ÎNTOARCE-TE ÎN SAT, DIN CÂND ÎN CÂND
~*~
Nimic nu-i mai frumos, decât să fii acasă
În casa ta cu tindă veche, joasă,
La sfinte sărbători, la vre-o pomeană,
La sfânta slujbă când să stai în strană
S-auzi o liturghie, o priceasnă,
La nuntă-n neam, botez, la-ngropăciune,
Să spui și tu în gând o rugăciune,
Și-n față la altaru-mbătrânit
Amirosind a smirnă, scorojit,
Iertări să-ți ceri din inimă pornite
Că-n vremile acestea rătăcite,
Aici, în cuibul ăst de veșnicie
Lăsatu-ți-ai de-acum sfânta-ți pruncie,
Și tot ce satul tău mi te-a-nvățat
Să viețuiești ca OM, în preacurat.
*
Tu mi te-ai dus în lumea-ți păcătoasă
Să scapi de sapă și de greaua coasă,
Să te domnești pe-acol’ la școli înalte,
Să te adăpi cu vise mari, deșarte,
Să minți, să păcălești, să faci avere,
S-ajungi în fală și să ai putere,
Să fii în turma ceea amăgită
Ce merge pe cărarea rătăcită.
*
Ce-ai câștigat plecând atunci de-acasă
În lumea ceea hâdă, mincinoasă?
Un pic de bunăstare și avere?
De fală poate și ceva putere?
De Iude ce te sapă pe la spate?
De nărăvit în relele păcate?
De-ndepărtat de cerurile sfinte
De nu mai ești ce-ai fost, smerit, cuminte?
*
De vrei iertare, liniște și pace,
În lumea ce-ai uitat-o mi te-ntoarce,
Măcar să fii cu-a tăi, odată-n an
Cu câți ți-au rămas din lungu-ți neam.
Te-nchină dar la sat, la drumul țării,
La țintirim, cu cei ce-s dați uitării,
La casa părintească, gârbovită,
De sufletele dragi ce-i părăsită,
Și-n ruga cea din suflet, la altare,
Aprinde dar un fir de lumânare,
Și cere de la ceruri cea iertare,
În boaba unei lacrime, amare.
*
Vei fi iertat, că cerul e milos
Cu cei ce pentr-o clipă sau întors
La cuibul lor cel nins cu veșnicie,
Izvorâtor de lungă vrednicie.
**
Când pleci n-apoi, adânc mi te închină
La ce-ai lăsat acolo-n sfânta tină,
Tu ia din brazda lui în a ta mână
Un bruș să ai din sfânta lui țărână,
Că-n el vor sta acolo-mpreunați
Tot neamu-ți adunat din moși la tați.
Ți-l du acasă, pune-l într-o glastră
Și seamănă în el o floare-albastră,
Speranță să îmi ai, c-o fi mai bine
În vremea ce de-acum încet îmi vine,
Să-ngroape-n ea trecutele-ți trăiri,
Ce-or fi încet, uitate amintiri.
***
Îmi ține satul tău mereu în gând
Și-n el te-ntoarce-așa, din când în când
Să-ți re-nnoiești străvchea-ți rădăcină,
Cu cea rămasă-n frământata tină.
~*~
10.04.2022
Mircea Dorin Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu