Scrisoare în roşu

Scrisoare în roşu asfinţit

În roşul asfinţitului, pe biroul meu,

purtată de vânt, pe fereastra deschisă,

o scrisoare despică aerul,

plutind aproape imponderală,

o stea cade

într-o traiectorie a ei,

se lasă condusă de gravitaţie,

purtându-şi rândurile,

ca într-un dans îşi cere răspunsul.

…........................................................

- Ţie, divin poem de iubire, candoare a sufletului meu, dar nepreţuit al existenţei mele, îţi mulţumesc!

Te iubesc, iremediabil şi definitiv, pe tine, vis de nevisat al vieţii mele! Te sărut, încă, nesătul de tine!

Nu te-am văzut, dar mi te-am imaginat într-una.

Nu te-am auzit, dar te-am murmurat şi te-am cântat. A iubi,  a fi iubit…

Lasă-mă să te cutreier, lasă-mă să te cotrobăi cu privirea, cu mâinile neostoitei iubiri, în căutare nebună a adevărului sublim - sămânţa pură a datului divin!  A iubi si a fi iubit….

Lasă-mă să respir iubirea, în acelaşi ritm cu tine, fumul aburiu al opiului dragostei, visat în timpul nevisarii!

Lasă-mă, hai lasă-mă!... Lasă-mă, să îmi aprind patima iubirii cu flacăra ochilor tăi din negre diamante!

Lasă-mă, hai lasă-mă!…Lasă-mă să te cutreier, scotocindu-te în căutarea nebunei dorinţi - vibraţia salbaticei muşcături din dulcele fruct al iubirii damnate!

Lasă-mă, hai, lasă-mă!... Lasă-mă să-ţi nemuresc, în suflet, divina povară a iubirii!

Lasă-mă!…Hai, lasă-mă!

….........................................................

O lacrimă a întins ilizibil cerneala semnăturii,

prelungind agonia

de viaţă şi de aşteptare.

Dâra formată,

în mii de imagini se recompune.

Ireal contrapunct.

Palma, căldura ei, conduc febril slova

spre atingeri senine ca mângâierile.

Din inimă, în spirală,

pornesc raze şi lumini.

Păşind în neant, ea eliberează de temeri,

încălzeşte, recompune, conduce atingeri, mângâi.

Nu se va mai estompa din ochii lui,

nu va mai dispărea din atingerile sale.

Cu sărutul tău o vei căuta

şi o vei regăsi printre frunzele rupte

şi iernile tăiate de lumină.

La fereastră, la ceas de noapte,

un porumbel alb aşteaptă răspunsul.

Terminaţii de arbori şi spaţii fine de linişte

în această suflare a păcii

şi a solitudinii

ce îmbrăţişează uşor somnul.

Iubirea lucrează prin diferite căi,

întotdeauna flacăra va arde prin furtună.

Este nevoie de un cântec.

O dorinţă fără ecou, fără speranţă,

se decolorează, risipindu-se,

doar durerea sublimă

se întoarce mereu pentru a stinge

sentimentele cele mai intime.

Lumina deschide întunericul,

iar primii zori aduc în prim plan

neaşteptate surprize

prin atingerea unei noi iubiri

şi respiraţia unei noi dorinţe,

anticipând apariţia sensibilităţii,

pentru a fi unul în abandonul ceresc.

Cu iubire totul prinde aripi...

Îngemănarea lumilor, oprind lumea,

acolo, în adâncurile fiinţei.

Să nu mai respiri singur,

ci să te naşti în fiecare respiraţie,

să-ti pierzi identitatea,

lumea ta dispare în a lui, în a ei,

trăieşti dar nu mai trăieşti,

emoţii nestăvilite se transmit,

îţi regăseşti locul în coloana infinitului

ce-ţi reaşază lăuntric

trăirile unei lumi ce parcă dispăruse.

23 martie 2017

O lacrimă a întins ilizibil cerneala semnăturii,

prelungind agonia

de viaţă şi de aşteptare.

Dâra formată,

în mii de imagini se recompune.

Ireal contrapunct.

Palma, căldura ei, conduc febril slova s

pre atingeri senine ca mângâierile.

Din inimă, în spirală,

pornesc raze şi lumini.

Păşind în neant, ea eliberează de temeri,

încălzeşte, recompune, conduce atingeri, mângâi.

Nu se va mai estompa din ochii tăi,

nu va mai dispărea din atingerile tale.

Cu sărutul tău o vei căuta

şi o vei regăsi printre frunzele rupte

şi iernile tăiate de lumină.

La fereastră, la ceas de noapte,

un porumbel alb aşteaptă răspunsul.

Terminaţii de arbori şi spaţii fine de linişte

în această suflare a păcii

şi a solitudinii

ce îmbrăţişează uşor somnul.

Este nevoie de un cântec.

O dorinţă fără ecou, fără sperantă,

se risipeşte şi decolorează,

dar durerea sublimă se întoarce mereu

pentru a stinge

sentimentele cele mai intime,

întotdeauna flacăra va arde prin furtună.

Lumina deschide întunericul,

iar primii zori aduc în prim plan

neaşteptate surprize

prin atingerea unei noi iubiri

şi respiraţia unei noi dorinţe,

anticipând apariţia sensibilităţii

pentru a fi unul in abandonul ceresc.

Cu iubire totul prinde aripi...

~o~

IRINA LUCIA MIHALCA