Un film despre John Constantin Brâncuşi Moore, fiul nerecunoscut

Un film despre John Constantin Brâncuşi Moore, fiul nerecunoscut -

ADEVĂRUL  24 februarie 2017

Gata, ne-am plictisit de Cuminţenia pământului.

După ce ne-am făcut că ne întoarcem buzunarele pe dos, am pus-o în custodie la MNAR, ne-am spălat pe mâini.

Bon débarras, zic francezii. Cu ceva mărunţiş de la oameni în buzunar, ca o mică cerşetoare ce este, şi cu promisiuni de la guvern că se vor găsi 11 milioane de euro pentru ea. Mai vorbeşte cineva despre asta?

Să vorbim atunci mai bine despre o poveste tulburătoare.

În memoria colectivă, Brâncuşi e acel ţăran din Hobiţa care, plecat la 28 de ani pe jos spre Paris, a îngenuncheat New York-ul cu „Pasărea“ sa măiastră şi a subjugat zeci de femei, într-o viaţă de „călugăr“.

 Agenda publică are minte scurtă dar, una peste alta, în toată efervescenţa creată de campania (eşuată) în jurul sculpturii Cuminţenia pământului, râvnită de statul român, s-a mai umblat niţel le mitul brâncuşi, s-au mai desfăcut nişte legende, s-a mai spus lucrurilor pe nume, s-a pus o lumină creativă, nu doar idolatră, ci şi iconoclastă, peste figura confiscată, de multe ori naţionalist şi kitsch-ist, a lui Constantin Brâncuşi.

De pildă, specialişti recunoscuţi, precum Doina Lemny de la Centrul Pompidou din Paris, au explicat că n-a fost niciodată vorba ca Brâncuşi să-şi lase atelierul moştenire statului român, sau au ieşit, de pildă, la iveală lucruri mai lumeşti, care coboară zeul pe pământ: în timp ce i se atribuie, între altele, o idilă cu Maria Tănase, puţină lume ştie că, din marea iubire cu pianista Vera Moore, Brâncuşi a avut un fiu, de care n-a vrut să ştie şi pe care nu l-a recunoscut niciodată.

Pentru a celebra ziua Brâncuşi (născut pe 19 februarie 1876 la Hobiţa, stins din viaţa pe 16 martie 1957 la Paris), Institutul Cultural Român de la Paris a programat la Sala bizantină a Palatului Béhague proiecţia filmului documentar „A la recherche du père perdu”, realizat de cineastul franco - român Ionuţ Teianu şi produs de Tudor Giurgiu. Un film tulburător.

John Constantin Brâncuşi Moore: un bătrân de 80 de ani, altădată talentat fotograf oficial al cabaretului Crazy Horse, îşi duce zilele precar, într-o cenuşie suburbie pariziană, într-o casă aproape în paragină, sub acoperişul căreia, în cutii de carton, îngălbenesc, neumblate, superbe scrisori de iubire şi fotografii fermecătoare din tinereţea mamei, pianista Vera Moore.

Un teribil secret de familie a îngropat acest trecut fabulos nu atît în uitare, cât într-o refulare bine camuflată în neputinţă, în blazare, într-o amarnică şi tristă indiferenţă.

În actul de naştere al bătrânului, emis la Londra în 1934, scrie, în dreptul numelui – „Moore“, iar la prenume – „John Constantin Brâncuşi“. În dreptul mamei e trecută Vera Moore, iar în dreptul tatălui – nimic.

John Constantin Brâncuşi Moore n-a fost niciodată recunoscut de celebrul său tată, iar mama sa, pianista engleză Vera Moore, a respectat toată viaţa dorinţa sculptorului. În casa lor, pentru mamă şi fiu, filiaţia, numele tatălui erau subiecte tabu.

Taina, ştiută dintotdeauna, a trecut în cotidian, cu o banalitate răvăşitoare: John Constantin Brâncuşi Moore îşi conducea mama la uşa casei lui Brâncuşi care o închidea crunt, fără nicio privire către fiul care rămânea în stradă. John a acceptat această situaţie, de fiu nelegitim.

Niciodată n-a fost interesat de bani, n-a făcut demersuri ca să-l moştenească, nici la moartea lui Brâncuşi, în 1957, nici la moartea Verei, mama sa, în 1997.

Nu şi-a dorit gloria publică, n-a acceptat nicun interviu, el, fotograful oficial de la Crazy Horse n-a scăpat niciun portret de-al său în presă. Până într-o zi, târziu în viaţă, când un cineast francez cu rădăcini româneşti îî propune un film.

Filmul lui Ionuţ Teianu acompaniază, cu o cameră blîndă şi o naraţiune justă, aproape tandre prin tuşele de umor, demersul bătrânului de a sparge secretul acceptat ca pe un dat al destinului.

Înainte de a-şi încheia socotelile cu viaţa, John Constantin Brâncuşi Moore a vrut să-şi revendice, în mod public, paternitatea refuzată.

Pe de o parte s-a adresat justiţiei, punând în braţele avocatului său dovezi firave, scrisori de iubire, fotografii, şi încredinţarea că e un demers sentimental, moral, şi nu unul financiar.

Pe de altă parte, a plecat în căutarea tatălui pierdut, străbătând, la 80 de ani, un dureros drum iniţiatic.

Ionuţ Teianu şi Doina Lemny la proiecţia filmului, Palais de Béhague, Paris

Ionuţ Teianu îi filmează gesturi mărunte şi esenţiale: pentru prima dată la locul de odihnă a tatălui din cimitirul Montparnasse, John Constantin Brâncuşi Moore se aşează frust pe piatra de mormânt şi-şi aprinde o ţigară. E un loc de pelerinaj, ca-ntr-un muzeu al tuturor. Cu autoderiziune şi mândrie dureroasă, bătrânul scoate paşaportul şi le arată vizitatorilor de moment ai celebrului sculptor identitatea sa nerevelată.

Într-o altă secvenţă, halucinantă, în casa lui ponosită, de om singur, bătrânul şi unul dintre cei doi fii ai săi, privesc împreună pe internet vânzarea la licitaţie a unei lucrări de Brâncuşi. Sculptura se vinde cu peste 7 milioane de dolari, la New York.

Sensibilă, picturală, scriitura filmică a lui Ionuţ Teianu, care alătură de cîteva ori, poetic, discret, fără ostentaţie, portretul bătrânului fiu şi imaginea, păstrată în arhive, a bătrânului sculptor, în gesturi aproape identice, reuşeşte să treacă dincolo de anecdotica acestui caz.

„În căutarea tatălui pierdut" nu pune deloc accentul pe faptul că, dacă filiaţia ar fi recunoscută de justiţie, fiul lui Brâncuşi ar avea dreptul la jumătate din ce a lăsat celebrul său tată.

Miza filmului e altundeva, şi e tulburătoare: cum se desface o taină de familie, cea dintre un fiu anonim şi scăpătat, aflat la apusul vieţii, şi un tată intangibil, celebru şi nemuritor.

Sigur că realizatorul, cineastul Ionuţ Teianu, a avut simţul personajului de film, autentic şi emoţionant, şi „l-a exploatat” empatic în situaţii care te fac şi să râzi şi să plângi.

Dar participând la acest film John Constantin Brâncuşi Moore a câştigat şi el ceva, ceva de care n-a avut parte o viaţă întreagă. Când cineastul l-a dus în satul Hobiţa, pentru prima şi ultima oară în viaţa sa, John Constantin Brâncuşi Moore şi-a întâlnit în mod spontan rudele dinspre tată.

Cadrul în care fiul lui Brâncuşi şi bătrâna ţărancă din Hobiţa stau la masă, în grădină, şi filozofează de-ale vieţii, fiecare în altă limbă, are ceva dintr-o împlinire simplă a destinului, nespectaculoasă, uman esenţială.

John Constantin Brâncuşi Moore s-a stins din viaţă pe 11 noiembrie 2016, la puţin timp după încheierea filmărilor.

La Hobiţa, un colţ pierdut din lumea largă, care n-avusese nicio şansă să facă parte din orizontul vieţii sale de până la 80 de ani, bătrânul a trăit clipa în care cineva l-a privit ca pe un fiu. Fiul lui Brâncuşi.

https://ioncoja.ro/un-film-despre-john-constantin-brancusi-moore-fiul-nerecunoscut/

Sursa: ADRIAN MUNTEANU