Romanii in laboratorul
european / 166 / Evreii din SUA , opinii
„Convietuirea
reciproc avantajoasa dintre evreii intelectuali, cosmopoliti si protestantii
WAPs antiintelectuali, provinciali, se incheie cu politica „America First“ a
lui Trump, care pune la indoiala viziunea politica a master of univers…”
Această alianță (viziune) a făcut ca SUA să devină, în sec. XX (după două
războaie „civile” europene), bastionul valorilor liberale, democratice ale
lumii, valori (credințe) aflate în strânsă legătură cu pacea (pax americana),
economia de piață (capitalismul) și bunăstarea materială a civilizației
euro-atlantice (civilizația rasei albe). Iar cum actualul presedinte american
amenință să renunțe la rolul tradițional al tarii sale de master of univers,
s-ar putea ca Europa să rămână singură în confruntarea cu o serie de
confruntări fără precedent în perioada postbelică: naționalismul populist,
valul imigraționist, antisemitismul, agresiunea teritorială (v. cazul Crimeii,
Dombas, Transnistria, Georgia etc.) etc. Și atunci, noi, românii, care ne punem
speranțele în „Laboratorul european” („Prima Romă“), ce ne facem? SC
De la Marea
Schisma, 1054, orientarea spre „Prima Romă“ se opreste pe Carpati. Frontul
Salvarii ortodoxiei, FRN, PMR, PCR, FSN, PSDR, PRM, PSD, PNL, PC, USL, USR, in
simfonie cu BOR, - neam, glie, rit -, asigura privatizărea parlamentului,
guvernului, justiției, forțelor de ordine, ca la Moscova, a „Treia Romă“. La
Bucuresti, a „Patra Romă“, putinismul, conservarea devalmasiei teocrate bazata
pe relații de vasalitate moldo-valahe, e steaua polara a Frontul Salvarii … de
Occident. Viorel Roman: Feudalismul actual moldo-valah. Romania 2020. Timisoara
2019, p.149
http://www.clipa.com/a3551-Ghinionul-de-a-fi-moldo-valah-premize-si-7-teze.aspx
http://www.logossiagape.ro/2018/04/15/viorel-roman-stat-catolic-cu-popor-ortodox/
https://altculturesite.wordpress.com/2018/12/10/altculture-11-2018-drama-ortodoxiei/
http://www.amosnews.ro/viorel-roman-spre-est-sau-spre-vest-2017-03-06
https://www.academia.edu/32415174/Spre_est_sau_vest%C3%9F
https://www.academia.edu/32175316/Spre_est_sau_vest_2
*
https://www.academia.edu/31566167/Geopolitica_anglo-american%C4%83_%C5%9Fi_eurasiatic%C4%83
https://ioncoja.ro/razboiul-dintre-evrei-si-crestini/
http://www.badpolitics.ro/tag/evreii-conduc-lumea/
http://www.badpolitics.ro/evreii-conduc-lumea-viorel-roman/
http://bentodica.blogspot.com/2018/06/viorel-roman-evreii-conduc-lumea.html
https://www.academia.edu/36267172/Evreii_conduc_lumea_recolonizarea
https://www.academia.edu/37712894/Razboiul_dintre_evrei_si_crestini
https://octavpelin.wordpress.com/2015/11/28/evreii-conduc-lumea/
http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/2017/09/evreii-conduc-lumea/robert-horvath-ny.html
Romanii in laboratorul european / 165
/ pro si contra Rusiei
nu este o
noutate avand in vedere ca ortodocsii moldo-valahi fac parte din Chestiunea
Orientala din 1774, de cand a „Treia Roma“, Moscova a purtat opt cruciade
pentru eliberarea fratilor din Balcani, inclusiv a grecilor, valahilor, de
Sultanul turco-musulman si patriarhului sau grec. Azi Vladimir Putin este
protectorul crestinilor orientali din Siria, Orientul Apropiat, intreaga lume
si Chestiunea Orientale asteapta un reaspus in Imperiul Roman de Rasarit,
Bizantin si Otoman.
https://www.academia.edu/37994648/THE_EASTERN_QUESTION_-CHESTIUNEA_ORIENTALA
1683, la
asediul Vienei, valahii sunt in armata turca, 1940 luptau cu germanii in URSS,
1944/5, cu Armata Rusie inving Imperiului German. Din 2007, Romania este in
NATO/UE si in Strategia Națională de Apărare a președintelui Iohannis, Rusia e
vazuta ca inamica, ceea ce sub presedintii ortodocsi moldo-valahi Ceausescu,
Iliescu, Constantinescu si Basescu era de neconceput. Dupa Revolutia din 1989
Iliescu voia un Tratat cu URSS, iar pentru urmasii sai Ponta, Dragnea, Dancila,
adepti ai putinismului dreptcredincios, FSN, PSD, Frontul Salvarii ortodoxiei
de colonialismul din vest, „Statul Paralel“ ortodox, filo-rus e cel legitim, pe
cand cel catolic, filo-occidental e ilegal.
http://www.logossiagape.ro/2018/04/15/viorel-roman-stat-catolic-cu-popor-ortodox/
http://www.amosnews.ro/viorel-roman-spre-est-sau-spre-vest-2017-03-06
https://www.academia.edu/32415174/Spre_est_sau_vest%C3%9F
https://www.academia.edu/32175316/Spre_est_sau_vest_2
https://altculturesite.wordpress.com/2018/12/10/altculture-11-2018-drama-ortodoxiei/
http://www.clipa.com/a3551-Ghinionul-de-a-fi-moldo-valah-premize-si-7-teze.aspx
https://www.academia.edu/37507652/..._secretul_occidentului_..._viorel_roman.pdf
https://www.academia.edu/37817381/REGENERAREA_NEAMULUI_ROMÂNESC
http://www.logossiagape.ro/2018/02/13/viorel-roman-razboiul-dintre-statele-paralele
https://www.academia.edu/36702007/Aderarea_Rom%C3%A2niei_la_Uniunea_Europeana
https://www.academia.edu/35901853/Razboiul_dintre_Statele_Paralele
Miorita USA, Anul XII, Numărul 133,
martie 2018, p.7 www.mioritausa.news
https://www.academia.edu/38581016/Viorel_Roman_feudalismul_actual_moldo-valah%C4%83
https://ioncoja.ro/viorel-roman-romania-stat-mafiot/
https://www.academia.edu/38582114/Viorel_Roman_feudalismul_actual_moldo-valah%C4%83
https://www.academia.edu/38590531/Razvan_Th_eodorescu_feudalismul_actual_moldovalah_
feudalismul_actual_moldo-valah_Viorel_Roman
https://ioncoja.ro/viorel-roman-statul-la-romani/
https://www.totpal.ro/viorel-roman-statul-la-romani-ed-a-ii-a/
Romanii in laboratorul european / 164
/ Evreii din SUA
de la
razboiul mondial in alianta cu albii WAPs, sunt azi cu negrii, femei,
refugiati, adversari pe viata si moarte ai „suprematiei albilor“, presedintelui
republican de origine germana Donald Trump, dupa democratul 1/2 negru Obama si
esecul d-nei Clinton, prima femeie alba candidata.
In sec. 19
evreii saraci esteuropeni emigreaza in USA. Urmasii lor, dupa o educatie univarsitara,
intra insa in conflict cu clasa mijlocie WAPs si apare antiseminismul, care
este depasit in razboi, cand impreuna cu evreii veniti din Imperiul German III,
sunt cu arme si bagaje in slujba USA.
Convietuirea
reciproc avantajoasa dintre evreii intelectuali, cosmopoliti si protestantii
WAPs antiintelectuali, provinciali, se incheie cu politica „America First“ a
lui Trump, care pune la indoiala viziunea politica a master of univers, neocons
evreii si a negrilor lui Obama. Revolte de tot felul.
Defaimarea
lui Trump culmineaza cu incercarea de inlaturare lui de la putere de evreii din
Camera Reprezentantilor, care esuiaza ca si promovarea democratilor Sanders si
Bloomberg, primii candidati evreii la functia politica suprema, rezervata pana
acum exclusiv crestinilor.
Obama e un
cadavru politic si negrii n-au inca un lider. Revoltele lor sunt in statele
conduse de democrati, unde intelectualii, politicienii evreii au fireste
ultimul cuvant. Ascensiunea Chinei, Rusiei, impun de la sine „American First“,
asa ca Trump castiga alegerile din noembrie.
Incercarea
evreiilor de a ascede si la putere politica in Rusia si Germania s-a soldat cu
uciderea lui Trotzki si Rathenau, cu antisemitismul lui Stalin si Hitler, ceea
ce este inimaginabil in America, unde cooperarea iudeo-crestina va tiumfa
intr-o Sfanta Alianta, model de civilizatie pentru lume.
https://ioncoja.ro/razboiul-dintre-evrei-si-crestini/
http://www.badpolitics.ro/tag/evreii-conduc-lumea/
http://www.badpolitics.ro/evreii-conduc-lumea-viorel-roman/
http://bentodica.blogspot.com/2018/06/viorel-roman-evreii-conduc-lumea.html
https://www.academia.edu/36267172/Evreii_conduc_lumea_recolonizarea
https://www.academia.edu/37712894/Razboiul_dintre_evrei_si_crestini
https://octavpelin.wordpress.com/2015/11/28/evreii-conduc-lumea/
http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/2017/09/evreii-conduc-lumea/robert-horvath-ny.html
https://d-nb.info/1025131827/04
*
https://www.academia.edu/30481153/Antiintelectualismul_protestant_si_ortodox
http://armoniiculturale.ro/2016/12/19/viorel-roman-romania-2017-si-antiintelectualismul-protestant-si-ortodox/
*
https://www.academia.edu/32040597/Sfanta_Alianta.pdf
http://www.mioritausa.news/stiri/noua-sfanta-alianta-viorel-roman/
https://www.academia.edu/30926628/Geopolitica_crestinilor
https://www.academia.edu/37081104/Subminarea_Sfintei_Aliante_evreii
http://www.marianagurza.ro/blog/2017/05/20/viorel-roman-la-sainte-alliance-putin-trump/
https://gradinaculecturi.wordpress.com/2017/05/20/viorel-roman-la-sainte-alliance-putin-trump/
https://www.academia.edu/31566167/Geopolitica_anglo-american%C4%83_%C5%9Fi_eurasiatic%C4%83
Romanii in laboratorul
european / 161 / Pensiile speciale
sunt ca cele
ale ilegalistilor PCR, majoritatea eveii Anei Pauker si revolutionarilor FSN,
majoritate tiganii romi a lui Ion Iliescu, ca spaga democratiei originale a
capitalismului de cumetrie, o forma de redistributie clientelara moldo-valaha
din „Statul Paralel“ oriental, ortodox, pe picior de razboi, incompatibil cu
cel occidental, catolic. In România post-revoluționara e un conflict între
clasa feudală năpârlită in feudal-mafiotică și conștiința liberă a acquis-lui
comunitar al Europei.
Victoria în
alegeri a FRN, PMR, PCR, FSN, PSD, PNL, USL, USR, de fapt al Frontul Salvarii
(de influentele occidentale, catolice) a ortodoxiei - neam, glie, rit -, a
forțelor feudale in simfonie cu BOR, Biserica Mantuirii Neamului, da șansa
privatizării parlamentului, guvernului, justiției și a forțelor de ordine,
gărzi pretoriene ale stăpânilor. Se urmărește, realizeaza conservarea
devalmasiei orientale teocrate bazata pe relații de vasalitate în care
loialitatea față de șef prevalează relațiilor profesioniste. Se recreează
astfel o stratificare ferma a națiunii celei de „Patra Roma“, Bucuresti, o
clasă feudală moldo-valahă privilegiată și restul, vatafi si șerbi. Viorel
Roman: Feudalismul actual moldo-valah. Romania 2020. ed. Artpress, Timisoara
2019, p.149
https://www.academia.edu/36701780/Tiganii_si_evreii_romani
http://www.logossiagape.ro/2018/04/15/viorel-roman-stat-catolic-cu-popor-ortodox/
http://www.logossiagape.ro/2018/02/13/viorel-roman-razboiul-dintre-statele-paralele
https://www.academia.edu/35901853/Razboiul_dintre_Statele_Paralele
Miorita USA, Anul XII, Numărul 133,
martie 2018, p.7 www.mioritausa.news
https://www.academia.edu/38581016/Viorel_Roman_feudalismul_actual_moldo-valah%C4%83
https://ioncoja.ro/viorel-roman-romania-stat-mafiot/
https://www.academia.edu/38582114/Viorel_Roman_feudalismul_actual_moldo-valah%C4%83
https://www.academia.edu/36702007/Aderarea_Rom%C3%A2niei_la_Uniunea_Europeana
https://www.academia.edu/38590531/Razvan_Th_eodorescu_feudalismul_actual_moldovalah_
feudalismul_actual_moldo-valah_Viorel_Roman
https://ioncoja.ro/viorel-roman-statul-la-romani/
https://www.totpal.ro/viorel-roman-statul-la-romani-ed-a-ii-a/
Romanii in laboratorul european / 158
/ opinii, Religia Siguranței
Viorel Roman: Cultul excesiv al siguranței
(Securității, adauga Dan Petre Popa) inhibă realizarea altor nevoi firești:
relații proximale cu semenii, a fi liberi, a avea realizări personale.
I.M.: Da, trist, dar cam asa.
Corneliu
Vlad: Religia Siguranței : lucrurile firești au început să fie considerate
periculoase, Dr. Viorel Roman, un autor singular, satanizat aproape in bloc de
mainstreamul intelighentei din tara, reflecteaza cu bun simt pe tema culturii
fricii care a invadat planeta. Si, cum spuneam candva, nimeni nu polemizeaza
macar cu el.
Costea Ioan:
Este una din multele probleme ale intelectualilor indo-europeni, ... în
general…
μανιδακης λουις γεωργιος: Ce-i de facut?
Corneliu Vlad: luciditate …
Anna Zelinski: Conservarea existenței biologice pe
care de fapt nimeni și nimic nu o poate garanta, primează și paradoxal,
acceptând obediența, acceptăm distrugerea valorilor și nu în ultimul rând
umilința.
Corneliu Vlad: Pai tocmai de aceea, aici se
actioneaza: unde-i greu voinicului.
Costea Ioan:
Cred că astea-s niște valori pe care și le pot permite - vorba lui Dinică -
numai cei care trăiesc într-un stat puternic, dominant și abuziv, ca USA.
Ceilalți nu ne putem permite astfel de nevoi, ne mai umilim, mai tăcem când o
luăm, mai și stăm în casă cu Carmen ... și constatăm că - vorba lui Dinică -
tot cam așa-i și-n America; diferența este că ei își permit iluzii de care noi
nu mai avem nevoie pentru cei zece - hai fie cinșpe ani ce ne-au mai rămas de
petrecut în acest surghiun.
Aurel Papari: Poate că da, “un mod de viață tot
mai lipsit de valoare ...”. Dar Viața?
Dan Horea: viata nu este un scop in sine decat
pentru fiintele inferioare
Aurel Papari: Profundă zicere, asta cu “scop în
sine”! Eu am pus întrebarea, în mod special pentru distinsul și vechiul prieten
Viorel Roman, doar despre Valoarea pe care o are Viața. Nu mă refeream la Mod,
Scop și nici la ființele inferioare! Viața are Valoare, chiar și cea a
ființelor “inferioare”! Cer scuze că nu am reușit să mă fac înțeles!
Iorgi Poalelungi: care valori UE/NATO ? Cele pe care
le vedem azi în SUA şi în Regatul unit cu forța ?
Viorel Roman: Valorile catolice Sfantului Imperiu
Roman de Natiune Germana / UE nu-s identice cu cele protestante din lumea
anglo-mozaica, USA.
Miron Scorobete: Poate nu ştiţi, dar seceta din prima
parte a anului urmată de inundaţiile de acum, abandonul şcolar şi Pandemia,
toate puteau fi evitate dacă România trecea la catolicism. Dar dacă nu vrea cu
nici un chip, uite ce păţeşte.
Corneliu Vlad: pai si catolicii au seceta,
inundatii, ale lor sunt mai blande? …valori normale fiind pedofilia popilor,
homo, casatorii bi etc?
Viorel Roman: Homo sunt pretutindeni si nu-s
vinovati de asta, dar propaganda a reusit sa-i localizeze pe toti in lumea
catolica, la ortodocsi, protestanti, mozaici, budhisti etc. nu se prea
povesteste de asa ceva. Adevarul e ca un mileniu de afurisenie, anatemizare
reciproca, 1054-1965, a produs atatea prejudecati de o parte si alta, ca greu
vom iesi din mlastina asta.
Geta Condurache: Aveți comentarii care te implică
afectiv atunci cînd le citesti …
Gheorghita Zbaganu: De data asta, asa se vede și de la
mine. Viața e un virus mortal.
Viorel Roman: … ca sa te inteleaga lumea, trebuie
sa te intaleaga un om, si ca sa te intaleaga un om, trebuie sa te intaleaga
lumea … dupa acest paradox budist, nu stau prea rau in ciuda intelighentei
Conducerii superioare de partid si de stat in simfonie cu Biserica Mantuirii
Neamului … neam, glie, rit … iar daca am lezat sensibilitate religioasa imi cer
sincer iertare …
Gabriel Sella: Nu confundati religia si biserica …
Corneliu Vlad: … pai se putea sa n-o dam pe religie, nerva rerum gerendarum
?…
Viorel Roman: „O sotietate fara printipuri va sa
zica ca nu le are!“ …. ce sotietate si ce printipuri caricatura Caragiale? …
azi avem doua societeti, „State Paralele“ (Liviu Dragnea), ortodox si catolic,
fiecare ilegal din persectiva celuilalt … principiile acquis-ului comunitar al
UE, codul canonic romano-catolic din Sfantului Imperiu e inacceptabil ortodocsilor
si nimeni nu baga de seama … asa ca ramanem cantonati la zicerile lui Caragiale
… pacat …
Corneliu Vlad: “Statul" catolic e aproape ca
un judet, nici nu se obsearva ..
Viorel Roman: Daca din Rasarit asa e, “Statul“
catolic e aproape ca un judet, nici nu se obsearva, din Apus e invers … si unde
ar fi Romanii in laboratorul european, daca n-ar fi aderat la valorile si
normele UE/NATO? Ce se va alege de romani si Romania, daca esuiaza experimentul
UE?
Silviu Cerna: O reflectare a acestei religii a
fricii este dobânda negativă, despre care am scris și pregătesc un nou articol.
Într-adevăr, apariția dobânzii negative reflectă inversarea raportului dintre
valoarea pe care oamenii o atribuie satisfacerii unor nevoi în prezent, care,
în mod normal, este mai mare, şi valoarea conferită de ei satisfacerii
aceloraşi nevoi în viitor, care, în condiții normale, este mai mică. Dobânda
negativă este, așadar, o expresie foarte distorsionată a valorii timpului. Ele
reflectă o nevoie extremă de siguranță, ce pune lichiditatea (i. e. numerarul)
și, deci, decizia de neasumare a nici unui proiect economic pentru viitor, mai
presus de orice altă decizie. Însă, un asemenea mediu economic, caracterizat
prin dobânzi foarte mici și o lichiditate mondială mare, constituie ceea ce C.
Sunstein și R. Thaler, laureat al premiului Nobel pentru economie, au numit
„ghiont” (nudge). C. Sunstein, R. Thaler, Nudge. Cartea ghionturilor pentru
decizii mai bune legate de sănătate, bogăţie şi fericire, Publica, 2016. Mai
precis, este vorba despre un imbold pentru agenții economici să se adapteze la
o lume profund egoistă și nepăsătoare pentru soarta generațiilor viitoare, în
care răbdarea este penalizată, iar „trăiește clipa!” (carpe diem) este
recompensată financiar.
Viorel Roman: Nu cumva
dobanda negativa e urmarea valutelor speculative, valoarea lor e data de cerere
si oferata, nu de aur?
https://www.academia.edu/34504213/Semnele_vremii_complet.pdf
https://www.academia.edu/43336640/Romanii_in_laboratorul_european_156_Religia_Siguranței
https://www.academia.edu/42621097/Viorel_Roman_un_laborator_european_Romania_2021
https://www.academia.edu/37817381/REGENERAREA_NEAMULUI_ROMÂNESC
http://www.gandaculdecolorado.com/fraude-financiare-inocente-7/
https://www.academia.edu/29967153/Fraude_financiare_inocente
http://www.badpolitics.ro/fraude-financiare-inocente-7/
http://www.clipa.com/a98-Fraude-financiare-inocente.aspx
Romanii in laboratorul european / 156
/ Religia Siguranței
s-a instalat
treptat, insidios, în ultimele decenii, când lucrurile firești au început să
fie considerate periculoase. vezi F. Furedy – Cultura fricii; U. Beck – Risk
Society. Înainte vreme, o furtună de vară era o furtună de vară; acum are
coduri de periculozitate: galben, portocaliu, roșu. La fel și pentru vânt,
frig, căldură etc. Vedem riscuri peste tot în evenimentele firești ale vieții.
Acum, cu pandemia, noua religie s-a răspândit și mai mult în mințile noastre,
cu o viteză mai mare decât cea a coronavirusului. Are preoții ei – cei care zi
de zi decupează din realitate doar pericolele și ne arată cât de mari sunt
(dar, mai ales, vor fi!) ele. Are inchizitorii ei, cei care nu te mai pot arde
pe rug, dar care te pot linșa pe rețelele de socializare dacă ai încălcat
ritualurile de (auto)protecție, ba chiar și miliția proprie, cu carnet de
amenzi!
O nevoie
firească, de a ne simți în siguranță, s-a transformat într-o religie! Are tot
mai mulți adepți: unii, pentru că își pot justifica prin ea propriile spaime,
alții, pentru că prin ea își pot vărsa ura și frustrările, iar alții, pentru că
pot obține câștiguri frauduloase, dar fabuloase, de pe urma ei. Cultul excesiv
al siguranței poate fi însă dezastruos, atât pentru individ, cât și pentru
societate. El inhibă realizarea altor nevoi, la fel de firești: de relații
proximale cu semenii noștri, de a fi liberi, de a avea realizări personale. Cu
cât ne apărăm mai mult, cu atât ne dezvoltăm mai lent. Ajungem să ne protejăm,
cu costuri tot mai mari, un mod de viață tot mai lipsit de valoare. … Religia
siguranței ne face să nu mai vedem întregul, din cauza unei părți, să facem
sistemul nesigur, de dragul siguranței unei părți. Gândire mioapă! edupedu.ro
Cine se
apără mereu nu poate câștiga niciodată! Carl von Clausewitz: Despre război.
Romanii in
laboratorul european / 113 / frica, panica …
https://www.academia.edu/42621097/Viorel_Roman_un_laborator_european_Romania_2021
https://www.academia.edu/34504213/Semnele_vremii_complet.pdf
Romanii in laboratorul european / 154
/ Modernizarea liberala II
Premierul
liberal Ludovic Orban vrea o „a doua mare modernizare a României”: „Moştenirea
politică pe care Ion C. Brătianu o vedem astăzi, peste aproape două secole, ca
fiind una dintre cele mai de preţ din istoria ţării noastre. Se împlinesc 199
de ani de la naşterea celui care a fost fondator al Partidului Naţional
Liberal, primul preşedinte al partidului şi omul care a fost implicat în cele
mai importante momente politice ale secolului XIX. Ion C. Brătianu este omul
politic ale cărui decizii au determinat cursul istoriei României pe care o
cunoaştem astăzi. Numele său a rămas indisolubil legat de câştigarea
independenţei de stat, de construirea statului român modern şi de una dintre
cele mai fructuoase guvernări liberale pe care le-a avut România. Timp de 12
ani prim-ministru, Ion C. Brătianu a fost pe deplin devotat afirmării naţionale
şi clădirii temeliei politice care a făcut posibil, mai târziu, actul Marii
Uniri, prin contribuţia decisivă a fiului său, Ion I.C. Brătianu.“ Facebook
Guvernul Romaniei
Proiectul
liberal I, laic francez din „Statul la romani“: Esenţa proiectului Brătianu
este formulat într-un memoriu adresat lui Napoleon III: „Constituirea acestui
stat român ar fi cea mai frumoasă cucerire, ce Franţa a făcuto vreodată afară
din teritoriul său. Armata Statului Român ar fi armata Franţei în Orient,
porturile sale de la Marea Neagră şi de pe Dunăre ar fi antrepozitele
comerţului francez, şi, din cauza abundenţei lemnelor noastre de construcţie,
aceste porturi ar fi, totodată, şantierele marinei franceze; produsele brute
ale acestor avute ţări ar alimenta cu avantaj fabricile Franţei, care ar găsi
în schimb un mare debit în aceleaşi ţări. În fine, Franţa va avea toate
avantajele unei colonii, fără a avea cheltuielile ce aceasta ocazionează”. Program
pare actual.
Infrîngerea
Rusiei în războiul Crimeii, 1853-6, a permis Unirea Ţării Româneşti cu Moldova
1859 şi o decisiva reorientare spre Vest. Încercarea lui Alexandru I. Cuza,
inca dependent de Sultanul turc si patriarhul sau grec, de unire cu Roma, s-a
izbit de rezistenţa ortodoxă în stransa cooperare cu laicismul si cultura
franceza. Rezultatul: eludarea fundamentului religios al cooperării
româno-occidentale a dus la diminuarea influenţei Şcolii latiniste unite cu
Roma, peste Carpaţi, unde domina si azi duhovnicia si sobornicia greco-slava,
Moscova. Formele fara fond.
Infrangerea
Lgarului ortodoxo-comunist, 1989, permite Romaniei (fara Moldova) orientarea
spre Vest, si din nou unire cu Roma, in ciuda vizitelor Fericitului Papa Ioan
Paul II, 1999, Sfantului Parinte Francisc, 2019, si aderarii de jure la UE/NATO
se izbeste de rezistenţa ortodoxă în cooperare cu cultura euro-atlantica.
Formele fara fond. Zicem ca ei si facem ca noi.
Modernizarea
liberala I a esua si fara unirea cu Roma si occidentalizare, a II e sortita
esecului.
https://www.academia.edu/27249008/Unirea_cu_Roma_sub_Cuza_si_Iliescu_in_istoria_Rom%C3%A2nilor
http://www.logossiagape.ro/2018/07/29/viorel-roman-teocratia-ortodoxa-moldo-valaha-1-19/
http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/article-marile-puteri-conducerea-lumii-credinta-si-ratiunea-115575950.html
https://bentodica.blogspot.com/2017/09/superioritatea-occidentalilor-e.html
http://www.totpal.ro/viorel-roman-statul-la-romani-ed-a-ii-a/
https://ioncoja.ro/viorel-roman-statul-la-romani/
https://www.gandaculdecolorado.com/statul-la-romani-2/?amp
https://www.ziarulnatiunea.ro/2013/12/03/despre-apusul-agorei/
https://www.academia.edu/16612411/Statul_la_romani.pdf_Kopie
https://www.academia.edu/40185672/Statul_la_romanii_opinii
confluente.org/viorel_roman_1525398241.html
https://www.academia.edu/40047111/Feudalismul_actual_moldo_valah_87_si_statul_la_romani20190809_4901_35jesu
https://www.academia.edu/37331174/Modernizare_si_occidentalizare
https://www.academia.edu/37200931/Modernizare_fara_occidentalizare_1
https://www.academia.edu/37368289/Modernizarea_fara_occidentalizare_a_greco_ortodocsilor_Kopie_2
https://www.ziarulnatiunea.ro/author/viorel-roman/
https://www.academia.edu/34504213/Semnele_vremii_complet.pdf
Romanii in laboratorul european / 153
/ 9.500 soldati americani
vor fi
dizlocati probail din Germania in Polonia si Romania. USA va pastra in RFG,
pana la 25.000 si British Forces Germany 750 de militari NATO. Mai ales imensa
baza de la Ramstein din Rheinland-Pfalz, e o placa turnanta importanta pentru
operatiile americane din Orientul Apropiat si Africa. Din Rheinland-Pfalz au
emigrat Friedrich si Elisabeth Trump in USA, bunicii pateri ai presedintelui
Donald Trump.
Cu toate ca
Papa Francisc si Patriarhul Chirill al Moscovei si intregii Rusii sunt de acord
ca „Nu suntem concurenti, ci frati“, la granita UE/NATO cu Rusia, Ucraina
echilibrul intre est si vest, intre lumea romano-catolica din Lviv si cea
ruso-ortodoxa din Dombas este fragil mai ales dupa ce Biserica Ortodoxa
Ucrainena de la Kiev, devenita autocefala, s-a rupt de Moscova, a „Treia Roma“,
si au ajuns astfel pe picior de razboi.
https://www.academia.edu/39756007/Papa_-Putin_-Ucraina
https://www.academia.edu/36694952/NU_SUNTEM_CONCUREN%C5%A2I_CI_FRA%C5%A2I
https://www.academia.edu/28173741/Viorel_Roman_Europa_Crestina.pdf
http://www.totpal.ro/ortodoxie-si-occident-2016-de-viorel-roman/
https://www.academia.edu/34504213/Semnele_vremii_complet.pdf
https://www.academia.edu/27249050/TRANSILVANIA
https://www.academia.edu/38006906/IMPERIU_LIMES_TRANSILVANIA
http://www.mioritausa.news/opinii/istoria-romaniei-la-limes-intre-est-si-vest/
http://www.amosnews.ro/istoria-romaniei-la-limes-intre-est-si-vest-2017-05-30
https://www.academia.edu/39820863/Viorel_Roman_Kleine_Schriften
https://www.academia.edu/27240741/Occidentalizarea_lumii
https://www.academia.edu/27240809/Romania_2030
Romanii in laboratorul european / 152
/ 'BBB-/A-3' Ratings
Standard
& Poor’s, June 5, 2020, credit ratings on Romania, pentru datoria pe termen
lung şi scurt în valută şi în monedă locală. S&P menţine perspectiva
negativă.
Încă o
confirmare, dacă mai era nevoie, a faptului că apartenența la structurile
euro-atlantice UE/NATO și, respectiv continuarea procesului de unificare
europeană sunt vitale pentru România. Dacă la acestea se va adăuga și „mersul
împreună” cu Roma, putem fi optimisti dupa pandemia Coronavirus. Efectul se va
vedea în evoluția cursului Leului.
https://www.academia.edu/37817381/REGENERAREA_NEAMULUI_ROMÂNESC
https://www.academia.edu/36702007/Aderarea_Rom%C3%A2niei_la_Uniunea_Europeana
https://www.academia.edu/38582114/Viorel_Roman_feudalismul_actual_moldo-valahă2
/ politically correct
https://www.academia.edu/42621097/Viorel_Roman_un_laborator_european_Romania_2021
https://confluente.org/Viorel_roman_viziuni_ortodoxe_viorel_roman_1358833598.html
https://altculturesite.wordpress.com/2018/12/10/altculture-11-2018-drama-ortodoxiei/
https://www.academia.edu/38006906/IMPERIU_LIMES_TRANSILVANIA
https://www.academia.edu/33265235/ISTORIA_ROMANIEI_LA_LIMES_INTRE_EST_SI_VEST
https://www.academia.edu/39820863/Viorel_Roman_Kleine_Schriften
https://www.academia.edu/37994295/ROMANIA_de_Viorel_Roman
https://www.academia.edu/37994058/Roma_nia_1989-2009.pdf
https://www.academia.edu/16615177/Imperiu_and_Limes
https://www.academia.edu/37994453/Viorel_Roman
https://www.academia.edu/27240914/Romania_2015
https://www.academia.edu/27240809/Romania_2030
Romanii in laboratorul european / 151
/ si Razboi Mondial III
pasnic.
Germania si China au inteles ca razboaiele moderne sunt economice, ca tarile nu
pot fi supuse prin violenta, ci economic. SUA n-ar fi putut ingenunchea
Vietnamul, impune prin violenta un regim politic. Sunt doua linii de abordare:
metoda americana, aceea a controlului si dominatiei armate si metoda
chinezo-germana nonviolenta. USA plateste un tribut lipsei de istorie, civilizatie – nu a intalege ca popoarele nu
pot fi cucerite prin forta … si pierde
rolul de conducator al lumii… Chinezii si germanii stiu ca e mai trainic sa
cumperi o tara decit sa o distrugi.
Cum sa mai
poata manipula SUA voturile in ONU si Consiliul de Securitate cand votantii
datoreaza bani Chinei ? Cum sa refuzi cand esti pasuit la plata datoriei? Cum
sa refuzi China cand este cel mai important cotizant la FMI si planeta este
datoare la FMI ? S-a ajuns aicu cu strategia lui Deng Xiao Ping. China produce
ieftin si exporta… beneficiaza de sumele provenite din exporturi si are
excedent ale balantei comerciale – exporta mult mai mult decit importa. De 20
ani China acumuleaza bogatiile lumii.
Excedentul
balantei comerciale, inseamna nimic altceva decat ca bogatia intra in tara.
Deficitul balantei comerciale, inseamna ca o tara importa mai mult decat
exporta, bani se scurg din tara. Daca acest deficit nu e in investitii, care sa
asigure inversarea balantei comerciale, tara pierde avutie nationala, nivel de
trai. Sigur ca acest lucru poate fi compensat prin intrari de bani provenite
din investitii straine sau repatrieri de numerar de la cei ce muncesc in
strainatate, sau credite internationale, dar sa nu ne furam caciula singuri...
investitii straine inseamna cumparari de terenuri, resurse... pierderi de tara
fara tancuri. Ele sint pe moment un factor pozitiv: intrari de capital, locuri
de munca, dar pe termen lung sunt debite.
China si
Germania au facut o prioritate nationala din politica de excedent al balantei
comerciale si investitiile in tari straine. Astfel s-au acumulat tot mai multe
valori din tarile limitrofe si pe masura globalizarii, aceste tari sug bogatia
planete. Un alt factor important al razboiului economic este deficitul bugetar.
La acest capitol China este din nou campioana. Daca o tara are deficit bugetar
inseamna ca practic cheltuieste mai mult decat cistiga. Exista tari in care
poporul ar trebui sa munceasca un an fara sa primeasca nici o retributie ca
sa-si poata plati datoria. Au luat credite si au trait bine, dar datoria cum o
plateasc? ... sunt pasuiti de FMI, China, Germania… Cind tu creditezi cu 10
euro, dar datorezi Chinei 100 de euro, se cheama ca in realitate China m-a
creditat ! FMI, Banca Mondiala, iau bani de la China si Germania, care detin
astfel controlul.
Alte tari
care fac excedente comerciale, tari care storc bogatiile planetei indreptand
fluviul de valori spre ele, sunt tarile exportatoare de petrol. Ele absorb bani
din toata lumea si ar fi avut conditii de a deveni stapani ai lumii, dar
strategia lor de dezvoltare a fost gresita. Arabii au investit in echipe de
fotbal, lux, in partii de ski in desert, insule artificiale si alte
extravagante lipsite de sens si eficienta.
Sa ne
imaginam ca in occident exista acum 20 ani 10.000 miliarde $, bani ce aveau
acoperire in marfuri si valori. In ultimii ani, din cauza deficitului balantei
comerciale, o mare parte din acesti bani, daca nu chiar toti, au luat drumul
orientului. Si daca in lume nu incap doua sabii intr-o teaca... mai devreme sau
mai tirziu, China invinge, pentru ca occidentalizarea si crestinarea lor merg
mana in mana. sursa: internet
http://www.logossiagape.ro/2018/02/22/viorel-roman-cum-se-prabusesc-imperiile-statele-partidele/
https://www.academia.edu/42621097/Viorel_Roman_un_laborator_european_Romania_2021
https://www.academia.edu/27240741/Occidentalizarea_lumii
https://www.curentul.net/2013/07/20/marile-puteri-si-democratizarea-conducerea-lumii/
http://www.gandaculdecolorado.com/fraude-financiare-inocente-7/
https://www.academia.edu/29967153/Fraude_financiare_inocente
http://www.badpolitics.ro/fraude-financiare-inocente-7/
http://www.clipa.com/a98-Fraude-financiare-inocente.aspx
https://www.academia.edu/39820863/Viorel_Roman_Kleine_Schriften
https://www.academia.edu/37507652/..._secretul_occidentului_..._viorel_roman.pdf
https://www.academia.edu/34504213/Semnele_vremii_complet.pdf?
https://ioncoja.ro/viorel-roman-o-analiza-lucida/
Razboiul dintre evrei si crestini /
ANTIFA Antifascismul terorist
creaza
confuzii cu consecinte grave. Daca in matriarhatul european
crestin-conservatoar - Angela Merkel, Ursula v. der Leyen, Cristiane Lagard -
domneste pacea si prietenia, in patriarhatul american al omului alb - Donald
Trump -, negrii, agitatorii evrei ANTIFA sunt intr-un razboi civil cu albii,
Garda Ntionala e activata ca dupa uciderea liderului negrilor Martin Luther
King 1968.
In urma cu
un secol, jurnalistul Benito Mussolini, Duce del Fascismo, lichideaza presa
ANTIFA Antifascista, care dupa Mussolini si Hitler se bucura de privilegiile
invingatorilor, dar vandalismul actual din SUA, generat de anticapitalismul,
antirasismul ANTIFA, ii va fi fatal. Trump cere ca mișcarea antifascistă ANTIFA
să fie declarată organizație teroristă, dupa ce Procurorul general al SUA, a
constatat ca „violenţa organizată şi condusă de ANTIFA şi alte grupuri similare
… ţine de terorismul intern şi va fi tratată ca atare.”
De un secol
evreii sunt antifascisti, negrii sunt tovarasi de drum, de aceea la
Charlottesville, la demolarea statuilor albilor acestia protesteaza cu “Jews
will not replace us!” New Yorker, The Economist, London. ”Evreii nu ne veti
inlocuiti, pamantul nostru, sangele nostru”. Der Spiegel, Hamburg. E
surprinzator, dar evreii nu mai sunt in tabara albilor crestini, ci a negrilor.
Primarului orasului Minneapolis, de unde a pornit revolta negrilor, un evreu
practicant, ii imputa Tramp vandalismul care se raspandeste in intraga USA.
https://de.calameo.com/read/005516518cf35da852fd2
https://www.academia.edu/40755788/Razboiul_dintre_evrei_si_crestini_azi_religii_seculare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu