IOAN JOHN GIONEA - BALADA CIȘMIGIULUI

BALADA CIȘMIGIULUI

~*~

În București , a fost odată, lângă Splai,

O baltă cu țânțari și iz de putregai

Un rus, general,  a dispus asanarea

Un Domnitor Român, a poruncit înfrumusețarea

Un peisagist vienez, cu muncă de ani, cu oameni și cai,

A transformat balta neagră, într-o grădină de rai,

Cu un lac în mijloc,  cu lebede și pelicani,

Cu arbori exotici, magnolii și platani…

Cișmigiu au numit-o, apoi, într-un târziu

De la  cunoscutul  “Mare Cișmegiu”…

Pe-aproape de grădină, șansa mea totală,

A fost să am și casa, cât și a mea școală...

În Cișmigiul copilăriei mele

Am mirosit întâia oară, garoafe și zorele

Cu alți băieți de-o vârstă și fetițe

Priveam fascinați la castori , vulpi și veverițe

Vara, hoinăream sub cerul fără nor

De la Lac la Cetate și până la Izvor

În apa de sub ram , eu capu-mi scufundam

Beam cu nesaț, mă răcoream și iarăși beam

Iar seara–n gașcă, în jocul anarhist,

O zi eram un hoț, o alta un vardist

La Buturuga cu ferestrele deschise

Pe  bani de buzunar, beam când o bragă, când un sirop de caise

Pe lacul înghețat, am patinat întâia oară,

Pe patine vechi, ce le legam cu sfoară

În Cișmigiul școlarității mele

Mergeam cu alți colegi la “ cules” de lalele

Stăteam pe lângă straturi, în rând aliniați

Și la un semn, plonjam, determinați,

Lalelele suave, din brazdă, le smulgeam

Și, să nu ne prindă  paznicii, fugeam

În zig-zag și-n roi, cât mai răsfirați

Ne întorceam la școală, zâmbind... nevinovați

Legam lalelele-n buchet  c-un șnur de ață tare

Drept ....cadou, de Ziua unei iubite Profesoare....

Erau și zile–n care, la școală, mai lipseam

Da-n  Cișmigiu, de școala de la Sava, nu uitam

La Ora de Română, și nu întâmplător,

Treceam pe la Rotonda Scriitorilor

La Istorie, dacă mai poți să crezi,

Mergeam la Monumentul Soldaților Francezi

La Ștințe Naturale, n-aveam un punct precis,

Căci totu-n jur era natură, precum de paradis...

Mă simțeam, cumva, mai diferit de alți copii

Cam ca elevii de la Lazăr , din Cișmigiu et Co

În Cișmigiul adolescenței mele

M-am plimbat c-o fată sub cerul plin de stele

Pe- o bancă, la  Cetate, în  miez de Primăvară

Ne-am sărutat, sfios, întâia oară

În acel loc , de dragă amintire,

A fost ,cândva, se spune-o mânăstire

Lângă gardul verde, și greu de străbătut,

Ce loc ferice , Doamne,  pentru...Primul... Sărut!

Am stat, apoi, ani mulți, pribeag prin străinătate

Departe de Izvor, de Lac și de Cetate

Într-un târziu, am revenit în parcul, rostuit pe lângă Splai

Și-am fost primit de porumbeii grădinii în alai

Lalelele-nfloresc, și-acum, în orice primăvară

Dar nu mai e în viață, îndrăgita profesoară…

N-am mai găsit nici Buturuga cu ferestrele deschise

Unde beam, când o bragă, când un sirop de caise

N-am mai văzut nici, înfoiați,  păunii copilăriei mele

S-or fi schimbat păunii-n porumbei și turturele ?

Iar, din păcate-acuma, pe banca veche din trecut,

Nu mai stătea nici Nea Costel, fotograful…” la minut ”

Și, totuși, dragi prieteni,  de-o fi să nu mai fiu

Să-mi puneți, musai, pe mormânt, și flori din Cișmigiu

Culese…pe furiș, cu dragoste uscate

Răspândind arome dulci și parfumate

Iar  un porumbel,  rotunjel, de  mesagerie,

Să-mi aducă–n cioc, un dram de apă vie,

De-aceea, din Izvorul, ce pogoară din Știrbei

Și s-o picure pe florile depuse, de prietenii mei…

~*~

IOAN JOHN GIONEA

August, 2019