Mere pădurețe 33 - efectul merelor coapte asupra pădureților

Mere pădurețe 33

În cuvinte e sfinte, care ne fereşte de moarte, că ne dă un tare fără de moarte, Daniela Zeica Buzura, că Doamne Dumnezeule, prin cuvinte fără moarte ai grijă, miluieşte-ne şi îndură-te de noi în "pace şi război", care se duce scump şi drag, în doi. Să luăm aminte, că-mprejur, din apostol citire, că Pavel şi Barnaba au înțeles pericolul, spectacolul, în care am fost implicați şi noi cu vocație pentru a ne ridica pe picioare prin nat, purtătoare a cuvântului, ca oameni între oameni suntem prin Dumnezeul cel viu, în noi şi-n inimile voastre gloriosul trecut luminat de prezent, aur cenuşiu teleportat prin România profundă de acasă şi de pretutindeni cu pâini şi pace-n inimi, ca s-avem parte de sănătate şi mântuire, drept la înviere, cum dreptul de a te naşte, Doamne îndură-te, să candidăm cu dragoste şi dor, să candidăm pentru ceilalți, la fericire, neam! Fiindu-ne, slavă şi Ție, România şi mare, cu întregire de hotare, cu răsărit de soare, slavă ție, în prospețime de iubire la înălțime, de pâine de o ființă, conştiință, că învățătura e a celui ce m-a trimis din paradis şi ad literam de neam scump şi sfânt ce-n raiul aiesta de rai îl am super, de caracter, chiar dacă ramuri bat în geam ca alături Vica şi pe tine ca stare de bine să te am, în ciudă, că m-a proscris, surprins de sens de univers cu vers cu vers, în scris, prin îndărătnicia ce mi s-a scris, ursit, menit, din pântece, liturghie de pace, în spice, ca-n judecata dreaptă, om să ucidă şi să trăiască fără pace pe lume să nu fie, să nu existe, ca să nu se mai trăiască în sărăcie şi, în Românie pustie, că la noi există omenie, duh de adevăr în drum Hristos simetrie întru slavă Ție, a tot stăpânitorule !

     - Amin! Si eu iubesc clasicul “French Croissant” dimineata! Deci tu ii urmaresti toate emisiunile si o admiri?

     - E ofertant un mic dejun pentru un campion, fiind magistral să te dărui celorlalți, omul ca Daniela Zeica Buzura fiind o stare de spirit transilvănean, raportată eminiscian la universal de folos, în emoțional pâine de o ființă prin trăire creştină (Daniela însemnând dar din darul lui Dumnezeu, că unde-s unii pentru alții e un binecuvântat, o sănătate sare în bucate pentru celalalt, a celor văzute şi nevăzute), un de dincolo de lumină, iubire de pe orizontală pe verticală, Zeica născându-se, în exotic pragmatic la Monte Carlo, un de dincolo de şcoală, fructificat pe cerească spirală, mană cerească, la Sibiel, un model cinstit fain făinel național, raportat neaoş eminescian, "oro", la universal prin tot ceea ce-n luminos şi folos, suntem cu o gură şi o inimă, magistral, prin națiunea fericită, a lui Avram Iancu, al nostru vede de albastru, izbăvit în duh național, că noi ne ajutăm unii pe alții cu îndrăznire fără osândă, cântec nemurit, fără ispită, în baladă-legendă mută de lebădă viscolită în iarnă. Din tensiune, suflet zbuciumat, dintr-un univers diabolic a lui Tismăneanu, un emugrsnt "gringo"malefic, în goană după aurul necivilizației, zombi, epigonic patologic, cu ideologie a fuselor a cioorii vopsite, din Împărăția oglinzilor strâmbe, de umilințe cu tendințe ipocrite de defăimare, deşi aiasta n-are folos, rost, adăpost-Hristos luminos pe urma zimbrului manifest [artist] pentru sănătatea pământului, fiecare luptând în sensul său cu Dumnezeu-dragoste de de viață şi chemare a străbunilor, în folosul urmaşilor, ca aceştea să ne binecuvânteze pe viață şi moarte pro-viață, cale, în dragoste şi dor şi, în duh al înțelepciunii de România, că-n noi e un frumos luminos, Hristos de Eminescu, că iubirea-i față de Dumnezeu, în cinjurație, cu pozitiv, în acțiuni, întru răsărit de si are creativ activ, de poezie şi artă, în perspectiv simbol abil, în util durabil, pentru, care noi avem de suferit ca cel mai iubit dintre pământeni, că-n spiritual, adevărul supără. Numai păpădia e de capul meu şi de ce? pentru că-şi zboară sămânța unde vezi cu ochii ca ciulinii băraganului a lui Panait Istrate? După faza asta, trăgàndu-i o palmă că i s-a urcat la scăfârlie, sfârcurile ei supte de plodul, fetusul, flămânzit de pieptul ei conturat cu gust şi estetic, dintr-un etic a manierelor elegante, socio-umane de turmă, că nu ajungea nici de-a lugul drumul, lui Coşbuc, luganul alintul, îl da cu capul, că parcă îi era mai greu şi nu-şi explica de ce fript în ciorbă, de ce la țigancă, făimos, nu ştiți cine cu poveste, de ce poveste menorabil, sufla dumnealui, cu grijă, cu cântecele țiganeşti, sufla în iaurt nemuşcat de tăişul ascuțit, deci, cu fața, nebelită de brişca lui Rică, cuțitarul, că nu-i bănuise şi nici nu-i dibuise pe râpa, de pe malul văii Sâmpetru, de  pe acea margine de lume, deşi visătorul, c-am trilu-liru crocodilu o cam hățise, hărțuise pe madona țiganiadei, o smulsă din şatră dându-i încredere  să se furişeze pentru al întâlni în starea de ei de bine să-l aibă, în brațele, ei, pe zurliu cu toate că încă mama alăpta, în hainele ei stăruind miros acru ațâțător, ademenitor, afrosidiac, de mamă, care încă mai alăptează, lui la poetul cam dus cu sorcova asemeni unui cetățean turmentat, de dragoste şi dor de amor, că se cherchelise cu vodcă, considerind coniacul mai fistichiu şi cam "cacao!" că avea atituduni, expresii şi fără să se explice/ori Marin Preda, în Viața ca o pradă, nu intrase informal în tranşa artisticului şi se estompă practic, patetic, dar la ce Moromete de poveste, de ce să-şi bage nasul unde nu-ți fierbe oala, ca ideal să te satisfacă pe tine un ciob umilitor ciob de oală, cub ciobit, ca fermecător şi ilustru ca prozator, ca să-ți dea şi alte detalii a mişcării din jocul dragostei de top-şop, bazar, despre cel care-l debutase, în popsuri sau ca ce să dea în plus detalii/ informații cu stil frumos? dar stând alături de noi te vei nedumiri/ viceversa, totdeauna noi nefiind supuşi unor canone literare clasice, romantice, şi de ce, că nu-i pe sufletul nostru lejer, librer, conştientinzând ce nu vă aşteptați, totuşi iubea hrănitor, el ca un hăbăuc/ hoher, de caracter şi teleleu cu tupeu, profita, evitând să-ți spună, că mai sunt artrite, dureri articulare, gută... putând să ne impacentieze, în a fi  super activi, că durerile sunt umilitoare, uimitoare, nesuferite şi neregulate, dar el era cu ochii avansați, dumnealui artistul, îi avea țintiți cu jind cu bătaie de cap pe acea brunetă, care-i citise/ ghicise, dorințele, inventivă era şi a lui Turturică/Rică, c-avea cioara: un ce, mai cu viață, cu vino încoace, cu-n calm molatec, de mâță în călduri, o prfectă, o exotică, la/cu asentimentul lui aprins, ațâțat, de poftă... şi eficient, că bolunzise vrând grație să se sature, că are femeia mulată pe trupul lui, cu trupul ei comod, ca sa se înfrumusețeze cu prospețimea ei de femeie super bine, tandră, să se sature mulându-se cu viteză în/pentru, foamea lui poetică, ca să-şi recâştige din gustul natural a naturii, tihna, în acea zvârcolire de trupuri rafinate transpirate, dar îmbrățişate, în acel dans intim cu rimă, cu ritm desfăşurat cu tâlc şi tact, cu pasiune nebună, sănătoasă, el trăindu-şi visul vieții, locul avându-şi fară complicații frumosul, părându-i-se că ea-i da energie, vitalitate, în călura de a fi, nu-ți vine să crezi, a fi, în excelență, calitate de om, omul temperat, în viața ajustabilă cu lumină ambientală, pe Arcă, unde te simți, potrivit şi-n averea ta.

Povestea noastră cu lacrimi, ingenioasă, ca un cântec, valorificat, cu emoție trebuie dusă mai departe, ca să aducem alinare focului de dor, că fie ce, românii să tot plângă, că la ce-s buni banii mai mulți şi la întoarcere la el în țară nimic şi pe nimeni din cei dragi, că cei duşi, flori înfloritau iar de cumva se întorc acasă, nu mai sunt flori înflorite, ci-s deja flori veştejite, dologite, ofilite, de tristeți trăsnite şi de frumusețea naturală ciumpăvite, ciobite, ciuntate, văvăduvite, în esență de miezul fierbinte de Valahia, Moldova, Transivania, unii împlinindu-se pe drumul lui cu drumuri din câmpie la deal cu ambiție către munte cu împunsur de şuturi în cur, că trebuie să ne realizăm, ca magi şi magii magnifice, nu-i nădejde, liturghii revărsate cu mană alduită în spice, ca binele cu har să ne înmulțească zilele întru Iisus, răsărit de soare cu hei dragoste ca o înflorită pajişte, în binecuvântere, prin care creşti şi trăieşti să horeşti, doineşti, proprii poveşti din Românii cu provincii principii de Biblii, cu freşce bisericeşti, hristice prin natural, pitoreşti şi omeneşti, româneşti, prin ce prin destin eşti, dodoloață de năzdrăvănii, că tu atingi nişte obiective, prin care te împlineşti, că poți să intuieşti (influiențezi sentimente, simțăminte, că ne înțelepțim prin înoire, în primenire ca apa curgătoare, omul ca extrovertit/ introvertit înțelept, depinzi şi de ce înveți prin natura omenească şi astral existând ca la Eminescu un foarte în interesant cu geniala-i destinație cu experență/ excelență, conştiință națională raportată la predispoziție univeral-inteligibilă, mod de compatibilitate şi completitivitate, în dumnezăiască ecuație cu plus valoare autentică, cu geometrie sacră şi când un Nichita Stănescu, cubul l-a ciobit, prin drumul destinului său cu imperfect, că mai există: să lăsăm lucrurile începătoare şi să pornim către cele desăvârşite (e şi aieasta, e diferența, fiecare e pe drumul lui, dar eşti echipat ca să o ajungi cu liberul albitru la destinația divinității, că noi ne şi alegem să ne formăm, unii zic, prin karma, un punct al…, deşi în cale mai sunt nişte bucle, că nu doar ne propunem şi destinul, o lecție de viață, cu punct țintit şi atins..., dar noi vedem acest lucru benefic?

Nimic nu-i o problemă? Ca oameni de ce tot alegem ascultându-ne sufletul? Ce-i cu buclucul bucuriei permanente făcând ce simți. Mintea-i divinul ce-l ai zi de zi, ca să fii sprijim, în joca de-a viața, de-ascunsălea. Continuare cu cuvinte greşite, deşi nu pot zice, că n-am făcut efort, să n-o fac. Dar nu sunt inspirat, cu toată răbdarea mea de invidiat. Asta nu-mi place la mine, dar ce pot face, că pe femeia dragă n-o mai pot vedea. Continuând cu erata, în alt stil, că-mi râde timpul, cheie pentru viața, conştiință, că puteam mai mult; valorificare; face; dragi; impulsuri; introverti; Am luat viața-n piept sau ea m-a luat pe mine, un drept de a retrăii copilăria, de fapt emoțional, în reverie, mă simt din nou în ce n-am  fost gură cască/ spartă, deşi nu ştiu în timpul pierdut ce de anume m-a înghiontit, ca-n viața de zi de zi, e nevoia ca să nu greşesc gramatical, ortografic, în ce facem trebuind să existe suprem: vrere şi plăcere de viață, iubire pentru Dumnezeu şi pentru semeni.

     - Lucrand la aceste volume cu Pavel am zis ca e bun momentul ca prin intermediul colegelor mele Mihaela Dinca si Roxana Iorgulescu de la Radio Romania International sa intram intr-un dialog audio intre Australia si Romania pentru a ne cunoaste si vocal. In zece ani de cand lucram impreuna am corespondat doar prin scris.

     - Dragi frati întru dragoste de carte, ne scriu ascultatorii Cand l-am auzit pe autorul Pavel Rătundeanu-Ferghete la radio, am avut impresia ca este un cu totul alt om decat cel care scrie. Pentru ca discursul sau era simplu si bine inchegat, clar - pe cand textul este atat de dens, atat de greu de urmarit, chiar ermetic -  prin stilul ales, al șuvoiului verbal care vine cu viteza, navalnic ca o viitura, luand in cale tot felul de cuvinte. Ca si cand un spirit de Dincolo i-ar dicta domnului Pavel, iar el ar trebui sa scrie sub imperiul clipei grabite, fara sa poata reveni, mergand doar inainte, fara sa se poata intreba daca multimea cuvintelor napustite asupra mintii care cauta sa le dea de rost n-ar trebui ordonata mai altcumva. Diferenta intre fondul si forma lucrarii de arta este aceea dintre blocul de marmura si sculptura finala: prisosul trebuie inlaturat ca sa se dea la lumina opera de arta care se afla deja in materia prima si numai ochiul si harul artistului, vazand-o, poate sa o debaraseze de superfluu, de redundant. Cred, cu toata sinceritatea, ca textul domnului Pavel avea/are nevoie de colectivul editorial care face dintr-un manuscris o carte (redactor de carte, lector de carte, corector, tehnoredactor, grafician). Editarea este o profesie grea, iar editorii cu adevarat profesionisti sunt adevarati „magi”, ei sunt descoperitorii talentului care este infatisat publicului în „ambalajul” potrivit (cartea). Entuziasmul si cooperarea lui Ben imi dau certitudinea ca el a gasit miezul parfumat si gustos al Merelor padurete. Dar cati vor reusi sa o faca in forma actuala?!

(Si pentru ca Pavel mentiona la un moment dat ca nu are traducator ca sa-i promoveze lucrarile international) Cat despre traducere... e si mai complicat! In limba-tinta avem nevoie de realitatile echivalente evocate in limba-baza (aici, româna). Daca eu ma refer, in românește, la o realitate care nu are corespondent în limba străină respectivă, cum să traduc?! Gândiți-vă la toată tehnologia de calcul actuala si imaginati-va că inainte de 1990, cineva ar fi trebuit sa traduca in româneste o carte in care personajele isi dadeau like-uri pe facebook, isi trimiteau mesaje si poze pe “What’sApp”, se cuplau pe internet... chiar ideea de internet era intraductibilă, până când noi înșine nu am cunoscut această realitate.

Domnule Pavel, fiti ingaduitor cu cei care nu va publica, nu va suparati pe ei, nu-i blamati - chiar daca ati avea dreptate! Trebuie sa tinem la notiunea de profesionalism si sa o aparam, in aceste vremuri cand diletantismul si impostura au infestat toate domeniile. Au fost artisti mari care au venit in literatura, muzica, fara sa aiba o pregatire teoretica, dar au avut talent si har, ei au „simtit” prin natura lor daruita ceea ce altii si-au insusit prin studiu. Sunt poeti talentati care au simt muzical, au simtul limbii, al prozodiei, iar versurile lor nu sunt schioape, nici nu se impiedica unele in altele, sunt croite impecabil - iar altii care cunosc bine teoria esueaza in practica... Violonistul, pianistul exerseaza sute de ore inainte de a se prezenta in fata publicului. Oare noi nu se cuvine sa slefuim ceea ce scriem, sa dam stralucire cuvinelor noastre, să nu le dăm cititorului in prima formă in care le-am asternut pe hartie? Brancusi isi slefuia manual operele de metal, pentru ca astfel trecea materiei inerte ceva din sufletul sau.

Atunci cand scriem pentru noi insine, scriem oricum si orice - cand scriem si pentru altii, este necesar sa ne putem face intelesi. Luati oricare din cartile parintelui Savatie Baștovoi, care scrie despre temele grave, esentiale pentru Om, si veti vedea cat de simplu si frumos le discuta, le talmaceste divin, comunica altora cum vede el si cum au vazut altii inaintea lui acele probleme. Textul lui este ca un cristal prin care oricine vede lumina filtrata.

Cand am citit poemele semnate de fratele Ioan Miclău-Gepianu, am avut o revelatie! Imaginile poetice, versificatia, chiar si forma usor arhaica a unor cuvinte mi-au deschis perspectiva unei scene antice, eroice, a sentimentelor nobile, înalte. Cum ar fi fost ca in acele catifele si brocarturi in care isi invesmanteaza acest poet cuvintele sa se strecoare ceva obscen, vreun cuvant trivial, cenușiu? Ioan Miclău-Gepianul, prin ceea ce scrie, Îl laudă necontenit pe Dumnezeu, admiră neconditionat Creatia, maretia operei divine. Nu aceasta este, oare, menirea noastră, când creăm, să dăm laudă Creatorului Absolut?

Am asternut aici aceste ganduri ale mele, simtind ca Domnul Pavel este mahnit si am dorit sa-i schimb perspectiva, macar putin. Daca n-am reusit, macar am incercat - sper, insa, ca nu i-am adancit mahnirea. Cu nadejde in inseninare, Un cititor

     - Draga cititorule (voce de inger binevenita), Pavel are ca si Van Gogh niste pensule extraordinare in text, explozii, asa cum spuneti “navalnic ca o viitura” iar sfaturile dumitale imi aduc aminte de scena dintre Van Gogh si Cezan in care acesta din urma il dojenea pe primul pentru stilul sau prea dur din pensula. Astfel de impletiri intre artisti creaza istoria. Dialogul dintre noi (includ cititorii) e BINECUVANTARE!

     - Frace Benule, Iată răspunsul lui Pavel. O zice cinstit. Mi-a plăcut sfatul cititorului, dat spre sprijin, prietenului nostru Pavel.

     - Minunata poezia si minunata rostirea lui Ben pe un fond muzical atat de potrivit! Domnule Pavel, cand un bard ca Gepianul va inchina o asemenea poezie, nici sa nu va mai doriti altceva - este o cununa de lauri pe care putini o primesc, o cununa atat de verde, frumoasa si sincera! Sa o purtati sanatos, cu bucurie!

-"Mai vine unul la durerea lui, la îndurerearea ceiluilat, vine şi mai bagă sula.", zice Ofelia Săplăcan, din Jurca, medic veterinar. Te inteleg Pavele! Romanii au fost sub turci 400 de ani si din acest motiv ei cred ca au dreptul/ scuza la martirizare sau smangleala/ tragere in piept/ smechereala a strainilor. O mamă ține 10 copiii, dar zece... nu poate ține pe mama lor. Dacă ai fată ai siguranță la bătrânețe. Viitorul va fi cu asistenți, “baby sity” la domiciliu, zice Vasile Gorzo din Dragoş-Vodă, Ieudu. Dumnezeu e însuşi dragostea fără nimic artificial aşa cum şi noi suntem creație şi învățăm ce să facem cu viața noastră: libertate, demnitate şi responsabilite, că suntem de propria noastră educare, că nu distructivul îți dă în sustenabil calitatea de om, ca om, pentru oameni. Comunicarea e o dificultate, ca să facă ominune, că nouă ni se spune ce vom suferi că legătura între părinți se rupe/ se produce/ nu se produce împăcarea, că se întoarce inima părinților către copii (sunt pilde care pregătesc omul tranşant fără rețineri şi datorită iubirii). E şi o răzvrătire, conflict, între generații (dar ce medităm asupra parabolelor vieții, ca o răgăciune a revenirii rătăcitului, în fire, că opinia publică, că e un viu între Dumnezeu şi om (Ştii ce oare chiar tot ce-am făcut pe prieten, mă pot baza, că şi rebelul are mare şansă de a se salva între limite, în acel cu totul diferit, dar liberă ca albitru, în căderea liberă, ca om după inima lui Dumnezeu, ca David, care se respectă prin Dumnezeu în celalalt, ca Ionatan, care i-o fi frate, în care nu s-aruncă cu sulița în el. Ai grijă de semenii, frații tăi, că greşala n-aşteaptă numărul anilor, zice învățătorul Vasile Gorzo, că in societate există o valore. E şi un inechitabil, care dezbină. Omul are suficientă înțelepciune, ca să pună în cumpănă ce poate înobila şi ce nu? Toți ştim cu emoție, că viața e o provocare, în trăire cu simțire. Se clatină ruina? răul se dezrădăcinează, se taie din rădacină? Greu de zis, pentru' că binele a fost prescris, în propiul imens univers de muncă-pâiine de o ființă, în paradisul de aşa zisă surpriză că vom exista fără hoție, pagubă...fără față umană. Evident trebuie susținut sustenabil binele. Dacian Cioloş e cu maturitate politică neaşteptată. (Iohannis e cu plecarea guvernului şi e sigur, că ceva se va schimba şmecheria, maşinăria, pesede, Mobilizare la vot bună, ca principală esențilă descumpănind răul, hărțuiala, ca să vedem ce ne-a adus ziua de azi ci noi mlădițe care odrăslesc, înapte la ce are să să se mai întâmple.

Eu ca vioara întâi, dar cum în dreptul nostru devansat, că eu scriu şi fac fantastic galerie şi o voi demostrau-o de palmares implementând, că şi focul unora era numai de paie, că-mi reproşeau, defăimându-mă, deşi eu ca-n zi minunată aveam sustenabilitate, că eu am muncit serios, dar Cocoşu, cum îi zice ăstuia Burdea, o gură rea a satului, cu gravitație, aşa cum e în viață mucalit, ciufeleşte la grămadă pe orcine, în, care cu formulă viciată, bizară de a ne judeca, în ciudă că-n cea mai bună formă este cine ne judeca, Dumnezeu, chiar dacă în ponos folosim inutil cuvitele altei limbi, neologisme, deşi noi avem cuvintele autohtoane, de mare valoare cu mentalități geto-dace scoase în evidență, dar poate nu realizați, că neologismele-s un balast o corcire  a limbii natale, materne, a patriei limbii romàne, cu  cu fetişuri neologisme care nu se țin aproape de noi, în util şi durabil, dar unii abuzând îşi piermit, chiar dacă nu asta e standardul vieții, că nu-s un brend sustenabil pe întreaga lume de viață existând fenomenul glibalizare dar şi cu o facultate sănătoasă, etică, că sărăcia nu face parte... nu-s din istoria noastră, chiar dacă papa Francisc vine cu altceva, cu calitate şi diversitate, activ, vine şi ne vizită, în România clipa suspendată, ca să fim sănătoşi şi la pungă groşi, de nădejde, că noi facem ce putem, că din urna vieții nu iese pentru a ne conduce votul câştigător, provident, de încredere, care face a ne duce mintea către prețuire pentru a simți şansa: trăiesc unic, specific şi iubesc, divers, cum îmi place gratuit, firesc, cu flăcări de dragon, ca şi cum te-ar durea capul, că nu trebuie să doară altceva, fiind mai important/ lucruri mai importante, în acest joc în echipă, unde creşti educațional emoțional, în acest cerc sfințit de național esențial, că şi noi avem însemnătate, deşi eram ceea ce eram iubire, privilegiu, altceva extra şcolar, cu energie şi o magie a vieții îmulțită în chestiii în plus docio-uman, îmulțit în sfințenie cu har spiritual, deşi eu nu cred că învățam bine în liceul cimitir al vieții mele cu sentiment de vinovăție (şi chiar aşa ce vroiam să fac ca giob? Nici la facultate nu mi-o ieşit pansența, că eu eram dotat pentru alceva cu plusuri, bonusuri, în valori de credințe cu atingeri.) În noi e diversitatea de a fi şi merită să fiu partener de nădejde lui Ben şi chiar tu, Daniel Şalapa, cu omenie a vremurilor noi, cu istorie, scriind eşti conectat, concentrat, la istorie, să scrii cu adrenalină istorie, o pivestă frumoasă şi cu generozitate, în toate mințile, în toate intregritățile, practic, ca s-arătam ca noi botezati, tu cu bunătate, frumusețe şi tandrețe-nobleță de marcă, cât cuprinde, cu sens de imens univers cenuşiu strecurat cu viață din viața reală, că tu, Dan, ne aprobi munca delicată, cu statut, cu aură şi nimb, măsură a lucrurilor, un ireproşabil fiind ce facem amândoi, tustrei din trio național de city bravi, cu-n nivel superior, super şi de caracter, omule!

Dragnea Liviu, e ca scaiul lipit scai de oaie/ de coama calului, e in stare a lucrurilor răle, prin abuz, că pârlitul, păcală, că prea borzoş, cocoş, cu gărgăuni la/ în țesta, căpățna, lui, cu viceversa povestei, că acest mustăcios, cu mucozități, flegmă, nu destul de isteață, scraboasă, cu mime maimuțăreşti, de moimă, jigodie, în slujba globalizatorilor din lumea folosită de el cu tot tacâmul, ca mască pentru faptele lui mascări dezgustătoare, prea e răsfățat fără un civilizat-uman, teleportat în România paralelă, o invenție alde-Tăriceanu de loc spectaculoasă, însă la ce să insist cu asemenea dezgustătoare informații fără nici o garanție de protecție şi de grație social-umană, că e poveste, veste, a ce a făcut fără pretexte de feştit ca ouăle cu ‘beşini’, Liviu, Popescu şi alte pramatii nefaste şi năpaste, relaxați pentru răul făcut şi rău care fără scrupule ni-l vor face nouă, celor, ca noi cinstiți şi pentru'că-s/ sântem oameni colosali de rând, c-au ei combinații roz, dar cu spini de trandafiri pe fruntea de Iisus, că-s mai mult zgomot, deci un nimic/ nulitate, decât/ în loc, de un timp frumos pentru români, dar ce-şi face omul cu mâna lui, cu speculații de pulbere în ochi, e lucru manual, ascuțit ca lupta de clasă, gest nemotivat din partea lui "Livache", că el a uitat de bunele maniere elegante şi să planteze fapte bune, că nu de viceversa avem nevoie, nu-i aşa Dragoş Pătraru? şi luându-şi la cap Dragnea Liviu având influiențe şi efecte negative, catrostafale, prin neisprava ce stârneşte furtună, că acuma, amu ni, se exchivează şi vrea abolirea condamnării, în mod cu-n mod justițiar normal, deşi nu-i ceva bun, nu-i în regulă încercarea lui de a scăpa de penal, de condamnarea, ce i s-a dat, aşa de tri oarale insenifiant, că aieştea nu-s nici condamnați crestineşte, că legea-i o tocmeală fără nici o frumusețe interioară parlamentară, dar la ce, prin ce magie având un rost ar evada de la pedeapsă, ar fugi laş, neprifesional, de condamnare, desi în metrocrația faptelor merită să fie condamnat, luat la bani mărunți pentru ce ne-a făcut rău, pentru ce ne-a rănit social-uman, în dragoste, pentru ce rebel şi tramulund ne-beştelit, păgubit, moral şi material, chiar de imagine frustându-ne şi văduvit, în România plenară altfel, cu o performanță de invidiat, că-n tot e şmecheria lui dodoloață doar ca să ne fure de visuri de speranțe, după cum buieşte, vâjăieşte, bruiază, viciază, viața românului, că Luvrache fleț curat murdar e criminal politic, cu obrăznicie de nota zero înteresantă la purtare, deşi pe toți românii ne leagă aceeaşi istorie de România ROMÂNIE, o mândrie, care elimină punctele negre, găuri negre, alba-neagra negre, care nu ni-s floare la ureche. Dragnea nu-i un ce la care țara visează, nu-i un plăcut, că durerea, nu-i o stare de spirit plăcută, că Livache ne dă peste cap, ne întoarce pe dos, că-i un hâd, limbric-politic, e o situație aparte complicată, cu hidoşenie de monstru, o durere acută. Aş vrea ca-n tăt răul să fie şi un bine la care visăm, ca la un absolut de iubire, cu referință, scoțându-ne arama în evidență, că nimeni nu ne poate reproşa:

-"Împedicatule". Am scris în priză cu emoție, am scris greşit ortografic, heroglific, stârnind proastă impresie artistică.

     - Emotia distruge omul.

     - Până când am văzut zurliu, zăpăcit, simțind ca Zaharia Stancu dependent de adrenalină, în cât de mult te iubeam, Vica, eu unul nebunul nu mă scandalizam, cu mândra, Păstaia, monologam cu mare rumoare, savoare, dintr-a ei izvoare de binecuvântare, că:

-"Până când nu te iubeam, nu mă puneam în evidență şi unde-mi puneam capul, chiar oe loc şi pe un bolovan, extravagant, exagerat ațipeam, în culori de linişte şi mulțumiri: adormeam, fără atitudini de extraordunar, de înțelepcini, în rugăciuni oricum afectat de emiții, orice-ar fi, în precar şi ordinar, ca un gură casscă poftund, jinduind, mană cerească, că-i groasă situația, cu fițe, transperențe şi greşeli de ortografie, că standardele-standarde, că nu intri-n biserică gol-goluț, că nu-i goluț decent, ca persoană publică ca Brighite cu exagerare, îşi dă papucii cu păstramă, că ea ajunsă la cuțit pentru înfrumusețare, doar Vica  în banca ei rămânând naturală, fără a recurge la artificii, mulțumită de ce i-a dat Dumnezeu, ea țăranca mea având bun gust şi bun simț, ca Mihai Petre, care te face şi pilaf, dar ce să-l mai întrebăm pe Adi Mosescu, Andra Măruță şi Flirin... trombon, la românii au talent, în ce nu se vede prost fără flencăreala aiasta glem, dar oare ce înseamnă pe vatra românească: "glem" şi nu-i un trend, stil (există şi "chiuluț"), dar la ce să fim, cum nu-i cu aşezare sau, în mod normal, cu şic... cum fără chiloți, fără budigăi, măi, puiule, puii mei! (dar nu cumva eu oribil sunt prea subiectiv şi neselectiv, un dur greu accesibil?) Ceva e:

-"nu dați banii pe prostii, faceți poze la copiii,"zice Cove. Nu o porcărie, că se pun etichete altfel, energia, tonul de calitate şi preț dă ritm, că tonul face muzica, te pregăteşte pentru viitorul cel mai performant fără confuzii, că de om depinde ecuații şi soluții, să fie bună ziua, tare, transparent, conciliant, pentru a fi la ordina zilei cu marea finală pe verticală, c-altfel cum ne lămurim cu bronzul soarelui, ca Monica Anghel cu extraordinara voință de a slăbi cu succes, în perfect din imperfectul fizic, păstrându-se "hertisuly" cu divagări de cenuşăreasa şi Alba ca zăpada şi cei 7..., că ceva ne spune cu revoltă, că unii au titici, că datorită lor datorăm...eşecul, jignirile, că cei mulți, că mulți din diasopora n-au putut vota din cauza incompetenței, a proastei organizări  electoralese, că negospodari voit au blocat absurd şi buicotat, votarea, însă nici n-au lăsat să voteze pentru binele țării lor lungindu-se perioda, timpul permisibil pro viață şi cine nu şti ca Monica Anghel, că-n cer sunt îngeri, îngeri care privegheză asupra noastră, ca să depăşim pricazul, piza cea rea, că-n România mea şi a lui Vica mândrie fără surpriză există Ronânia profundă, a României mari, apărată peste aşteptări de Vica şi îngeri peste aşteptări, pest poartă, cum în vogă şi artă, incapabil, zice regretabil, Burdeosu alias Dragnea, că nu se mişcă lucrurile, ca România trbuia să se schimbe în bine, să se schimbe la față şi să nu ne meargă prost, că România poate să ne meargă mai bine fără ca răul, ca să se țină răul scai de noi, că în ce mult... de cândva: ne iubeştete cineva, în culori de nelinişte, vinovatu să dea socoteală suferind de prezumții de nevinovăție ori sinceritatea e nulă şi nu ține de incompetența lui de a fi om, că n-au prelugit perioada de votare (că el, Luviu Dragnea, are menire să ne pună în dificultate, ca sac de box, fiindu-i poporul făcut nochaut, noroc, am eu, în mine fiind cu existența ei de zee-femeie extrem de importantă, ca o comoră de vatră de fericire ca român din sân patrie limba română,că din/ de la naştere, Vica mi s-a menit/ sortit, binecuvântare, care a topit, umbra/ molozul, de alături/ din mine, din această conjurație îmburghezită, că o muzică a binelui ne emancipează în bine, că răul mi s-a dus hiru, că Iisus m-a iubit şi iubeşte ferm şi suprem, că mi se reglează ritmul bio-cardiac. În dialectica mişcarea de mişcare, mişcare, negare a negației, în boala ascunsă, în turare maximă de inimă, în  transformare /schimbare, în realitatea vieții importunabilă, că noi pedalăm, dar noi ştim ce-i casting, pierdere din standard, în câştig de făinoşag, cu poveşti adevărate de viață, de care ne dăm seamă, că ni se scurge timpul ireversibil cu asalt în neant către van, că nu odată cu noi totu-i sfârşit, dar care ce ştim? ce-i delicateța genialului Mircea Dinescu, c-are s-a alăptat cu geniu din aceeaşi țâță ca Alex. Ştefănescu, geniul, care nu-l realizați, deşi-i oglindă socială trăirea, un motiv  de a fi, în plus, bonus, că trebuie Iisus mai Iisus, s-avem talent nativ mai presus, în iubirea celui care în mai presus ne iubeşte, de sus, prin savantul înăscut a lumina zilei de început, esențial de principii şi de Biblii social-umane al... patriei limba ierbii române. Dl Ferghete, genul pamflet pe care îl încercaţi aici, are reguli care nu includ atacul la persoană, deci fiţi foarte atent, că postaţi în spaţiul public şi puteţi să fiţi chemat în judecată! Iată trei exemple din textul dvs care v-ar putea incrimina:

- "acest mustăcios, cu mucozități, flegmă, nu destul de isteață, scraboasă, cu mime maimuțăreşti, de moimă, jigodie"

- "alte pramatii nefaste şi năpaste"

- "ar evada de la pedeapsă, ar fugi laş, neprofesional, de condamnare, desi în meritocrația faptelor merită să fie condamnat, luat la bani mărunți pentru ce ne-a făcut rău" Practic şi eu pamfletarul, dar am grijă mare să nu comit afirmaţii care n-ar putea incrimina la nivel de calomnie sau atac la persoană. Şi aşa pamfletul este greu de... digerat de cei către, spre care se îndreaptă, oricât de subtil! Cu salutări prieteneşti, Un cititor. 
(Invata si el de la televizor.,... Pestele de la cap se inpute!)

     - Mulțumesc pentru sfatul dumneavoastră, ca un sfat părintesc, că eu scriu mânat de acel drept de a face dreptate pentu a domina pe la noi cinstea, demnitatea şi sănătatea socio-umană demnă, a firii, că omul e/nu, pâine de o ființă? (a spune adevărul, ce să înțeleg? de ce mi se face mie rău şi nu răilor?) Chiar ne uităm rădăcinile şi ne ruşinăm că neam de neam am fost şi suntem o stirpă de voevozi cinstiți, sănătoşi încăpățânați în bine, cu drept iubire la înviere/ că altfel nu mai  candidăm la fericire ducând lupta dreaptă din dragoste şi dor, după legea lui G.Coşbuc, asta fiind viața, în fond, asta însemnând în numele lui "Deşteaptă-te române", o laudă de zestre, pâine de o ființă, o conştiință, că toți suntem oameni sub lege şi, nu deasupra legii, ca atare cu toții trebuiind musai, să respectăm legea, că oameni-s oameni pentru oameni, nu doar: ciopliți din topor, la tocmeală, la plesneală, ci mai ales dacă-s artişti, optimişti şi altruişti, dar de unde să mai ştiu eu cum, etic? Până când ne lăsăm păcăliți, mințiți? Unora se complac cu aşa ceva. or fi complici?

     - Spiritul dvs de justițiar poate fi îndreptățit, dar afirmațiile făcute la adresa unor persoane trebuie probate în instanță dacă vreuna dintre persoanele vizate de pamflet se simte lezată. Iar justificările de tip metaforic nu se iau in seamă, acolo, în instanță. Scrieți cu patos, dar folosiți procedee mai indirecte, să zic, mai puțin condamnabile sub aspect personal. Succes!

     - Actul scriitoricesc e şi o profesiune de credință, pro sănătate, de a ne însătoşi mintal, că preamulți necinstiți şi nedrepți, rămân nepedepsiți, că nu sunt pedepsiți penal. Eu văd limitat, cu obloane, cu ochelari de cal. Dragnea a zis că el nu vrea să mergă prost din viață, dar acum cum e cu corupția, o mare problemă a României, unde şi acest ce dracu m-ajută pe mine? se chestionează minologând bolund: "Dacă m-aş teme aş fi preş, ghiocel, zambilică?) dar pe el sau România trebuie scoasă demenția şi din beția puterii, care înfrânează, eclipsează, menținând ne democrația şi nelibertatea, el jucându-se cu justiția, că mere padurete pe perete c-ar mânca un castravete de la mama bătrână cu brâul de lână, din poală, însă iată că nu ne merge rău, că dacă nu pe uşă pe fereastră o zbughim, zburdăm ca mieii mâgâiați la cornițe de zeul Pann, prin rai, că Blaga năzdrăvanul ne-a născut în veşnicia satului până şi-n Academia Română, că se poate, e de Liviu Rebreanu satul e lăudat, ca să-l cunoască pe Eminescu o lume întreagă, un solemn de care niciodată nu trebuie să uităm că e cea mai mare conştiință Hristos, PATRIE LIMBA Română cu gramatică şi matematică ancestrală, în geometria sacră stelară a cerului şi pământului, în drag, scump şi sfânt cu tot ce ni se întâmplă cu mult soare cult dezinteresat şi cu căldură de om, ferbințeală cu-nflorire ca de pom cu nuntă, în sănătate că-i mai bună ca toate cu forță naturală umană, om lângă om pro o viață cu a binelui, cu luptă dreaptă în luptă, unde musai să te bați cu dragoste şi dor, ca munții după care găseşti apă vie şi apă mortă, că noi ne decidem destinul cu isprava, înlăturând din calea noastră către Iisus, pleava socială (vedeți, că nu numai Dragnea e vulnerabil, are/au desigur călcâiul lui Achile, că şi ulciorul merge, dar nu de multe ori singur fără să se spargă la hâcă Sucă-om sucit cu cele două loturi viceversa/ în tagma jefuitorilor, dar ca băşica de săpun copleşită de faumă politică, se şi sparge la soroc şi atenție poc, că şi mămăliga explodează, nu-i aşa, că-i dulce/ amar glonțul patriei inimă maximă română?!

Ştim oare ce ne place (de ce am dori altora rău şi nu, ce ne place, dorim nouă, fericire şi celorlați, în gustul desăvârşit?) Bombonica lui Dragnea bomboneşte, că pe ea pedeapsa o fereşte, c-aşa-i la noi unul scapă din doi, că nu-i doi în unul, chiar dacă amândoi îs buboi, într-o trocă mocirloasă, dar legile cu tocmeală sunt prea noi, ca să zicem, replicăm: -"nu-s mai potrivite şi din şcola vieții cu abuzuri şi echilubru emoțional rescriindu-se, abolindu-se, regulile, că ce şi de la cine să mai învățăm normalitatea, să mai învățăm pentru topogan şi trabulină, de la piscină, în grădina vecină prinzând bine şi obțiuni, opinii, cu înțelepciuni antiinflamatoare cu inflație de mulțime bucuroasă ieşită la petrecere, veselie şi serenadă, în stradă, încercând ceva altceva spărgând rutina, că sunt cu toții contra celor care mint de îngheață apa, că cine nu şti că românii au talent, că-n case mici sunt visuri mari, visuri roz la cheie, ca papa Francisc, o premieră personală, mondială, precedată, în madrigal, universal, precedată de cel rebotezat papa Ioan, că după vot vine şampania, răsplată, că orice muncă cinstită trebuie plătită şi mie-mi place, că ne scoate din impas, din comoditate, că am visat, am sperat şi ai ieşit şi ai votat, că tu român eşti, indiferent ce se întâmplă cu vremea/ indiferent ce-ți spune tartinat zodia, că cititul e în stele, ca la un rege. lângă castron. "Aşteptările-s mari, sănătoase cu-n plus, că votul e ceea ce am poftit vitaz şi io, ca ceea ce e drept la fericire, că şi Ionnis zice: vor fi mari schimbări la noi, benefice, eficiente, în Romània lui "pas cu pas, cu lucru bine făcut" care nu se pune, dar nici nu se vede ca la un regim rovegan şi simt şi eu că se va întâmpla O.K., ceva, altceva, bonus mai presus Iisus ca o cununie civilă la starea de bine, starea civilă, cu ținută social-umană boemă, natural posibilă, ca mireasa cu sânnii descoperiți, la primul pas pur şi simplu cimplicat, când lucrurile-s luate uşor pe tapet cu beneficii mai în acord cu inima noastră, că dănțuieşte Isaia, mai clasic, că fluiditatea vizibilui abordat cu desteritate, autoritar, că ne luăm capul de acasă, nu-i aşa? cu echivoc, dispuşi, cu decizii şi farmec personal, că totul e cu îmbunătățire, te face să te simți bine trenant ispitit de caprucii: ropcii copcii cu repetiții, ca Eva sub mărul cunoaşterii/ discordiei, pleznind din plezna biciului, stare de spurit, cu vitalitate Karmice a imaginației cu deprindere parcă, mereu masculii, virali, să fie în chestie logică la înălțime în vrăjeală cu opulență, în înaltul cerului, cu destinul în mâini, cu ajustări, cu plus de energie şi entuziasm respurabil, că aşa ca-n cer e şi pe pământ, cum tot zicem cu alternative de minunății tentante cu variante şahorm, bacomole, că pateul e pate de ficat fără ficat, ține-te bine! cum dai la copiii, cu dulce sănătos, cu-n fel anume culme, iubire la înălțime de îgrijorare, care te mai coboară de pe soclu, dar cu ce nu facem noi gaşcă, când spiritul ne trezeşte sufletul? şi aşa o lume fantastică şi bombonică, ca la carte socializându-te cu lumea lui Stan, Birlic şi Bran, în Bucureştiul văzut de sus, că cineva acolo sus, cineva, Vica, ne ibeşte, dacă avem vorbele la noi, dar cum îi spun lui Vica, că se mişcă, în bine şi pe la noi, ca să ne găsim în modul cel mai simplu, magistral, făcându-ne să retrăim basmul sentimental afectuv, ca-n filme, regăsindu-ne liniştea  mai mult, de moacă de tată, îmi cedează a mea Vică, ula la, cu resorturi de compasiune şi răspundere, că se decide semnificativ, care se rezolvă problemele fluturiste, fisurate, lux fiat, cu ița, mița, țâța-fâța... pârța, în susținere sustenabilă lăsându-ne apa-n gură! (ca un copil, care deconetează din tensiune, din lacune, că-s de deconectat de ghioturi, că dai ce-i a cezarului cezarului, care-n gol vorbeşte, vorbeşte, turuie ca o moară schimbând numele la grăunțe în concerte favorabile, ca din cartea cărților, c-altfel nu merge ca pe apă, lucrurile care se învârt în mintea ta, asemen hinderului, în jurul cozii cu bucuria vieții, de cucu, pupăza... cip cira..., că copii cresc, vectori lungi, care face felul doi ca să miroase iz de trandafir, busuioc/ hidrogen sulfurat, ca să nu te confrunți la pachet trosnind ca din puşcă toind, lărmuind:

-"Dacă nu taci mucosule, te dau şi te las la domnul aiesta." şi ceva-i ideal, că dincolo e femeia molatică mustăcind ca o pisică cu lumină în beznă, în clipe importante femenine, la brâu la cheie, tu eşti cu capul de cap, cu experență să fii premiat, că baubau bauap te dai stârnit peste cap, ca un român care deține/ are talent, că-i corect ce spun convingător românii luându-ți din povoară. Oare noi suntem doi în unul, nebunul, trage cu tunul şi... care-i ținta lui bogată în vitamine? Pe unul mamă-sa, l-a despărțit madă de mande ca să-l însoară cu alta, cu o lepră, panoramă, că ce zice, că a avut o bucurie cu lilii, că ai flori între flori pentru cune-i din flori, că-i model de fain făinel, lămurit buştean băgat cu mințile-n cap, că taie chiciu cu briciu aiurea-n tranvai, că-şi asumă şi Viorica Dăncilă această vină, că azi de ce nu e sistemul Dragnea, că de foame, deşi nu-i zi de fructe, ea mănâncă şi cartoane, de la milionarii de carton, cu boni bon Negrescu, Gabriela Firea, că cei traşi pe linie moartă învie, când văd ciolanul de ros în roz. Dragnea în celulă a fost servit după cum e procedura, un puternic ajuns pe rogojină, pe moale, scadându-i-se, când a fost văzut încătuşat, toți laşii urcându-i-se la cap au strigat, urlat, că din berbece, din putere cât zece, a scăzut, a devenit țap... ispăşitor, deşi ajuns la zdup, tot pe chetuiala statului e cazat, ca un rahat, că n-are bună, responnsabilă, compatibilă, credibilă, imagina, că nu are elastică organizată votarea, în diaspora, nici de către Meleşcanu, arzându-se nişte etape de împăcare cu Dumnezeu, dar uneori ulciorul singur nu merge dur la fântână fără ca sperjur, în plină conjurație, cu altă ordine de ideei, fără nerăbdare să se spargă, să se dezumfle un balon de săpun, ca să iasă surprizele papale la socoteală, la iveală, ca pescăresc şi vânătoresc, sufletesc: pseudokinegheticus, să iasă spăşit, de abia-oaia, ca să iasă la socota, socoteala, existând şi un salut la intrarea papei Francisc, în România, că prin biserică şi cultură ne păstrăm indentitatea distincă, în inimă şi rugă de omenie, dar cine mai vrea să ştie şi de aşa ceva?.

Aşa-i cu Alin

spaima oiegilor,

sticlelor de vin

Pe undeva de cândva, cineva, careva,

nu-i nici de rugă, nici de fugă,

că fuga centrifugă le îmbârligă,

că no, fuga-i sănătoasă, dar mincinoasă?... şi după ruşine, nu bei nici apă,

că doar bau-bau întoarce lumea pe dos către miros,

fără întors, că suntem pe nicăieri cu starea de bine,

cu ce ni se cuvine,

că fuga după Creangă creanga, ruşinoasă,

nu tocmai frumoasă,

când pe viață şi moarte eşti dat deoparte,

lăsat fără drept, fără parte,

cu toate că fuga-i de la cine te-atepți mai puțin: crăcănată, gălbăjită,

cufurită şi galbenă de grasă,

că după ruşine nu bei nici un pahar de apă izvorâtă din sapă/mapă

şi atunci, zori de zamă, zăbavă, pleavă şi neispravă, ajuns la sapă de lemn, la limbaj nedemn, cu lucrurile altfel fain făinel,

cum fugi de făr' de' legi,

că dacă nu te doare capul,

la cap...

țap ispăşitor, la ce să te mai legi ?

P.S. epigramistul Pop Ioan, îmi replică: "Rău, dar nu pot să te cert/ Ai spus drept şi eu te iert" iar Ariel Ştefănescu scurt pe doi, lapidar, suscint, însă clar: "S-o fi crezut semizeu"! 

De ce aş fi rău dorind nimicirea vrajmaşului, care şi aşa doar gura era de el, vorba lui Ionel Suciu, el şi venind în fapt cu povestea lui cocoşu roşu să ne tragă-n piept, restul detaliilor fiind doar un balast pentru a duce cu gândul în cu totul în altă ispită, direcție, fiecare putând să gândească înspre ce-l doare, că-n democrație ce nu-i liber? aşa că pe degeaba o sărut cocoş că cocoşu o cocoşeşte şi nici vorbă n-o fereşte, că adevărul nu era nici pe la mijloc, cale de mijloc nici la comunişti nexistând tura vura-tevatura, nici pe la margine, jucându-le feste doar musca de pe căciula, capela, ceauşită şi imaginația lor animală, nevricoasă, bolnavă şi de dihanie ciudată suspicioasă alcătuită din contraste, că nu despre ei se nara, în povestea vieții mele aşa cum o fost şi cum s-o călit oțelul, în mere pădurețe (şi am mai menționat, că orice coincidență cu realul e întâmplătoare, un fapt divers o fobie a schizofreniei  şi paranoiei celor care consideră duşi de acasă, că m-aş fi încumentat să scriu despre ei, la ei fiind spaima de oiegi pline cu vin, ca la un alt Călin nebunu, care trage cu tunul şi puşcă la rațe ca să mânce anțe panțe la mațe.... ca atare e doar o temere, fantasmagorie, hiperbolizare, c-ar buigui despre ce n-ar  fi vorba, ei promuțând şi electoratului verzi şi uscate însă nu-i chiar aşa... (motonia din viața lor, îi derută, că trebuie să vadă cum plouă când e rupere de nori, cum varsă cu găleata şi cum soarele nici măcar discret nu se uită la noi de după nori, că-n cod galben, nu încă în roşu, zic cei de la meteo, în Delirul, unde discuția aprinsă e între Ion Antonescu şi Adolf Hitler, pe rege, de ce l-ar durea în mânecă, că legionarii, garda de fer a lui Codreanu şi Sima a cam luat-o razna, pe arătură, cum până mai ieri şi Dragnea, Livache, vezi "starea nației", Dragoş Pătraru, zice c-a fost aiurea-n tranvai, că, chipurile : unde nu-i cap, e vai, tulai şi auleu, de popoare!) şi o zice omul  pe adevăratelea, brav, profund, sincer, cu fler şi cu caracter, ca Dan Puric şi Vasile Andru, alți "deşteaptă-te române" ai nemului şi al României profunde.

AL Zărilor ALBASTRE

Ben, ce mai zici, în dulci suferinți alelii, în ferbințeli, în dorul  şi drgostea,

dragoste bună veste,

cum o mai duci de poveste,

în dragoste de dragoste,

care dragoste cere,

că-i vrere şi plăcere, încredere, întru răsărit de binecuvântare,

că unde dragoste e, rai e,

nu ți se pare, Ben Todică -"Arcă a veții şi tinereții",

de pe linia maritimă Onedin,

al cerului uman, destin, senin,

că unde e speranță

şi se crede

şi Dumnezeu e,

e o dulce doină de undă verde,

"laudă"de zestre,  

magna cum laude,

în drept de a fi mană cerească

şi omenească, al zărilor albastre.

     - Sper ca realizezi ca Isus stia ca va fi crucificat? Multi din cei ce ne cunosc nu stiu, inclusiv cei mai apropiati asazisi prieteni. Poti fi dat in judecata!?…, Toate regulile sunt date de hoti pentru a se proteja in ochii nostri si a ne astupa gura daca vociferam. Legile, suficientele legi au fost date de Dumnezeu si ele aduc linistea, adevarata liniste si pace divina frate Pavele. Atunci ca si acum oamenii nu s-au trezit din muscatura marului. Daca Dumnezeu ar trimite azi 5 Hristosi noi i-am crucifica in grup Hranindu-ne satios din mila generata ca asa suntem noi facuti..., masochisti de satana. Unde sunteti? Toti sunt plecati sa-l admire pe Mamona.

     - În secția de votare, chiar asta vroiam să-ți spun, că un prieten, învățătorul Vasile Gorzo crezând, că-mi face bine, a adus, şi cartea "mere pădurețe" (apropo,                    a ajuns cartea la tine, tubadur modern, că păstor blând, nu eşti, profundule, sacrule !) şi şi.., în comisia electorală era şi cocoşu roşu... şi unul, de la pompieri... citeşte, citeşte şi gură spartă, desluşeşte şi unu a Dany a lui Ion Olaru, ce-i după Roza, îi dezvăluie cine-s, în real, personajele de pe Arcă, cocoşu fiind şi el în secție figurant, membru, după ce se face criță, intră în sala cu urne, unde eu îmi luasem, ca-nturnul de veghe activitatea-n serios şi eu, deci efectiv şi afectiv, super, îmi aveam prezență super, pozitivă, că atunci când cineva-ți dă o sarcină, tu nu doar formal trebuie să te îndatorezi la datorie şi îndatorie... El intră, el cocoşu intră, vorba vine: pe covoru roşu, "furiozo", bos taurus, pintenatul arătându-şi mugurii cirnoş cotodenți, că moda s-a schimbat şi fata cere pe băiat şi-n Ciubăncuță, la sat, că satul şi-n Academia Rimână a fost lăudat pentru viața aşa cum a fost şi-n cazul marelui istoric Nicolae Iorga, un versat, cu paleta largă diversă a artisticului, cu furtună, iubire şi cultură pe verticală, ca un om care şi-a câştigat, în mult, bustul pe siclu, un cult, în citidian, mergându-i buhu, hiru, c-ar fi putut dicta la şase dactilografe, şase cărți deodată, cu larga tematică a istoriei naționale şi universale, fiund o adevărată enciclopedie, compediu de istorie, că avea buzunarele pline de fițuici, fişe de lucru, deşi el n-avea de copiat la nici o teză şi nici la vreo teză de viață (dar no, ho, că intrase ca un țzunami  Sandu... şi se răsti la mine cocoşu roşu:

-"Nu ştii cine-s eu, că te pot da în tribunal", a zis pe parchetul lucios şi alunecis izbind cu puciorul îmi trimise un scaun în genunche, chiar şi acuma durându-mă acut piciorul care se făcuse cât o cofă, se umflase, imflamase. Eu laş/ să-i domolesc furia:

-"Poți liniştit, să mă dai, că lumea-i liberă, chiar şi caii puşcându-se şi aşişderea: e dulce fiind, cum zice şi Popescu: gloantele patriei-i Hristos-Făt Frumos din lacrimi, Lancrâm, e dulce desigur, ca vorba dulce...".

 -"Mă iai şi tu la 11 metri...

-"Dacă mă iai la 11 m."

L-aş atrage pe Gh. Apetroe, în obsai, cu mingea-n "haut" aş zice, că a făcut henț şi-n careul de 11/a dat-o, în cornel... peste poarta, că este un hățiş de vorbe, dar el zice, că le înțelege, că-i un zmeu original, zice ca un balon de săpun, dezumflat şi Ion Cristofor, unul care-i cu: "promite, promite mereu, că nici cel ce-ți cere promisiunea nu crede, în realizarea ei, deşi altfel la ce s-ar vedea băiet rău? şi ca el e Evra Gart, Dumitru Grozăvescu, emigant prin Italia, dar aiesta, Apetroae, care fluieră dacă-i vine să fluere, ast'noapte, dimineață, pe la 3h, se scarpină, m-ar juca, da de-a hinta, pilinta cu uțuțu, legănul, hamacul, m-ar da în spectacol foaie verde asemeni lui Gabriela Ana Bălan, c-are să scrie, dar când, la paştile cailor, la Ispas, că-n felul lui Iuda sare casa, cum se spune, în Viața ca o pradă unul Nicilescu forțându-i mâna lui Geo Dumitrescu, Miron Radu Paraschivescu... să scrie despre cartea lui şi n-a ținut poanta şi nu-i vorba de Poantă Petru, bărbățelul bine a distinsei... dar, nici de Poanta Viorel-Victor, bărbățelul, care rască-parască nu se lasă de putere, scaun, funcție şi ca o găgăuță, găuază, ar cocheta din nou cu P.S.D.-uL, că Dragnea al naibii, ca Nicolae şi Livache-Fără Pereche se lăsase înhățat..., însă şandramaua corupției şi a lui Peşte prăjit, îl căruțase, în dricul verii, din arşiță, toridă, la răcoare de încredere.

"Să fii conştient de un singur neajuns de al tău este mai folositor decât să fii conştient de o mie de neajunsuri ale altuia !" (Dalai Lama, o zice cu miraj, plin divinizat de propriul curaj şi derapaj). Unii muşcă mărul cunoşterii, că se pătrunde-n istorie, pe uşa din față ca Cenuşotcă cu Cenureasa, care-şi îmbracă şansa, a fericirii tromfi şi aşi, că auziți şi ştiți de cumva n-ați ştiut cu acțiunea pe cont propriu, că Mazăre şi Dragnea, dându-ne pe spate, că aieştea sunt şi tataia şi mamaia, dar acuma cu botul pe labe, cu undă verde, ca pârliții cu viziune de ansamblu, în albia normalității, în România paralelă aieştea amândoi: pace şi război  "axis mundis", şi la zdup, îşi joacă a naibii rol, c-asta-i deodată cu euro-alegirile, ca un de acasă, cal maro, kent, dihan, pufăit pipă, bagău, țigarău, ca un bdirău, ca să ni se adune binele mai mult decât crezi bla, bla..., la modă ş-n ediție lumita, luminiță la capătul tunelului, că se poartă, cu averea necofiscată  şi condamnarea doară doar suspendată hop şi zdup, din epoca de aur ceauşistă, renumită, citadelă sfărămată, cumințenie, Brâncuşi cumințită de unul Iohannis, care-i domn şi chiar mai rău şi-n şanț, părău, din cu totul alte alte motive speculative, Einstain, deşi până mai ieri lebădă mută, cal maro, eu, pentru a o avea pe Vica la o cafea pe canapea, că cine zice să nu scuturi coşu, cocoşu roşu, ca acasă, ca verde de acasă magna cum laude, în meritocrație, cu gâsca din  tindă, de şezătoare, acasă vis roz la cheie, goz sub preş, că Dumnezeu le potriveşte pe toate, cu dichis, deschis, laşi deoparte, cu marea nepăsării, ca Prometeu cutia Pandorii şi Aladin, cu lampă fermecată, ferecată de cer senin, de român, în România cu mândra mea regăsindu-mă, cu iartă-mă, Raluca Moianu, ca să mă regăsesc, în ce grăiesc, în patria pe cai, limba română, că era heirup, la zdup, să mă regăsesc artist, cu respiro, un doi, respirați responsalizați zombii, ca noi, din generație în generație, cu senzații tari, condensant, candescent şi concentrat orchestrat, că Mazăre şi Dragnea face ce face, ca să ne facă râs şi turcă: ciudă, ciudă, măta moare, moare, mamă-ta, de ciudă, că are, are măta purcelaşi, fute-i-aşi, că-n fel şi chip timpul se cerne prin clepisidră fir cu fir, fir cu fir de nisip!? ( şi ce nu ştiți, care e buba, că şi pleava neispravă socială se adună bravă-bolnavă, maladivă, pentru o viață bravă, mai bună, ca celula socială, familă, /atom, în "Coliba unchiului Tom", că şi Iohannis s-a străduit, ca oaie a Domnului, de oaie, până mai ieri, mută ca o lebădă, să-i bage pe corupți la pârnaie, să nu se rupă/ ducă, pe sfârlă, pe apa, la de lemn sapă, cu ispită, ca ața, pişatul boului pe linia grajdului, cu alba-neagra: uite popa, nu e popa, ca Robinson Crosoe, Hristos şi Sfântă Vineri, pe o insulă pustie, proscris şi de poezie Robin Hood, proscris, în paradis, prin cum/ce am scris, ca mine, stare de bine, liturghie de pâine şi pace, în holda de spice unduindă, trasă adăpost şi rost, în mâine, viitor, cu obiectiv al păcii şi obiectiv al muncii, în templu de ecuații a democrații, dar, Ben, cine ştie ca noi mai bine?. SOLUȚII LA ECUAȚII Nu vezi ce blestemată ni soarta, arta, şi, amu, acuma de unde-mi aleg mamă la copiii şi detalii soluții la ecuații, rezoluții la revoluții, soție, soață, ca să fac față pentru a nu mă certa pe arcă, pe moarte, pe viață, cu viața, mustrându--mi şi dându-mi vot de blanc, să-mi sancționez cu ştiința, conştiința.

Oameni bravi dar cu şablon, bolnavi,

nu sunteți cu a vostru tombon, şuhan,

decât incerți şi, în van

şi nu faceți, nici ca Lulu, "un ban de tri",

nu sunteți, dragilor, boni-bon,

că ținând-o-n minciună, trombon,

cu viața aiurea, pe Arcă,

în lipsa de scrupule, scandalul, ne dezbină,

că minusul, nu ne adunănă, niciodată-n, la masă împreună, cu armonie, într-o viață adevărată,

mai bună, apostică.

El, Ben Todică, tezaurizează valorile autentice, chiar el fiind o valoare, un proprioritar îmbogățit, un miorotic mioritic, pro-viața, asemeni lui Mircea Eliade/ Constantin Noica, un super a filozofiei, o bază în gândirea noastră, în orbitalul orbitor, o veşnicie cu abilități a veşniciei şi responsabități, nu-n prea de acord cu el comuniştii, că nu-i înțelegeau principiile, concepțiile, lipsa de laşități, îl chiar boicota urmăindu-i până şi umbra, că el nu se împăca cu fantasma, cu bolşevismul şi kaghebeul ruşilor, care deruta ca Ana Paukăr (mai neşcolații cei luați cu heirupul cu japca? în funcții de "şefuți", ca el nu ținea la trânta societății era umplutură, la nimereală, erau din topor neciopliți, erau din neştiința "tolomaci", obtuzi, o barieră, un obstacol, un altfel tăiau în carne vie, că frâiele muncitorimii, bulversa, cu haosul, care nu ştiau ce trebuie acceptat, iar bunăstarea nu venea de la o zi la alta măi, cu ce se mănâncă ştiința... ştiința, care n-aveau de unde să cunoască, n-aveu instrucție, educație, dar cum să eviți o catrastrofă? Curiozitățile erau cu grămada, da nici în vis nu visau: ce şi cum, că e foarte bun Noica, cap de serie, un geniu, depăşindu-se au nişte rliți, cu nici un fel de păr pe şine, ca Nicolae Iorga, un Eminescu, în alt sens, dar cei fără şcoală/ golaveraj,  era lui, de unde să ştie superioritatea lui şi ce înseamnă importanța cuiva pentru cultură, că chiar corespunzător, capabil vei putea aprecia pe celalalt, vei juca potent, plin de fapte bune, un motiv în plus de bucurie (omul bun te desfată, te învață ce-i de învățat şi-ți stă la nevoie alături, te sptijină, ca şi tu să ai un stil de viață sănătos. Prietenul, e grozăvia vieții, când e sarea-n bacate, e necesarea, care absolut special ni complectarea a unuia ă, însă cine nu ne-a citit cărțile noastre: Căutând după mere şi Mere pădurețe, se va şti multe despre noi, de fapt necesaru care trebuie ştiut,că noi, ce doi, trei voinici... suntem bărbați de 10, că unul/celalalt e dozat fericire pentru celalalt, un lesne util şi Ben Todică e un special, e din promoția premiaților şi chiar e şef ca un om cu configurație necesară şi are momentele lui, că-i un militant, cu-n prag logistic, cu performanță ca un militar la postul lui neuitându-ş importanța şi chiar mă fascinează arta lui că întrece curajul şi specificul, unicul, ineditul lui de geniu, național, fiind vârful de lance, săgeata din arcul lui cupidon-esență, o excelență mi, să-mi trăiască sănătos şi bine şi chiar aşa ei. Bravo.! 

(Apropo, Ben, eşti un cosiderabil, ca român înfipt, luminat şi deschis, remarcabil, sincer, semnificativ, că tu vii ca un boier scriitor Sadoveanu, in Mitrea Cocor imun, deşi sunt canotații negative: fuga țăranului de colectiv, ca o Vitoria Lipan din Baltagul (mulți nu recunosc? că bibilica cu ironiada de pe glia satului, a spectru, avându-l în centru doar pe Dragomir, fiind o epopee un adevărat exod după 23august, că Dragomir, nu era omul golan huligan, ca Constantinescu, unul de muzeu, din neisprava revoluției, cu Iliescu şi Roman un tânăr care nu înțelegea pe Mioara, dàrjanca, din părțile Clujului, Apahidei, ce este fudul o părăseşte ca un homo, care uită, ce înseamnă iubire şi ce-i delicat cu efect pe viața şi, despre el, ca celalalt, țapul sau Băsescu cu vinul şi blonda pentru care dă din aripi pe la Cotroceni, amiralul, chiar şi-n cursa lui lungă pe Elena Udrea, bombonica, bimbirița cum zice în loc de bumbărița, nevasta, Mariana lui Naşu, lui Ioan  Mânzat, feciorul lui Georgică, Curpen, ce e nepotul lui Vica magică, mărgică fermecatâ de sub limba împăratului şerpilor, se zice, din sursur bârfitoare oficiale, Nica, că acest Robinson Crusoe, a inimii şi minții, uneori ți se pare c-ai fi limitat, dar nu timpul în ciudă, că avea un ochi  în pod pe scama de care atârna țiganul spânzurat, clisa, dar ho, un ochi avea Băsii, lupul de mare, îl avea în esențial, în cămară la lada de "fărină" albă, de lux, fină/de mălai.. ca o sinagogă evreiască, în Ardeal, din Dej şi e interesant capitalul aiesta a societății înteresantă, că evreii paradoxal căruța cu proşti, când îşi duceau chivotul afacerilor, dar ce vorbesc, oltenii. Uneori, sunt deranjat de un telefon, de un fel al meu de a fi, că mai sunt banii şi grijile, şi ceva, care mă face, că ochii-s țintă, magnetici, că trebuie să fiu ca programul raba, că încep şi durerile care au a te-ntoarce pe dos, că nu tot timpul eşti plăcut şi ferm, cocoşu ajuns, în fața casei lui, ferm, vizibil, văd că mă fereşte, ca şi cum aş fi un mediu, deşi nimic nu mă mai întinereşte şi însuşi comportamentul lui bosumflat mă face să-mi reamintesc vorbele lui amențitoare:

-"Ți-arăt eu cine sunt eu cu adevărat". (cu ce s-ar pune la întrecere/ca Don Quijote, se luptă cu morile de vânt?) Teamă mi că în pierdere voi fi eu, în pauza, care s-a terminat absurd, ca şi cum apa care i-a dat apă la moară, nu-i normal şi eu îmi fac griji, nu de pomană şi ideea mea de a scrie real, îi idee proastă..., că ceva surprinde, c-am eu nişte temeri, că aiesta-mi poartă sâmbetele, ca ultimului prost, dar măcinat sunt de griji, gânduri. N-aş fugi ca un laş cu coada între picioare. Am scris, c-aşa scriu eu cinstit pe inima românilor. Ceva mă tulburase, ca o victorie, prilej de bucurie, că eu ca om trebuie să fiu pro-vita, pro viață, ca şi cum m-aş spăla după fiecare asă pe dinți, chiar dacă inima-mi bate, mai tare şi muzica răsună pe ritmul meu. Eu şi Vica am fost uniți de visuri, de ambiții şi de un extraordinar care ne-au momit unul către altul. (Atuul lui va incita la proces cu orice chip, că aiesta vrea să-mi intenteze proces, tensiunea, poate fi liniştea de dinaintea furtunii, el pe furiş, ca unul care pe care-l frământă gunoiul, chiar nimicnicia, din sufletul nesuferit, că ceva egoist, rău, îl bâzăie, deşi eu, chiar nimic înafară de decența mea).

Nu ştiu nici de ce să mă bucur, dar n-am ce stabili, că nu ştiu ce-i magia, ce m-ar face să râd/plâng, că "învingătorii nu renunță, iar cei care nu renunță, nu ajung învingători", îmi zice Aristotel super, super talentat, îmi zice, din interiorul meu în exclusivitate, poruncindu-mi anticul: rămâii ceea ce eşti, breazule, rămâii în naivitatea de copil, cu stare de primavera "las fierbinți" de comedie, că nu vezi că unii sunt cu adrenalina călare pe situație, că visurile mari se nasc, în Ciubăncuța, cu performanță ca de maratonist fantastic, cu hainele lăsate la spălătorie, că unii o nimeresc, evident, ca Călin Măruță: nici nu mă gândesc a fi cel mai bun, neştiind ce mere, ce dă roade, nu ştiu ce-i pur şi simplu... apreciat de covoru roşu fabulos, plin de magie, energie (nu ştiu, Ben, cum vine ideea simplă, dar mă frustează, însă eu i-am spus lui Vica: -"M-am îndrăgostit de degetele tale aspre, muncite, că ele mă mângâie finuț, excitant, că regele de cupă... "şi ea mă inspiră, ca Mihai Victor Afilom , că declară cu spirit de observație, ca Salvador Dali: "declar independența imaginației şi dreptul omului la propia nebunie". Vica era o doamnă în Ciubăncuța ei, că nu era fără milă, având ideal echilibru emoțional.

     - Dragă Pavel, Felicitări frățești din Australia. Știi: ”Arta este ca o fată frumoasă dar săracă, însă dragostea i-a făcut casă!” Nici eu nici Ben, nu am devenit milionari din  artele dedicate culturii noastre românești, ci aveam datoria a ne respecta neamul și istoria, limba și tradiția, părinții, și doar munca și meseriile noastre, paralel cu artele, ne-a căștigat banii vieții în această nouă țară în care trăim. Visătorii de paradise, trebuie să știe asta, altfel e mai bine să stea acasă. Tu ești omul luminat care trăiește în dulceața și truda muncii sale, fericit în locul natal, fapt pentru care te iubim dragă Pavel Rătundeanu-Ferghete. Cu drag și multă prețuire! Ioan.

     - Pe voi, pe amândoi, în acest Lev Tolstoi, Lădoi, cal şi iapă sireapă "pace şi război" cip-ciripoi" ladă de zestre, dacă-i ridic şaua i se văd mațele sub zările magna cum lauda undă verde albastre, mațele care le înşiruie lupii pe la toate casele, încătro duc cărările-drumurile, horile, doinule cu doinirile, că şi de la noi până la voi, tăt, numa şi numa mațe de unguroi, în frumusețe, în tandrețe, când muierea mea țărancă cu cozile-mpletite şi din conci, pe sâni, de anume slobozâte, cât pe şolduri, coapse ca aripi de fluturi, pe sfârcuri, țâțe, unde suge ca să crească, în arcă, o dalbă pruncă, care pioasă şi curajosă respectă marea poruncă, să iubeşti pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să trăieşti mult şi bine, cum se cuvine, din tinerețea ta de prună, coarnă, până la bătrânețea ta adâncă, cu păr lung, alb-dalb-codalb, ca de nabab, cu aură şi nimb de verb, proverb superb, nu neapărat, să vă reamintesc, că voi ştiți precis, în mod sigur, cât de mult vă iubesc, şi pe soarele meu, pe lumina ochilor mei din cap, sunteți sigur, frumuseți omeneşti şi fără să vă înconjur, dar zău, vă jur, că nu tăgăduiesc, că de anume mult, neânchupuit de mult, mult de tot, vă iubesc! Servus românii mei şi sărut-mâna mamă țară, patrie limba română cu îndemână şi peste mână inimă, maximă, română dintoteauna, pentru totdeaună maternă şi eternă a românilor şi-n rostul şi folosul lor, a tuturor! Şi Catachy: "oamenii intelugenți sunt mai fericiți singuri".

Ben, ca oameni, care dintre noi, nu le încovrigă şi eu unul nu judec pe nimeni, că unul Gustii de a lui Mămăliga, de-a Petruşoii, tată-su tot Gusti, Găvruş Augustin indentic, a fost ceteraş şi a luat pi ea, Anica, mama lui Augustin tânărul conceput pe vremea refugiului la Năoi, ea se pocăise, apoi bătrânu Augustin ceterşu şi apoi..., un şir întreg de..., tânăru fiind cojocar, lăptar şi magazoner pe când, citadela, ceapeul, se sfărâma, decima, ca o colibă asupra căruia prin decembrie' 89, se năpăstuise năpasta apelor mari şi parcă n-aş povesti tot, tot haosul unor dedesupturi, din culise, cu liniştea de dinaintea prăpădului..., mai amitindu-mi vorbe din filmul Columna, când surd, acut vorbele lui Gh.Dinică, jucând rolul dacului trădător, scris, brici, ca întregul scenariu de Titus Popovici, care avea stofă, nu doar de romancier..., dar ce zic Ben, mai glumim, în anumite momente, chestiuni, chiar de istorie, dar tu zici liber consimțit de papa Francisc şi zici ce voieşti, ca eu să nu las la cheremul tău, că înțelgi ce scriem... şi aşe, no! pe cine are să credă istoria? papa Francisc, Noapte bună! Chemarea lui Iisus ne determină pe fiecare, citesc şi citez, din ce găsesc scris "flerpley", cu fler, că fiecare din noi nu ne oprim niciodată la suprafața lucrurilor, mai ales, când suntem, în fața unei persoane şi parcă mă opintesc, călărindu-mi-se-n gând vorbele lui Iisus care-mi şopteşte parcă fără nici o legătură: -"Eu sunt uşa surului..." da-n minte curge din predica papei, din 13 martie... -"suntem chemați să privim dincolo de inimi, asupra inimii pentru a vedea de câtă generozitate e capabil fiecare din noi" Ceva-mi scapă, însă alceva mă frapează, că în timp se câştigă experiență şi se învață ce-i de învățat din mers şi într-un fel ne dăm seama că-i un util să ne repetăm (nu ştiu precis de ce gândurile se cobor şi stăruie asupra imaginii firave a lui Vica, opusul papei şi Vica: -"Mă simt, Pavele lângă tine" şi ca papa în 13 martie 2015 mă fascinează cu ştiința sa, deşi nici atunci, audiindu-l, aşa cum şi acuma am făcut-o, convingându-mă, chiar şi el, slab de inger, că-i om, în lanțul de slăbiciuni umane, că şi Iisus în grădina Ghețzimani ceruse: -"Ia, Doamne, acest greu pahar de la mine", însă pe papa Francisc, care doar de ochii lumii, el nu-i pus la proba focului la încercare întru nimic, nu-i examinat la mate, istorie... Oamenii inteligenți, nu-s pudici, nu-şi fac din nimic examen de conştiința şi nici vorbind la telefon cu Gică din Cristeşti: -Vorbind cu tine, mă simt bine, în a nouălea cer şi-şi face iluzii, îşi dă speranțe: -"Mă vedea pe la mină pe la 16 ani, Laurian Trif, din Recea, dar era cam moale Robo cat, niciodată nu mi-a zis că s-ar lua cu mine, că mi si apoi a regreta, însă eu n-aveam să mă mărit cu mamă-sa/ cele două surori ale lui, că e nici: -"Ai, tu, Daria", nu io zis ioi. Şi aiesta, dar mai degrabă ea, deşărtăciune şi vânt: -"vom fi mă noi laolaltă şi eu, cred că noi amândoi vom fi laolaltă," o aud vorbind cu Crăciun Gheorghe la mobil, "că tu Gică, ții la mine cu adevărat", îi dă ea apă la moară şi n-am avut ce-i înşira, ea aseară cobind, că n-o înțeleg"...

     - In vest hipocrizia "political corect" a mers atat de departe incat singura posibilitate de ati trai humanitatea este: de a te atinge de animale, de a da noroc cu ele pentru a avea experienta unei comunicari sufletesti sincere nesuspicioase/necondamnabile. DUREROS!

-"Dumnezeu să vă dea sănătate, viitor" (într-o vreme îmi intrase în suflet sfatul bunicii Nastasia, şcoala unei moațe analfabete, ca un Avram Iancu, bărbătoasă din neamul lui Iancu, că ea-mi zicea sinceră, dezinvoltă:

-"Păvăluc, să fii cu oamenii bunuc, popular, înțelegător, să-i înțelegi pe oameni, era un fel de plonjare, în cunoaştere şi, şi pricepusem de la ea şi crezând în vorbele ei, un mod de a fi, că-n poalele ei erau în poalele ei cei 7 ani de acasă şi vorbele ei nu erau ciuli-buli, tichiri michirii, mă şcola pe ulițele satului, că trebuia să dau binețe tuturor celor, care îmi ieşeau în cale, pe toți pe cei pe care îi întâlneam în drumul meu/mă întâlnea, în graba lor către isprava, lucru bine făcut (ca atare era politicos, trebuia să săluți cu Bună ziua, eu apelând la formula: sănătate bucate şi banii să nu ți se gate şi de cumva care-va mai bleg nu avea gura să salute i se reimpunea, repoşează: Bună ziua căciulă, că stăpânul n-are gură!), lucru pentru care asudau, transpirau, osteneau, că a munci, însemna a fi om şi a fi om e lucru mare şi dacă saluți pe celalalt, n-ai nici pe dracu şi dacă dai din fericirea ta şi celuilalt, că noi ne ştim a ne lucra pământul si doar străinii, trădătorii de neam vânzându-ne pământurile şi locurile de muncă, forța omenească ne sunt dusmani  si asta pentru'că nişte Zombii nu ştiu să ne gospodărească, administreze, nici măcar asemeni lui maiastru Cornel Udrea, care ştia, c-avem o şandrama, în care ne-a tras şi trage pe sfoară şi nu turcu plăteşte, ci tot românul, zice Florin Persic, Mărgelatu, un actor de seamă, un uriaş, nămilă de om cu arătare tare neaoşă, mândră, cum li se stă bine la ai noştri, când au lucru bine întocmit, bine meşterit şi acest piersic, un fără modru artist, înflorit, în omenia Clujului, la noi existând reguli, principii, de biblii a pământului cu înscrise pe table de lut, argint şi aur, descoperite la Tărtăria (apropo, istoria dezvăluindu-ne istoria lui Zamolxis, de fapt cel care era geto dacul Iissa). Care au sosit la poalele carpatilor din Egipt dupa ce Marele Preot Amon sa razvratit impotriva faraonilor, a familiei Nefertiti si au instaurat robia religioasa spune legenda. Un popor linistit si sfant, viteaz si nemuritor iubitor de pace Tracii. Bună Ziua! Mulțumesc şi să fiți sănătoşi, prietene Ionel Marin-Bogdania! Să ai parte de bine!

ÎN CEEA CE E IUBIRE

Amândoi puneți suflet în ce faceți cu drag

şi cu-n sincer, al vostru, cu-n preaplin divin de caracter,

în echilibru pur şi simplu, ca reper,

drept de a fi zi de zi,

că a fi om contează pentru tine, un plin de vitamine.

Eu mă bucur, prieteni, mă bucur că vă am activi, pozitivi. Voi sunteți prietenii mei de nota 10, parafrazând-o pe Mariana Almăjan, sunteți de fapt: miez de pâine şi voi, îmi sunteți de fapt darul din dar, darul care mi l'a dat Dumnezeu, minunat şi ca oameni de nădejde, îmi sunteți sufletul meu. Scrisul, e ca descoperirea mâncării, o americă alimentară, un miracol, în care nimerise şi Magelan... în care ca cel mai bun lucru te descoperi pe tine (ce şi cum mânci, în ce cantitate, ca să nu ni se aplece şi să ni se întunece dinaintea ochilor, fiind OK , ajungând să mă resping, că nu-s inspirat) şi întotdeauna percepi: cine şi de ce eşti bun, Pavele, că, nu-mi fie de diochi, în ineficiență- eficiența, descoperind ce-i tradiție şi valoare națională, tu având influiența ta, asupra celor din jur, în vara toridă, răcoarea munților, ca Calistrat Hogaş pe drumuri cu nițică răbdare de munte cu strălucire şi ambiția de a te înhăma voinicos, cu alternanța (şi ce-i grav?) Eu cred, mâncarea bună, evo-sănătoasă e descoperire, în ce facem pentru a fi zi de zi. Care-i genul meu? Uneori vrei să fii credibil şi să cauți a fi fericire pentru regenerarea societății, în trend de pas alergător şi în brend, cu atuul tău, ca pasărea phonex renăsctă, în nădejdea ta (iată cum scriu şi parcă-s un împedicat, că nu-mi iese pasența, pur şi simplu nu-mi cade fisa).

În tot ce sunt, în tot ce fac, mi un drag de acasă, e un de tot ceea e iubire, în clipa suspendată sub a lui Dumnezeu aripă, un dar trăit artistic, în România mea şi a ta, un drag de România mea mi tot acest neam şi rai, plai, ce-l am cu drag de România şi puica de dor, patrie cu îndemână, limba română, că am eu aşa un drag cu făinoşag, tradițional şi național, chiar scrisu-mi avându-mi-l cel mai drag pe lume, vorba lui Paul Surugiu, Fuego, mi credo, profesiunea de credință, conştiința şi ştiința dreptului de a fi laudă de zestre, drept de a fi prin iubire, cu înviere. Scrisul mi-e legătură mea cu cerul prin rădăcina spirituală, Eminescu, un stejar al Daciei Zamolxis-Felix, îmulțit în har, că prin scris am găsit drag de România mea, că prin natură mi un drag cu făinoşag, însuşi mireasa care am trecut-o peste a casei prag, că-n plinul de viață fără iubire nimic nu e, în dragoste fiind tot ce înseamnă România, adică ce mi mie mai drag pe lume, eu însumi purtându-i a ei nume cu renume.

Ce faci om a lui Dumnezeu, că nu mai dai semn de om activ, de om a lui Dumnezeu, eşti cumva, Doamne fereşte! bolnav/ ori ți-ai luat tai tai, că unde pe unde undă verde eşti cântând de a lelea iordane, ori cu Ming, unde eşti, ca să nu presupun eu nu ştiu ce, bazaconii, aiureli, mai te miri ce spurcăciuni,  minuni, deşi o minune după trei zile se răsuflă şi miroase clocite a hidrogen sulfurat/ ori ce, ce -i cu tine prietene Ben ?

     - Sunt in spital.

     - Să trăieşti bine şi la mulți ani cu împliniri !

     - Dragi mei Prieteni si sinceră frăție în Duh de Românie, Mare bucurie, am primit cartea MERE PĂDUREȚE-vol.I, azi 6/11/2019. Vă confirm la amândoi - BEN- PAVEL, fiind cartea domniilor voastre. Dar este și cartea mea, fiindcă mi-a adus bucurie, un semn natal într-o frumoasă limbă românească ardelenească, în cel mai frumos și colorat strai străbun, daco-valah! Cunoșteam cartea Mere pădurețe încă din perioadele de scriere, acum sunt prea mândru de prietenia Voastră, de efectul cărții asupra reînoirii voinței mele spre arta literaturii în general.  Cuvânt Înainte (pag.7-9) dăruit de mine acestei cărți, recitindu-l, îmi dezvăluie acum precum și înainte o oglindă vie, care stă prin pătrunderea și înțelegerea mea într-o perfectă realitate și adevăr al valorii acesteea, precum deosebit de inspirat o descrie dl. Dan Șalapa în analiza domniei sale. Adică în aceste două descripții oferite cărții Mere Pădurețe , există un punct de vedere unitar, ceea ce dovedește de asemenea, ideea bună atunci când erați sfătuiți să aveți chiar două prezentări, de la două persoane la o carte a domniei voastre. Dar asta dezvăluie și unicitatea acestui tip și stil de carte, nou în realitate, spre a fi cât mai bine înțeles și recunoscut. Înțelegerea  valorii mai ales în perspectiva viitorului aparține lui Ben Todica, și e natural fructul, precum un ”măr pădureț! Curat, nealterat, asemenea unui simbol arhaic al emancipării omului și civilizației sale. Prinsesem dragii mei prieteni un zâmbet fericit, citindu-l pe dl.Dan, care consideră pe ambii autori ai acestui dialog amical, a fi, adevărate ”mere pădurețe”, adică exemplari pe tot cuprinsul dialogului lor. Dragă Pavel, ești acel glas ardelean, dăruit, extravertit și intovertit în acelaș timp, fiindcă în realitate între aceste două calități emoționale ale ființtei nu există rupere, ci continuitate. În tinerețe suntem extrem de extravertiți spre a acunoaște lumea, omenirea, a ne face loc fericirii în viață, ca apoi, izbindu-ne de tot felul de opreliști, lipsuri, griji, începem odată cu vârsta să devenim intovertiți, căutându-L pe Creator căruia îi cerem sprijin spiritual, salvator! Liniștea o găsim atunci când îl găsim sfânt și natural în ființa/inima noastră. Așa cum ți-am mai scris, Poezia este ca o fată frumoasă dar săracă, însă dragostea i-a făcut casă! Dragostea ia făcut lui Eminescu o Casă Universală, fiindcă în viața fiind, ne-a lăsat și acea sintagă, ”...poezie-sărăcie!” Și-a iubit Neamul, Limba, Istoria și Adevărul, așa cum facețti dragii mei, voi, astăzi! Mulțumesc de Cartea ”MERE PĂDUREȚE- Vol.I”. Ioan Miclău-Gepianu 6/12/2019

     - Tot ce ni de folos e bine venit. Desigur mulțumim din suflet celui ce binevoieşte să ne dea sfatul: suflet larg, cu bunătate de rai. Ținem cont de ce ştie fiecare, că fiecare om are un dar şi un amar, că bucuria ori de ce fel ar fi e însoțită şi de neajunsuri. Nu mai departe care nu suferă pentru ce-i el. Florin Persic mi se pare paralizat facial cum am fost şi eu şi Eminescu. Zilele trecute, din cauza şi insomniei rebele, a neputinței de a ațipi, adormi, seara, dimneața eram ca un om turmentat, nu mă puteam trezi, tertezi de cap, nu puteam sta cu ochii deschişi, nu mă puteam trezi, nu puteam sta în picioare, nu aveam poftă, apetență, nu puteam să mă dezmeticesc: să fac ceva, în starea mea de discinfort termic, eram un nimeni şi chiar pe nicăieri, credeam fără putere, în stare de latență, că mor credeam, că n-aveam chef şi putința să scriu o bucovă, slovă, dar nici nu puteam întreprinde, face, ceva, altceva (în acea stare fără nici un confort de om, omenesc, mă simțeam prost, parcă eram într-o altă lume apocaliptică, fără un dumnezeu a lui a fi, parcă nu mă puteam desprinde din somn la viață, dar cine n-o trăit un asemenea barbar coşmar cu lipsă de vlagă lipsă de putință, lipsă de voință? Mă opresc asupra lui Nadia (nădejdea-speranța după un serial de film, c-ar fi unguroaică, minciuna unui ungur din Canada, Paul Pulisi, deşi românca, se naşte la Oneşti, Bacău, din neam de ceangăi, posibil? Constantin Mustață reporter, cu stat de plată şi la Radio-Cluj, unde mi se oferise ocazia după decembrie '89 să-l cunosc, ca pe un român spirirual, cu sânge-n vene, care ne dezvăluie şi adevărul despre Nadia Comănici, în România trădată (unora plăcându-le să ne defăimeze, ne mânjeasvă şi ce avem noi mai sfânt, să muşamalizeze adevărul falsând despre România şi nu ştiu de ce falşilor români li mai uşor să ne facă rău, să ne vorbească pe nedrept de rău? Regina sportivă, în 1975, de la Montreal fără tăgadă era româncă, e mândria României. E foarte uşor pentru cei care se abat de la adevăr, deşi cinstea e pana mândră din clopul cui o poate purta, dar cei care umblă cu fuse strâmbe li foarte uşor să calce-n strachini, pe bec. Ungurii mândrindu-se cu ce nu le aparține o rebotează chiar, dar însuşi acest înger feminin zice indignată în 2016:

-"Nu m-a întrebat nimeni aşa ceva.

Oricum nu-i nimic adevărat în toată povestea asta. Eu respect pe toată lumea, indiferent de naționalitate, dar n-am nici o conexiune cu maghiarii. Nu am pe nimeni de origine maghiară în familie. Zero legături. "(Români şi românce care au schimbat lumea; Poveştile ascunse în spatele biografiilor unice NADIA COMĂNICI de Dan-Silviu Boerescu); chiar bunicii, în dosarele securității declară:" noi suntem români şi creştin-ortodocşi din strămoşi". Ca atare tot ce se spune contrar sunt minciuni, absurdități şi, chiar mama lui Nadia clarifică: pe părinții mei i-a chemat Alexandru şi Ileana Blănaru originari din Ştefan cel Mare, iar a soțului părinții Comănici Petre şi Maria din Hârja, de pe valea Oituzului. Ioan-Aurel Pop preş. acad. afirmă: "Niciodată n-a existat în Transilvania campanie de romanizare a maghiarilor." (Atunci de ce suntem calomniați, Ben?) Nici nu ştiu dacă mă ştiu sfădi, certa, cu cineva, dar trag zic eu, trag o sfadă, o ceartă, cu Miha, trag, o că, n-am dezinfectat, n-am dat de păduchi, în găinare, prin cătrețe/cotețe, c-aşa se zice unde se culcă găiinile, cătrețe, că unde se culcă porcii dacă întâmplător, cumva nu ştiți li se zice cotețe şi câte n-ar fi de spus, dar nu aiasta e important, ci că Marius vine de pe Byron, un cartier către Oşanu broasca verde), pe Iris, strada Oaşului, vine după mine azi, vine-n Mănăştur, Aleea Piana 14, să mă ducă la țară, în Ciubăncuța (şi copii mă fac mare domn ce să vă zic! şi pentru că scriu Ben oi şi fi, după spusele tale şi a lui Miclău) ca eu din Ciubăncuța cu el cu maşina sau cu microbuzul de Osoi, să merg luni la Recea-Cristur, cum am zis, să merg, după trimitere şi el, fie că vin în Cluj fie din Recea să mă ducă apoi iară la Recuperare (încă n-am vorbit amănuntele cu Marius, c-a vorbit doar Mihaela, voi vedea pe urmă decizia lui, că el are de mers şi la serviciu luni, dar eu până-n 12 trebuie să fiu la internare la doctorul Rusu care îmi zice că regretă că m-am îmbolnăvit; apropo, se comenta de liftieră în lift c-am venit pe nepusă masă la internare, că alții s-au planificat cu câteva luni înainte, dar eu stric o socoteală, deşi bolii nu i-am zis, nu i-am putut porunci să nu dea buznă asupra mea ca să mă năpăstuiască, dar cum să-i zic bolii să nu mă îmbolnăvească şi eu m-am dus la spital nu de bine, ci de musai, dar oamenii-s oameni şi judecă ca oameni, chiar dacă-s pocăiți şi ştiu că omul merge fortuit de împrejurări la internare, în unele cazuri, merge nu că vrea el să facă cuiva-n ciudă, ci-i de musai, de urgență, însă în sistemul medical e o hibă, nu o reformă nici sub titulatura lui Sorina Pintea ministru, că foarte greu se pornesc pe calea binelui către Iisus Hristos, un luminos a binelui). Nu ştiu chestiile acestea diferite la mine şi tine Ben. Cine voieşte să se îmbolnăvească? Cine-şi doreşte răul? Multe lucruri nu depind de noi şi nu le poate opri nici năvala. Acuma tu frunză verde vei fi acasă. Ai emisiune şi astăzi.? Serbus! Fără vorbele tale am un pustiu în suflet. Aştept să ajung la Ciubăncuța mea. Marius e prin Oser, târgul de vechituri (undeva prin Someşeni). Va veni mai târziu. Mihaela s-o dus la un restaurant, la Roman, unde va fi o nuntă. Roxana fata ei, a Mihaelei e la un examen de licență, în apartament sunt singur, însă nu-s ca la Ciubăncuța oricine ce-ar zice, deşi nici aici Vica nu-i acasă, dar ce să fac? Tot ca unde te-ai învățat nu-i nicăieri (e impresia mea artistică sau nu, un adevăr, dar ce mai contează?) Se aude clacsonul unei salvări şi mi se pare că urlă un lup a pustiu şi mi urât (văd doar oameni bolnavi).

     - O sa murim curand. Sa dus Vica acum e randul nostru.

    - Ce poveste prostească-i aiasta, Ben? Ai început să vorbeşti în dodii? Cu ce drept spui aiureli, vrând parcă să mă demolezi, demoralizezi, descumpăneşti? Chiar aşa de ce vorbeşti anapoda, om a lui Dumnezeu, că asta eşti, ori nu mai crezi: ce eşti? Tu nu crezi, că pilulele, tabletele, te-or buigățit de cap sau? de ce nu crezi, băietule, că-i faza aiasta prin care trecem cu doar un greu peste noi şi noi suntem datori să trecem, omule, ca măsură a lucrurilor? om a două culturi, să cred despre tine altceva, că eşti slab de înger? Să cred că: nu mai ai Dumnezeu? Nu te mai încrezi în El, în Dumnezeu, dar se poate aşa ceva, cum îți piermiți aşa ceva? Unde ți optimismul, altruismul, bunătatea, că aveai sprijin, în astfel de calități socio-umane şi culturale, o deschidere către bine? 

Trebuie să trecem pragurile aiesta, trebuie să te cățări peste pragul descurajării/te joci cu mine de a baba oarba şi vii pesimist, neartist, să mă descurajezi? Vrei să vezi ce reacție voi avea? ce-oi mai spune eu scriind, în mere pădurețe, deşi mă cunoşti ca pomă acră, chiar dacă n-am călitatea de soacră ? Noi nu suntem duşi de valul pe val, noi nu ne-am împotmolit ca epave la mal /tu vrei să înşeli aşteptările celor care ne mai iubesc, deşi noi mai avem, frate Ben, multe de înfruntat (eu unul nu mă gândesc, c-am să mor, c-avea dreptate Vica: nu-ți suflă/ nu te pupă moartea-n cur şi ce vrei să nu-i dau dreptate, că noi mai ales, tu, suntem tineri ori cumva nu crezi, Benoni? Ține-te cu dinții de viață, încrede-te-n Dumnezeu, că el ni corabia salvării. Nu căuta amăgirea lumii, fie ea chiar în două culturi, că Dumnezeu e doar unul şi nu te lăsa  amăgit de nimicuri, de fleacuri, că doar încrederea în Dumnezeu şi tu zi-i cum vrei salvator/ mântuitorul tău, că doar Dumnezeu are toate pânzele sus, doar el eputerea ta, cârma către alt prag. Gândeşte-te, că tu doar te poți ajuta, aşa că semețeşte-te om bun, că drumul tău cu voința ta e tot înainte, nu te îndoii şi păşeşte către salvare şi salvarea e viață, Ben, nu moarte/ Tu altruismul tău crezi în Satana, deşi slugă la doi domni nu poți fi: la Dumnezeu şi la Mamona, zice după înțeleociunea lui Solomon şi ortodoxul Ferghete Viorel, bunicul, tata tatii Dragomir şi atunci tu cu optimisul şi altruismul tău cobori steagul în bernă (e posibil, Ben, aşa ceva? Tu ai  o constituție solidă, bărbătoasă ce anume te încovoie, te împedică ca să ne descurcăm? să ieşim la liman din încercarea la care suntem puşi amândoi? EU după perfuzia doctorului neurolog Vasile Marius Rusu sunt iară pe picioare. Omule, hai la doctorii români din țară şi vei vedea că-s mai dotați ca cei din Australia/America şi de aiurea, în ciudă, Ben, că unii hulesc iar preşedinții români şi primi miniştri, nişte pestriți la mațe se tratează prin țări străine la dracu-n praznic şi exemplu-mi vine Ponta dus pe la turci, dar poate şi tu din cauza banilor nu-ți poți permite, prietene la tine acasă, în țara lui Ceauşescu, deşi uni-l hulesc, îl vorbesc cu păcat că era mai multă ordine disciplină, unii zic dictatură, terorism sau ce pulă, că noi nici sămânță de aşa ceva nu avem, dar de la oameni răi chiar români fiind, ne putem aştepta la orice, la chiar contrarul adevărului.

     - E ca in Comedia lui Dante, eroina moare in primul volum al Merelor padurete iar in volumul 3 se duc si autorii. Cica vine Vica din infern si ne ia cu ea in lumea flacarilor adevaratei iubiri, neinteleasa de om.

     - Tu te iai după născociri? La noi ce-i drept e o realitate, dar oare noi nu mai avem de scris opera omnia? chiar dacă altfel scris e, în cazul nostru. Eu nu fac pe deşteptul, că n-am citit ce ar fi trebuit, dar mai comod şi neispravit n-am făcut-o, n-am citit infernul lui Dante Aligheri (mi-am cumpărat cartea din librăria din Aghireş-Fabrici, dar careva atunci/ mai târziu îmi zise să nu citesc pentru a-mi păstra originalitatea, dar nu asta m-a făcut să nu citesc, ci lenea, dar nici eu nu ştiu ce anume nu mă ambiționase, de mă făcuse să-mi întârzii maturitatea, că tare târziu am început să scriu publicabil ori mai generos social uman pentru toată lumea, cum ar veni, dar ce ştiu eu.

     - Azi am iesit din spital, Sambata trecuta Ming mi-a luat temperatura, aveam 39 si ma dus la urgenta. Am fost internat si sunt tratat din nou de "Celulita", care a reaparut in acelas picior drept sub genunchi, doctorul spune printr-o infectie luata, cumva printr-o crapatura sau fisura invizibila prin care a intrat "bagul"/"gunoiul" si sa bagat sub piele. Imi continui tratamentul cu antibiotice acasa pentru inca o saptamana. Nu am primit cartea MERE PADURETE. O citeste poate mai intai PENTAGONUL. glumesc desigur.

     - Mulțumesc şi eu, că m-ai informat, în ce te priveşte, că eram dragule neliniştit, îngrijorat, că sunt prea legat de tine (nu vreau să te înspăimânt când mi-a parvenit imformația şi eu eram la perfuzii, în Recuperare la Cluj, la clinica din zorilor, de pe viilor nr.43, la etajul 4, în grija doctorului Marius Vasile Rusu neurolog, că-dezidratat, dar deabia de luni voi reveni şi vo face investigațiile necesare, voi reveni cu Bilet de trimitere de la medicul de familie Oroş Crina, un om de treabă care-mi recomanda nişte analize în spital, că neinternat, nu mai ajungi să le faci, aiest nu, poate la medicul de famile neavând aparatură şi laborator, n-avea cum nici posibilități să, a-mi face, cu toate că se vorbea de reformă în medicină, dar ea-n Recea-Cristur, ea se ştia, că nu avea cum le face, ele, condițiile pentru aşa bravură neexistând, că fiecare din sistem trăgând fedeul pe oala lui, ca atare se făceau analizele doar în Clinică şi eu doar de luni cu siguranță le voi face fiind internat. Mă bucur că eşti mai bine, Ben, c-o ai pe Ming pe lângă tine, stăpâna inelelor, să-ți poarte grijulie de grijă, că-n viață mai sunt şi hopuri, heirupuri, de trecut şi eu am pe copiii lui Vica, că vin săptămânal acasă în Ciubăncuța şi o am ca un înger păzitor pe Daria, ca o altă Vica, o am pe Daria care în permanență vede orice mişcare de slăbănogie a mea şi mă iscodeşte să vadă dacă mi bine ori bat mingea pe la Buni, fugit la ei, fără ştirea mamii, că şi aşa ceva făceam, că de ce mă duc să mă joc, cu țiganii, mă întreba ca să nu-i aduc la ea acasă musafiri nepoftiți: ploşnițe, păduchi, linghii, purici...  care erau ropcii-copcii: țiganii, prietenii mei de toartă, în Aghireş-Fabrici, chiar şi când ne-am jucat către bazinul de apă şi burtucă şi am prăpădit acel scump de mălai, care era a colectivului din Aghireş sat/ gostatului, că nimeni nu ne'a luat la rost de paguba făcută crezându-se că animalele ciurda badjocorise/prăpădise cultura de porumb, că pentru asta nici Dragomir nu scoate cureaua din pantaloni ca să-i pice pantalonii pe vene vreodată la mine să mă toiască, certe, bată aspru, ca să mă învețe minte ca să nu mai facă porcării/ prostii, vreodată pruncii lui. Nimic n-am citit întemeiat/ sau mi s-o fi părând după ani, că mie mi-ar fi plăcut să scriu o operă completă şi pe Ben să-l fi cunoscut mai demult (noi nu putem muri că nici nu ne-am văzut față-n față, tet a la tet, după francez şi asta ne ia din frumuseță, din farmecul de a fi). Mai ieşi din naftalina timpului pierdut a maistrului Marcel Proust, ieşi, în dreptul de a fi, c-avem o datorie, îndatorie, iubire pentru patrie şi ştii bine că nu putem absenta din ringul de box patria, limba română, a scrisului, gala Bute cu festivitate Elena Udrea, Bica ... cu tălpăşița de a umărul, deşi prietenia anevoie se cunoaşte. Omul bolnav ştiu: n-are nici un Dumnezeu, e pe valea sâmbetei, aripile vântului, cu sensibilități, cu nici un chef de viață (vorba lui Aurel Antonie, scriu ce mi-ar fi plăcut să citesc? / scriu ca şi cum aş da cu bățu-n baltă şi tot mă stropesc urinând contra vântului? deşi stând blând în banca mea, nu prea-mi trag boii înjugați la plug, că nu de alta, dar nici pe limbă boii nu-i am, însă nici legați la iesle, ca să am cu ce-mi scoate sărăcia din casă, că om leneş chiar acuzat nu sunt, ci om calm, pe sfârlă fofârlează, sfârlează, titirează, la naşterea ta ! ca-n Creangă cu trei iezi cucuiezi şi pupăza din tei băgată-n sân. În şerehezada vieții e rocadă ici pe colo, dar tu pe unde şi pe cine-ai văzut intrând vițel şi ieşind bou, ca Dande Moisa, că omul e pâinea lui Dumnezeu, la noi, dar cine nu bagă vorbe pe pâine? Cu ce-ți umpli viața, ciocloflender, cum te-ar aldui Florin Persic, din gura lui de actor bun? Tu îți ştii adevărata natură, că ne vom duce, dar nu trecem dincolo încă. A mai trecut o zi cum te mai simți? Tu ai o viață normală şi eu de ce n-aş aveau-o? Pe tine febra-ți pune piedici? O ai pe Ming şi e o mare doamnă.

     - Pentru intaia data m-am simtit in spital ca pe un aeroport ceresc plin de zvarcolitoare suferinde pe deasupra caruia plutea un inger cu o bagheta prin care atingere sufletul urca la bord. Nu am indeplinit conditiile.

     - Tu ai năzdrăvănia ta şi tu ştii ce zici, ştii ce faci. Tu ai povara ta, dar puțin ştiu asta. În unele privințe, tu ai dreptate, dar toată osteneala la urma urmelor cine o apreciază sacrificiul nostru? Noi de noi? Mai contează? Ai strălucirea şi originalitatea ta, o contribuție serioasă, îmbogățirea patrimoniului cultural. Tu parcă cuprinzi, în brață natura, cu tot binele posibil. Deabia azi sunt şi eu internat, cazat, la Clinica de Recuperare. Din aeroportul îngerilor unde la plajă ne petrecem vacața: eu şi tu, aşteptând fluxul şi refluxul, absorția neantului. Tu cum te mai simți acasă sau unde, Ben, băietule?. Cu temperatura cum mai stai, omule cu tri cojoace, pus la papion ca Papion şi călcat la tri ace? Până la urma-urmelor ce e viața? Acea aero-gară din care ne luăm zborul (zborul de la cuib, cum ar zice Pavel Dan), dar spre  încătro suntem teleportați, debarcați, Ben? Avem meritocrație, sens prin ce suntem, pentru aiasta, pentru aşa ceva/ nu înteresează pe nimeni aşa ceva cum nu înteresează, că suntem buni ori răi: ingeri ori demoni? Bunătatea e şi a găsi comunicare, înțelegere, între amândoi între noi doi/ nu e vorba de asta, dar chiar aşa ce-i asta? (Ai temperatură, infecție, din ce cauză, ce boală bântuie şi te drămuie, deranjează, descurajează, cu gravitatea ei? Cui ce rău ai făcut?) Tu ai tensiune mare, eu doar 100/70 şi o stare disperată, de buigățeală, somnolență, precară, parcă-s pe nicăieri, psihic, fizic, la disconfortul meu participând căldura şi o inaptputință de viață, o lipsă parcă de inspirație şi se pare că nu pot nici scrie şi doar firea mi-ar sta pentru aşa ceva. Nici eu nici tu în ultimul timp nescriind de nici o ispravă. Poze de sânzâiene, a lui Dan Şalapa, dintr-o serbare a iielor, o podobă a dreptului de a  fi român, spirirual național românesc. Am adormit cu întreruperi, cu dese treziri dar iată o primă noapte în spital aproape risipită. Am adormit după fiecare trezire luând hapuri de Carmazepină. E aproape ora 4. Mă voi strădui să mai adorm, că scrisul nu-mi curge cu acuratețe metaforică, cu logică curisivă, aşa că... în poză Dan Şalapa de ziua iie româneşti şi de sânzâiene, un domn bine, cu trăsături de apostol, profesor, cu perspectivă angelică, de ocrotire a culturii.

 -"Acuma-s popă, nu preuteasă", zice un pacient Augustin

-Frunză verde baraboi nici înainte nici napoi, zice Bindea Ioan paralizat pe dreapta. Oamenii se chinuie, au dureri şi ar face haz de necaz.

 -"Nu vezi că-l las piciorul înjos," zice un altul, Mariş, dintre pacienții salonului 419. Acasă oi lua un ciocan să bat, ca să nu stau locului. Asta impune şi voință ca să nu fii leneş. Omul vădea bunăcuvință. Vorbea de un altul care a fost nenorocit pe toată viața (m-aş ținea de bară, ca să nu merg cu carul-Dumneata eşti tânăr de 36 ani, te refaci, eşti lucid.) Cineva din Turda, de la Câmpia, care stă la Apahida, către mine:

-"Dacă ai nevoie de unică folosință ia-ți". E o bunătate, omenie, în Transilvania noastră.

-"Dă-i comandă la taximetru, că vine ubărul

-"lasă că l-oi prinde pe cărare  şi l-oi da de-a dura-n vale, zice maseorul... Marta Vasile. Un om popular, cu duh de om bine şi bun, din categoria de nevăzători. Menajera:

-"Încet, că armata-i lungă şi cu bună voie, de nevoie", îi zice lui Ioan Bindea care se cocorează la mâncare. Tu, Ben cum te simți, că eu după nişte perfuzii ca să mă hidratez sunt mai bine ?

-"Băiat bun, păcat de fată," zice profesorul de gimnastică medicală.

-"Nu-i de râs, ci de plâns," adaugă Felecan Augutin.

-"Atâta-i de sensibil omul, aista".

-"Nu ne prindem unul de altul de gât, ci singur."

-"Ce să faci fiecare cu hibele lui".

O menajeră:

-"Omul ăsta s-o dus cu mâna-n cur şi eu trebe să mă duc cu toate", zice ieşind din salon. De zor se face curățenie, mai nou se zice: se face igenă. Careva zice: -"Mă duc să scot sonda ca să stea şi fără ea". E un dute vino, multă forfotă.

-"Aicea ni, am scos o sondă." (Eu n-am nici un chef. Nu-s în apele mele. Nu scriu cum o făceam. Scrisul nu mă mai devorează ca pe Marin Preda) Careva-i cu:

-"Tulai, Doamne !" Parcă ceva nu se leagă. Pe coridor se audă gălețile, mopurile care şterg pe jos. Cuiva îi trebuie. 
Lui Mariş:

-"Domnu Gusti nu deschizi geamul?" Felecan Augustin se execută. Pe mine de curent mă dor măselile. Am luat Doreta, după care mă mai încetează durerea. Un necaz singur nu-i suficient, că nu-i bine nici la nunta fără lăutari.

     - Si la mine se intampla la fel. S-au modernizat de tot, adica nu sunt capabili sa te resolve din punct de vedere al sanatatii si vin cu schimbari de genul: ‘Am venit sa va iau la stiinta vietii’ imi zice noul student practicant ca sora de spital. Oare unde m-o duce m-am intrebat mirat si imi imaginez vre-un laborator special stiintific unde boala imi va fi intradevar luata-n serios. Cand colo …, rahat cu perje. Asa se numeste acum cand vine sa-ti ia tensiunea, temperatura si pulsul mai nou. Vine sa-ti ia STIINTELE VITALE. ‘Futu-va muma in cur’, ar zice George Dinica ‘ca pentru asta aveti bani’.

     - "Este răbdare şi îndelungă răbdare şi răbdarea sfinților" zice MARTA VASILE maseorul. -"Noi ne mâncăm unii pe alții", zice profesorul de sport. În gazdă în Ciubăncuța, stam la unul Beldean Ioan, până a nu mă muta la Vica, la Ludivica, muiere văduvă cu tri prunci, de  lui Ionaşu horjului, Mânzat, care o avea de nevastă pe Ana de bărăiții, Duma din Osoiu, unde Ion de a lui Victor care o avea de nevastă pe Susana, soră cu Ilie balauru, ginere Mureşanu la motoru, la Alexandru şandor, Duma, de pe ulița Floreşti, Ion micuțu, care mi-o zis răspicat clar şi molcom, mi-o zis după revoluție, când se împărțea pământurile la Osoiu, c-aş avea pământuri mi-o zis, dar cum nu eram lacom şi nici om alfel, nu m-am dus, chiar dacă n-aş fi avut, osoienii oameni de treabă, făcându-mi parte din pământurile lor din hotarul lor mai întins decât a ciubăncuțenilor, nu m-am dus deşi am fost chemat la ei în sat de micuțu, de Ion de a lui Victor Duma de a bărăiții:

     - "Domnule doctor hai să-ți dea şi dumnitale pământ din partea mamii lui Vica", dar nu m-am dus,că nu eram om gospodar nici pe departe ca Dragomir, parcă alt aluat, altă stofă de țaig, de material de blugi, ca cel a văcarilor americani, atât de intrat în modă şi de făloşi, de cu arătare şi în modă în rândul tineretului, în România, purtându-se rarefiați, găuriți, nepeticiți, ca şi cum n-ar fi avut tineretu mâini, ac şi spămă, ață, de arăta în halul ăla sparți, cerând parcă ploaie, de pomană, prin gurile de pe la genunchi... -"Cefereul duce greul", zice Bindea Ioan din Apahida, fost muncitor la manevre, paralizat pe dreapta.

     - N-am crezut ca voi invata vre-odata sa ma piş dupa colt.

     - "Păduchii, neamul, părinții, nu ți i-ai ales, că ți i-o dat Dumnezeu", zice unul Moldovean din Târnăveni.

-"Cu câte unul o bagi pe mânecă, te omoră/pune pe cineva... Cu băiatul am avut aventuri"

-"Îi nebuneală cu aşa ceva"

-"Sunt de aia care fac numai bine la oameni şi iei bobârnaci în cap."

-"Îs şi obosât şi flămând", unul care s-a internat acuma. Ceva pocăit Mariş Daniel, era înteresat să-şi facă de handicap, unu Ciclovean Augustin din Feleac, îmi zice că-s lacomi pocăiții, ca politicienii cu înteres şi fes? Dar de fapt nu-i pădure fără uscături şi-i  un ritual... Iei ce-i de luat, oamenii comentează care de care. Femeia de serviciu:

-"O plecat domnul?"

-"Vai am uitat."

-"Am luat cartea aia".

-"Vă facem E.k.G."

-"Dreptu", comandă Marius kinoterapeutul.

-"Dreptu-i Dumnezeu," zice maseorul Marta Vasile.

Încă-s tot în spitalul de recuperare, din zorilor Cluj.

A intrat dimineață în Salon Asistenta Anca:

-"Bună dimineața s-o sculat şi rața !" Cineva deabia internat din Mureş, Târnăvenii lui dimnu Rusu zice simțit:

-"Să nu zică că obstruăm şi să nu-şi poată face serviciu..." Pe unii nu-i doare nici în mânecă. Cineva, Crainic, zice:

-"E bine şi aşă."

Unele lucruri nu le ştia, Vica, din viața mea, nu c-ar fi secrete, dar nu m-a întrebat şi eu neântrebat nu i-am desluşit, dar ea n-a apucat să citească nici Căutând după mere şi nici Mere pădurețe vol.1 (şi ce n-a reuşit să ştie Vica, nici n-are să ştie Vica), că: ea mă salutase din mers, ca eu să-mi caut un sens, în univers, propriul destin, dar nici nu le-ar fi citit cărțile ea neavând pasiunea pentru lectură, dar nici înteresul, la ea fiind preocupată de a face curat şi ordonat, ca atare şi dacă ar mai fi trăit, doar lucru casei ar fi pasionat-o, de gospodărit s-ar fi preocupat, aşa ca pe stupar stupul înteresând-o, ea preocupându-se de ambianța autohtonului, preocupată era de stupăritul necesar, în casa ei (şi-n casa ei era obişnuința ei, îndemânarea ei, era lumina ochilor ei şi se desăvârşea prin ceea ce era ea bună gospodină, să nu stea nici un fir, să lucre într-una şi chiar dacă era obosită să nu se plângă că o doare una şi alta şi pe cine nu durea, pe ea nemunca obosind-o, că nu putea sta blând fără să nu facă nimic şi pentru asta eu îi şi duc lipsa, îi simt nevoia de tot ce era ca om în casa ei, om al casei ei, ca rânduială e ce-mi lipseşte, e dragoste eccetera eccetera, că n-am cetera, să-i spun cu cine are de a face, adicătelea: cine eram eu, ce nu ştiu ca obrăznicătură, care urmărită de mătuşa Elvira şi unchiul Toma, se punea pe calea cea bună, prin/cu răbdarea lor mă punea la cale ca pe un Lup de mare/singuratic, Martin Eden şi ei se încredeau în viitorul meu, având credo, convingerea lor, căutând să-mi corecteze lipsurile, abaterile, comportamentul, modul de fi educat, emancipat, deşi ca pui de țăran eram mai necioplit, mai mioritic neemancipat, ei mă urmăreau cum vorbesc, cum sunt cetățean al epocii de "aur" (eram copilăros, cum doar eu cred că eram, dar alții să nici nu mai fie cioflingar, că era prea multă neştiința şi nepriceperea mea, omule!). N-avea cum să ştie Vica, că voi fi internat la doctorul Rusu la Clinica de Recuperare, că Vineri, îmi va face ieşirea.

     - Draga Pavele, Azi am primit si eu cartea Mere padurete. Motivul pentru care a intarziat e ca ai uitat sa scrii "suburbia" si codul postal. E bine si asa ca am primit-o. Multumesc pentru carte draga Pavele! Daca astepti ca vre-o organizatie sa-ti vanda carti in democratie, astepti degeaba si inspecial daca nu lucrezi la firmele guvernamentale care te platesc sa scrii si sa le promovezi. Ca scriitor independent trebuie sa-ti faci publicitate singur si tot asa trebuie sa faci pe vanzatorul mergand pe la targuri de carti si alte actiuni culturale organizate de autoritatile locale si de judet. Eu iti pot face doar publicitate in media etc. pe care tu o folosesti cand iti vinzi cartile. Asa fac mai toti scriitorii independenti din Romania.

Ma bucur ca esti mai bine si ca ai iesit din spital. Eu trebuie sa ma duc pentru radiografie la rinichi in suspiciunea ca astia or fi de vina cu privire la tensiune. Piciorul se vindeca, inca mai e umflat un pic. Mai am si ameteli ca mi-au marit doza de medicamente si au mai adaugat doua. La noi e iarna si s-a facut frig. Doamne ajuta!

     - În România-i deabia miercuri şi deabia vineri ies din spital Ben. Sper, că şi-n cazul tău să-i dea de leac, dar totul se mişcă anevoie, greoi. Cum la voi e iarnă? La noi e cald, torid, prea cald, arşiță. Tu ştii instictiv ce şi cum, ce ajunsuri/ neajunsuri mai sunt în lume, pe lume să ne fărâme. Printre prietenii cu adevărat oameni, prieten de o viață cum o zice chiar sfințenia sa, Pr. Al. Stăciulescu-Bârda, un nume şi renume, om important, om pitrivit la locul potrivit, misonar, cu pregătirea necesară în rostirea cuvântului, bine întocmit, la locul lui pentru a netransmite pilduitor, informațional şi pastoral, zidindu-ne, zicând nu-n locul nostru, ci pentru noi rostind o rugăciune de bunecuvântare, în vorbe de duh şi de înălțare-nobilare şi de binecuvântare ca națiunea să ne fie fericită, că-n binecuvântare cine nu-şi doreşte bine ca-n cer şi pe pământ cu-n drag şi un sfânt şi asta o face ca om cu-nflorire pentru rod, ca om şi, ca părinte-preot: "popă de țară"fără să se ruşine de originea glorioasă, sănătos-hristoasă, luminoasă-țărănească, românească- oltenească în varițiunea sinfonică de biserică a națiunii şi țării noastre având în frunte pe renumiții părinți însintaşi: Eminescu, Bălcescu, Iancu eccetera, eccetera, cu fluiera, cu viora, cu cetera stradivarus "Enescu", că el însuşi vine aşa precum vine cuvântul-Dumnezeul, de unde vine informal drag şi sfânt, încalte vine prin gură, oral şi scris pastoral dezinteresat, pilduitor, hristic, cu gura-n pâine moral, cu o conştiință națională comoră rară a personalității sale distincte responsabilizate în noblețe şi cultură deosebită, pilduitoare, bine gândită, bine ticluită: cu bun simț şi bun gust artist, bine frazată culturală, bine propoziționată, şi bine instrumentată ca învățături cristice, estetice, intologică profesional şi cu o etică, ca cea a lui Moise, de la Moisă citire, ca tablele de legi, porunci, coborâte de pe muntele Sinai, în lumina dumnezăiască, ca să ne aranjeze cu bine, mană cerească, în civilizația bisericească şi lumească pe a salvării Arcă, unde ca oameni ni se impune instrucțional şi educațional a fi oameni între oameni, pentru oameni, cu pâini în mâini pentru fericirea celorlalți, cum bine zice şi Ben Todică, un alt om-as, român de la antipozi, c-a fi om e lucru mare, în timp ce a fi domn/ gazdă, nu-i mirare, e o întâmplare chiar, după cum ştim aparte fiecare întru răsărit de soare ca o melodie profesionistă dezinteresată, cum mai rar suntem cei de la noi din România profundă şi mare, după spusa lui Dan Puric, un alt strălucit a ceea ce suntem, în ceea ce suntem noi românii prin iubire, având în vedere pe Ion Alexandru şi pe Nichita Stănescu alți părinți de mare conştiință națională). Am ieşit din spital de ieri, sunt acasă de ieri după ce Teidor-Flaviu Celemen m-a scos zelos din spital după ce ne-am abătut din drumul către Gherla unde au făcut comandă pentru o piatră funerară, cruce, pe care, pe lângă mamă-sa Vica, sunt trecut şi eu, s-au abătut şi din drumul lor, că-mpreună cu Mihaela merg pe lângă Beclean să-şi petreaca o mini vacanță după care revin ca să-mi zugrăvească prin casă, Flaviu, ținând să mă pună la punct şi curățenie, ordine, înainte de a se rentoarce în Spania, ca atare m-au debarcat acasă după care ei pe la Hăşmaş către Dej s-au îndreptat către scopul lor, în "Weekend". Vă dați seama că şi lămurit buştean, că-s lămurit de anume, îmi dau seama, că totul coastă, aşa că la ce să-mi bat capul şi să cheltui (pentru ce? pentru un car de maculatură, care tot nu va fi citită de capitaliştii comunişti îmburgheziți, academici îngroziți, să-ți dea şi ție alduindu-te, cinstindu-te, c-un premiu meritat, deşi dinstincția preşedintelui te-ar scuti după câte ştiu de niscai impozite ce trebuiesc plătite, ruinându-te tot la unicul venit: pensia amărâtă, neândestulătoare, după cum ştii din cele spuse tot de mine, un plângăcios nemulțumit, îți zic, Ben, că nu-mi place cum se screm cu măririle pensiilor, dar nu şi cele speciale a lor, şi-i vorba de îmbunătățirea traiului la popor de către cei aleşi, votați tot de noi, de către aieşti ciuli-buli, ciorsurile, ciorovricurile, de acea pleavă socială de la vârful piramizii, aizbergului, care a lovit şi loveşte Titanicul, năruitor, cotropitor, fără scrupule, ciocnind, în Arca vieții noastre zbuciumate şi nesigure şi aşa, din cauza politicii nefaste, nimicitoare, mincinoase, neloiale, cu ponos în loc de folos, pentru pripriul electorat, popor).

     - Dragă Prietene Pavel Rătundeanu Ferghete, Tot respectul meu. Am primit și am citit acum de dimineață versurile dumitale, care bineînțeles că mi-au adus multă satisfacție sufletească. Cuvintele tale sunt adevărate flori crescute în câmpia noastră ardeleană românească! Ben a fost bine orientat prin simțirea și intuiția sa de artist cu pătrundere, atunci când ți-a sesizat valoarea muncii tale creatoare! Am fost întotdeauna convins de aceasta, și deci te asigur de dragostea și respectul meu! Meriți tot respectul! Cu drag și prietenie, Ioan.

     - Tot vorbe superlative, pozitive, din valoarea ta şi a celuilat om, pe măsura cuvintelor voastre de adevăr. Singurii, dar hai să nu mint, că şi Lucian Gruia, un critic activ, Ion Cristofor, cu mult suflet ca Pr.Al.Stănciulescu, un popă pe potriva lucrurilor cu o măsură apostolică de Scrisoare pastorală pilduitoare, cu sfințenie şi divin a firii omeneşti simțitoare, ca cea a păstorului blând, cu care nu de puține ori neverosimil şi impecabil ne-am compora inadmisibil, deşi lutul nostru nu putrezeşte, dar e un nămol antireumatic, antiinflamator şi a altor rele de ulcior care merge/ nu merge la fântână singur, de multe ori, că se sparge, în chiar artisticul ființei lui şi nu c-ar trebui să se întâmple, ci pentru'că ceva ni sortit, dacă lanțul slăbiciunii umane ni de târâitul şarpelui de dudău, de om..., deşi aluatul învățăturii o fi atingând, jinduind, să întreacă aşteptările şcolii țâței care am supt-o, ca rădăcinile de stejar, care se hrăneşte din indispensabilul sevei gliei dumnezăieşti şi imeneşti străbune-române-Zamolxis, un cristic eminescian, că aşa cum ştii şi tu: nu ştiu alții cum sunt, dar cum şi ce gândesc? noi din mirabila şi nobila sămânță fiind esența şi excelența dragostei de viață, de cultură şi de ce căutăm ca să fim o măsură a lucrurilor contând intenția şi aşa cum zici: valoarea ancestrală şi a astralului, chiar şi de aluat şi de stofă a dreptului de a fi, cu şcoală, din şcoala vieții, de care ne învrednicim a fi ca nimeni, dar nu pe nicăieri, prin noi reflectându-se în chip şi asemănare însuşi Cuvântul-creeatorul, Dumnezeul-cuvântul, începutul şi nessfârşitul, eternul, cel mai iubit, cel mai absolut a perfecțiunii şi desăvârşirii iubirii, care ne dă voință şi bunăcuvință, poezie, un universal, din pâinea de o ființă şi din îndumnezăirea:  conştiință distinctă şi deosebită a nemuririi unice şi specifice, națională, a ceea ce suntem, că suntem şi existăm, cum puțin lucru ni s-ar părea, deşi totuşi iubirea de Dumnezeu şi de semeni, nu-i puțin lucru (tu vii cu-n prea mult pentru mine, apreciativ de doină şi lumină, deşi nimeni şi nimic, nu te obligă să mă lauzi, însă în imboldul ființei noastre fiind talantul îmulțit). Uneori cuvintele parcă nu curg precum apa izvorului.

PR-F&BT

"Ferghete e un scripcar care nu repeta, nu slefuieste el pune suflet, instinctual se revolta ca un tigan in flacari, el este un Jimy Hendrix al literaturii. E prea tarziu sa-l mai trimiti la scoala! Ia-l in budigaii lui !!!" MARUL