TÎRGUIND ILUZII
Motto:Dă-mi Doamne-o clipă din a Ta
vecie,
Să-mi fac din ea a
mea, împărăție.
~*~
Cum aș mai face Doamne, de-aș putea,
Greșelile din tinerețea mea,
Dar fii pe pace, n-o să-mi pară rău
Că nu mă lași o clipă-n locul Tău
Să fac eu lumea cum îmi place mie,
Cu viață lungă-n ce-a copilărie,
Și-apoi o tinerețe veșnicită
Ne sature cât fi-va fericită.
E bine și așa, cum e acum,
Cu mersul ei pe neștiutul drum,
Cu poticneli, regrete și speranțe,
Cu vise legănate-n alte brațe,
Cu lacrimi de durere și tristețe,
Să simtă al nost suflet și să-nvețe
Ce să aleagă pentru viitor,
Ca nimămui rămână el, dator.
Dar de mi-i da, așa, cu împrumut,
O clipă doar din ceea ce-am pierdut,
Și mi-i lăsa să fac ce-mi place mie,
Apoi să știi, mi-i pierde pe vecie
Că eu n-apoi n-am să mai vin nici mort
De mi-i promite că mi-i da Tu tot:
Pământ, averi, putere, bunăstare,
Și ce-oi vroii din lumea asta mare.
**
Nimic din toate nu-s, cât un sărut,
O strânsă-mbrățișare de demult,
De când eram cu-n mugurel de fată
Înnamorați, în lumea cea uitată.
***
Hai!, dai Mărite timpul Tău de-o
clipă,
(Cât o bătaie fie de aripă)
Că eu ți-oi da întreaga mea viață,
Cu anii mei toți înșirați pe ață.
N-o fi păcat, că nimeni n-o să știe
Că ai pierdut o clipă, din vecie.
~*~
01.01.2022
Mircea Dorin Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu