe solidarizare bazată pe
frica – de boală și de autorități. O astfel de strategie a avut succes inițial,
dar cu trecerea timpului a crescut opoziția la măsurile restrictive,
ajungându-se până la mișcări de rezistență. Pentru a lăsa impresia de
competență și fermitate s-a persistat în mesaje, care nu țineau cont de
incertitudinea și variabilitatea spațiului biologic. Refuzul consultării cu
întreaga societate și a dialogului au lăsat câmp liber mișcărilor radicale.
Există în drept o sintagmă „res ipsa
loquitur” (lucrul vorbește prin sine) - faptele nu mai trebuiesc probate
direct, deoarece sunt dovedite de circumstanțe. Percepția unui număr tot mai
mare mare de cetățeni este negativă, privind modul de combatere a pandemiei.
Este tot mai greu să convingi populația că măsurile nemedicale (lockdown, masca
în aer liber, restrângerea activităților sociale, culturale, religioase etc.)
au fost necesare și eficiente când vede că circulația virusului nu a fost
încetinită și ea trebuie să suporte consecințele (criza economică). Jonas
Herby, Lars Jonung și Steve H. Hanke de la Universitatea Johns Hopkins au
publicat în ianuarie 2022 o meta-analiză (A literature review and meta-analysis
of the effects of lockdowns on Covid-19 mortality) în care concluzionează „Nu
găsim nicio dovadă că lockdown/ blocajele, închiderile de școli, închiderea
granițelor și limitarea adunărilor au avut un efect vizibil asupra mortalității
cauzate de Covid-19. Măsurile nemedicale sunt nefondate și ar trebui respinse
ca instrument de politică pentru pandemie. […] Ele au contribuit la reducerea
activității economice, la creșterea șomajului, la reducerea școlarizării, la
provocarea tulburărilor politice, la violența domestică și la subminarea
democrației liberale”. E drept că unii au contestat articolul pe motiv că
autorii nu sunt medici, virusologi, epidemiologi, dar acest lucru nu a interest
publicul.
Populatia nu înțelege de ce țările
supervaccinate au în prezent numărul cel mai mare de infectați și bolnavi de la
începutul pandemiei? Israelul, care a impus cele mai dure măsuri restrictive,
are un procent mare de persoane vaccinate inclusiv cu doza booster, raportează
în 2022 un număr record de infectări, spitalizări și decese.
Populația nu înțelege de ce continuă
discriminarea și impunerea certificatului verde, când s-a dovedit că vaccinații
se pot infecta, se pot îmbolnăvi și pot infecta pe alții? Faptul că persoane
vaccinate purtatoare de virus nu au nici o restricție naște suspiciunea că de
fapt scopul este de a consuma dozele de vaccin și nu de a proteja sănătatea.
Sunt întrebări legitime la care se
așteaptă de la autorități un răspuns onest. S-ar putea însă să fie prea târziu.
Percepția publică este că a suportat toate restricțiile inutil (vorbim de
percepție, nu de realitate) și ea este greu de schimbat. Poate doar dacă se
modifică strategia de comunicare și mai ales comunicatorii.
În concluzie, lucrul cel mai grav a
autoritarismului pandemic este că societatea a fost scindată în grupuri care nu
mai comunică între ele. Jay Winsten, profesor la Școala de Sănătate Publică de
la Harvard, critic al lui Donald Trump și susținător al măsurilor antipandemice
(deci nu este nici negaționist, nici conspiraționist) într-un interviu W.B.U.R.
din 7 februarie 2021, declara „Primul lucru, care este crucial, este coerența
mesajului. Nu poți avea mesaje conflictuale… Ai nevoie și de transparență.
Trebuie să fii cu adevărat sincer cu privire la ceea ce știi și ce nu știi. Și
asta este util atunci când trebuie să-ți schimbi recomandările. Va trebui să
facem tot ce putem, respectând drepturile oamenilor de a asculta pe cine aleg
ei să asculte și de a crede pe cine aleg ei să creadă. Asta se numește
libertate. Și trebuie să învățăm să ascultăm ceea ce încearcă ei să spună.
Pentru că dacă nu este o stradă cu două sensuri, atunci noi nu ne respectăm
unul pe celălalt, nu ne înțelegem și nu vom reuși”.
P.S. Cristian Pîrvulescu, profesor la
Școala Națioală de Studii Politice și Administrative - S.N.P.S.A. (fosta școală
de partid „Ștefan Gheorghiu”) declara într-o emisiune la Silviu Mănăstire (un
alt „expert” în vaccinologie) că persoanele, care se opun vaccinării, sunt
„idioții utili” ai lui Putin și agenți ai Rusiei. La asemenra afirmație te
întrebi cum sunt cei care susțin vaccinarea obligatorie și certificatul verde?
Aranjament grafic - I.M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu