Exportul forţat de „democraţie”, arma
devastatoare a cotropitorului modern
Teodor Palade
07 Iulie 2019
Timp de
secole războiul a fost principalul mod de a cuceri ţările care, din nefericire
pentru ele, erau posesoarele unor bogăţii râvnite de marile puteri politice şi
militare ale vremii. Sute de războaie locale şi regionale, inclusiv două
conflagraţii mondiale devastatoare, au răvăşit lumea. Apoi, pe nesimţite,
învăluite într-o ceaţă densă emanată de propaganda proaspetelor fabrici de
„democraţie”, au fost operate schimbări esenţiale în strategiile de cucerire,
de subjugare politică şi economică a statelor ţintă. Motivul mutaţiei? Unul
strict pragmatic. Se constatase că războiul este mult prea costisitor pentru
invadator. Prea scump, atât financiar cât şi uman. Prin urmare, s-au căutat
metode mai convenabile din punctul de vedere al costurilor proprii. Este momentul
în care s-a inventat exportul forţat de „democraţie”. Câştigul era multiplu.
Pentru cotropitor, cheltuielile proprii deveneau de mii de ori mai mici, forţa
de muncă din ţara invadată rămânea intactă, disponibilă imediat, iar bunurile
materiale puteau fi însuşite fără eforturi suplimentare. În plus, atitudinea
subjugatului faţă de invadator devenea alta. Nu mai era una de ură, de
răzbunare, determinate de atrocităţile inevitabile ale războiului. În cazul
exportului de „democraţie”, cu o propagandă atent manevrată, cuceritul se
simţea obligat chiar să mulţumească invadatorului!
Exportul forţat de „democraţie” pe
înţelesul tuturor
Experimentat
încă din momentul în care s-a sădit în subconştientul colectiv ideea evident
falsă că S.U.A. ar reprezenta exponentul mondial al democraţiei („a crede că
doar S.U.A. sunt în posesia unor valori universale este un punct de vedere
iraţional”[1]), exportul de „democraţie” a devenit „arma civilă” de succes ale
epocii moderne. Ieşit mai apoi din patrimoniul strict al S.U.A., exportul
forţat de „democraţie” ca înlocuitor al clasicului război a fost şi este încă
folosit pentru strivirea unor guverne încăpăţânate, pentru schimbarea unor
politici regionale neconvenabile, pentru subordonarea totală a unor state
aflate în zonele de interes economic, politic sau militar. Desigur, ameninţarea
militară rămâne prezentă şi este utilizată fără reţinere dacă ţinta,
îndărătnică, nu acceptă de bună voie instaurarea „democraţiei” binefăcătoare.
Exemplul cel mai edificator îl reprezintă Siria sau, într-o mai mică proporţie,
Libia şi Iugoslavia.
Mecanismul
de cucerire prin exportul de „democraţie” este surprinzător de simplu. Ni-l
explică, pe înţelesul tuturor, doctorandul Sebastian Oprescu în articolul „Aşa
vă place istoria recentă? - « Exportul de democraţie »”: „O.N.G.-urile
occidentale au fost prezente în luptele interne pentru putere, atât în Europa
de est cât şi în Africa. Ele au cooperat îndeaproape cu guvernele marilor
puteri occidentale şi cu grupările politice locale, afiliate lor. Este vorba de
O.N.G.-uri precum „Freedom House”, „International for Electoral System”,
„National Democratic Institute” etc. G Soroş a recunoscut deschis în iulie 2014
că o fundaţie a sa a fost amestecată direct în schimbarea de regim din Ucraina.
Institutul Albert Estein a elaborat scenarii speciale de „revoluţii colorate”.
La fel şi Open Society sau „Fundaţia Internaţională pentru renaştere”. Chiar şi
J. Mearsheimer apreciază, cu o oarecare întemeiere, că Occidentul are fără doar
şi poate responsabilitatea sa în provocarea crizei din Ucraina. În cursul
„revoluţiei arabe” administraţia americană a acţionat prin canale diplomatice
şi numeroase O.N.G.-uri, ca şi în mişcările prodemocratice din Hong Kong.
National Edowment for Democracy (N.E.D.) este finanţată de Congresul S.U.A. şi
are ca misiune „răspândirea democraţiei în lume”. La fel şi „Fundaţia Ford”,
sau „Fundaţia Carter”. În Egipt a acţionat Mişcarea Tinerilor din 6 aprilie, în
Yemen organizaţia Entsar Qadhi, în Bahrain un Centru Special pentru drepturile
omului. Se speculează că „primăvara arabă” ar fi fost un „virus” ce urma să
„contamineze” în timp China şi Federaţia Rusă. Washingtonul ar sponsoriza şi
mai multe O.N.G.-uri. Cyber activiştii egipteni au primit susţinere americană,
inclusiv prin ambasada de la Cairo. „Fikra”, de pildă, este o organizaţie arabă
ce funcţiona cu asistenţă N.E.D., fiind remarcaţi în 2011-2012. Se „zvoneşte”
că senatorul M.C. Cain s-ar fi aflat în centrul acţiunilor din Egipt, din
2011”.
Ne amintim,
cu stângere de inimă, tragediile îndurate de populaţiile nevinovate ale
Tunisiei, Siriei, Libiei, Egiptului, Algeriei, Yemenului, Iordaniei, Marocului,
Sudanului, Cisiordaniei, Libanului, Irakului, Senegaluilui, Mauretaniei,
Gabonului, Iugoslaviei, Ucrainei, la care se adaugă Panama, Argentina,
Venezuela, Bolivia, Peru, Chile şi mai nou Venezuela. Toate acestea şi altele
nenumite aici, „beneficiare” ale exportului forţat de „democraţie”! Şi, fiindcă
evenimentele din Venezuela sunt în plină
desfăşurare, merită notat că la sfârşitul lunii iunie a.c. ministrul de externe
venezuelean Jorge Arreaza explica la un seminar internaţional dedicat
„măsurilor coercitive unilterale” esenţa politicii S.U.A. de „democratizare” a
ţării sale, ţară posesoare a unei imense rezerve de petrol. Arreaza declară că
programul S.U.A. de „democratizare” forţată a Venezuelei i-a fost dezvăluit în
februarie de Elliot Abrams, responsabilul pentru Venezuela al Administraţiei
Trump: „vom merge pe colapsul economiei voastre. Veți rămâne fără benzină,veți
rămâne fără mâncare, veți rămâne fără electricitate, veți rămâne fără nimic
până ce se va îndeplini planul guvernului Statelor Unite”[2]. Că exact aşa se
întâmplă, vedem cu toţii!
România, un stat aflat încă sub
asaltul „democratizării”
Ţările
Est-Europene, inclusiv România, au fost şi ele „victime” ale afluxului
occidental de „democraţie”. În unele situaţii particulare, cum a fost cazul
opunerii la schimbare a lui Ceauşescu sau împotrivirii încăpăţânate la
spargerea statului a dictatorului” Miloşevici, procesul forţat de infuzie
„democratică” s-a soldat cu traume adânci pentru populaţie. Şi, procesul nu s-a
finalizat încă. Observăm, chiar şi în 2019, că România se află sub o adevărată
ofensivă „democratică”. Aproape zilnic, de la diferite foruri înternaţionale şi
felurite organizaţii naţionale vin în cascadă acuzaţii şi ameninţări cu
sancţiuni. Chemaţi sau nu, lideri ai U.E. sau emisari ai Unchiului Sam sosesc
pe rând la Bucureşti pentru a contribui, lovind cu pumnul în masă, la
„definitivarea procesului democratic” din România. În acord cu acuzaţiile
externe şi alături de emisarii purtători ai cheii democraţiei adevărate se află
un lung şir de O.N.G.-uri (multe citate mai sus de dl. Oprescu) sponsorizate
copios dinspre diferite puncte cardinale ale lumii „libere”, unii lideri de
partide politice „reformatoare” şi, purtând cu emfaza-i specifică stindardul
„democratizării totale”, însuşi preşedintele ţării. Am aflat astfel, cu o
oarecare mirare, că nu am respecta statul de drept (deşi încă nimeni nu l-a
definit cu exactitate). Ba, chiar mai mult, ni se tot spune că acesta, statul
de drept, ar lipsi cu desăvârşire în teritoriul locuit de români. Mai aflăm, de
la profesorii noştri de democraţie şcoliţi la Universităţi de renume din state
recunoscute ca înrăite exportatoare de „democraţie” că, fără măcar să ne dăm
seama, trăim cu toţii (mai puţin falnicul nostru preşedinte blagoslovit prin
naştere cu adevărate calităţi democratice) un adevărat război devastator
împotriva Justiţiei. Pe deasupra, ne mai explică doct cam aceiaşi dascăli, ne
şi bălăcim într-o imensă mlaştină antisocială, de-a dreptul ucigătoare pentru
adevărata democraţie. Noi, români inconştienţi, am rămas singurii europeni care
mai locuiesc în tărâmul urât mirositor al corupţiei!
Adevărul la modul condiţional-optativ
Despre
exportul forţat de „democraţie” ca mijloc de subjugare a statelor nu se discută
deloc sau se vorbeşte în şoaptă. Motivul? Oricine abordează public o asemenea
temă este imediat catalogat ca
antieuropean, antiamerican sau ca trimis al Moscovei pentru a susţine
maşinaţiunile politice anti-occidentale putiniste. Într-o societate
îngenunchiată ca a noastră („mare parte dintre cetăţenii României pot fi
comparaţi cu robii care servesc unui sistem mafiot”[3]), ridicatul în picioare
ori privitul dincolo de vârful nasului reprezintă gesturi inacceptabile de
sfidare care se taxează imediat. Chiar dacă, într-o oarecare măsură, poate fi
justificată atitudinea celor care vor să ascundă utilizarea exportului forţat
de “democraţie” ca armă într-un nou tip de război, faptele sunt fapte şi
comportamentul acestora, oricât de restrictiv ar fi, nu schimbă cu nimic
realitatea. Teama însă, odată instaurată, rămâne. Este motivul pentru care
înclusiv specialişti cu o oarecare notorietate (cum ar fi doctorandul Sebastiam
Oprescu, din care am mai citat deja) atunci când ating sensibilul subiect, deşi
spun lucrurilor pe nume, folosesc, prudent,
condiţionalul-optativ:”Administraţia G Bush ar fi utilizat „exportul de
democraţie” şi reconstrucţie democratică a societăţilor şi statelor în
instrumente de extindere a influienţei americane şi multinaţionalelor Vestice
în lume (dela Proiectul Marelui Orient, la redimensionarea N.A.T.O., războiul
împotriva terorismului internaţional, încurajarea „revoluţiilor portocalii” etc).
Occidentalii ar opera prin intermediul O.N.G.-urilor locale, reţelelor media,
grupurilor studenţaşti, companiilor internaţionale, diverselor partide şi
organizaţii liberale, reţelele CIA. Cadre civile, economice şi militare
pregătite în Occident ar constitui „reţele locale” de promovare a „revoluţiilor
non violente şi liberale”. De altfel, ca
Secretar de Stat, M. Albright împărţea statele în patru categorii: democraţii
avansate, democraţii emergente, statele paria, statele falite. Statele
democratic avansate trebuie să combată statele paria şi falite şi să se încerce
transformarea lor”[4].
Ce urmează?
O întrebare
firească pentru cei interesaţi de propriul viitor. O întrebare normală pentru
aceia care se gândesc cu îngrijorare (sau cu speranţă) la cât de liberi vor
trăi copiii lor, pentru cei preocupaţi de modul cum va evolua ţara ce le-a fost
leagăn. Răspunsul? Răspunsul este şi dificil şi lesne de găsit. Dificil,
întrucât istoria se scrie sub ochii noştri şi, fapt dovedit, întreagul mers al
omenirii s-a dovedit a fi extrem de impredictibil. Lesne, fiindcă suntem
singurii cărora le stă în putinţă să-şi schimbe viitorul. În oricare direcţie
ne-am uita, cei care au cotropit vor continua să cotropească, cei care au
jefuit vor continua să fure, iar aceia care n-au avut nici curajul şi nici
puterea de a cotropi sau jefui vor fi cotropiţi şi jefuiţi. Ca un sinistru
blestem al omenirii, îi vom proslăvi numai pe cei care prin sângele şi durerea
altora au construit imperii asupritoare, pe cei care au violat, ucis şi jefuit
fără de milă. Pe ceilalţi îi vom uita, ori, şi mai rău, îi vom huli.
Invadarea şi
însuşirea bunurilor altora prin metoda modernă a exportului forţat de
„democraţie” va continua atâta vreme cât vor exista trădători, politicieni
veroşi şi atâta vreme cât foamea va fi mai puternică decât raţiunea.
Pentru
România, schimbarea în bine rămâne himera visătorilor. De ce? Fiindcă suntem
conduşi de „« boieri ai burţii» […] nu există lideri, există doar deţinători de
putere şi nu sistemul politic este puternic, ci noi suntem slabi”[5].
Aranjament grafic - I.M.
------------------------------
[1] K. Jowitt, citat de Sebastian
Oprescu în Aşa vă place Istoria? - „Exportul de Democraţie”,
[2] Discursul ministrului de externe
Jorge Arreaza la seminarul internaţional despre măsurile coercitive unilaterale
[3] Călin Georgescu, Cumpăna
României, Bucureşti, Editura Christiana, 2016
[2] Sebastian Oprescu Aşa vă place
Istoria? - „Exportul de Democraţie”
https://www.socioblog.ro/2016/01/27/asa-va-place-istoria-recenta-exportul-de-democratie/
[5] Călin Georgescu, Idem, op. cit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu