O, mama...
~*~
O, mama, dulce mama, din negura de
vremi
Pe freamatul de frunze la tine tu ma
chemi;
Deasupra criptei negre a sfantului
mormant
Se scutura salcamii de toamna si de
vant,
Se bat incet din ramuri, ingana
glasul tau...
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi
mereu.
Cand voi muri, iubito, la crestet sa
nu-mi plangi;
Din teiul sfant si dulce o ramura sa
frangi,
La capul meu cu grija tu ramura
s-o-ngropi,
Asupra ei sa cada a ochilor tai
stropi;
Simti-o-voi odata umbrind mormantul
meu...
Mereu va creste umbra-i, eu voi dormi
mereu.
Iar daca impreuna va fi ca sa murim,
Sa nu ne duca-n triste zidiri de
tintirim,
Mormantul sa ni-l sape la margine de
rau,
Ne puna-n incaperea aceluiasi sicriu;
De-a pururea aproape vei fi de sanul
meu...
Mereu va plange apa, noi vom dormi
mereu.
~*~
MIHAI EMINESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu