Sunet
coborât din Cer
~*~
Fidel
inimii, mereu şi nicicând,
te-ntorci
la prima trăire,
zbor
repetat,
la
nesfârşit şi irepetabil,
spre
cerurile cerurilor,
te
desprinzi de lume,
ai
nevoie de-o inimă să simtă
şi
ochi care să vadă.
Vocea
mea, rămasă ascunsă,
undeva
în cele mai adânci cute,
te
poartă-n lumi aşezate lăuntric,
o
dulce unduire spre tărâmul din noi.
-
Copilă cu ochi senini
ce-n
suflet mi-ai adus veşnicia,
adu-ţi
degetul şi pune-l în coasta mea
de
unde-ai fost luată,
schimbă-mi
inima, rămâi etern în ea!
-
îţi cântă inima înlăuntrul inimii mele,
şoaptele
ei îţi poartă paşii spre mine.
Nu
clipa te face fericit,
nici
trăirea ei,
eternitatea
iubirii simţite e clipa!
-
Îmi cunoşteai, dintotdeauna,
adierile
notelor
impregnate
pe portativul ei!
Am
scris muzica ce-ţi linişteşte
zbuciumul
anarhiei interioare
-
adevărata apocalipsă de culoarea viitorului -,
am
apărut în agonia speranţelor
din
spectrul undelor armonice.
-
O, minune a minunilor,
sunet
coborât din Cer,
reaşezi
totul într-o ordine divină!
Prezenţă
vie ce trupu-l frămânţi
ca
lutul pe roata olarului
până
voi lua a ta formă,
mireasmă
de la viaţă spre viaţă,
în
mine trezeşti simţuri rebele,
un
tăvălug pe linia destinului!
Atinge-mă,
vei
împlini toate aşteptările,
liber
voi fi în oceanul viselor!
Pustiit,
în hăul înstrăinării te rostogoleai,
drumul
tău, înviat cu apele mele,
ţi-aşează
dimineţi eterne.
Gol,
descoperit în faţa mea,
fă
din tot un interes al sufletului,
lasă
prezenţa ta să ne contopească-n absolut!
~*~
15
martie 2014
IRINA
LUCIA MIHALCA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu