78 de ani de la nașterea
poetului Cezar Ivănescu
(ns. 06 august 1941, Bîrlad – d. 24 aprilie 2008, București)
”! sufletul nostru-i nemuritor,
Iubit discipol, fii-mi ajutor,
Poartă-mi pe brațe, pe braț să-mi porți,
Sufletul trupului meu dintre morți,
Înalță-mi sufletul meu de tot
Cînd trupu-mi sîngeră și nu mai pot,
Înalță-mi sufletul meu de tot
Cînd trupu-mi sîngeră și nu mai pot!”
(Cezar Ivănescu, poeme, Ed.Crater, Către discipoli (I), pag.229)
Nu știu cînd au
trecut 11 ani de cînd poetul Cezar Ivănescu nu mai este, fizic, printre noi.
Parcă a fost ieri, parcă e prezent printre noi, îi aud vocea, recitînd și
cîntînd sau vorbind cu șarmul lui intelectual de o rară frumusețe... Zile și nopți ne bucuram să fim în preajma
lui, să-l auzim vorbind și cîntînd poezia sa. Era și va rămîne un mare poet, de
o mare sensibilitate. Nu a fost înțeles la adevărata sa valoare! Păcat că a
avut o viață foarte grea din partea sistemului din România dar și din partea
unor apropiați pe care i-a crezut prieteni, mai ales în ultimele trei luni din
viață.
În 1993, cînd
i-am propus și a acceptat să fie directorul editurii mele, ”Gaudeamus” Iași, a
fost prima revenire în cetatea culturii române. În același an, de ziua sa de
naștere i-am organizat o frumoasă aniversare la Pietrărie, în cartierul Bucium,
Iași, într-o clădire situată în mijlocul naturii, superbă la acea vreme.
Printre invitați au fost prezenți: poeta Leonida Lari, regizorul Valentin Vasilescu
care a și filmat aproape toată petrecerea, poetul basarabean Ioan Mânăscrurtă,
poetul ieșean Lucian Vasiliu, Clara Aruștei și alții. Am petrecut toată
noaptea, continuînd pînă a doua zi la prînz cînd am mers cu toții la o ciorbă
de burtă la Restaurantul Moldova din Iași. Rămîne o aniversare memorabilă pentru
cei care au fost prezenți. A fost ceva de vis!
În aceeași
perioadă am înființat Editura ”Euchronia” Iași la care era asociat și Cezar
Ivănescu. Denumirea a fost dată de poet. La această editură a apărut o singură
carte, ”Mierla de la Casa Pogor”, poeme, antologie, autor Lucian Vasiliu, 1994,
volum premiat de Asociația Scriitorilor din Iași. În anul 1993 sau1994 Cezar
Ivănescu a participat la Congresul Scriitorilor din Chișinău unde a atras
audiența prin cuvîntul său, direct și plin de substanță. Eram cazați la hotelul
”Codru” îmreună cu alți scriitori veniți din afara Chișinăului. De la Cernăuți
era venit și poetul Ilie Zegrea, redactor la Radio Cernăuți în limba română.
Într-o cameră din hotel ne-am adunat cu toții la un pahar de vorbă, muzică și
poezie. De fapt, ceilalți veniseră să-l asculte pe distinsul poet Cezar
Ivănescu.
Ne-am cunoscut în
anul 1980 la Iași cu ocazia unui eveniment cultural. A fost o atracție
spirituală reciprocă. Îmi plăcea să-l ascult vorbind, recitînd și cîntînd. Tot
atunci poetul dorea să-și găsească prietenul genial, Petru Aruștei, după adresa
pe care o avea scrisă într-un carnețel. Într-o noapte de iarnă frumoasă, cînd
ningea cu fulgi mari și pufoși, noi străbăteam străzile Iașului prin zăpadă
pînă la genunchi ca să-l găsim pe ”Prietenul Sfînt”, (cum îi plăcea să spună)
din copilărie. Ce coincidență! Prietenul său, Petru Aruștei, era vecin cu mine
și locuia într-un bloc apropiat, în cartierul Tătărași din Iași.
Multe amintiri
frumoase am cu Cezar Ivănescu și prietenii săi apropiați; de cîte ori venea la
Iași mergeam împreună la evenimente culturale publice după care urmau vizite
acasă la prieteni ai poetului, inclusiv în casa mea, vizite care țineau până la
ore mici din noapte. Unele se transformau în adevărate cenacluri de muzică și
poezie. Ce vremuri!
Ultima perioadă
din viața poetului Cezar Ivănescu a fost una sinistră. Greu de înțeles! Avea să
plece în eternitate pe data de 24 aprilie 2008 după o operaţie simplă, banală, ce se va dovedi însă fatală,
datorită incompetenţei medicale şi a precarităţii sistemului de sănătate din
România. Ultimele trei luni din viață și le-a petrecut în casa mea din Iași în
timp ce eu mă aflam în Israel.
În ziua de 04 februarie 2008 Cezar Ivănescu a intrat în
greva foamei pentru adevăr. L-am susținut continuu pe Internet prin comentarii
la diverse publicații și agenții de știri. Un semnal al meu lansat la o agenție
de știri (Amos News) a fost preluat, ca o previziune, de autorul unui articol
apărut în ”Jurnalul Național” în
30.04.2008. Iată semnalul meu de atunci: ”Scriitori
români, din țară și de pretutindeni, e bine să vă uniți pentru dreptatea
confratelui dumneavoastră, poetul Cezar Ivănescu! Lăsați micile neînțelegeri
deoparte! Acum e o situație majoră. Sănătatea lui e sub semnul întrebării.
Deja, cu două zile înainte de începerea grevei foamei, nu a putut mînca. Cineva
o să răspundă dacă viața îi va fi pusă în pericol. Știți foarte bine ce au
făcut așa-zișii mineri în Capitală, în 1990. Cezar Ivănescu se numără printre
numeroșii intelectuali care au fost maltratați de către aceștia. Dacă era
informator la Securitate ar fi fost protejat de ”mineri” și nu ar fi avut parte
de atîtea nenorociri. Dumnezeu să-l ocrotească!”
În ziua de 06 februarie 2008 Cezar Ivănescu a fost
invitat la emisiunea Nașul, B1 TV, unde a răspuns în mod calm și cu adevăr
provocărilor. Spre finalul emisiunii a declarat: ”... mulți oameni politici
au fost tranșanți în a lua atitudine în acest moment față de persoana mea, nu
au ezitat nici o clipă. Culmea e că din breasla noastră, dintre literații
noștri, dintre care unii îmi sînt datori în eternitate, ei s-au clătinat. Am o
scîrbă și o stare de greață apropo de acești oameni cum nu vă închipuiți.” În acea perioadă,
poetul Cezar Ivănescu era directorul editurii ”Junimea” din Iași.
Pe 02 aprilie 2008, Cezar Ivănescu a scris ultima
scrisoare, destinată mie, scrisoare pe care am primit-o în Israel cu o zi
înainte de a muri, împreună cu patru cărți cu dedicații, un CD și un DVD cu muzică
dintr-un spectacol de-al lui. Citind scrisoarea m-am întristat, am simțit că
este o scrisoare de adio. Citez: ”Știu că anul acesta e decisiv și dacă
Dumnezeu va vrea să fie și ultimul în viață, vreau să știi că îți mulțumesc
pentru tot ceea ce ai făcut pentru mine în această lume, și-n Țara Sfîntă în
care te afli îți trimit gîndul meu de dragoste (...) Din casa ta scriu către
tine și tot pustiul vieții petrecute printre oameni urîți și răi, dispare din
sufletul meu și rămîne doar gîndul meu de dragoste (...) De acum trebuie să
trăiesc mai aproape de duhul, vocea și voia Domnului și să-i întorc darurile
prin ascultare. Voi face numai ceea ce Domnul îmi va șopti să fac... Casa ta mă
apără și-mi poartă noroc! Eu te sărut și vă sărut (pe tine și pe mama mea,
Evreica!)”
”Cezar Ivănescu a deschis, atît cît a
putut, ușile către toți cei ce arătau talent, dedicație și pasiune, indiferent
de stil, voce lirică și timbru de intonație estetică. Prin cenaclul ”Numele
Poetului” care a făcut să existe sute și
poate mii de scriitori, mai importanți ori mai mărunți de pe la noi, opera lui
de mentor și de îndrumător și-a găsit expresia cea mai potrivită. Era, de fapt,
expresia unui om liber.” (”Cezar Ivănescu – un biruitor”, de Artur Silvestri,
fragment).
Lucreția Berzintu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu