Un capitol în istoria
omeniei româneşti
Prof. univ. dr. Ion Coja
03 Iunie 2020
Anii trec,
nedreptăţile rămân! Adevărul despre unul dintre cei patru asasinaţi la 1 iunie
1946 strigă, dar autorităţile din România Covidului 2020 se preocupă de tras
chefuri „fără mască” şi fără „distanţă socială”. (Redacţia ART-EMIS)
George Alexianu - guvernatorul
Transnistriei
La
terminarea războiului, toţi cei unsprezece guvernatori care au administrat
teritoriul sovietic ocupat de Germania şi aliaţii ei au fost arestaţi pentru a
fi anchetaţi şi judecaţi pentru faptele lor, pentru felul cum au guvernat
ţinutul încredinţat. Cei unsprezece guvernatori erau care polonez, care neamţ,
care lituanian, ucrainean etc. Printre cei arestaţi, şi un român : profesorul
universitar George Alexianu, vreme de aproape trei ani guvernator al
Transnistriei. Se pare că mareşalul Antonescu nu l.a cunoscut personal pe
George Alexianu înainte de a-l numi guvernator. A contat în alegerea pe care a
făcut.o faima de profesionist, de onestitate şi loialitate faţă de Ţară, pe
care o avea profesorul de drept internaţional. Cei unsprezece foşti guvernatori
au fost judecaţi fiecare în oraşul în care şi-a avut reşedinţa. În cazul
Transnistriei, Odessa. Din cei unsprezece acuzaţi, zece au fost găsiţi vinovaţi
şi executaţi pe loc, în faţa publicului care asistase la proces şi ceruse
condamnarea celui acuzat. Un singur guvernator a fost găsit nevinovat ! Şi
acesta a fost George Alexianu!
Toţi
martorii care s.au prezentat, cei mai mulţi din proprie iniţiativă, au avut
numai cuvinte de recunoştinţă pentru fostul guvernator din Transnistria, iar
ancheta întreprinsă de autorităţile sovietice nu a găsit nici un motiv de
incriminare penală, ca criminal de război. Atât juriul, cât şi miile de ruşi,
ucrainieni şi evrei din Odessa şi împrejurimi au cerut un verdict de achitare,
de dezincriminare a lui George Alexianu ! Sentinţa dată de Tribunalul Poporului
din Odessa s–a conformat acestei evidenţe şi George Alexianu a fost înapoiat
autorităţilor din România, aducându-li-se acestora la cunoştinţă că populaţia
Transnistriei nu are ce-i reproşa fostului guvernator. Autorităţile comuniste
din România, conştiente însă că dezincriminarea lui George Alexianu diminuează
şansele de incriminare a mareşalului Antonescu, nu au ţinut seamă de verdictul
dat la Odessa, de „autoritatea lucrului deja judecat”, astfel că George
Alexianu s-a trezit inculpat şi condamnat la moarte alături de mareşalul Ion
Antonescu, Mihai Antonescu şi Picky Vasiliu pentru „crime împotriva păcii şi a
umanităţii”. Şi executat la 1 iunie 1946 …
Nu este loc aici pentru
o biografie propriu-zisă a marelui patriot român, a marelui om care a fost
George Alexianu. Vom menţiona doar câteva fapte şi aspecte legate de persoana
sa, complet necunoscute opiniei publice româneşti şi celor care au gândit şi
redactat Ordonanţa de urgenţă nr. 31/2002.
- Una din
măsurile luate de George Alexianu, de cum a fost instalat ca guvernator, a fost
să redeschidă toate lăcaşurile de cult din Transnistria, închise de bolşevici.
Au fost redeschise şi sinagogele evreieşti. Cum însă lipseau obiectele de cult,
Alexianu s-a adresat la Bucureşti, Patriarhiei Române şi capilor celorlalte
culte. Singurii care nu au răspuns apelului au fost liderii religioşi evrei din
Bucureşti. Nu au invocat nici un motiv, nu au dat nici un răspuns. O opinie
personală: numai aşa mai târziu se putea ascunde gestul lui George Alexianu.
Dacă comunitatea evreiască i-ar fi răspuns lui George Alexianu asta ar fi
însemnat acte, scrisori etc., iar scripta manent şi, uneori, rămân în istorie.
- Personal,
George Alexianu a avut cele mai bune relaţii cu evrei foarte importanţi.
Medicul de familie, care se îngrijea de cei trei copii ai lui George Alexianu,
era evreu, tatăl lui Nicolae Cajal, cel care va ajunge peste ani preşedintele
Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. În această calitate, Nicolae
Cajal nu se sfieşte să aibă dintotdeauna relaţii dintre cele mai bune cu Şerban
Alexianu, fiul „criminalului” de război George Alexianu.
De asemenea,
cât timp a fost guvernator, în casa lui Alexianu venea săptămânal rabinul şef
al evreilor din România, Eminenţa Sa Alexandru Şafran. Sub pretextul că dă
lecţii de germană copiilor Alexianu, rabinul Alexandru Şafran ţinea astfel
legătura cu guvernatorul Transnistriei, evident, pentru a face mai bună viaţa
evreilor din Transnistria. Din păcate, la proces, rabinul Alexandru Şafran nu
s-a grăbit să participe ca martor al apărării lui George Alexianu. Abia peste
mai bine de o jumătate de veac, Alexandru Şafran îi va încredinţa lui Şerban
Alexianu următorul înscris : „Lui Şerban Alexianu, amic din tinereţea noastră,
în amintirea ilustrului său părinte, care în întreaga-i viaţă şi activitate
profesională şi mai ales în perioada neagră a războiului a făcut din inimă şi
total dezinteresat atât de mult pentru comunitate. A plătit la comanda
comunistă cumplit şi total nedrept. Întreaga-i suferinţă să-i fie izbăvită”.
Încredinţându-i
acest înscris, marele rabin al Genevei i-a cerut d-lui Şerban Alexianu să nu
publice înscrisul „decât după moartea mea.” Lamentabilă exigenţă ! Din care îmi
permit să deduc, ca opinie strict personală, un singur lucru : rabinul
Alexandru Şafran nu crede nici în Dumnezeu, nici în mântuirea sufletului ! Nici
în omenie !
- Papa Ioan
Paul al II-lea, când a venit în România, în 1999 - şi a dat cu această ocazie o
recepţie oficială -, a ţinut ca printre invitaţii săi să se numere şi dl.
Şerban Alexianu! Oarecum surprins, dl. Şerban Alexianu s-a consultat cu
prietenul său, dl. academician Nicolae Cajal, încercând să priceapă ce anume a
determinat acest gest al Sfântului Părinte. Domnul academician a găsit
explicaţia: aşa cum şi domnia sa ştia, în 1943, nunţiul papal monseniorul
Andrea Cassulo, la cererea Papei Pius al XII-lea, a făcut o vizită în
Transnistria, pentru a vedea cum sunt trataţi evreii deportaţi. Tot ce a
constatat monseniorul Cassulo a consemnat în raportul înaintat către Sfântul
Scaun. Papa Pius al XII-lea, sensibil la acest subiect (în ciuda minciunilor
ulterior scornite pe seama nepăsării Sale - vezi filmul „Amen”), l-a onorat pe
destoinicul guvernator al Transnistriei decorându-l cu înalta distincţie papală
„Orbis et Urbis” care în acel an, 1943, a fost acordată unei singure persoane,
românului George Alexianu, guvernatorul Transnistriei.
Gestul papei
Ioan Paul al II-lea faţă de fiul lui George Alexianu are o semnificaţie limpede
şi unică: Vaticanul, una din cele mai bine informate instituţii de pe planetă,
îşi menţine în anul 1999 aprecierea pe care a făcut-o în 1943 faţă de persoana
şi activitatea lui George Alexianu, ceea ce, implicit, înseamnă dezavuarea de
către Vatican a procesului prin care George Alexianu a fost condamnat la moarte
şi executat pentru imaginare „crime împotriva păcii şi a umanităţii.”
- Să
menţionăm şi altă apreciere contemporană cu activitatea profesorului George
Alexianu în Transnistria. Adresându-se ambasadorului român de la Vichy şi
doamnei Cantacuzino, mareşalul Petain a declarat: „Cea mai mare glorie a
Dumneavoastră, a românilor, se poate considera modul civilizat şi uman în care
aţi administrat Transnistria şi realizările obţinute”[1].
Închei
aceste însemnări despre George Alexianu convins că salvarea Neamului Românesc
nu este posibilă atâta vreme cât mai admitem ca unor oameni de calibrul lui
George Alexianu să le fie terfelită amintirea de nişte infractori deveniţi
guvernanţi. Unor oameni ca George Alexianu, cu care Dumnezeu a dăruit Neamul
Românesc, se cuvine să le ridicăm statuia recunoştinţei noastre în toate
cărţile de şcoală, oferindu–i ca modele de omenie urmaşilor noştri !
E foarte bine că Ministerul Educaţiei
a decis să introducă în programa şcolară lecţii despre holocaust. Din cuprinsul
acestor lecţii nu poate lipsi adevărul despre George Alexianu! Adevărul despre
omenia românească! Adevărul despre recunoştinţa şi mai ales despre
nerecunoştinţa evreiască[2].
Notă: Acest
text a apărut prima oară în cartea „Holocaust în România?” a subsemnatului.
Recitind acest text am constatat că nu dezvăluisem identitatea personajului
care a dat înscrisul atât de important prin care se neagă Holocaustul din
România la cel mai înalt nivel de competență: Marele Rabin Alexandru Șafran.
După publicarea cărții mi-am luat răspunderea de a face cunoscut cui aparține
declarația așa de clară despre nevinovăția lui George Alexianu. Am publicat de
mai multe ori această informație, am avut și grija ca Marele Rabin, Alexandru
Șafran, să afle că a fost publicat înscrisul său, cerându-i să dezmintă public
informația și înscrisul, dacă sunt cumva false. Nu a făcut-o. Ba mai mult,
chestionat pe acest subiect de Comisia Wiesel, nu a infirmat nimic! Din păcate,
amintita Comisie, ținându-se strict de menirea ei de a demonstra cu orice preț
producerea unui holocaust în România, nu s-a ostenit să-l convoace la comisie
pe dl. Șerban Alexianu, cu actele și documentele pe care acesta le deține
despre Transnistria acelor ani. Comisia s-a auto-declarat comisie de cercetare
științifică… Repet: deși am atenționat comisia asupra documentelor aflate în
păstrarea familiei Alexianu, așa zișii istorici și cercetători din comisie nu
au considerat necesară consultarea acestor documente.
-------------------------------------
[1] Olivian Verenca, Administraţia
civilă română în Transnistria 1941-1944, Bucureşti, 2000, p. 254.
[2]
https://www.art-emis.ro/analize/george-alexianu-guvernatorul-transnistriei - 21
iulie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu