luni, 5 august 2019

Feudalismul actual moldo-valah / 81 - 87 / Familia Ortodoxă + Antonescu - Brătianu - si un mandarin valah




Feudalismul actual moldo-valah / 87 / si statul la romani

Daniel Chirot, Schimbarea socială într-o societate periferică, ed. Corint, Bucureşti 2002, p. 27: „La vremea constituirii sale ca stat, Valahia a avut un sistem politico-economic pe care îl putem numi «comunitar-comercial». Principala sursă de venituri a statului provenea nu din surplusul prelevat de la satele libere, cu o proprietate comună asupra pământului, ci din controlul exercitat asupra drumurilor comerciale internaţionale. Ca urmare a deplasării rutelor comerciale şi a cuceririi otomane în secolele al XV-lea şi al XVI-lea, Valahia s-a transformat într-o societate semi-colonială.
Sistemul politico-economic protocolonial era caracterizat printr-o formă aparte de «a doua iobăgie».
Prin aceasta înţelegem că a avut loc o evoluţie către un tip de societate în care surplusul este produs de o formă de muncă agrară servilă (ne-liberă), o parte semnificativă a sa fiind destinată comercializării în exterior, către o societate dominantă politic şi economic. Forţa de muncă servile era controlată de o aristocraţie a cărei putere se baza pe stăpânirea pământurilor. Satele libere, devălmaşe, au dispărut”.

https://www.academia.edu/38740477/
Feudalismul_actual_moldo_valah_6_contiunarea_celui_ceausist
https://ioncoja.ro/viorel-roman-statul-la-romani/
https://ioncoja.ro/viorel-roman-romania-stat-mafiot/
http://www.logossiagape.ro/2018/04/15/viorel-roman-stat-catolic-cu-popor-ortodox/
http://www.logossiagape.ro/2018/02/13/viorel-roman-razboiul-dintre-statele-paralele/
https://www.academia.edu/36408311/Stat_catolic_cu_popor_ortodox_Kopie.pdf
http://www.clipa.com/a3551-Ghinionul-de-a-fi-moldo-valah-premize-si-7-teze.aspx
https://www.totpal.ro/viorel-roman-ghinionul-de-a-fi-moldo-valah/
https://www.academia.edu/36367451/Statul_de_drept_opinii
https://ioncoja.ro/viorel-roman-romania-stat-mafiot/
https://www.academia.edu/16615177/Imperiu_and_Limes
https://ioncoja.ro/viorel-roman-o-analiza-lucida/
https://www.academia.edu/38740477/


Feudalismul_actual_moldo_valah_6_contiunarea_celui_ceausist
https://www.academia.edu/23211833/BISERICA_-_STATUL_Romania_2016

Ovidiu Pecican, Romania, dileme si tendinte, Revista Observator cultural, Bucuresti 2003: „ ... continuităţile modelului valah extinse, odată cu guvernarea sudului peste întreaga ţară şi asupra restului provinciilor. Întâi de toate, crevasa care separă marea majoritate a populaţiei de instituţiile care, împreună, formează statul. Provenind dintr-o tradiţie statală care avea la bază suprapunerea elitei sociale şi politice peste o mulţime de comunităţi locale ai căror membri erau în principal de extracţie rurală, statul are alte interese şi alte mobiluri decât mulţimea cetăţenilor pe care îi reprezintă. În principal, aceste mobiluri sunt: asigurarea perpetuării păturii conducătoare şi a prosperităţii acesteia, precum şi monopolul puterii legitime. În vederea atingerii ţelurilor în cauză, statul român actual practică o fiscalitate usturătoare (cum, de altfel, făceau şi C. Brâncoveanu, un bun român, şi fanarioţii care i-au urmat, ceea ce demonstrează că relevant este modelul, nu atât etnia ori poziţionarea politică a celui care îl perpetuează) şi emite legi protective în raport cu propriile interese mai degrabă decât cu cele ale întregii societăţi româneşti (rămâne notorie lentoarea şi parţialitatea cu care s-a rezolvat, ieri şi azi, problema crucială a proprietăţii asupra pământului în România, fundament al întregii evoluţii social-economice de la noi). ... din 1989 s-au petrecut mutaţii în structura puterii şi a exponenţilor săi. Înainte vreme, cei care conduceau erau exponenţii dictaturii (Ceauşescu, rudele şi apropiaţii săi), apoi executanţii direcţi ai ordinelor cuplului dictatorial – şefii aparatului de stat, ai partidului, ai armatei, ai miliţiei şi ai serviciilor secrete – împreună cu subordonaţii acestora la nivelul judeţelor, municipiilor, ai localităţilor. Alibiul ideologic invocat de către dictatură şi slujitorii ei era marxism-leninismul tivit cu ornamente naţionaliste (dacă nu cumva un naţionalism ornamentat cu formule cvasi-sacralizate – şi deci văduvite de sens – marxist-leniniste). Propria tradiţie de gândire de stânga era, şi ea, evocată doar decorativ, prin intermediul câtorva citate ori a pomenirii câtorva nume, nebucurându-se de vreo analiză aprofundată ori de un loc efectiv în construcţia politică a vremii. Deşi primele două decade postbelice (1945-1965) au prilejuit o radicală trecere a puterii din mâinile clasei dominante interbelice în cele ale liderilor comunişti, însoţită de o transformare masivă a societăţii româneşti (dispariţia burgheziei şi moşierilor în temniţe, desfiinţarea şi deportarea „chiaburilor”, deplasarea ţăranilor la oraş şi transformarea lor în muncitori), esenţial mi se pare faptul că formula statală tradiţională nu s-a modificat în plan intern decât la nivelul mecanismelor vizibile. În timp ce sub raportul suveranităţii şi independenţei România pierdea masiv, devenind un satelit al URSS, marea victorie a noilor lideri (dr. Petru Groza, Gh. Gheorghiu-Dej) a fost prezervarea pe plan intern a tipului de dominaţie anterioară. Chiar dacă ei au trebuit să guverneze sub o atentă supraveghere a serviciilor secrete sovietice şi, în unele etape, în strânsă colaborare cu acestea, paradoxal, conducătorii României comuniste au păstrat şi dus mai departe raportul moştenit dintre putere şi restul societăţii (oligarhia plus servitorii ei versus restul societăţii), tipul de relaţie (de subordonare obedientă) practicat de aceşti şefi ai ţării în raport cu Moscova fiind cel dintre intermediarii locali ai raportului dintre o colonie şi metropola sa. După ce fusese o semi-colonie a Imperiului Otoman (Daniel Chirot) şi a ajuns una a puterilor protectoare şi garante, „România” – ajunsă după 1848, 1859 şi 1877 semi-colonia Occidentului european s-a văzut, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, arondată URSS-ului. Tratativele de la Malta, din toamna lui 1989, ca şi prăbuşirea colosului roşu răsăritean (1991) au readus acum ţara noastră în poziţia de semi-colonie occidentală.“

http://193.226.7.140/~laszlo/eleonardo/n03/Pecican1.htm





Feudalismul actual moldo-valah / 86 / si un mandarin valah

Petre Pandrea, Jurnalul unui mandarin valah, ed. Albatros, București 2001, p. 425/6: „Din punct de vedere politic, aş putea clasifica pe alegători în guvernamentali eterni şi opozanţi nărăviţi. În Valahia, poporul acordă oricărui partid sau om politic un credit de câţiva ani. E creditul noutăţii. Ca şi individul englez (care tratează gentlemanlike pe orice cunoscut până la proba contrarie, când îi întoarce iremediabil spatele), valahul acordă votul său noului politician. Pe urmă, nu mai vrea să ştie de el. Uzura partidelor şi persoanelor este imensă.

Valahii au ridicat pe scut pe generalul Averescu într-o veneraţie idolatră, şi pe urmă partidul său, al „poporului", nu mai realiza nici 2%, cota indispensabilă a alegerii. Iuliu Maniu şi Mihalache - idoli ai ţărănimii în 1928, cu chiu şi cu vai înjghebau 16% -20%, cu eforturi cumplite demagogice, cu aspect de corbi bugetivori, şi cu greşelile de necrezut ale adversarilor lor (Carol II şi Lupeasca).

Valahii se aseamănă cu englezii în eleganţa pe care o acordă noului venit, credit ipso facto, dar se diferenţiază, în fidelitate, faţă de politicieni. Vor mereu ceva nou. Vor să „probeze". E aici, în fond, tradiţionala mefianţă a românilor în contra stăpânirilor, divorţul permanent dintre Stat şi Naţiune.”

Viorel Roman: Acest „Divorţ permanent dintre Stat şi Naţiune” pleaca de la incompatibilitatea dintre Ideea nationala a Scolii catolice Ardelene, Bisericii Unite cu Roma (1698, 1700) si Fapta statalitatii ortodocse moldo-valahe (1859, 1918). Dupa 1948, RPR / Statul ortodoxo-comunist, stalinist, in simfonie cu Biserica Ortodoxa Romana (BOR) lichideaza Biserica Unita, barbarie fara precedent in civilizatia europeana. Apoi Scoala Ardeleana e degradata la nivel marxist-leninist, ca laica, masonica, dupa care Statul/BOR isi aroga dictatorial Ideea si Fapta nationala, fortand pe toti sa fie ortodocsii moldo-valahi, ceea ce e irealizabil si contraproductiv interesului national.

Dupa Revolutia de Craciun, FSN / Statul ortodoxo-socialist in simfonie cu BOR-ul reabiliteaza contre coeur Biserica Unita. Discreditarea Scoalii Ardeleane ramane nealterata ca si retrocedarea a celor 2.500 de Bisericii Unite si a celorlalte bunuri însuşite fraudulos. Mitropolia Banatului, IPSS Nicolae a refuzat îmbogăţirea fără justă cauză si a retocedat fara discutii, justitie laica.

Vizita Sf. papa Ion Paul II slujba comuna din Parcul Izvor, „crestinismul respira cu doi plamani, catolic si ortodox“, 1999, a papei Francisc, rugaciunea comuna, Tatal Nostru in Biserica Mantuirii Neamului, clopote sunt o donatie a Romei, „Sa mergem impreuna“, 2019, incurajeaza integrarea Statului şi Naţiunii romane in civilizatia occidentala unde s-au bajenit cinci milioane de ortodocsi, care se bucura de protectia Romei si au primit printre altele, 500 de biserici. „Fara conditii“.

Lichidarea Biserici Unite cu Roma - din doua milioane, dupa genocidul religios fara precedent in lumea civilizata au ramas 200.000 -, rastalmacirea, degradarea Scolii greco-catolice Ardelene la un nivel fara Dumezeu, iluminista, laica, este o inca mare trauma nationala. Si dupa ce Presedintele, seful Statului si Bisericii nationale, Preafericitul patriah al BOR-ului au pierdut ocazia si n-au de făcut nicio penitență la Blaj, in Ardeal, la beatificarea celor sapte episcopi greco-catolici, care au fost ucisi, preferat sa moare decat sa treaca la ortodoxia moldo-valaha de la Bucuresti, „Divorţul permanent dintre Stat şi Naţiune” parca devine iremediabil. Care vor fi consecintele?

Lipseste si o solidaritate a evreilor cu holocaustul greco-catolicii ardeleni, cu Scoala Ardeleana, in schimb Presedintii tarii fac penitata fata de evrei, cu toate ca n-au pierit 90% din Romania lui Ion Antonescu si de unde nici un evreu n-a fost expulxat in al III-lei Reich, ca evreii ardeleni ajunsi sub Horty. Despre sprijinul acordat evreilor in vremuri de restriste de catre cardinalul greco-catolic Hossu si de Şorban, Cetăţean de onoare al Israelului, vezi Anexa, Invazia de stafii, Memoriile lui Raoul Şorban (1912-2006) Însemnări şi mărturisirii despre o altă parte a vieţii, ed. Meridiane, Buc. 2003, 631 p. Duplicitate balcanica, dublu standard moral in vazul tuturor fara nici o consecinta?

De discordia dintre Fapta statala ortodoxa si Ideea nationala catolica, dintre „Stat şi Naţiune” a profitat revizionismul austro-ungar in vest si cel slavo-pravoslavnic in est in 1940, 1989. Si daca in anul 1940 garantiile occidentale n-au impiedicat absolut deloc dezmembrarea tarii, fara actuala umbrela UE/NATO se va repeta scenariu? Romania ortodoxa nu a avut, n-are si nu va avea, aliati ortodocsi, iar de aliati de alta credinta nici nu poate fi vorba, ne asigura mandarinul valah.

http://www.logossiagape.ro/2018/04/15/viorel-roman-stat-catolic-cu-popor-ortodox/
http://www.logossiagape.ro/2018/02/13/viorel-roman-razboiul-dintre-statele-paralele/
https://www.academia.edu/36408311/Stat_catolic_cu_popor_ortodox_Kopie.pdf
http://www.clipa.com/a3551-Ghinionul-de-a-fi-moldo-valah-premize-si-7-teze.aspx
https://www.totpal.ro/viorel-roman-ghinionul-de-a-fi-moldo-valah/
https://www.academia.edu/36367451/Statul_de_drept_opinii
https://ioncoja.ro/viorel-roman-romania-stat-mafiot/
https://www.totpal.ro/viorel-roman-ghinionul-de-a-fi-moldo-valah/
https://www.academia.edu/16615177/Imperiu_and_Limes
https://ioncoja.ro/viorel-roman-statul-la-romani/
https://www.academia.edu/27240163/Tiganizarea_Romaniei_5
https://ioncoja.ro/viorel-roman-o-analiza-lucida/
https://ioncoja.ro/viorel-roman-romania-stat-mafiot/
https://www.academia.edu/38740477/Feudalismul_actual_moldo_valah_6_contiunarea_celui_ceausist
https://www.academia.edu/23211833/BISERICA_-_STATUL_Romania_2016



ANEXA

INVAZIA DE STAFI, Memoriile lui Raoul Şorban (1912-2006) Însemnări şi mărturisirii despre o altă parte a vieţii, Ed. Meridiane, Buc. 2003, 631 p.

Coperta cărţii reproduce afişul în trei limbi a expoziţiei pictorilor din Cluj din perioada interbelică a convieţuirii idilice a românilor, maghiarilor, germanilor şi evreilor. In prefaţa „Obligaţia de-a mărturisi Adrian Păunescu sesizează caracterul „politic incorect ale cărţii: drama valahilor, evreilor şi ţiganilor din Ardealul ocupat în cel de al doilea război mondial de Regentul Horthy. „Despre teroarea ungurească din Transilvania 1918/19 nu ne prea vorbeşte istoria (p.48). Masacrele „ilegale de la Ip şi Trăznea sau „legale, tineri români carne de tun pe front de est 1940/44, nu-s subiecte pentru istorici. Pe evreii ajunşi sub unguri în Transilvania, Antonescu îi trata ca pe cetăţeni românii şi i-a ajutat. Şorban făcea parte din organizaţia care salva evreii fără foloase materiale şi e Cetăţean de onoare al Israelului (1987). Tot aşa cum masacrele maghiarilor sunt uitate, pentru că UDMR e la guvernare, tot aşa salvarea evreilor de către Antonescu, episcopul Iuliu Hossu, Şorban etc. sunt azi contraproductive pentru că evreii conduşi de E. Wiesel vor să dovedească cu orice preţ ca valahi lui Antonescu, nu ungurii lui Horthy au ucis evrei. In ciuda tuturora Şorban constată: 400.000 de români expulzaţi din casele lor de armata maghiară; 100.000 români morţi sau dispăruţi pe frontul sovietic; zeci de mii de români morţi în detaşamentele de muncă forţată; din 80.000 de muncitori români împrumutaţi de unguri în străinătate numai 10% s-au întors; din aproape 200.000 de evrei - 30.000 sau salvat prin Constanţa - majoritatea au fost deportaţi, ca mulţi ţigani, în lagărele morţii. În Transilvania ocupată de unguri a dispărut în numai 4 ani 50% din populaţie! Sub ocupaţie sovietică, horthyştii se reciclează în comunişti şi după 1989 în democraţi. Ei sunt stăpâni, iar valahul ortodox e mereu fără drepturi, desconsiderat chiar şi de cei pe care i-a salvat. Si totuşi Şorban, fiul compozitorului care a compus „Mai am un sigur dor“ şi a fost otrăvit din motive politice, nu se lasă intimidat, chiar după ce a fost bătut de legionari, închis sub Stalin, maginalizat de (post)comuniştii lui Ion Iliescu şi mai nou chiar şi de evreii. Nu chiar de toţi, de decenii întreabă fostul rabin şef din Cluj, Moshe Carmilly: „De ce s-a scris şi se vorbeşte atât de puţin despre acţiunea românească de întrajutorare a evreilor? (p.333) Raoul Şorban, care ne-a părăsit in luna iunie, ducîndu-se la cele vesnice, credea în adevăr şi depunea mărturie pentru umanismul românesc. O carte document de excepţie scrisă de un martor implicat direct în vremea Diktatului de la Viena în lupta contra atrocităţilor maghiare. Prof. dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen


https://www.viorel-roman.bucuresti-nonstop.ro/articol_big.php?id=192&pg=133



Feudalismul actual moldo-valah / 85 / si clanurile interlope

nu sunt pe picior de razboi ci se completeza si colaboreaza de la invazia turcilor, de 5 secole, legal.

Nicolae Filimon in „Ciocoii vechi și noi, Ce naște din pisică șoareci mănâncă“, 1863, ne prezinta cu simt didactic inegalabil, un adevarat catalog de fara de lagi, de o actualitate surprinzatoare, la care sunt supusi taranii, prostimea, de stapanire in stransa colaborare cu talharii, sau ceea noi numim azi elevat interlopi sau mafioti. Romanul e lectura obligatorie. https://ioncoja.ro/viorel-roman-statul-la-romani/ „Ocaratoarea mita“ de M. Udrea https://de.calameo.com/read/005516518f4d2f6a3f859

In tranzitia de la turco-fanariotism la periferia occidentului capitalist, chiar si Dinu Paturica, eroul principal al cartii, un luceafar al tuturor viciilor si fara indoiala a tuturor tranzitiilor, e surprins ca si talharii de drumul mare, din Padurea Vlasiei, contribuiau anual cu pungi de galbeni la stapanire, isi cumparau astfel licenta, in limbaj modern, sa-si exercite profesia legal, fara nici o problema.

Dupa tranzitia la UE/NATO baronii ortodocsii moldo-valahi, cu drept de proprietate si imunitate occidentala, ceea ce nu au avut nici sub turci si nici inainte de Revolutia de Craciun, 1989, sunt obligati sa treaca prin Parlamentul din Bucuresti legi „pentru mafioți politici, pentru favorizarea spălării, eliberării infractorilor, pușcăriașilor etc.“ (Péter Eckstein-Kovács)

Cine cauta pe goole - interlopi mafioti - gaseste peste jumatate de milion de documente si acest blog extem de bine documentat si instructiv pentru realitatea zilelor noastre din intreaga Romanie

https://octavpelin.wordpress.com/2014/07/02/harta-clanurilor-interlope-tiganesti-din-romania/
https://ioncoja.ro/viorel-roman-statul-la-romani/
https://www.totpal.ro/viorel-roman-ghinionul-de-a-fi-moldo-valah/
https://www.academia.edu/27240163/Tiganizarea_Romaniei_5
https://ioncoja.ro/viorel-roman-o-analiza-lucida/
https://www.academia.edu/36367451/Statul_de_drept_opinii
https://ioncoja.ro/viorel-roman-romania-stat-mafiot/

https://www.academia.edu/38740477/Feudalismul_actual_moldo_valah_6_contiunarea_celui_ceausist



Feudalismul actual moldo-valah/ 84/ Antonescu/ Brătianu/ opinii

* Buna, consider ca aceasta scrisoare ar trebui scrisa pe coperta fiecarui manual incepind de la liceu ptr a constientiza viitoarele generatii, poate nu vor mai repeta greselile noastre de a alege in conducere lichele, parveniti si hoti. Am parasit tara desgustat de politicienii actuali (nu odata am fost in disputa cu senatori sau parlamentari care m-au amenintat ca-mi voi pierde locul de munca).
* Liberalii si taranistii de atunci sunt psd-sti si liberalii de azi (si alte partide ce se perinda si se vor perinda) ... din pacate poporul nostru are genetic trasaturile astea ! .... avem noroc, la cativa zeci de ani odata, de cate un Antonescu, Ceausescu sau alt dictator, care este patriot si incearca sa repare ce au stricat si furat politicienii intre timp ...
* Se stie ca liberalii si taranistii au facut numai rau României, poporului român ! Dar multi cretini n-au vrut sa ia in seama ! Au vrut sa vada si sa simta pe pielea lor ! Azi am ajuns la dezastru si de râsul lumii, urmând politica liberalilor de vânzare a României, de destramare, de saracire, de imbolnavire, de desfiintare! Cozile de topor autointitulate, liberali, nu sunt decât, niste tâlhari si criminali ai poporului român !
* Pavel Dumitrache: Am citit scrisoarea adresată lui C.I.C. Brătianu și Iuliu Maniu, acestor lepre care au în ziua de azi multe proiecti similare în conducerea și guvernarea a ceea ce a mai rămas din Romania. A fost maresalul Ion Antonescu un erou național, un patriot și un clarvăzător, care prin ințelepciune și diplomație a reuși să protejeze tara de la un genocid dacă ar fi dat curs propunerilor lui C.I.C. Brătianu și Iuliu Maniu? Ca analist și militar de carieră pot afirma ca istoria dorește a se repeta acum in zilele noastre, dar sper ca cei care vor fi în locul mareșalului să învețe din greșelile trecutului și să înlăture leprele și cozile de topor.
* Strambianu Costel: Mai grav este ca actualii ne-au interzis sa vorbim despre Maresalul Ion Antonescu ca fiind unul din marii patrioti al tarii, chiar sub incidenta legii.

https://www.academia.edu/38475777/Teocratia_ortodoxa_moldo-valaha_100
https://www.totpal.ro/viorel-roman-ghinionul-de-a-fi-moldo-valah/
https://www.academia.edu/27240809/Romania_2030
https://www.academia.edu/39926559/Feudalismul_actual_moldo-valah
https://www.academia.edu/37994295/ROMANIA_de_Viorel_Roman
http://armoniiculturale.ro/2018/08/30/pr-dr-viorel-roman-teocratia-ortodoxa-moldo-valaha-1-29/
http://www.totpal.ro/viorel-roman-statul-la-romani-ed-a-ii-a/
https://www.academia.edu/36701780/Tiganii_si_evreii_romani
https://www.academia.edu/34504213/Semnele_vremii_complet.pdf





Feudalismul actual moldo-valah / 83 / Antonescu - Brătianu

Ion Antonescu, scrisoare de răspuns adresată lui C.I.C. Brătianu la 29 octombrie 1942
“Am lăsat fără răspuns scrisorile dumneavoastră anterioare. Am făcut-o din înţelepciune, fiindcă urmăream unirea, şi nu vrajba. Puteam să vă răspund, aducând justiţiei pe toţi vinovaţii de catastrofa morală şi politică a ţării, printre care sunteţi, în primul rând, şi dumneavoastră. Naţia o doreşte şi o aşteaptă de la mine. Nu am făcut-o totuşi, fiindcă nu am voit să aţâţ şi mai mult spiritele şi, mai ales, nu am voit să dau un spectacol care ar fi fost speculat de inamicii noştri. Am lăsat ziua acestor răfuieli mai târziu. Abuzaţi, însă, de răbdarea, de tăcerea şi de înţelepciunea mea şi, rând pe rând, la scurte intervale de timp, îmi trimiteţi, când dumneavoastră, când dl. Maniu, avertismente, sfaturi şi acuzaţiuni. În virtutea cărui drept? Ce reprezentaţi în această ţară , dumneavoastră, toţi foştii oameni politici, în afară de interesele dumneavoastră egoiste şi un trecut politic total compromis şi dureros?! Uitaţi, domnule Brătianu, că eu sunt omul muncii mele şi martirul greşelilor acelora care au primit în 1918 România Mare şi au dus-o, după 22 de ani de conducere, în prăpastia de unde am luat-o eu în 1940, pe când dumneavoastră sunteţi din profitorii şi dărâmătorii unei moşteniri mari.
În mai puţin de un sfert de secol, fiecare în parte şi toţi la un loc, aţi prăbuşit lupta, sacrificiile şi suferinţele duse şi îndurate, 20 de secole, de poporul nostru, pentru a face unitatea sa politică. Orice apărare încercaţi şi orice diversiune faceţi dumneavoastră, conducătorii politici de ieri, purtaţi pe umeri această răspundere.
Dumneavoastră, liberalii, mai mult ca alţii, fiindcă şi din opoziţie şi de la guvern, prin acţiunea dumneavoastră de dirijare şi de îndrumare a vieţii noastre politice, economice, morale şi spirituale, exercitată direct şi indirect, de pe băncile ministeriale, din birourile băncilor şi din culisele politice, aţi dus ţara la catastrofa din 1940. Staţi faţă în faţă cu conştiinţa dumneavoastră, depănaţi cu corectitudine, pas cu pas, atât actele dumneavoastră, cât şi pe ale acelora cu care, rând pe rând, v-aţi întovărăşit şi v-aţi acuzat, în faţa naţiei dezolate, scandalizate şi înmărmurite; răsfoiţi toată colecţia ziarelor din ultimii 40 de ani, începând cu Universul şi terminând cu Viitorul şi cu ziarele jidoveşti pe care se sprijinea naţionalistul domn Maniu şi vă reamintiţi: cine sunteţi dumneavoastră şi dumnealui; câte păcate aţi făcut; cum v-aţi calificat singuri şi cum v-a calificat naţia; câte răspunsuri aveţi. Pentru a vă uşura munca, vă reamintesc, domnule Brătianu, că, împreună cu dl. Maniu, v-aţi acuzat public şi zilnic, în presă, în întruniri, în parlament, de: "incapacitate"; "tâlhărie"; "falsificări" şi "furturi de urne", în Bucureşti, pentru obţinerea puterii; "demisii în alb"; "bătăi şi omoruri"; "călcarea legilor şi Constituţiei"; luări de comisioane" la toate furniturile statului; "traficările de influenţă" practicate de partizanii, deputaţii, miniştrii şi preşedinţii corpurilor dumneavoastră legiutoare; "scandalurile cu contingentările" cu "grâul britanic"; modul cum aţi făcut reforma agrară şi cum "aţi profitat de ea"; risipa avutului public; "concesionările oneroase ale bunurilor statului"; "demagogie"; incorectitudine civică, provocată de faptul că atunci când eraţi în opoziţie dirijaţi ocult statul, în profitul intereselor d-umneavoastră şi ale jidanilor din ale căror consilii de administraţie - mari şi mici - făceaţi parte, iar de pe fotoliile ministeriale încurajaţi şi favorizaţi, acopereaţi şi muşamalizaţi afacerile lor şi ale d-stră, în detrimentul statului. Adăugaţi, la acest bogat şi concludent stat de serviciu al partizanilor şi al adversarilor dumneavoastră de ieri, cu care - ca totdeauna când vă găsiţi în opoziţie - sunteţi azi prieteni: cazurile, pe care naţia le ţine numai în dormitoare, ale domnilor Tătărescu, Bârsan, Boilă, Aristide Blank şi afacerea Skoda; ruinarea poporului, prin dobânzile oneroase care au prăbuşit economiile, avutul şi munca tuturor, de la ţăran la marele proprietar, de la micul până la marele negustor român; ravagiile făcute de conversiune şi de concesionarea bunurilor statului, pe care am început să le răscumpăr eu; împrumuturile externe, oneroase şi umilitoare; introducerea controlului străin la Banca Naţională şi Căile Ferate, comisioanele scandaloase etc. etc. şi veţi avea, domnule Brătianu, imaginea unui trecut tragic, pe care l-am plătit atât de scump şi pe care naţia întreagă o are permanent în faţa ochilor săi.
Totuşi, domnule Brătianu, cu toţii credeţi că toate acestea au fost uitate şi, cu perfidia politicianistă de altă dată - de totdeauna - atât de bine cunoscută, vă aşezaţi cu cinism pe acest trecut şi - de la cel dintâi dintre dumneavoastră, până la cel din urmă - încercaţi să acuzaţi şi să sabotaţi, pe sub mână, opera de îndreptare şi consolidare la care s-a antrenat toată naţia şi să tăiaţi elanul unui om care nu a avut, nu are şi nu va avea nici moşii, nici vii, nici pivniţi de desfacere, nici bani depuşi, nici industrii, nici consilii de administraţie, nici safeuri, în ţară şi străinătate, nici cupoane de tăiat, nici timp de pierdut la club şi care nu şi-a pricopsit nici cumnaţii, nici nepoţii, nici prietenii, nici partizanii, nici adversarii. Chiar dacă am greşit, greşesc sau voi greşi, nu pot fi acuzat, domnule Brătianu, de nici unul dintre dumneavoastră. Fiţi încredinţaţi, sunteţi înfieraţi şi puşi chiar de generaţia actuală pe banca acuzaţilor. Dacă va fi să fiu şi eu pe această bancă, pentru că fac tot ceea ce un om putea să facă, nu numai pentru a slava un neam de la dezunire şi de la prăbuşire, dar şi pentru a-l întregi şi a-i asigura o viaţă nouă, în onoare şi în muncă, atunci în nici un caz nu veţi fi dumneavoastră acuzatorii şi în nici un caz nu voi fi pus alături de dumneavoastră şi acuzat de aceleaşi greşeli ca dumneavoastră. Fac această afirmare nu pentru că mă simt vinovat cu ceva faţă de ţară, dar pentru că ştiu ce au suferit, din antichitate şi până azi, de la Socrate şi Demostene, până la Clemenceanu, atâţia nenumăraţi - mici şi mari - oameni care şi-au servit poporul cu credinţă, cu devotament şi cu folos şi, mai ales, pentru că nu au uitat că în Iaşi, în tragica primăvară din 1918, şi chiar la Bucureşti, după Unire, s-a cerut trimiterea în judecată şi condamnarea fratelui dumneavoastră, atât pentru că făcuse războiul, cât şi pentru dezmăţul creat de nepriceperea dumneavoastră a tuturor, chiar de către aceia care ceruseră intrarea în luptă; care îl acuzaseră în 1914-1915 de lunga şi dezmăţata perioadă de neutralitate; care au aplaudat cu frenezie intrarea în război şi care, ca culme a cinismului lor, erau ei înşişi vinovaţi de modul cum fusese administrată şi ruinată ţara.
Eu şi mulţi alţii încă nu am uitat ridicolul acestei îndrăzneli pe care istoria l-a înregistrat. Oricum ar fi însă eu nu voi putea fi acuzat de dumneavoastră şi nici pus pe aceiaşi bancă cu dumneavoastră, pentru că nu sunt nici profitorul meritelor predecesorilor mei şi nici şeful unei bande de corbi odioşi, care au ajuns la conducere prin "minciună", "promisiuni", "furt de urne" sau prin "sprijin ocult masonic şi iudaic", ci sunt omul adus de un trecut onest şi de voinţa unanimă a unei naţii care, pentru a se slava, a făcut apel la mine, iar nu la dumneavoastră sau la dl. Maniu, şi nici la domnii care stau în jurul dumneavoastră şi cu care aţi făcut şi faceţi sistem. Niciodată, pentru a fi salvată, naţiunea, armata şi corpurile constituite nu au indicat numele dumneavoastră sau al d-lui Maniu, în ultimii ani ai tragicei guvernări, care s-a sfârşit la 6 septembrie 1940. Dumneavoastră v-aţi strecurat  şi v-aţi alăturat acestei mulţimi, cu discreţia impusă de instinctul răspunderii pe care o aveţi şi a dorinţei legitime de a vă salva şi nu aţi făcut nici un gest pentru a vă valorifica drepturile la conducere, când această mulţime spulberă un regim care era de fapt al dumneavoastră şi când aclama un om nou, care eram eu. Când am intrat în război, cu prudenţă caracteristică a politicienilor valoroşi nu v-aţi manifestat nici pentru, nici contra. După ce am reluat Basarabia şi Bucovina , v-aţi grăbit să-mi cereţi, şi dumneavoastră, şi domnul Maniu, să mă opresc la Nistru. V-am arătat consideraţiunile militare, politice, economice şi morale pentru care nu puteam să o fac şi v-am invitat, pentru a treia oară, să luaţi conducerea, răspunderea şi riscurile unei asemenea acţiuni.
Bineînţeles, aţi refuzat. După omorurile de la Jilava şi imediat după rebeliune, mi-aţi trimis memorii prin care îmi arătaţi situaţia şi-mi dădeaţi noi sfaturi. V-am oferit să luaţi conducerea şi să faceţi cum credeţi că este mai bine. Şi unul, şi altul v-aţi scuturat. Luându-vă după câţiva ofiţeri, fără prestigiu militar, care au deraiat după linia principiilor sănătoase strategice, morale şi politice, pe care poate că nici nu le-au avut vreodată, mi-aţi cerut să retrag armata din Rusia şi m-aţi îndemnat să mă "aranjez" cu Anglia şi cu America. Ar fi o greşeală şi o felonie, iar greşelile şi feloniile se plătesc scump.
Suntem la peste 1.500 km de ţară, drumurile sunt cum sunt, iarna bate la uşă, depozitele sunt ale germanilor, căile ferate sunt în mâna lor, aviaţia are forţa de distrugere pe care ar trebui s-o cunoaşteţi. Retragerea forţelor din situaţia lor actuală ar însemna părăsirea frontului. Exact ceea ce au făcut ruşii în Moldova în 1917-1918. Vă întrebaţi ce s-ar întâmpla dacă germanii ar face cu noi astăzi în caz de părăsirea frontului, ceea ce am făcut noi, atunci, cu ruşii? Vă daţi seama ce s-ar
alege de armata noastră de disciplina noastră, de soldaţii şi caii noştri, de tunurile noastre, dacă am încerca, în condiţiile arătate mai sus, să părăsim frontul fără asentimentul Comandantului german?
Situaţia aceasta, a oamenilor care la cea dintâi greutate se descurajează, ar denota uşurinţă totală nepricepere militară şi prostie. Soluţia ar fi criminală, domnule Brătianu, fiindcă nu s-ar prăbuşi numai armata, s-ar prăbuşi însăşi ţara , deoarece germanii ar ocupa-o imediat şi am ajunge în situaţia Serbiei şi Greciei. Poftiţi, domnule Brătianu, vă ofer din nou conducerea statului şi a guvernului. Retrageţi dumneavoastră armata şi "aranjaţi-vă" cu Anglia . Numai că trebuie să întreb şi armata şi poporul. Sunt gata să le pun această întrebare, deschis şi categoric, dacă şi dumneavoastră sunteţi gata să vă luaţi răspunderea.
A mă fi "oprit la Nistru" şi a "retrage astăzi forţele din Rusia" înseamnă, pentru un om care mai poate încă judeca, a anihila dintr-odată totul, sacrificiile făcute de la trecerea Prutului, acţiune în contra căreia nu v-aţi pronunţat public; însemnează a ne dezonora pentru vecie ca popor; însemnează a crea ţării, în cazul victoriei germane, condiţii dezastruoase, fără a ne asigura, în cazul victoriei ruse, nici provinciile pentru care luptăm, nici graniţele care vor voi să ni le lase ruşii, nici libertăţile noastre şi nici măcar viaţa familiilor şi a copiilor noştri; în sfârşit, însemnează, din cauza nestabilităţii şi a feloniei pe care mă sfătuiţi să o practic - şi aceasta este cea mai mare crimă - a asigura ţării în viitoarea comunitate europeană o poziţie morală care îi va ridica drepturile idealurilor sale şi ar putea să-i fie chiar fatală. Gestul pe care-l cereţi să-l fac, domnule Brătianu, va face din neamul românesc o victimă a tuturor, fiindcă concomitent cu dezorganizarea, prăbuşirea şi distrugerea armatei, ar începe instaurarea anarhiei în ţară. Comuniştii, legionarii, jandarmii, ungurii, saşii ar începe agitaţiile, lupta, distrugerea ordinei, a liniştei, pentru a profita de ocazie, pentru a da ultima lovitură de picior unui neam care cu adevărat ar merita calificativul de netrebnic. Ungurii ar ocupa imediat restul Ardealului. Iată, domnule Brătianu, la ce ar da naştere gestul pe care mi-l cereţi să-l fac. Ar fi gestul nefericit al unui soldat lipsit de onoare şi al unui om de stat, nu numai inconştient, dar nebun. Conducătorul nefericit al Franţei - şi mai nefericite de azi - a declarat, într-o recentă chemare la realitatea a unui popor, care a căzut şi el victimă josnică a unei guvernări venale, iudeo-democratice şi masonice, că are convingerea că dacă "Germania ar fi înfrântă, Sovietele ar impune mâine legea în Europa şi s-ar termina astfel cu independenţa şi patriotismul naţiunilor".
Am avut şi am această convingere. Rămân la această convingere, fiindcă noi, mai curând ca alţii, mai total ca alţii, vom fi zdrobiţi: pentru că suntem punte între slavi şi zăgazul care le stă de secole în calea expansiunii lor, către vestul şi sud-vestul Europei; pentru că avem bogăţiile pe care le avem; şi pentru că vom fi trambulina salturilor lor viitoare. Trăgând învăţăminte din trecut, cunoscând tendinţele slave, plecând de la consideraţiunile făcute mai sus şi îndrumat de instinctual de conservare şi de logica bunului-simţ, nu puteam, domnule Brătianu, ca un conducător responsabil, să mă "opresc la Nistru" şi nici nu pot "să retrag armata din Rusia". Ar fi o prostie din partea mea. Este cu neputinţă să o facă cineva şi ar fi o greşeală ireparabilă pe care nu eu şi dumneavoastră, ci neamul ar plăti-o scump. Mareşalul Petain, într-una din valoroasele sale cuvântări, a dat speculatorilor situaţiunile grele lecţia care li se cuvenea şi care a fost aplaudată de toţi oamenii cu conştiinţă clară şi nepătată. Răspunzând unor critici ale acţiunii sale, el a spus: "Când Franţa este în nenorocire, nu mai este loc pentru minciuni şi himere". Nici la noi, domnule Brătianu, nu mai este loc pentru "minciuni şi himere" şi, mai ales, nu mai putem să ne plătim luxul de a face şi prostii.
V-am răspuns, domnule Brătianu, punct cu punct, nu numai la scrisoarea dumneavoastră de la 24 septembrie, dar şi la cele anterioare. Este răspunsul unui soldat, care nu are nimic de ascuns şi care este conştient de greutăţile şi pericolele ceasului de faţă, precum şi de îndatoririle şi de răspunderile lui. V-am răspuns, cum v-am răspuns, fiindcă nu aţi înţeles nici ţinuta şi nici înţelegerea cu care am voit să trec atât peste greşelile trecutului, cât şi peste marii vinovaţi de ele. Ca oamenii cei mai lipsiţi de păcat, marile şi numeroasele greşeli politice care s-au comis sub dumneavoastră, continuând a considera comunitatea românească ca pe o turmă de sclavi, pe care - împreună cu celelalte organizaţii politice, cu firmă naţionalistă, însă în acord cu oculta iudeo-masonică, cu care numai pe faţă eraţi în luptă - aţi exploatat-o, aţi minţit-o, aţi demoralizat-o, aţi exasperat-o şi, în cele din urmă, din neputinţă, aţi dus-o, mână în mână cu trinitatea Tătărescu - Urdăreanu - Lupeasca, la catastrofa din 1940 şi la rebeliunea din 1941, îndrăzniţi astăzi, când s-a pus regulă în ţară şi viaţa nimănui nu mai este în pericol, să ridicaţi capul, de după saltarele consiliilor de administraţie, ale industriilor şi ale multiplelor afaceri, pentru a mă acuza. Ei bine, domnule Brătianu, când cineva a fost şeful unui partid care, de la mare la mic, de la primăria din sat până la cabinetul miniştrilor, are răspunderea destrăbălării administrative, dezmăţul moral, a iudeo-masonizării ţării, a venalităţii, a compromiterii viitorului neamului şi a catastrofei graniţelor, nu mai are calitatea să vorbească şi în numele comunităţii româneşti, să dea sfaturi de conducere altora şi mai ales să-i acuze că lucrurile nu merg cum trebuie."
(Arhiva Istorică Centrală; fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Cabinet I. Antonescu, dos.
61/1940, f. 88-221)


Feudalismul actual moldo-valah / 82 / Imperiul Mâlului

„Statisticile arata ca suntem la “jumătatea nivelului Africii”, sub Camerun, Ghana, Nigeria, Uganda, Trinidad-Tobago, Sri Lanka, la calitatea publicaţiilor în Ştiinţele Economice. Criteriile naţionale de evaluare/ promovare academică existente până nu demult nu permiteau nici măcar valorilor de top mondial, chiar câştigători ai Premiilor Nobel în Economie, nici măcar să “candideze” pentru poziţii de profesor. Asistăm deci la o izolare completă a sistemului … Doctoratele sunt doar vârful aisbergului, dar problema mult mai mare şi mai nocivă este cantitatea enormă de lucrări „originale”, dar fără nici o relevanţă, fără nici un fond. … Dacă nimeni nu publică la un nivel minim vizibil conform criteriilor internaţionale, cine poate să-ţi fie conducător de doctorat? … cerc vicios în care generaţii şi generaţii ajung să fie extrem de prost pregătite, nemotivate, fără ambiţia şi pregătirea necesară unui cercetător, exact pentru că au „crescut” strict în interiorul sistemului … iar absolvenţii facultăţilor ajung direct în şomaj, sau în şomaj după două luni de probă … „ Sebastian Bucercetator la Departmentul Economic la Universitatea din Stockholm „Societatea românească este o societate de periferie, o societate piramidală moral, intelectual, profesional etc. Binele este excepţia, regula este răul. Pentru a aduce societatea pe făgaşul normal, incompetenţii, impostorii, sinecuriştii, piloşii, nepotiştii ar trebui puşi pe liber. Diplome, titluri, premii etc. nemeritate ar trebui retrase. Şpăgarii, aranjorii, corupţii, corupătorii, infractorii ar trebui deferiţi justiţiei. Anunţaţi în presă şi pe posturile de televiziune că de mâine veţi face toate acestea astfel încât omul potrivit va ocupa locul potrivit, iar apoi faceţi un sondaj de opinie pentru a vedea câţi mai vor schimbarea şi veţi avea imaginea clară a societăţii româneşti!“ Ancelin Roseti, Imperiul mâlului, premiat la Festivalul Internațional de Poezie "Ronald Gasparic“ „44 Romania nu va realiza nimic atat timp cat nu va impinge la o parte pe cei care oscileaza intre aproximativ, mediocru, precar si pe toti cei care se complac intre impostura si incultura.“ Ioan Romosan, Marturisiri lapidare si cateva scurte istorii, Timisoara 2019, p.38

*
https://www.academia.edu/30481153/Antiintelectualismul_protestant_si_ortodox
https://www.totpal.ro/viorel-roman-ghinionul-de-a-fi-moldo-valah/
https://www.academia.edu/27240163/Tiganizarea_Romaniei_5
https://ioncoja.ro/viorel-roman-o-analiza-lucida/
*
https://www.academia.edu/36267172/Evreii_conduc_lumea_recolonizarea
https://www.academia.edu/36800610/Evreii_conduc_lumea_50_miliarde_.html
*
https://www.academia.edu/38799112/RoExit_2020_referendum
https://www.academia.edu/38179412/ROMXIT_3.pdf
https://www.academia.edu/37516440/ROMXIT.pdf
*
https://www.academia.edu/27240323/Deus_ex_machina_-Brexit
https://www.academia.edu/39745090/BREXIT_Boris_Johnson
https://de.calameo.com/books/0055165181f15b0b45350
*
https://melidoniumm.wordpress.com/2012/07/22/viorel-roman-credinta-si-ratiune/
http://confluente.org/Viorel_roman_viziuni_ortodoxe_viorel_roman_1358833598.html
*
https://www.academia.edu/36367451/Statul_de_drept_opinii
https://ioncoja.ro/viorel-roman-romania-stat-mafiot/
https://ioncoja.ro/viorel-roman-statul-la-romani/
https://www.academia.edu/38740477/
Feudalismul_actual_moldo_valah_6_contiunarea_celui_ceausist
*
https://www.academia.edu/38475777/Teocratia_ortodoxa_moldo-valaha_100
https://www.totpal.ro/viorel-roman-ghinionul-de-a-fi-moldo-valah/
https://www.academia.edu/27240809/Romania_2030
https://www.academia.edu/39926559/Feudalismul_actual_moldo-valah
https://www.academia.edu/37994295/ROMANIA_de_Viorel_Roman
http://armoniiculturale.ro/2018/08/30/pr-dr-viorel-roman-teocratia-ortodoxa-moldo-valaha-1-29/
http://www.totpal.ro/viorel-roman-statul-la-romani-ed-a-ii-a/
https://www.academia.edu/36701780/Tiganii_si_evreii_romani
https://www.academia.edu/34504213/Semnele_vremii_complet.pdf
*
http://www.logossiagape.ro/2018/02/16/viorel-roman-razboiul-dintre-statele-paralele-2/
http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/2017/11/mafia-paralela.html
https://www.curentul.net/2013/07/20/marile-puteri-si-democratizarea-conducerea-lumii/
https://www.academia.edu/36702007/Aderarea_României_la_Uniunea_Europeana
https://www.academia.edu/28173741/Viorel_Roman_Europa_Crestina.pdf
https://www.academia.edu/23211833/BISERICA_-_STATUL_Romania_201
http://www.clipa.com/a3551-Ghinionul-de-a-fi-moldo-valah-premize-si-7-teze.aspx
https://www.academia.edu/38582114/Viorel_Roman_feudalismul_actual_moldo-valah%C4%83
https://gradinaculecturi.wordpress.com/2017/04/12/dr-viorel-roman-semnele-vremiispre-est-sauvest/
https://arhivaepoca.wordpress.com/about/viorel-roman-%E2%80%9Etiganizarea-moldo-valahilor
%E2%80%9C/
https://www.academia.edu/27249008/Unirea_cu_Roma_sub_Cuza_si_Iliescu_in_istoria_Rom


%C3%A2nilor




Feudalismul actual moldo-valah / 81 / Familia Ortodoxă

Dupa esecul decuplarii lui Dumnezeu de societate si a muncii de remunerarea ei, a Lagarului ortodoxo-comunist protejat de Cortina de Fier, Președintele Academiei Ioan-Aurel Pop, constata in interviul „Popoarele care nu sunt bine conduse pier incet“, la unison cu „Familia Ortodoxă” din Bucuresti: „… nu mai avem încredere în neamul nostru … din pricină că, din afară şi interior, s-a luptat ca noi să devenim „un aluat moale”, de cei ce ar vrea ca românii să piară de pe acest pământ. Dar mesajul e optimist, dacă vom avea conducători buni şi nu vânzători de ţară, adăugăm noi.“

Modernizarea ortodocsilor, musulmanilor, fara occidentalizarea lor, esuiaza pretutindeni, asa ca cinci milioane, majoritatea ortodocsi, fug in lumea catolica pentru ca presedintii ortodocsi moldo-valahai refuza sa refaca unitatea de credinta cu Roma a „enclavei latine de la Porțile Orientului”, condition sine qua a interagrii autentice in Uniunea Europeana si Alianta militara nord atlantica.

Fara unitatea de credinta cu Roma, la care renunta regele Henry al VIII-lea cu primul Brexit, protestantismul insular, anglicanismul a erodat si apartenenta la Uniunea Europeana a Marii Britanii, care la 31 octombrie a.c. paraseste Europa cu cel de al doilea Brexit. Consecintele sunt negative cu toate ca o fosta colonie, SUA, ajuta UK, ca in primul si al doilea razboi mondial, in timp ce India o alta fosta colonie va depasi economic Marea Britanie.

Ce se va intampla dupa Brexit la cealalalta extremitate a UE / Europei cu Familia Ortodoxa din Balcani? Care va fi soarta ortodocsilor, „un aluat moale” fara unitatea de credinta cu Roma, mult mai fragili, falimentari ca anglicanii, in experimentul lor de integrare duplicitara in occident? Grexit, Romxit? Vin rusii si din nou ne rugam sa „Vin americanii“? Sau sa nu ne mai batem capul pentru ca oricum „Popoarele care nu sunt bine conduse pier incet?“

Cred(o) & Cred(it)

Bremen, 10. August 2013
http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/article-credo-credit-119479080.html
Romania 2015 https://www.academia.edu/27240914/Romania_2015 (p. 98-101) lansat la Cultural româno-german DIALOG din Köln, 16 octombrie 2016

Uniunea Europeana cu trei religii, credinte, romano-catolici, protestanti, greco-ortodocsi si respectiv cu trei traditii de drept, roman, anglo-saxon si greco-bizantin, este ab ovo o constructie subreda, care nu se mai bucura de credit. Cum si cat va rezista?

Pentru ca daca nava EURO(pa) la prima adiere de vant de primavara greco-ortodoxa a intrat in deriva si tratatele trebuie deja revizuite, atunci la prima furtuna de toamna se va scufunda la fel de spectaculos ca Titanic-ul in timp ce propaganda si orchestra la bord va canta seducator pana la distaritia in valuri a colosului.

1944 Churchill si Stalin s-au inteles ca doi ceambasi pe a half-sheet paper in privinta influentei din Balcani: 90% Anglia/USA in Grecia si 90% URSS in România. Ironia istoriei: romanii voiau sa vina americani si grecii, rusii.

1989 Bush si Gorbaciov renunta la razboiul rece. Imperiul Roman de Apus se reface pasnic si greco-ortodocsii, romanii, slavii de sud adera la UE, cu toate ca ei n-au facut parte niciodata din Imperiul Roman de Apus, ci numai din cel de Rasarit si Imperiul Turc si fac parte din Imperiul duhovnicesc si sobornicesc al celei de a treia Roma, Moscova, care refuza dialogul cu Roma, capitala spirituala a Europei.

Ce credibilitate are o casa comuna europeana in care locatoarii refuza armonizarea modului de viata, a credintei si creditului? Paradoxal presedintele Traian Basescu este si pentru axa Londra-Washington potrivnica Europei si pentru EURO(pa). Ca in razboiul mondial II. Romanii lupta si perd pe toate fronturile, apoi sunt dezmembrati in doua colonii ruso-pravoslavnice. Rasplata duplicitatii? De data asta va fi altfeli?

Greco-ortodocsii sunt in UE de facto tolerati, un statut pe care si de jure l-au avut de la Schisma la Vatican II 1054-1964 si au o pondere neglijabila de 2-3% din economia UE. Totusi ei au reusit performanta, ajutati de protestanti anglo-saxoni sa destabilizeze EURO(pa).

Sunt constienti greco-ortodocsii de consecintele minciuni, falsificarii statisticii? Acum tot ei dau vina pe UE ca s-au indatorat cu 300 miliare de €, mai mult dacat ii tine punga. Solidaritatea intre credinte si traditii juridice, economico-financiare diferite, intre ortodocsi si occidentali s-a degradat in santaj. Ca la poker, cine da mai mult?

Doua comentarii

Fraude Financiare Inocente permit cititorului interesat sa completeze creativ filmul evenimentelor in curs, dupa cum se poate observa si din cele doua comentarii competente de mai jos.

https://www.academia.edu/29967153/Fraude_financiare_inocente
http://www.gandaculdecolorado.com/fraude-financiare-inocente-7/
http://www.badpolitics.ro/fraude-financiare-inocente-7/
http://www.clipa.com/a98-Fraude-financiare-inocente.aspx

1.) In fond D-ta te indoiesti ca Proiectul European va avea succes daca, in acelasi timp (bine ar fi fost inainte) nu se realizeaza unirea crestinilor sub indrumarea Romei. Eu iti dau pe deplin dreptate. Bine ar fi fost sa se ajunga de mult la depasirea schismei, bine ar fi fost ca populatia romanizata de la Dunarea de Jos sa fi ramas sub influienta Romei. ( Am citit recent undeva ca slavii bulgarizati sau bulgarii slavizati) au fost cei care au intors din drumul lor firesc aceste populatii romanizate. Bulgariii de azi, speriati de islam, cupleaza mai bine decat noi cu Occidentul la nivel institutional. Insa, dupa cum ii cunosc, este foarte probabil ca totul sa fie un comportament de fatada. In ce ne priveste pe noi romani, eu ca ortodox inteleg foarte bine (si ti-am spus-o adeseori) ca nu sunt sanse ca, in mod spontan, autoconvinsi si nesiliti de nimeni, sa incepem sa ne parasim traditiile religioase si sa le preluam pe cele ale crestinismului occidental, catolic ori protestant. Foarte bine ai constatat ca nu numai ca nu vrem asa ceva dar nici nu acceptam ideia ca deosebirile religioase s-ar afla la baza deosebirilor de civilizatie. Iti este prea bine cunoscuta vehementa cu care ti se resping afirmatiile si indemnurile in aceasta directie. Deci, cu regret sunt nevoit sa-ti repet ca, desi ai dreptate, nu ai nici-o sansa sa fie urmate indemnurile D-tale. Deaceea, eu imi pastrez speranta ca unirea statatala, oricat de greu va inainta, ramane singura cale de a depasi schizma bimilenara a crestinilor europeni, cel putin in partea europeana ce va fi integrata in UE. In fond, crestinismul, in final, a izbandit in Imperiul Roman doar prin actiunea puterii laice. Ma rog, doar, ca fibra morala a crestinilor occidentali sa nu cedeze la uneltirile mozaice, care isi vor mentine virulenta pentru ca Unirea Crestinatatii va fi cea mai dureroasa blamare a ultimlor doua milenii de istorie mozaica, de respingere a Manturii prin Hristos.

2.) Imi place si ma bucura ca, unele dintre prognozele mele „moi“ (deci calitative, fara cifre) din anii ’90 par sa se indeplineasca acum si probabil si in viitorul apropiat. Inca de cand lucram pentru banci aveam impresia tot mai puternica ca, capitalismul neo-liberal axat in primul rand pe finante, capital liber (speculativ) si pe “consiliere” (la adresa economiilor emergente) este de fapt o excrocherie enorma ... Decorelarea (aproape) totala intre performanta tehno-(stiintifica), de pilda a “clasei” inginerilor, si nivelul lor de remunerare (dar implicit acceptat de societeate!) da de gandit. Chiar si Grenspan (“the late”) a recunoscut asta intr-un fel si chiar si public (cred ca in The Economist). Clar ca BRIC (Brazilia, Rusia, India si China) nu prea mai vor sa se joace de-a alba-neagrea Made in USA. Ce va urma este insa mai putin clar. O parte din societatea ruseasca pare sa se “europenizeze” in sensul ca, populatia scade, idealuri tipice de middle-class (Klein-Buergertum) par sa prinda din ce in ce mai bine, nu prea se mai fac “proiecte mari” (de lunga durata). Si tendita asta se pare ca “loveste” Rusia in mod esential, mai mult decat orice amenintare startegica, nucleara, etc.. Celelate tari BRIC insa, asa cred eu, mimeaza comportamentul “middle-class” poate si mai puternic, si mai deschis si mult mai colorat, dar, in esenta, nu prea sunt afectati de acesta in urmarirea proiectelor mari si de lunga durata. China, India (si Corea de Sud, de altfel) au programe de cercetare in domeniul “fuziunii nucleare” absolut respectabile, in unele aspecte comparabile cu cele din SUA si din Japonia! Si UE si Rusia au asemenea programe, dar cu o intensitate si cu un grad de finantare care nu reflecta nici pe departe valentele capitalului uman din domeniu si din zona! Pornind de la aceasta situatie, am putea sugera “o noua strategie de dezvoltare”, care, cred ca ar avantaja mult si Romania asa cum se prezinta acum: Toata Europa (inclusiv Rusia) sa se transforme intr-un urias Disney-Land. Si intr-un furnizor de servicii medicale si educationale (sau “de formare”) pentru lumea intreaga. Nu ar mai fi nevoie de nici un proiect mare (riscant si de durata). De fapt o catedrala Sfantul Petru (Roma, Vaticano) nu s-ar mai putea construi azi in Europa. Proiectul ar fi prea lung (in timp) si prea costisitor. Banuiesc ca ar costa cel putin 20 miliarde $ cu toate detaliile mestesugaresti. So what ? Asa ceva nu prea ar fi nici “sozial-vertraeglich”! Cu “Amuzament, Sanatate si Formare” ar fi de acord chiar si neo-liberalii ! Si nu mai trebuie sa schimbam omul ! Trebuie gasita forma absoluta a telenovelei!

*
https://www.academia.edu/36267172/Evreii_conduc_lumea_recolonizarea
https://www.academia.edu/36800610/Evreii_conduc_lumea_50_miliarde_.html
*
https://www.academia.edu/38799112/RoExit_2020_referendum
https://www.academia.edu/38179412/ROMXIT_3.pdf
https://www.academia.edu/37516440/ROMXIT.pdf
*
https://www.academia.edu/27240323/Deus_ex_machina_-Brexit
https://www.academia.edu/39745090/BREXIT_Boris_Johnson
https://de.calameo.com/books/0055165181f15b0b45350
*
https://melidoniumm.wordpress.com/2012/07/22/viorel-roman-credinta-si-ratiune/
http://confluente.org/Viorel_roman_viziuni_ortodoxe_viorel_roman_1358833598.html
*
https://www.academia.edu/27240163/Tiganizarea_Romaniei_5
https://www.academia.edu/36367451/Statul_de_drept_opinii
https://ioncoja.ro/viorel-roman-romania-stat-mafiot/
https://ioncoja.ro/viorel-roman-statul-la-romani/
https://www.academia.edu/38740477/Feudalismul_actual_moldo_valah_6_contiunarea_celui_ceausist
*
https://www.academia.edu/30481153/Antiintelectualismul_protestant_si_ortodox
https://www.academia.edu/38475777/Teocratia_ortodoxa_moldo-valaha_100
https://www.totpal.ro/viorel-roman-ghinionul-de-a-fi-moldo-valah/
https://www.academia.edu/27240809/Romania_2030
https://www.academia.edu/39926559/Feudalismul_actual_moldo-valah
https://www.academia.edu/37994295/ROMANIA_de_Viorel_Roman
http://armoniiculturale.ro/2018/08/30/pr-dr-viorel-roman-teocratia-ortodoxa-moldo-valaha-1-29/
https://ioncoja.ro/viorel-roman-o-analiza-lucida/
http://www.totpal.ro/viorel-roman-statul-la-romani-ed-a-ii-a/
https://www.totpal.ro/viorel-roman-ghinionul-de-a-fi-moldo-valah/
https://www.academia.edu/36701780/Tiganii_si_evreii_romani

https://www.academia.edu/34504213/Semnele_vremii_complet.pdf









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu