Prosteala
lumii
Av.
Elena Radu
10
Februarie 2022
Când vă spun că noi trebuie să stăm și să
tragem de manecă parlamentarii, nu mă credeți. Duminică, 7 ianuarie 2022 ziceam ca proiectul de lege PL-x 504/2021
care reglementează procedura de soluționare urgenta a acțiunilor în anularea
actelor normative administrative emise în temeiul Legii nr. 55/2020 (HG urile
de prelungire a stării de alertă și nu numai) zace în Camera Deputaților.
Sedință în Camera Deputaților pentru
modificarea Regulamentului camerei cu privire la „live” -uri (activitate
parlamentară, transmisii în direct)[1].
Se discută în planul Camerei Deputaților
modificarea regulamentului Camerei Deputaților. Printre altele, se prevede,
interzicerea live-urilor. Că din live-urile astea a ințeles poporul cam ce
lucruri necurate se întâmplă prin Parlament și cum, în prezent nu se respectă
nicio procedură legislativă în comisii și în plen. Dezbaterile în comisiile
parlamentare sunt formale. Puțin le pasa de legea privind tehnica legislativă
sau de Constituție. Dacă se interzic
live-urile, avem o problemă reală.
Vor putea să încalce orice procedură și să
ignore orice normă constituțională când analizează un proiect, chiar dacă li se
atrage atenția ca este neconstitutional sau li se aduce la cunoștință care sunt
efectele negative asupra poporului când va fi pus în practică proiectul devenit
lege. Nu sunt transmise live toate ședințele comisiilor, biroului permanent sau
grupului liderilor. Nu era prea multa transparenta până în prezent, de aici
înainte nu va mai fi deloc.
Gata, se definește luxul: de la două case
și două mașini în sus este lux. Cine are mai multe de atât, să plătească
impozite până se plictisește. Cum își permite să aibă? E opulență, ați înțeles?
Visează deja la cele 16 miliarde strânse din impozite numai în București.
Așa zice ministrul P.S.D., al Finanțelor.
Pe ai lui din partid i-o fi întrebat? Ăia nu s-au uitat la ei în ogradă? Sau
deja au avut grijă să împartă averea ca să nu depășească două bucăți pe cap de
familie?
Poporul sării deja să aplaude: Bravo!
Bravo! Așa le trebuie „bogaților”! Să plătească mai mult, că din cauza lor e
săracă țara! Și vrăjeala de rigoare: banii nu se duc la stat. Se folosesc
pentru dezvoltarea utilităților, străzilor, cartierelor.
Dacă nu ai habar pe ce lume trăiești,
într-adevăr crezi aceste bălării. Însă:
- impozit = venit la bugetul statului (că
sunt bugete locale, tot aia e).
- cheltuiala cu strada = plată de la stat;
- strada = proprietatea statului, nu a ta;
Deci, ne lămurirăm: la stat se duc.
Acum să luăm puțină pauză și să gândim:
puțini au trei case. Din cei care au trei case, puțini și le-au cumpărat pe
toate trei. De obicei, una și-au cumparat-o cu credit, iar pe celelalte două
le-au primit moștenire pentru că au murit părinții și bunicii. Astrele erau
aliniate prost la naștere. Că dacă erau aliniate bine, nu te nășteai într-o
familie strângătoare ca să își rupă de la gură să își cumpere case să ți le
lase ție moștenire și să te suprataxeze ăștia pentru că dai dovadă de opulență.
Cică nu mai ești egal cu cel care stă cu
chirie. Adică trebuie să fim egali în proprietăți și avere. Domn ministru
confundă egalitatea în drepturi cu egalitatea în avere. Egalitatea în drepturi
o anulară demult, că de aia zice Consiliul Legislativ că nu au ce să caute
măsurile alea prin H.G. ul cu starea de alertă (pentru că încalcă egalitatea în
drepturi). Însă, puțin i-a păsat și a aprobat H.G.-ul, l-a și contrasemnat.
Așa că trecu domn Câciu la egalitatea în
avere. Toți să fie la fel de bogați. Munca nu contează! Mai bine stai și nu
muncești, decât să faci avere să ți-o suprataxeze ăstia, nu? Dar să ne gândim
mai departe. Dacă după ceva timp limita luxului va fi o casă și o mașină? După
aceea, o cameră și o trotinetă, o cameră și o bicicletă[2].
Înainte
de a aplauda, gândiți!
Aplaudarea
precedentelor pe care le acceptați vă vor face să plângeți mai târziu.
--------------------------------------------------------
[1] http://www.cdep.ro/?fbclid=IwAR29Cx0lu8qSTN84ux9-rnq2hi8StkolG1b_LqUQVc64_CGb5Kj9NTUfC7s
[2]
https://www.stiripesurse.ro/adrian-caciu-vrea-suprataxarea-luxului-nu-este-normal-sa-ai-acelasi-impozit-daca-ai-mai-multe-proprietati_2232350.html?fbclid=IwAR3Tq5dZMUAam7KZd0MwJGLPLJWh5Xija8Zwn8FOP77xXjKTelycS2-__w8
- 9 februarie 2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu