Ioan Miclău-Gepianu - UITE, CUM SE-NTINDE RĂUL...

 

UITE, CUM SE-NTINDE RĂUL...

 

 

~*~

 

Printre flori adie vântul,

Vânt pribeag, rătăcitor,

Transformând mătasa ierbii

Într-un val tremurător.

 

Sus pe cer un nor aiurea

Mișcă umbra-i peste ape,

Și de sec abia că poate,

Câte-un strop mărunt să scape.

 

Dinspre munte o răcoare

Se revarsă-ncet și rece

Întristând mulțimi de gâze,

Peste care mândră trece.

 

În acest decor sinistru,

Greierul vroi să sară

Peste-o loază și să-și facă,

Loc de iarnă pân-la vară.

 

Potârnichea sub o tufă

Zgribulind și flămânzită,

Tocmai îl zări, și-ndată

Se gândi ca să-l înghită.

 

Numai că și hoața vulpe

Observă misșcarea asta,

Și-ntr-o clipă se pitise;

Iac-așa vine năpasta.

 

Un bondoc de vânător

Stând la pândă-n liniștire,

Cum văzu codița vulpei

O și prinse în ochire.

 

Tragedia se pornise:

Greierul căzu sub pliscul

Paserii, ce-n schimb își trase

Peste capul ei tot riscul

 

Vulpei hulpave, ce-ndată

O-nșfăcă c-o largă gură;

Un moment și lunca prinde

Groaznică detunătură.

 

Dar..., pierdutul vânător

Lunecă, căzând în hăul

Unei văi prăpăstioase ;

Uite cum se-ntinde răul!

 

 

CÂNTECE DE PAPARUDĂ

 

-Ah, când văd minciuna hâdă,

Cum se-mbracă-n piei de oaie,

Cum tratatele te taie,

Dorul, visul tău să-ndoaie,

Botnițe lărgite cearcă

A ta viață să despoaie

Și să-nalți cu plecăciune

Cântece de paparudă!

 

-Ce-i Istoria, vei zice?

Suveranele tratate?

”Tomuri de povești inkate

În șnur de-aur strâns legate;

Hrană ploșnițelor date,

Rozătoarelor ferice!

Cel puțin de trei milenii,

Alte cele nu aduse,

Ci doar numai juxtapuse

Cu viața ce se duce!

 

 

DOR

 

Mi-e dor de-al mamei mele grai,

De portul și de cântul ei,

Câmpia cu-al Miorii plai

Revarsă-n soare viu covor;

Culoarea vetrei azi cu dor

Se-adună-n ochii mei!

Iar de mă rog cuiva acum,

Mă-nchin l-altarul vetrei tale,

Oprindu-mă bătrân în drum:

”O, cât de tânără ești Țară!

Cum aș dori să-ți mângâi iară

A florilor petale!

Sfioasă-n dalba ta câmpie,

Tu, scumpă zână din Carpați,

Cu sânii plini legați în ie,

De ce ți-e tristă fața Ta?

Tu, Mamă a trei frați,

Recheamă-ți dulcea veselie

Și nu te întrista!

Căci de tristețea Ta aude Dumnezeu,

Și nu vei suferi, nici eu !

 

~*~

Ioan Miclău-Gepianu