Cum
se vede Rusia de la Bucureşti - punctul de vedere al unui naţionalist
Prof.
univ. dr. Ion Coja
11
Ianuarie 2023
Într-o discuţie cu un ziarist sovietic pe
care Aurel Dragoş Munteanu îl adusese la Restaurantul Scriitorilor, Petre
Ţuţea, simţindu-se gazdă şi dorind să-i facă plăcere rusului, i-a zis cam aşa:
«Rusia are menirea istorică cea mai importantă de pe planetă. Anume să extindă
Europa dincolo de Urali, până la Oceanul Pacific!»
După 30 de ani, constat că aceste cuvinte
sunt mai pline de înţelesuri ca oricând, sensuri multiple şi şocant de grave,
la care atunci nimeni nu s-ar fi gândit. Poate numai Petre Ţuţea…
Iată câteva dintre aceste înţelesuri din
perspectiva strict românească a ideii că Rusia ar putea, ba chiar ar trebui
să-şi propună să împingă hotarele Europei cât mai spre Est, «până la
Vladivostoc», cum a spus de fapt Ţuţea.
Numesc românească această perspectivă nu doar
pentru că Petre Ţuţea era « de profesie » român, ci pentru că rolul românilor
în istoria lumii poate fi rezumat şi în acest fel : românii, colonizaţi de Roma
în ţinuturile dacice de la vest de Olt, au lărgit spaţiul limbii latine şi al civilizaţiei
Romei mult spre Est, până dincolo de Nistru, lăţind astfel însăşi Europa spre
Răsărit!…
Aşadar, care ar fi componentele acestei
viziuni româneşti asupra Rusiei?
- Asumându-şi misiunea amintită mai sus,
Rusia ar urma să abandoneze vechiul proiect al « strâmtorilor », elaborat
într-o vreme când Mediterana încă mai era scena principală a Istoriei.
Proiectul oricum nu avea nicio legătură cu tendinţele organice şi fireşti ale
societăţii ruseşti, ale Rusiei, ci a fost de inspiraţie străină, grecească,
născocit de monahii greci refugiaţi la Moscova după căderea Constantonopolei şi
aciuaţi în ograda ţarului. Pentru aceştia Rusia devenise marea şi unica şansă a
ortodoxiei de a redobândi Constantinipolul pentru creştini, pentru creştinii
ortodocşi. Mai exact, pentru greci. Adică nu pentru ruşi propriu zis. Lipsa de
realism a acestui proiect sporea de la an la an. El a generat (în mare măsură)
expansionismul rusesc spre Vest, soldat cu mari suferinţe pentru popoarele
creştine afectate, în primul rând pentru români şi polonezi. Istoria românilor
în ultimele trei secole este, în mare parte, o confruntare permanentă cu
aspiraţiile imperiale ale Rusiei. Acest proiect ţarist, însuşit tale quale şi
de bolşevici, românii l-au plătit cu milioane de români deznaţionalizaţi, cu
Basarabia şi Bucovina răpite, cu sute de mii de români deportaţi departe de
baştină.
- Fireşte, expansionismul rus a vizat şi
alte direcţii, inclusiv ieşirea la Oceanul Indian. Dintre toate aceste
direcţii, cea mai nefirească era extinderea Rusiei spre Vest, deoarece
întinzându-se spre OceanulAtlantic şi spre Marea Mediterană Rusia aducea mari
prejudicii «ideii europene» şi mai ales creştinătăţii. Sensul imperialismului
în istorie este să răspândească o anumită civilizaţie, superioară celor cotropite.
Or, Rusia creştină, Rusia rusească aş numi-o, nu avea ce răspândi în Europa
care, mai ales în Răsăritul ei, oricum era marcată de vecinătatea cu marele
popor, printr-o relaţie care deseori a fost pozitivă, de convieţuire şi rodnică
reciprocitate, nu numai de confruntare. Rolul istoric al Rusiei de extindere a
Europei, a valorilor europene, a creştinismului, nu avea sens să se exercite
asupra Europei, a unor ţări şi popoare europene, creştine chiar de dinainte de
creştinarea ruşilor. Cazul nostru, al românilor. Ce sens avea acest
expansionism în Balcani sau în coasta Germaniei?! Niciun sens, dacă vedem
istoria Rusiei din perspectiva propusă de Petre Ţuţea. Şi cred că este
perspectiva cea mai potrivită, mai lămuritoare.
- Expansiunea Rusiei nu trebuie văzută
unilateral, ca năpastă căzută numai pe capul românilor şi a celorlalte popoare
atrase în vârtejul stârnit de imperialismul rusesc. Expansiunea Rusiei, pe
lângă beneficiile culese de învingătorul ocupant, i-a adus acestuia şi pagube
importante, uneori mai mari decât câştigul. Mă refer în aceşti termeni la
faptul că pentru a controla noile teritorii Rusia avea nevoie de reprezentanţi
fideli la faţa locului. Aceştia nu puteau fi decât de naţionalitate rusă, ruşi!
A existat un program de rusificare a noilor cuceriri, a teritoriilor şi a
popoarelor subjugate. Iar această rusificare nu se putea face sau încerca decât
cu anumite costuri.
S-au irosit în acest scop energii de toate
felurile! Aceste costuri, în componenta lor cea mai neplăcută pentru naţionalismul
rusesc, se numesc diminuarea caracterului rusesc a teritoriului de baştină
rusesc. Milioane de ruşi au fost smulşi, dezrădăcinaţi din locurile natale şi
duşi departe, angrenaţi fără voia lor în acţiunea de rusificare a altor
popoare. Astfel că, prin noi cuceriri teritoriale, populaţia Rusiei a crescut
necontenit, dar proporţional cu expansiunea teritorială şi cu înglobarea de noi
popoare în creuzetul etnic rusesc a scăzut proporţia ruşilor în interiorul
«marelui popor». Se poate vorbi chiar de o de-rusificare a Rusiei, o
de-rusificare a ceea ce numim poporul rus. Detaliile acestui proces sunt bine
cunoscute naţionaliştilor ruşi, care, lucizi ca toţi naţionaliştii, nu se
îmbată cu apă rece şi constată că Marea Rusie tinde să devină o Rusie în care
ruşii nu mai deţin majoritatea absolută. Tind să scadă sub 50% din populaţia
Ţării.
-
Cu ani în urmă, la Vocea Americii am auzit vorbindu-se de «îngălbenirea
Armatei Roşii». Joc de cuvinte care exprima un adevăr neliniştitor pentru orice
creştin, mai cu seamă pentru ortodocşi. În esenţă, pentru europeni! În loc să
extindă Europa în toată Asia de Nord, adică să europenizeze partea de nord a
Asiei, Rusia este ameninţată ea cu asiatizarea! Este pe cale să devină ea o
parte a Asiei prin creşterea constantă a procentului asiatic din formula etnică
a marelui popor rus! Proces care este cauzat de greşeala istorică a Moscovei de
a încerca să rusifice popoare europene. Energiile cheltuite pentru a înfrânge
rezistenţa acestor popoare puteau fi mai cu folos puse la lucru pentru
rusificarea (europenizarea) teritoriilor asiatice. Un folos al tuturor!
-
Confruntarea Rusiei cu rezistenţa românească la rusificare e timpul să
înceteze şi să impună la Moscova concluzia că nu mai are niciun sens să se
continue această politică. Scopul urmărit cândva de Moscova în Basarabia este
clar că nu mai poate fi atins. Trebuie abandonat şi uitat. Vecinătatea celor
două popoare reclamă însă de la fiecare să ţină seama de existenţa celuilalt.
Nu ne putem face că celălalt nu există. Privind lucrurile mai departe din
perspectiva lui Petre Ţuţea, ne dăm uşor seama că şi Bucureştiul este foarte
interesat ca Rusia să-şi regăsească drumul de la care alţii au deturnat-o. În
Basarabia şi Ţările Baltice, bunăoară, au fost aduşi milioane de ruşi, care, acum,
lipsesc la recensămîntul ruşilor din Rusia, permiţând procentului de ne-ruşi să
crească alarmant. Revenirea acestor ruşi la locurile de baştină - în măsura în
care mai este cu putinţă, nu este o idee de neglijat. Ea trebuie să se adauge
însă altor măsuri, speciale, cu caracter «rasist», care să stimuleze în mod
expres creşterea demografică a etniei ruse, slave. Nu este târziu pentru o
reparaţie controlată a situaţiei demografice, dar, dacă acum nu se face nimic,
peste câţiva ani s-ar putea să fie prea târziu. Ştiu că în Rusia se încearcă
deja unele măsuri care să sporească demografia la nivelul întregii populaţii.
Este o orientare greşită, determinată de teama de a nu încălca mult
trâmbiţatele drepturi ale omului şi regulile statul de drept! Principiul unei
noi politici demografice nu poate fi decât unul anume: În Rusia trebuie
refăcută proporţia net majoritară a ruşilor, cu price preţ!
Trebuie înţeles că drepturile omului nu au
prioritate faţă de drepturile Neamului decât numai şi numai în epoci de viaţă
socială normală, tihnită, aşezată. În situaţii excepţionale însă, când este
ameninţată integritatea şi viitorul gintei, al poporului, al etniei, drepturile
omului, ale individului, trec în plan secundar, iar prioritate absolută capătă
dreptul la supravieţuire al neamului, al „speciei”! Parafrazându-l pe Napoleon,
vom spune şi noi că salus populi suprema lex! Salvarea Neamului este legea
supremă, lege a cărei aplicare nu încalcă nicio altă lege! Nu suportă nicio
amânare, nicio restricţie şi nicio discuţie.
- În mare, măsuri similare se cuvine a fi
luate şi în România!… Mai mult chiar, în toată Europa, continent de baştină al
rasei «albe», al popoarelor creştine, aflat din punct de vedere demografic
într-o situaţie tot mai precară, de-a dreptul dramatică în unele ţări. Europa
este campioana drepturilor omului şi a legilor aşa zis antirasiste, pe care şi
le-a impus singură după înfrângerea nazismului. Efectul acestor legi şi a
politicii de evitare a oricărei preocupări cu iz naţionalist sau rasist a fost însă
neaşteptat: scăderea dramatică a populaţiei de origine europeană,
indo-europeană, în termeni mai exacţi. Există voci care afirmă că acest efect a
fost de fapt urmărit cu tot dinadinsul, printr-o strategie efectiv diabolică.
Provocată sau nu, secătuirea Europei de europeni este o realitate care nu mai
poate fi contemplată ca o fatalitate inevitabilă. În plină civilizaţie
ecologistă, remediile sunt uşor de imaginat şi se cer imperios aplicate! Dacă
rasa albă este ameninţată în Europa, această situaţie ne obligă la măsuri
protecţioniste de tip ecologist. Măsurile de tip ecologist sunt bune şi pentru
oameni, nu doar pentru celelalte fiinţe vii! Cei care se vor grăbi să condamne
asemenea măsuri ca fiind rasiste nu vor face decât să ne oblige să luăm în
serios teza că acest declin demografic al Europei a fost declanşat şi
întreţinut cu bună ştiinţă.
- Dintre toate ţările europene, pentru
Rusia este cel mai uşor să treacă la asemenea măsuri. Ea poate găsi cele mai
valabile argumente şi justificări, în virtutea faptului că secolul XX, cel mai
sângeros secol din istorie, a fost secolul marilor sacrificii şi pierderi de
vieţi omeneşti la care ruşii au fost obligaţi. Marea Revoluţie Socialistă din
Octombrie şi tot ce a urmat ştim bine acum cât de dur i-a lovit pe ruşi în
toate privinţele, dar mai ales sub raport demografic. Şi mai ales ştim că
regimul comunist nu a fost opera ruşilor, nu a fost alegerea lor. Nu are nimeni
voie pe această planetă să ignore tributul imens plătit de ruşi pentru
experimentele sociale făcute pe spinarea lor! Aceste sacrificii le dau ruşilor
dreptul de a reacţiona în legitimă apărare a fiinţei lor naţionale.
După opinia aceluiaşi Petre Ţuţea scopul
Revoluţiei din Octombrie a fost :
- să distrugă cea mai puternică şi mai
autentică aristocraţie europeană ;
- să lovească mortal în cea mai puternică
biserică creştină ;
- să desfiinţeze clasa socială cea mai
conservatoare de valori patriarhale autentice – ţăranul rus. Cine ar putea
spune că acest proiect a eşuat?…
Dar cine ar putea susţine că ruşii nu au
dreptul să reacţioneze la asemenea agresiune, că nu au dreptul să se regăsească
pe sine? Dreptul acesta, de a te regăsi pe tine însuţi şi de a-ţi salva
identitatea inconfundabilă cu care te-a înzestrat Dumnezeu, aparţine oricărui
popor din lume, inclusiv popoarelor europene, Europei înseşi!
- În România, îndeosebi după 1990, se
derulează un scenariu de de-românizare a României, cu o componentă demografică
tot mai evidentă. A scăzut numărul românilor din România pe toate căile
posibile. Situaţia economică falimentară a României, provocată de organizatorii
loviturii de stat din decembrie 1989, precum şi legile elaborate, îi obligă pe
mulţi români să părăsească Ţara, iar numărul naşterilor, pentru prima oară în
istoria României, este mai mic decât al deceselor. Valorile familiei sunt
sistematic atacate, ataşamentul la binele comunitar şi naţional este descurajat
pe toate canalele mass mediei. Avem toate motivele, inclusiv informaţia exactă,
ca să conchidem că în felul acesta este transpus în realitate un scenariu
anti-românesc elaborat şi susţinut cu mult profesionalism.
Mulţi români cred că acest scenariu
malefic angajează forţe şi interese ruseşti. Nu excludem participarea unor
ruşi, a unor structuri din Rusia la derularea funestului scenariu. Ba
dimpotrivă, această participare este certă. Numai că nouă ne este foarte
limpede că acei ruşi acţionează ca mercenari sau cozi de topor în slujba unor
interese străine de vocaţia şi voinţa poporului rus, că la mijloc nu pot fi
interese veritabil ruseşti! Interesele majore şi fireşti ale Rusiei, ale
ruşilor, nu ne pun în adversitate şi duşmănie pe noi, românii şi ruşii, ci, dimpotrivă,
identificarea şi înţelegerea corectă a acestor interese impune un parteneriat
româno-rus, bazat pe comunitatea de rasă, religie şi aspiraţii. Un parteneriat
născut din dreptul nostru la un viitor de noi înşine proiectat.
E timpul ca, ruşi şi români, să ne
pătrundem de conştiinţa unor primejdii similare, de care suntem afectaţi şi
unii, şi alţii, primejdii venite, foarte probabil, din aceeaşi direcţie, din
partea aceloraşi structuri supra-naţionale, pe cât de invizibile pentru public,
pe atât de eficiente în planul vieţii internaţionale. Unor astfel de structuri
le revine răspunderea morală pentru înfăptuirea criminalei revoluţii de la 7
noiembrie 1917, pentru instaurarea bolşevismului. Noi, românii, ca victime ale
aceluiaşi regim instaurat în România după 1944 cu sprijinul decisiv al Armatei
Roşii, trebuie să înţelegem că nu poporul rus ne-a adus comunismul şi că, în
planul istoriei, principala victimă a regimului comunist a fost poporul rus.
Tributul de suferinţă plătit de ruşi şi de
români ca victime ale «experimentului» numit Victoria proletariatului şi a
comunismului este un temei pentru relaţii de colaborare şi încredere între cele
două popoare, relaţii bazate pe (a) recuperarea adevărului istoric în toate
componentele sale şi (b) identificarea intereselor comune în viitor. În această
privinţă considerăm că deschiderea arhivelor din fosta U.R.S.S. şi din România,
adică aflarea adevărului despre autorii crimelor şi jafurilor comise în anii
comunismului, va fi să consolideze tradiţiile, atâtea câte sunt, de cooperare
româno-rusă, spre a le spori.
- Contenciosul româno-rus cuprinde şi
episodul „Tezaurul României”. Acest depozit de valori artistice şi spirituale,
deosebit de scumpe sufletului românesc, a fost încredinţat spre păstrare
autorităţilor ţariste la începutul Primului Război Mondial, dar a fost în mod
abuziv confiscat de noile autorităţi sovietice instalate la putere de Marea
Revoluţie Anti-Rusească din 1917. Returnat parţial în anii ’50, tezaurul
constituie pentru mentalul românesc o piedică serioasă, insurmontabilă, în
calea unei reconcilieri totale şi trainice cu Rusia.
Din nou se face greşeala de a generaliza
şi de a pune pe seama Rusiei sau a ruşilor fapte al căror autor ştim bine că nu
este nici Rusia, nici poporul rus. Nu poporul rus a încălcat angajamentul
guvernului rus de a proteja Tezaurul românesc şi de a-l returna după încetarea
ostilităţilor! Cine se face vinovat de acest rapt incalificabil în termenii
dreptului internaţional şi al onoarei? Putem spune că vinovaţii sunt aceiaşi cu
autorii jafului care s-a făcut în acei ani şi asupra Tezaurului Rusiei, jaf la
fel de odios, de cinic şi nemăsurat. Dar, fireşte, pentru români recuperarea
acestui tezaur, atât cât a mai rămas din el, cu eventuale compensaţii,
reprezintă gestul care va face posibilă intrarea în normalitate a relaţiilor
dintre noi şi ruşi.
Doamne, ajută!
București, 9 mai 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu