POEZII PENTRU
SÂMBĂTA SEARA
,, Drag
de satul meu”
CUIBARUL CU
VISE
Motto
„Preacuminţi şi liniştite, /Cu
iubire toate ninse,
Amintiri îmi dorm spăşit/ În cuibarul meu cu vise.”
Te-am văzut trecând prin vii,
Prin Cubic, prin dosul stânii,
N-au lătrat la tine câinii
Parcă au ştiut că vii.
Şi-ai mai fost prin ţintirim
Numărînd în gând vecinii
Şi-o lumină la bătrâni
Ai aprins, noi nu-i mai ştim.
Mai apoi spre Continit
Ai urcat cu greu pe Coastă
Şi-ai trecut de casa noastră
Către Bedea, necăjit.
Ochii tăi s-au umezit
Când văzut-ai ghiocei,
Iar pe Rât, privind la miei
Te-am văzut cum le-ai vorbit.
Ai gustat frăguţa dulce
Prins de gânduri şi-ntristat
Şi-ncă mult ai aşteptat
Vină ciurda, dinspre Cruce,
Să miroase a-nserat,
A mohor şi-a lapte dulce,
Şi a vreme ce se duce
Într-un timp, de-acum uitat.
Iar la salca de la gat
Oglindită-n cea Târnavă,
Prefăcându-te cu treabă
Vreme lungă iar mi-ai stat.
Gânditor priveai cum valul
Amintiri îţi tot stârnea
Şi în murmur îţi spunea
Că-n curând, vei trece malul.
Noaptea-n braţe te-a cuprins
Învrăjindu-te-n iubire,
Şi-un luceafăr în rotire
Nemuritu-te-a-ntr-un vis.
***
- Ce-ai cătat la noi străine
Că mă uit şi nu te ştiu?
Eşti de-aici, al cărui fiu?
Că n-am auzit de tine.
- N-ai de unde să mă ştii
C-am trăit aici de mult,
Într-o lume cu tumult
Ca-ntr-un cuib, de nebunii.
Tu erai un nenăscut
Când, cu alţi copii de-o seamă
Eu plăteam la vremuri vamă
Pentru câte am făcut.
Iar poveştile ştiute
Ce părinţii ţi le-au spus,
Eu le-am tors pe-al vieţii fus
Iar acuma dorm tăcute.
Şi-am venit aici, să şii,
Să mai văd măcar odată
Cum a fost, şi-acum se gată
Raiul, când eram copii.
***
Şi-a
plecat acela-n patimi
Către stele, întristat,
Picurând bătrânul sat
Cu-ale sale, calde lacrimi.
~*~
Mircea Dorin Istrate
LA MARGINE
DE VREME
Dacă vii, trimite carte
Să te-aştept la drumul ţării,
Să plecăm pe mai departe
În răcoarea înserării.
Cum ai vrut şi altă dată
Stând în dricul cu trifoi,
Către satul ce ne-aşteaptă
Te va duce-un car cu boi.
Vom urca pe Coasta Mare
Printre nucii dintre vii
Şi vom trece prin Răzoare
Pe covor de colilii.
Tu cu gândul dus departe
La cea vreme ce-a pierit,
Amintiri ţi-or ţine parte
Când om fi prin Continit.
Şi-n miros de mere coapte
Prin pomişte, înoptând,
Toţi luceferii din noapte
S-or aprinde, rând pe rând.
Îngânându-ne cu prunii
Prin păduri de cucuruze,
Vom vedea în raza lunii
Plopii, fremătând din frunze.
Om coti prin dosul stânii
Spre izvor, prin Valea Rece,
Ne-or simţi de-acuma câinii
Şi-n lătrat ne vor petrece.
Mi s-o face miezul nopţii
Când de-acum vom fi în sat
Şi-om ajunge-n faţa porţii
Ca-ntr-un loc, de preacurat.
Buna-n braţe mi te-o strânge
Cum ar face orice mamă
Şi o lacrimă i-o curge
Până-n colţul la năframă.
Ea în casa cea bătrână
Ne-o-ndemna să stăm la masă,
Să ne sature c-o cină
Pofticioasă şi gustoasă.
De sub pernă-ntr-o păstură
Scoate-o blidul cu bucate,
Şi-ndemnându-ne la gură
Te-o-ntreba de sănătate,
De ce fac ai tăi, de-s bine,
De nepoţi şi strănepoţi,
Că aproape nu-i mai ştie
După nume chiar pe toţi.
Mai apoi, pe paie-n şură
Ca-ntr-o noapte de april,
Cu întreaga ta făptură
Vei dormi, ca un copil.
Şi în visul tău vei cerne
Peste anii ce-au trecut,
Amintiri din ceea vreme
Când erai, un început.
~*~
Mircea Dorin Istrate
DORINȚĂ
Pe ulița-nierbată, de-acum doar vântul bate
Că duși îs toți de-o samă pe Coastă la hodină,
Pe-aici, de multă vreme nu se mai face tină,
Că nu mai umbă nimeni
și porțile-s legate.
Un câine nu mai latră din câți or fost odată
La fiecare casă de om mai vrednicit,
De vremea cea prelungă, șopronu s-o hâit,
Iar cumpăna fântânii, în parte mi-i lăsată.
Pe bancă-n fața porții, doar vântul stă o clipă
Odihnă să-și mai cate de-atâta umblătură,
Apoi, bătând frunzișuri, s-o duce-n Curmătură
Să-mi fie adiere pe-acolo, în risipă.
E liniște deplină, de mi se-aude gândul
Și-o lacrima fierbinte pe-obraz mi se prelinge,
Oftatu-n al meu suflet nimic nu-l poate stinge
Că simt cum de acuma, și mie-mi vine rândul.
De-o fi să fie-n vară, lângă ai mei pe Coastă
Mă puneți spre vecie-n miros de cimbrișor,
Aici să fiu de-apururi la satu-mi veghetor
Cu toți ce-am fost odată, stăpâni pe lumea astă.
*
Când s-o-nierba cărarea ce duce-n țintirim,
Când s-or usca melinii cu prunii di-mpreună,
Aici muta-s-o satul, cu toții împreună,
Sub soare și sub lună mereu să veșnicim.
~*~
Mircea Dorin Istrate
LA TOŢI
NE VINE-O VREME
La toţi ne vine-o vreme, când măcinaţi de dor
Cea inimă ne-ndeamnă cuprinsă de fior,
Să revenim în locul în care ne-am născut,
Cuibarul drag ce fost-a la toate început.
Ne cheamă nostalgia şi timpul, şi ţărâna
Că le-am uitat cu totul şi-a noastră-i toată vina,
Că prea ne-nstrăinat-am de locurile-n care
Al nostru neam în vreme, făcutu-şi-a cărare.
Acolo-s toate cele ce-n urmă
le-am lăsat
Şi casa părintească şi drumul
întinat,
Şi neamul jumătate ce-abia ne
ţine minte,
Biserica bătrână, tăcută şi
cuminte.
Şi valea înglodată în susur
şerpuită
Şi Crucea din hotare de vremuri
învechită,
Pădurea foşnitoare cu păsările
toate,
Îngălbenita vie, hotarul cu
bucate.
Doar lumea este alta, prea multă-i neştiută
Iar cea deodat’ cu tine bătrână-i şi căruntă,
Doar ea te-o recunoaşte din timpul ce se cerne,
Străin eşti pentru ceilalţi, uitat de mult în vreme.
Cu cei ştiuţi o vorbă îmi schimbă, cu răbdare,
Întreabă şi răspunde pe rând la fiecare,
Aminte să-şi aducă de tine-n bucurie
Că s-ar putea ca mâine din ei să nu mai fie.
Te-o-nfiora simţirea la toate întâlnite,
Mâhnit vei fi de multe ştiute dinainte,
Pustie-ţi fi-va casa rămasă de
părinţi
Ce-acum stingheri în ramă, au chip
curat de sfinţi.
De nimeni nu te vede, fă rugă de
iertare,
Şi-n gând la Prea Măritul tu
cere-i îmbunare
Le şteargă de greşeală la faptele
făcute
Că bine-au vrut le fie în zilele
mărunte.
De vrei să-ţi speli păcate, în
faţă la altare
Din suflet iertăciune îmi cere
de-ndurare,
Iar la cutia milei fii dezlegat
la pungă
Şi dă cu drag din suflet, să fie
şi s-ajungă.
C-aşa cum ştii, de-o vreme
săracă-i parohia,
La slujbe însă popa îşi ţine
liturghia
Cu pilde de-ndreptare spre
sufletele slute,
Cea turmă să o-ntoarne în lucruri
mai plăcute.
La crâşmă dă tu rândul acela de-nceput,
Îmi pică, de-nchinare, la timpul cel trecut
O lacrimă din vinul ce-l bei cu ceia care
De când se ştiu aicea-s, pe-a
timpului cărare.
Ascultă-le povestea şi bea încet măsura,
În frâu să-ţi ţii cuvântul şi stâmpărată gura
S-arăţi că om rămas-ai şi nu un coate-goale
Pe-acolo unde viaţa ţi-o duci să-ţi fie moale.
La cină fii acasă cu neamul împreună,
Aşteaptă de mâncare în blide să se pună
Şi-n faţă la icoană, o cruce-ţi
fă mărită
Că eşti în sănătate în viaţa cea
răzbită.
Apoi, cu cei ai casei să stai în vorbă lungă,
Vă povestiţi de toate ca somn să nu v-ajungă,
Vă amintiţi de ceia plecaţi spre cimitire,
De cei rămaşi în viaţă le facă pomenire.
De neamurile tale ce încă le ţii minte,
De-a lor copii, neveste, vecinii din’nainte,
De munca la hotare, de boli şi de avere,
De dările plătite, de ce li se mai cere.
De fost-a roadă bună în anul ce-a trecut,
Botezuri, nunţi făcute şi cum şi-au petrecut,
De dascălii din şcoală ce dau învăţătură,
De târgul cel de toamnă, de cine-n sat mai fură.
Să lauzi vinul casei ce ţi s-a pus
pe masă,
Şi pâinea greu muncită, slănina
moale, groasă,
Şi ţuica mărgelată cu gust uşor de prună,
Şi brânza cea untoasă, cu ceapa împreună.
Cu drag ţi-or da din toate să duci acas’ cu tine,
Aminte să-ţi aducă de-un loc, de unde-ţi vine
Suspinul după lumea rămasă în trecut
În care bine-odată şi tu ai încăput.
Nainte de plecare te du la dragi
morminte,
Şi-n rugă preasmerită tu cere-le
fierbinte
Iertare de greşit-ai la dânşii
viaţa toată,
Ca Domnul să le deie odihnă meritată.
Iar când întors acasă, aduci din timp ce-apune
În suflet înrămată icoana cea de lume,
Să ştii că de pieri-va ai partea ta de vină
Că uneori uitat-ai străvechea-i rădăcină.
Eşti un fugar din lumea curată, sănătoasă,
Ca Iuda ai vândut-o pe una mincinoasă
În care eşti robitul, ce-ascultă la comandă
Încătuşat de-o lume pestriţă, rece, fadă.
O pasăre de cântă, te crezi pe la
Răzoare
Şi-n crângul de pe Coastă, de-mi
vezi cum creşte-o floare,
Mirosul de sarmale aminte-i de
Crăciun
Dar nu colindă nimeni, acolo
pe-al tău drum.
Atuncea doar te-ncearcă o dulce nostalgie
Şi-ai vrea ca visul cela aevea să îţi fie,
Înstrăinatul suflet ţi-o plânge
înc-odată
Că-n gând şi-a tale fapte, te-au străinat de vatră.
***
Se schimbă lumea toată, că-i
vremea mestecată,
Nimic nu-i ca ’nainte cum fost-a
altădată,
De vatra strămoşească s-o duce în
uitare,
Ne-om pierde moştenirea şi
dreapta ei cărare.
~*~
Mircea Dorin Istrate
NAŞTEREA POVEŞTII
Am mai trecut pe-aici, demult, în
tinereţe,
Cu tata-ntr-o căruţă cu cai
tăcuţi, sărmani,
Ducând cu noi desaga, umplută-n
două feţe,
Cu mărunţişuri multe, ce fost-au
ceva bani.
Duceam, să aibă moşu’, la coasă
cute nouă
Şi-un brici luat de tata la
târgul de Ispas,
Moşâni, ulei de lampă şi-o
pălărie nouă,
Zăhar, vreo două cupe, feştilă de
lămpaş.
La buna o năframă negrie,
călduroasă,
Şi ştrimfi mai groşi de lână să treacă iarna lungă,
Barşon, cheptar să-şi facă, de
fi-va sănătoasă
Şi doctorii de toate, o vreme să
le-ajungă.
*
Ajuns-am către seară la casa lor
săracă
Căzută într-o rână, pe coama unui
deal,
Jur-împrejur, în larguri, spre zarea tremurată
Se lăfăia cuminte, frumosul meu
Ardeal.
În dreapta, o pădure, umbroasă
şi-nverzită
Ce ocrotea cu grijă jivine
sperioase,
În stânga, mai departe, pe-o
coastă liniştită
O turmă de mioare păştea, ca-n
vremi întoarse.
Covor de colilie, frăguţele-nierbate,
Şi cimbrişorul dulce pe-un umăr
mic de deal,
Căsuţele-nvechite în vremuri
volburate
Rămas-au pentru mine, icoane de
Ardeal.
Şi-n liniştea dulcie de taină şi
poveste
A mele simţuri toate topitu-s-au
în dor,
Apoi, în gând eu pus-am ce-acuma
nu mai este
Comoară să îmi fie, aminte-n
viitor.
***
Când peste ani venit-am prin aste
locuri sfinte
Cea lacomă uitare se tot lăţea
mereu,
Ştergând din amintire tot ce a
fost ‘nainte
Să-mi întristeze gândul, să-mi
facă suflet greu.
Din tot ce-a fost pe-aicea
pădurea mai foşneşte
Şi-o altă turmă paşte vecia-n
Continit,
Pustiu i-acuma locul ce-a fost
atunci poveste,
Că moşu’ şi cu buna, demult s-au
risipit
Iar fără ei nu-i nimeni să ducă
mai departe
A neamului poveste în vârful
ăstui deal,
Că viaţa depănată de ei, făcut-a
parte
Din veşnicia clipei, frumosului
Ardeal.
***
Lăsaţi, cât se mai poate, la
neamuri pe la ţară
Ai voşti copii să zburde prin
locuri de poveste ,
Ca-n mintea lor să pună, în veci
nu le dispară,
Ce-a mai rămas din satul, ce
mâine nu mai este.
Aşa putea-vor încă să ducă mai
departe
La strănepoţii voştri povestea
fermecată,
Cu locuri şi cu oameni, din lumea
ce desparte
Viaţa cea de-acuma, de ce va fi
odată.
~*~
Mircea Dorin Istrate
ÎNTOARCEREA ÎN
VREME
Am ajuns acasă, pe la asfinţit,
Să îmi văd cuibarul prea de mult uitat,
Să îmi satur mintea dusă-n amintit
Cu icoana vremii, care
m-a uitat.
Ruginit-a zarul uşii de la poartă,
Scârţâie ţâţâna ca un suspinat,
Înierbată-i curtea, păcătoasă soartă,
Că demult pe-aicea nimeni n-a călcat.
În târnaţ îmi caut cheia de la casă
Unde toţi ai noştri locul l-au ştiut,
Şi, în tremur mâna parcă nu mă lasă
Să descui a vieţii, vremuri de demult.
Înlăuntru toate stau să se-nconvoaie,
Laviţa bătrână cu-n
picior pe-o piatră,
Patul cu străjacul
mirosind a paie,
Masa şi blidarul cu-o
ulcică spartă.
Lampa cu feştila veşnic fumegândă,
Maica Născătoare zâmbitoare-n ramă,
Ce-şi mângâie Pruncul cu privirea-i blândă,
Briciul din războaie cu tocita-i lamă.
Mama doar lipseşte cina să ne-o pună,
Tata să mă-mbie cu-n pahar de
vin,
Moşul,’’Tatăl Nostru’’gângăvit
să-l spună,
Buna cruce-şi facă, cu-n sfârşit
‘’Amin’’.
Casa dinainte să îmi odihnească
Visul pus cu grijă peste perini moi,
Domnul mă păzească şi să-mi ocrotească
Casa părintească, ţara şi pe noi.
***
Azi, pe cele vremuri pus-am împăcarea
Cu-ndulcite timpuri care au
trecut,
Lacrimi dau ca vamă, să nu-mi
vrea uitarea
Şteargă-mi gândul vremii, unde-am
încăput.
~*~
Mircea Dorin Istrate
AŞTEPTAŢI-MĂ CĂ VIN
!
De mi-ţi face peste maluri
Pod din florile de crin
Şi la gat de-or bate valuri,
Aşteptaţi-mă, că vin !
În caleşti din coji de nucă
Poleite-n aur toate,
Înhăma-vor să mă ducă
Toţi luceferii din noapte.
Şi voi fi ce-am fost ’nainte
Hoţ copil furând vecie,
Din cel rai cu-a sale sfinte
Negândind la ce-o să fie.
Prea spăşit şi-n lăcrimare
Îi voi cere la Măritul,
Să îşi facă îndurare,
Şi să-mi deie, nemuritul.
Eu l-oi ridica în slavă
Şi-oi promite vii iubiri,
El, îmi lase cea Târnavă
Cu trecutele-amintiri.
Rai din malul ei mi-oi face
Adunând ca şi avere
Cel trecut, care s-o coace
Îndulcindu-se în miere.
Când m-oi sătura-n vecia
Ce mi-a dat-o în păstrare,
Voi lăsa copilăria
Şi m-oi duce, în uitare.
Azi, când stau pe maluri triste
Apa-n zbatere la gat,
Fluturare-i de batiste
Vremilor, care-au plecat.
***
De va creşte peste maluri
Pod din floare de melin
Şi la gat seca-vor valuri,
E târziu, şi nu mai vin.
~*~
Mircea Dorin Istrate
RUGĂMINTEA MEA
DIN URMĂ
Satule, ţi-oi spune-n şoaptă
rugămintea mea din urmă,
Tu, primeşte-mă la tine să mă pui
lângă ai mei,
Când veni-va sorocită clipa să mă
las de turmă
Şi hodină să îmi caut, sub covor
de ghiocei.
Cu un car mă du la groapă, iar la
boi le pune-n coarne
Ciucuri cu împletitură din
cireşul înflorit,
Din smicele lungi de salcă să
faci jugul, iar coroane
Fă-le doar din cimbrişorul, ce-i
abia înmugurit.
Trandafir să pui pe loitre, că acum
aşa se poartă,
Rudă fă din socu-n floare, iar scăriţă fă-mi din cracă
De alun, din cela tînăr, iar pe
spiţele din roată
Leagă maci din ceia roşii,
privitorilor le placă.
După car, vină băndaşii, cu
primaşul bun de gură,
Cântă-mi numai învârtite, iar la
podul de la moară
Popa şi diacul gângav scape-mi
iar o-njurătură
Că podina-i spartă toată şi prin vad vor trece iară.
Sus pe coastă-n ţigănime dă colaci şi beutură
La trudiţii ce-şi duc viaţa între
maluri de amar,
Pomeni-m-or, că şi-n viaţă, cum
îmi scrie la scriptură
Tot le-am dat de câte una şi mai
des, dar şi mai rar.
La mormânt nu plângă nimeni, că
‘napoi nu m-or întoarce,
Spună-mi doar un’’Iartă-l
Doamne’’ şi atât mi-o fi de-ajuns,
Popa-n câteva cuvinte, iertăciuni
să ia în pace
De la cei rămaşi în viaţă, pentru
mine, ce m-am dus.
Tu, la cap în loc de cruce
pune-mi salcă plângătoare,
La picioare, las’ să crească o
jordiţă de alun,
Umbră-mi facă îndulcită, ca în
locul cu răcoare,
Liniştit să-mi dorm vecia, lăngă
satul meu străbun.
~*~
Mircea Dorin Istrate

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu