IRINA LUCIA MIHALCA - Sunetul unic

 

Sunetul unic

 

 

 

~*~

 

 

În vârtejul vieţii, amestecul straniu

de bine şi rău, aparent deşart,

doar Absolutul este deplin, eliberându-se.

 

Pe pereţii templului dansează

spectre terifiante, ridic felinarul,

în adierea vântului, doar umbrele goale.

 

Continui să merg pe marginea

prăpastiei de lumină,

un cer lichid cade printre pietrele arse,

sunete plăcute urcă în soare,

gheţarii muntelui

schimbă pietrele în nestemate,

deşertul se-nalţă foc şi culoare,

iar apa înfloreşte singurătatea.

 

Inima mea,

o lume de vise străvezii

cu lumini de poveste

şi reflectări tulburătoare,

abisul unde lupta nu încetează o clipă

şi unde durerea nu poate striga

în acest tărâm al tăcerii.

 

Sub argintul razelor lunii,

adorm în braţele tale,

în timp ce stelele cad ca roua din cer,

adăpostul în care zorii se-nchid

până dragostea

ne surâde la ruperea unei noi zile,

o filă strălucitoare

din cartea deschisă a memoriei.

 

Cercurile muzicii ne-nconjoară,

în noi e muzica, o putem coborî de înţelegem asta,

aştept, simt şi las acum să-mi apară

sunetul unic.

 

 

*

20 noiembrie 2013

IRINA LUCIA MIHALCA