sâmbătă, 14 martie 2020

IOAN JOHN GIONEA - BALADA CIȘMIGIULUI




BALADA CIȘMIGIULUI


~*~

În București , a fost odată, lângă Splai,
O baltă cu țânțari și iz de putregai
Un rus, general,  a dispus asanarea
Un Domnitor Român, a poruncit înfrumusețarea
Un peisagist vienez, cu muncă de ani, cu oameni și cai,
A transformat balta neagră, într-o grădină de rai,
Cu un lac în mijloc,  cu lebede și pelicani,
Cu arbori exotici, magnolii și platani…
Cișmigiu au numit-o, apoi, într-un târziu
De la  cunoscutul  “Mare Cișmegiu”…

Pe-aproape de grădină, șansa mea totală,
A fost să am și casa, cât și a mea școală...

În Cișmigiul copilăriei mele
Am mirosit întâia oară, garoafe și zorele
Cu alți băieți de-o vârstă și fetițe
Priveam fascinați la castori , vulpi și veverițe
Vara, hoinăream sub cerul fără nor
De la Lac la Cetate și până la Izvor
În apa de sub ram , eu capu-mi scufundam
Beam cu nesaț, mă răcoream și iarăși beam
Iar seara–n gașcă, în jocul anarhist,
O zi eram un hoț, o alta un vardist
La Buturuga cu ferestrele deschise
Pe  bani de buzunar, beam când o bragă, când un sirop de caise
Pe lacul înghețat, am patinat întâia oară,
Pe patine vechi, ce le legam cu sfoară

În Cișmigiul școlarității mele
Mergeam cu alți colegi la “ cules” de lalele
Stăteam pe lângă straturi, în rând aliniați
Și la un semn, plonjam, determinați,
Lalelele suave, din brazdă, le smulgeam
Și, să nu ne prindă  paznicii, fugeam
În zig-zag și-n roi, cât mai răsfirați
Ne întorceam la școală, zâmbind... nevinovați
Legam lalelele-n buchet  c-un șnur de ață tare
Drept ....cadou, de Ziua unei iubite Profesoare....

Erau și zile–n care, la școală, mai lipseam
Da-n  Cișmigiu, de școala de la Sava, nu uitam
La Ora de Română, și nu întâmplător,
Treceam pe la Rotonda Scriitorilor
La Istorie, dacă mai poți să crezi,
Mergeam la Monumentul Soldaților Francezi
La Ștințe Naturale, n-aveam un punct precis,
Căci totu-n jur era natură, precum de paradis...
Mă simțeam, cumva, mai diferit de alți copii
Cam ca elevii de la Lazăr , din Cișmigiu et Co

În Cișmigiul adolescenței mele
M-am plimbat c-o fată sub cerul plin de stele
Pe- o bancă, la  Cetate, în  miez de Primăvară
Ne-am sărutat, sfios, întâia oară
În acel loc , de dragă amintire,
A fost ,cândva, se spune-o mânăstire
Lângă gardul verde, și greu de străbătut,
Ce loc ferice , Doamne,  pentru...Primul... Sărut!

Am stat, apoi, ani mulți, pribeag prin străinătate
Departe de Izvor, de Lac și de Cetate
Într-un târziu, am revenit în parcul, rostuit pe lângă Splai
Și-am fost primit de porumbeii grădinii în alai
Lalelele-nfloresc, și-acum, în orice primăvară
Dar nu mai e în viață, îndrăgita profesoară…
N-am mai găsit nici Buturuga cu ferestrele deschise
Unde beam, când o bragă, când un sirop de caise
N-am mai văzut nici, înfoiați,  păunii copilăriei mele
S-or fi schimbat păunii-n porumbei și turturele ?
Iar, din păcate-acuma, pe banca veche din trecut,
Nu mai stătea nici Nea Costel, fotograful…” la minut ”

Și, totuși, dragi prieteni,  de-o fi să nu mai fiu
Să-mi puneți, musai, pe mormânt, și flori din Cișmigiu
Culese…pe furiș, cu dragoste uscate
Răspândind arome dulci și parfumate
Iar  un porumbel,  rotunjel, de  mesagerie,
Să-mi aducă–n cioc, un dram de apă vie,
De-aceea, din Izvorul, ce pogoară din Știrbei
Și s-o picure pe florile depuse, de prietenii mei…

~*~
IOAN JOHN GIONEA

August, 2019








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu