MELANIA RUSU - Cu durere

Mult Stimate și Iubite Maestre Ben Todică,

Ar putea fi fără cuvinte, dar cum eu sunt o vorbăreață trebuie să vă spun , toate, pe rând.

Nu m-am întrebat nicidată de ce sunteți atât de uman, dar acuma, iată a venit și răspunsul...

Dumnezeu v-a ajutat ca să împliniți frumos, scump, cu sacrificiu și cu pioșenie, toate, mamei Dumneavoastră, pe ultimul său drum pe pământ. Dumnezeu să o odihnească.

Pentrucă lumea este atât de mică, când se întâlnește om cu om ,,mai povestesc”

Cam după anii '50, că nu mai știu precis, tatăl meu, fiind șef de gară de rezervă la Regionala Timișoara-Banat,  a mers de câteva ori ca substitut al șefului de gară de la Ciudanovița, care ori era bolnav, ori avea dreptul la concedii.

Îmi amintesc că tatăl meu ne-a transmis că pentru Ciudanovița, să nu ne facem griji că nu are ce mânca, fiidcă acolo este pâine, nu raționalizată ca la Timișoara. Deasemenea nu a mai cerut mâncare de la noi din Timișoara, din care nici noi nu aveam, să-i trimitem prin șeful de tren, zicând parcă ceva despre o cantină, sau o popotă.

(Bănuiesc, acuma, că acolo exista un mare comandament) Habar nu aveam pe vremea aceea nici noi studenții, nici localnicii din Ciudanovița, că se trăiește cel mai rău în zonele în care se ascunde bogăția lumii, care niciodată nu a ajutat-o pe România care o dădea pe nimica, cu dragă inimă.

Nu știu care președinte al nostru a iertat 17 miliarde de dolari, din datoria Irakului- și acela oropsit- în loc să fi dat miliardele acelea zonei Ciudanovița.

Am văzut multe cimitire sărace, dar parcă nici unul ca acela de acolo, care a îngițit atâția eroi. Este sfâșietor, când te gândești mai pe larg...

Acuma înțeleg de ce tatăl meu a devenit pocăit, penticostal, de prin anii 1955. Ca urmare era să-și piardă serviciul, pe temă de religie, dacă nu l-ar fi salvat un evreu, fugit din lagărul nazist de la Ghioroc, pe care tatăl meu el l-a salvat, Uite cum lucrează Dumnezeu și se întoarce binele făcut.

La douăzeci de ani, după moartea mamei, tatăl meu s-a recăsătorit cu cea mai umilă pocăită care se găsea prin împrejurimile Sântanei. Ei aveau, peste optzeci de ani și eu îi întovărășeam pe la evanghelizări și uneori pe la biserica lor,

În acea vreme și eu am câștigat o minune, fiindcă ,,mult poate credința”.

Deci am condus și eu la locul de veci doi pocăiți, în Timișoara și am ascultat aceleași predici, ca în you tube,video, trimis de Dumneavoastră, numai că eu am fost certată în plen că nu m-am pocăit și că am ținut contabilitatea mamei vitrege. Ea a decedat înaintea tatălui meu, iar eu eram asistenta ei socială.

Vă rog să mă credeți că atât de rău ,,mi-a picat”, încât m-am îmbolnăvit rău de tensiune, de care n-am scăpat decât după vreo doi ani. Nu mai spun că ,,surorile-sorele ” mi-au controlat mereu purtarea mea și au voit să vadă și cum era îmbrăcată defuncta sub rochie.

Mama vitregă era o falsă, dar eu am avut cugetul curat și conștiință și chiar am iubit-o și am îngrijit-o.

Iată că am reușit să vă  scriu o poveste, pe care nu am scris-o încă

Doamne ajută-i pe români și pe toată omenirea aceasta zăpăcită (Doamne iartă-mă !”)

Cu deosebită stimă,

Melania Rusu Caragioiu

Comentariu:

AVETI DREPTATE DESPRE POPOTA

 

Aveam cazarma securitatii cu o companie de soldati, ofiteri si subofiteri pentru paza zonei si a puscariei de pe Golgota si pompierii militari plus era cantina miniera care era gratuita doar pentru cei care lucrau in mina.

 

Va multumesc pentru frumoasa marturisire pe care o voi publica si in viitoarea mea carte cu permisiunea dumneavoastra.

 

Cu mult drag si pretuire,

Ben Todica