Atingerea Cerului
Legănată pe umerii tatălui, ca-ntr-un dans uşor, în ritmul paşilor, privea cu
ochii mari bolta cerească şi stelele care se aprindeau rând pe rând. Aştepta cu atâta
nerăbdare şi
bucurie clipa asta.
Sâmbătă seara era ziua când urma să vină s-o
ia de la cămin (o formă de grădiniţă
cu program prelungit, de luni până sâmbătă, de la doi la şase ani, optată
de părinţi pentru că nu aveau cu cine-o lăsa atunci când mergeau la
serviciu). De la distanţă, când îl zărea, cu
viteză alerga în braţele lui:
- Tati, tati, ce dor mi-a fost de tine!
Înalt de aproape doi metri, frumos, puternic,
cu părul negru şi
pielea albă, tatăl o ridica pe umeri, după ce-o-mbraţisa
la pieptul lui, sărutând-o, privind-o cu atâta iubire. O simţea
firavă, slăbuţă ca un fuior, un fulg. Doar ochii îi sclipeau de parcă de acolo
viaţa-şi
trăgea seva, de acolo-şi
continua firele.
Cu mânuţele
ei îl strângea tare-tare de gât de parcă nu i-ar mai fi dat drumul, ca, apoi,
într-o clipă, să ajungă pe umerii lui. Atunci era cea mai înaltă, atunci
atingea cerul.
Un cer întins şi ea, acolo, atât
de aproape!
Cânta cântecele noi învăţate,
privind tot se vedea de la înălţimea ei. Tot drumul
vorbea, nu se mai oprea, de parcă ar fi vrut să afle tot de lumea zărită prin
ochii ei, recuperând nevederea de-o săptămână.
O mirau stâlpii înalţi,
postaţi din loc în loc şi felinarele lor, clădirile, copacii,
dealurile din zare, oamenii care treceau grăbiţi,
adânciţi în gânduri, cu capu-n pământ parcă.
Cu mâna, una câte una, desprindea câte o stea
de pe cer, lăsând-o în urmă, spre-a le lumina trecătorilor drumul în noapte.
În palme, fulgii mari de nea se topeau, iar în
jur feeria zăpezii reda o lume din poveşti.
Obosită, în dulcele balans, ajungea adormită
acasă. Era uşor
luată şi
aşezată-n
pat.
În surdină, la difuzor, un cântec repeta
refrenul: "opriti timpul, clipă noastră minunată...".
Ca prin vis simţea
căldura şi
parfumul mamei, mângâierea şi şoapta ei dulce:
- Dormi, puiule, dormi, îngerii să te vegheze!
....................................................................................................
Prin
ochii copilului, fulg în devenire. Coborâtor din stele, îngerul luminii –
copilul!
O
inimă rebelă spre marea regăsire. Cheia timpului Ei, acesta-i
misterul! De dincolo de timp zâmbeşte Ea. Pe urmele visului - povestea, emoţia,
visul! Tu, eu... poem plutind în(tr-un) vis!
Priveşte cu înţelegere
totul în jur. În fiecare floare, stea,
frunză, piatră, ascunse lecţii!
Povestea
nu se opreşte aici! Asculţi?
Irina Lucia Mihalca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu