Monografia comunei Văleni
sau
Cronica unei istorii de 600 de ani
„Cunoscând
istoria, eroii, tradiția,
ne facem mai sociabili,
mai altruiști,
mai iubitori de om și
viață”
Nicolae Iorga
Sunt uneori momente deosebit de importante
în viața unei comunități care se cuvine a fi subliniate și trăite cu demnitate
și bucurie. Evenimentul din 6 martie 2016, prilejuit de lansarea monografiei comunei
Văleni, este unul din aceste momente care cu siguranță va marca de o manieră
benefică viitorul acestei străvechi așezări românești. Începând cu această dată
comuna Văleni capătă girul și recunoașterea istorică pentru cei 600 de ani de
existență, înscriindu-se astfel în rândul comunităților care au pus temeliile de
început ale ținuturilor moldave. Ceea ce s-a întâmplat la Văleni prin lansarea acestei
monumentale monografii a locului, a fost unul din acele momente fericite în
care, toată suflarea comunei i-a act de propria istorie consemnată între
coperțile unei cărți, întitulată simplu „Comuna Văleni – județul Vaslui – oameni și
locuri” care - coincidență - are tot atâtea pagini câți ani de
existență are comuna. Prin această lucrare Octavian Dumitriu – autorul cărții -
oferă comunei Văleni un adevărat blazon al identității sale.
Apariția acestei cărți se înscrie în ceea ce
marele nostru istoric Nicolae Iorga spunea „Istoria
unei națiuni nu va fi completă decât atunci când și ultimul cătun va avea
consemnată istoria sa” Și avea dreptate pentru că, până la urmă,
istoria consemnează existența concretă a fiecărei comunități în ceea ce au ele mai semnificativ – de fapt viața comunității cu parcursul ei în
timp.
O carte frumoasă, inteligent alcătuită, bogată în
evenimente și imagini, croită parcă pe măsura vechimii și vredniciei oamenilor
acestor locuri. Cele 16 capitole ce alcătuiesc cartea sunt tot atâtea studii în
diversele domenii care au marcat evoluția comunei; de la așezare geografică, aspecte
de toponimie locală, cadru socio-demografic, file de istorie, etnografie și
folclor, până la viața spirituală, învățământ, activitate cultural-artistică și
evoluție economică. Prin conținutul său, monografia profesorului Octavian
Dumitriu, apare mai întâi de toate ca o carte document, pentru că inserează în
paginile sale date precise privind evoluția comunei, cu fluctuațiile ei în timp
determinate de contextul geoclimatic,
economic, administrativ, socio-politic și istoric. În egală măsură consemnează
întâmplări, fapte, oameni și evenimente importante, cu impactul lor asupra
comunității și de fiecare dată integrate în contextul mai larg al istoriei
naționale. Toate evenimentele sunt cercetate cu acribie științifică și
prezentate cu acuratețea unui veritabil cronicar, căruia nu-i scapă nimic din
ceea ce a însemnat parcursul istoric al comunei de-a lungul celor șase sute de
ani de existență atestată documentar.
Într-un stil narativ impecabil – deși mărturisește
cu modestie că nu are rutina condeiului (realitatea îl contrazice însă) – autorul
realizează pagini de o frumusețe aparte, mai ales când descrie pitorescul
zonei, natura în desfășurarea ei ciclică, evenimente și cu deosebire portrete
ale trăitorilor locului. Aceste descrieri capătă un aspect afectiv-emoțional
când se referă la tradiție, obiceiuri, folclor, viața spirituală și
cultural-educativă, la personalități ale locului sau plecate din baștina
comunei.
Deosebit de emoționante sunt paginile care evocă
jertfele locuitorilor comunei de-a lungul timpului, pentru apărarea gliei
strămoșești și consolidarea statului român, începând cu războiul de
independență, trecând prin tragedia primului război mondial și continuând cu enormele
sacrificii din cea de a doua conflagrație mondială (Cap. 6, Ani de frământări, pg 107). Dincolo de
patetismul justificat al evocărilor, este sentimentul de mândrie patriotică pentru
eroii pe care comuna i-a dat patriei,
pentru paginile de glorie pe care aceștia le-au scris cu sângele lor și
respectul pentru jertfa lor pe care generațiile în succesiunea lor îl poartă. Printre
numeroșii eroi evocați în paginile cărții se află și legendarul erou al
plaiurilor vasluiene – Constantin Țurcanu (alias Peneș Curcanul) care în viața
civilă a fost picher al drumului spre Iași, drum ce traversează comuna de la un
capăt la altul (pg 111). Te cunosc, eroule – îi va spune
Vasile Alecsandri oprindu-se la podul peste Vasluieț la care picherul lucra. Va
fi stat la taifas eroul cu poetul care a cântat, ca nimeni altul, vitejia
ostașului român în momentele de răscruce ale istoriei noastre.
Nici momentele de cumpănă din istoria comunei nu au
fost ocolite, așa cum a fost cazul răscoalei din 1907 (pg 112), în care, prin
relatarea sa, autorul se apropie de adevărul istoric și nu de cel consacrat de
viziunea socialistă a timpului, sau de cea comunistă de mai târziu. Cei 11.000 de
morți în răscoală au fost de fapt 427. Cel care îndemna la răzmeriță, era de
fapt unul din sutele de agitatori care împânziseră țara pentru a o destabiliza
prin revolta țărănească, în timp ce trupele habsburgice și rusești, ca și a
altor vecini hrăpăreți, stăteau cu arma la picior gata pentru a ne pacifica
țara. Moment greu pentru țară, generat în principal de abuzurile arendașilor,
întâmplător evrei, de tipul lui Juster, Cron sau Fischer.
Cele două sate: Văleni și Moara Domnească, cu
locuitorii lor – vălenarii și morenii - au pășit împreună prin istorie, și-au
construit împreună destinul și tot împreună au străpuns veacurile. Iată de ce
poate cele mai frumoase pagini sunt dedicate vieții spirituale - prin evocarea credinței
strămoșești și a slujitorilor altarului; folclorului - prin descrierea
tradiției și obiceiurilor locului și a oamenilor marcanți care au contribuit la
progresul și emanciparea comunei. “Oamenii, foarte gospodari, oameni de lume,
deschiși și adesea intransigenți; serioși și cu valori solide la care nu renunță
ușor, ceea ce face ca rădăcinile lor aici să fie adânci și viguroase ”
(pg 400), justificându-și astfel originea bucovineană (pg 50).
Viața este descrisă așa cum a fost ea în diferite
etape istorice, marcată îndeosebi de munca grea a câmpului, dar și de alte activități caracteristice vieții rurale.
Detaliile de tip gospodăresc, folclorul locului, tradițiile și obiceiurile legate
de sărbători și evenimente speciale din viața familiei sau comunității, fac
deliciul lecturii, mai ales câ mulți contemporani și strămoșii lor se regăsesc
în paginile cărții. Sub acest aspect remarcabil este faptul că cel mai amplu
spațiu îl ocupă capitolul Etnografie și
Folclor (87 pagini) în care ne este prezintat un adevărat tezaur cultural
al locului (p 396). Prin aceste descrieri și evocări cartea așează istoria
acestor binecuvântate plaiuri în contextul mai larg al culturii și istoriei
naționale.
Nu mai puțin interesantă este istoria personală a
autorului, la rândul său o distinsă personalitate care, mai bine de cincizeci
de ani, s-a identificat cu viața comunității (pg 564). Pentru că însuși
profesorul Octavian Dumitriu este un luptător și, de ce nu, chiar un erou care
se regăsește trup și suflet în viața recentă a comunei.
Născut pe meleagurile bacăului (Vultureni), autorul
își va petrece copilăria în satul Deleni (lângă Mănăstirea Moreni), a cărei
lume mirifică prinde contur în amintirile sale nostalgice „urcatul prin sălcii după pui de vrabie, păscutul vitelor (doi boi și o
vacă) pe coasta de lângă Mănăstirea Moreni, cu bucata de mămăligă care a luat-o
la vale și țiștarii după ea când s-a așezat la masă, căutarea vitelor prin
pădurea Buda situată dincolo de Vlamnic... mersul prin iarbă dimineața când
boabele de rouă încă mai străluceau și pădurea răsuna de primele ciripeli ale
păsărelelor...” făceau parte din viața obișnuită a unui copil de țară care
trăia din plin chiar și bucuria simplă a jocului cu mingea de cârpă: „parcă văd și acum cum alergam cu picioarele
goale și cuprinși de euforia jocului (cu mingea de cârpă n.n.), strigam de parcă toată lumea ar fi fost
numai a noastră” Frumoasă și minunată era viața la țară privită cu ochi de
copil! conchide nostalgic autorul (pg 562).
Ajuns la Văleni, prin nedeslușitele căi ale
destinului, avea să se integreze pentru toată viața în comunitatea în care a
găsit locul propice pentru a-și dezvolta propria vocație „Aici la țară, în oaza de liniște a satului dintre salcâmi am avut
mediul prielnic pentru a-mi desăvârși pregătirea profesională, științifică și
metodică... pentru a-mi forma o filosofie moral-poetică asupra rostului
educatorului în viața rurală și învingerea dificultăților vieții cu vrednicie
și onoare” (pg 565).
Viața i-a dovedit unul din cele mai simple adevăruri;
că nu poți realiza nimic durabil în viață și profesie dacă nu te integrezi trup
și suflet locului hărăzit prin forța destinului, pentru că: „pentru mine – spune autorul - pregătirea intelectuală a fost esențială și
cred că drumul ales a fost cel corect ce mi-a permis desfășurarea acelor
activități compatibile cu starea mea de sănătate fiind și pe placul - prietenei
mele –(hemofilia)”
Și apoi – mai zice autorul - „ce-i mai încântător decât să te trezești în diminețile de primăvară și
vară în acordurile concertului potpuriu atât de frumos ciripit de inimoasa filomelă
(privighetoare) care-și duce viața printre ramurile nucilor din fundul grădinii
pe sub care curge liniștit un pârâiaș - pârâul Văleni..”. Și din nou „minunată e viața la țară!”
Aș face aici o primă remarcă legată în egală
măsură de carte și de autor. Dincolo de evocarea cronologică a istoriei comunei,
de departe se simte acel sentiment de dragoste, de prețuire și de căldură
sufletească pentru tot ceea ce evocă în paginile cărții. O carte scrisă cu
sufletul am putea spune, pentru minunatele suflete ale oamenilor acestor locuri,
în mijlocul cărora a trăit, s-a împlinit și a creat.
O a doua remarcă este legată de însăși viața
personală a autorului, în permanență amenințată de riscul vital a unei boli pe
care a moștenit-o și pe care a învins-o cu stoicism, acceptare și înțelepciune,
numind-o cu empatie chiar, prietena mea.
Drama propriei existențe o va descrie într-o carte apărută sub titlul Destinul
unui învingător, un adevărat exemplu de urmat pentru oricine pășește în
viață, cum că, însuși destinul poate fi influiențat prin înțelepciune și asumare
lucidă a realității. În acest context aveam să ne cunoaștem. Eu în calitate de
medic coordonator al programului național din care făcea parte, el în calitate
de pacient. După apariția cărții amintite îmi va spune textual: domnule doctor, eu am trăit destul, îmi
cunosc bine prietena, așa că dați medicamentele ce mi s-ar cuveni celor mai
tineri pentru că ei au viața în față.
Gest de înaltă noblețe. Noblețe născută din
suferință și devoțiune, din pasiune și înțelepciune. O victorie a spiritului am
putea spune fără teama de a greși.
Însă adevărata victorie a profesorului Octavian
Dumitriu, este monografia închinată comunei care l-a adoptat. O pagină de
istorie care aduce la lumină cei șase sute de ani de existență a acestei
așezări și, de ce nu, o pagină frumoasă care se adaugă istoriei neamului
românesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu