Cuvinte și istorisiri ale Starețului Paisie (ΧVIII)

Cuvinte și istorisiri ale Starețului Paisie (ΧVIII)

Dumnezeu prin botez șterge păcatul strămoșesc. Ne lasă însă patimile moștenite, ca să avem de lucru în această viață.

*

Nu este nevoie să dăm multe explicații, chipurile ca să nu ne înțeleagă greșit. Cu râvnă să alergăm să-l odihnim pe fratele și să nu așteptăm răsplată în această viață, ci în cealaltă. Există duh lumesc. Să nu căutăm demnitate, cu scopul de a nu fi nedreptățiți, de a fi recunoscuți de ceilalți. Oare acestea le-am făgăduit la tunderea în Schimă?

*

Când ai război, înseamnă că războiești și tu. Dacă nu ai război, înseamnă că ai făcut compromis.

*

Să simți Mănăstirea precum casa ta, familia ta. Iar slujirea ta să o faci cu toată inima. Să nu deosebim orele când suntem la chilie de orele când facem slujire.

*

Mândria, egoismul întunecă mintea și ne fac să aruncăm greutatea asupra altora. Numai drepturi cere cel mândru. Pe când cel smerit îi îndreptățește pe ceilalți și se osândește pe sine.

*

Era unul care la începutul Postului spunea vecinilor săi: „Merg să lucrez la Vatoped”. „Măi, și neisprăvitul ăsta, spuneau ceilalți, toți oamenii merg în astfel de zile la chiliile lor, iar acesta la începutul Postului merge să lucreze”. Acesta mergea la Vatoped și lucra o săptămână. Apoi spunea: „Merg să lucrez la Hilandaru. Își umplea traista cu posmag și urca pe Athon. Se întorcea în schitul său după Paști. Toți îl socoteau nebun, dar el lucra pentru Hristos.

*

Starețul a văzut odată un monah tânăr, care dădea semne de neliniște. „Mi s-a făcut milă de el, sărmanul, spunea Starețul. Era lipsit de Har”. După un timp a lepădat rasa.

*

Când i-au spus despre un ieromonah, care și-a făcut biserica sa (o biserică schismatică ce ținea vechiul calendar), că scotea demoni, Starețul a răspuns: „Mai întâi să-și scoată demonii săi”.

*

Toți cei care nu s-au îmbolnăvit niciodată, atunci când pățesc ceva și simt durere, intră în panică.

*

A spus despre cineva: „Nu-l ridicați (nu-l umflați cu laudele), căci acela nu poate sta pe picioarele sale (se primejduiește).

*

Odată a venit la Stareț un frate începător împreună cu tatăl său care era furios și-l împiedica pe fiul său să devină monah. Starețul i-a spus: „Dacă ați ști ce cinste v-a făcut Dumnezeu, aceea de a vă încuscri cu El, v-ați aduna toate rudele și ați face praznic”. I-a spus și altele și tatăl, plecând bucuros, i-a dat binecuvântare fiului său să devină monah, lucru care s-a și făcut.

*

Străduiți-vă să aveți dragoste între voi, căci altfel din chinovie veți ajunge câinărie.

*

Dumnezeu nu îi face bine pe bolnavi pentru a nu-și pierde răsplata lor. Tatăl nu dă copiilor toată averea, ca să nu o risipească. Dumnezeu lasă ceva și pentru cealaltă viață.

*

Monahul trebuie să citească din când în când Slujba Tunderii în Schimă, ca să nu-și uite făgăduințele ce le-a dat în ziua tunderii sale.

*

Când cineva se smerește înaintea cuiva, atunci acela se înalță, urcă duhovnicește. Alteori se smerește cineva înaintea cuiva, dar acela îl smerește și mai mult.

*

Un singur musafir să ai la Chilia ta, îți strică tot programul. Vrea discuție și tovărășie. Pe când la mănăstire merge la arhondaric.

*

Lumânarea este antena ce ne ajută să prindem legătura cu Dumnezeu.

*

Sfântul Ioan Gură de Aur atunci când dormea, aprindea o lumânare și o punea pe o tablă. Înfigea un cui în lumânare și socotea cât timp va lua ca să ajungă flacăra la cui. Apoi cădea cuiul pe tablă și din cauza zgomotului se trezea.

*

La Chilia Cinstitei Cruci, deasupra intrării în chilie exista drept acoperiș o bucată de tablă, ce se sprijinea pe două lemne. Unul era în mijlocul holului și împiedica. Cineva i-a spus Starețului să-l scoată. Pentru a-l învăța pe acela respectul față de tradiție, Starețul i-a răspuns: „Pe acela l-a pus Starețul meu. Eu de ce să-l scot?”.

*

Cineva a venit la Mănăstirea Esfigmenu să se facă călugăr. Acesta în timpul ocupației germane își sugrumase mama. Părinții l-au primit din milă. Avea demon, sărmanul, și de multe ori se vedea pe sine ca un țap. Și ca și cum nu era de ajuns, voia să facă și pe nebunul pentru Hristos. Odată a luat un pepene și l-a mâncat afară, în fața vizitatorilor. „De ce faci aceasta?”, l-au întrebat. „Ca să fac pe nebunul pentru Hristos”.

*

Ascultarea este calea cea mai sigură ce conduce la libertate și smerenie.

*

Să îndreptățim întotdeauna pe ceilalți, punând gândul cel bun, și să ne osândim doar pe noi înșine.

Din cartea DIN TRADITIA ASCETICA SI ISIHASTA A SFANTULUI MUNTE ATHOS – Editura Evanghelismos, 2016.

Profesorul și barcagiul

         Într-o zi unul dintre cei mai mari profesori universitari și candidat la premiul Nobel, renumit în toată lumea, a ajuns la malul unui lac. Barcagiului care era acolo i-a cerut să-l ducă cu barca ca să se odihnească și să se desfăteze de rara lui frumusețe. Barcagiul a primit imediat propunerea profesorului și când s-au depărtat destul de mal, profesorul a început să-l ironizeze pe barcagiu, punându-i unele întrebări în glumă.

– Prietene, știi matematică?

– Nu, a răspuns reținut barcagiul.

– Ai pierdut un sfert din viață, i-a spus profesorul. Dar știi cumva astronomia?, a continuat profesorul ironizându-l.

– Nu, a răspuns barcagiul.

– Atunci ai pierdut două treimi din viață. Dar poate știi filozofia, l-a întrebat din nou profesorul.

– Nu, a răspuns la a treia întrebare barcagiul.

– Păcat! Ai pierdut trei sferturi din viață, a încheiat înțeleptul profesor.

Deodată s-a pornit o furtună puternică de vară. Barca juca în mijlocul lacului ca o coajă de nucă. Vântul sufla cu furie. Barcagiul se străduia cu disperare să stăpânească barca. La un moment dat se întoarce către profesor și-l întrebă:

– Profesore, știți să înotați?

– Nu, a răspuns acela cu sufletul la gură.

Îmi pare rău, dar dvs. v-ați pierdut întreaga viață.

Și o rafală puternică de vânt a răsturnat barca…

– Profesore, „te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti, dar un singur lucru trebuie” (Luca 10, 41). Trebuia să înveți să înoți…

Sursa: Pr. Alexandru Stanciulescu Barda