MICSORAREA UMBREI - Sfantul Tihon din
Zadonsk
Vezi ca, pe
masura ce soarele se apropie, umbra tot mai mica se face. Asemenea si inima
cucernica: cu cât Dumnezeu vine mai aproape de ea cu lumina si darurile Sale,
cu atât mai mult îsi cunoaste nimicnicia si se smereste înaintea Domnului si a
oamenilor, socotindu-se pe sine mai mica decât oricine. Ori, dimpotriva, pe
masura ce soarele se îndeparteaza, umbra creste tot mai mult; când luminatorul
zilei merge spre apus, umbra se mareste mult, însa îndata ce apune, piere si
umbra cea mare. Întocmai se face si cu omul: cu cât mai mult se departeaza de
el Dumnezeu, cu atât mai tare se preamareste si se înalta pe sine în inima sa;
si pe masura ce tot mai mult se ridica în slavi, se înstraineaza si Domnul de
el; si asa cum dispare umbra atunci când soarele se ascunde, asemenea pier cei
ce se socotesc pe sine mari, când Se tainuieste Dumnezeu de ei. Dintru aceasta
întâmplare ne învatam, crestine, ca:
1) Adevarata smerenie este nedespartita
de neprefacuta evlavie si pururea se însoteste cu aceasta.
2) Cu cât este mai cucernica inima, cu
atât este ea mai smerita. Caci pe masura ce omul este luminat tot mai mult de
harul lui Dumnezeu, îsi vede mai limpede nevrednicia, asa cum, atunci când
suntem învaluiti tot mai mult de lumina fireasca, zarim tot mai bine atât
metehnele de pe chipul si mâinile noastre, cât si gunoiul din casa. Astfel,
vazând ca este nevrednic, omul se smereste.
3) De nu se gaseste într-o inima
smerenia, ci mândria staruieste în ea, atunci nu se poate afla nici cucernicia
în una ca aceasta. Caci un asemenea om nu-si cunoaste netrebnicia si de aceea
nu este loc în el pentru evlavie, întrucât aceasta din urma nu poate sta acolo
unde lipseste Dumnezeu: „Dumnezeu celor mândri le sta împotriva”, dupa cum zice
Scriptura (1 Petru 5, 5).
4) Acea inima care nu se straduieste a
pricepe cât de nevrednica este si ramâne întru mândria sa, pâna la urma se
pierde si piere asa precum dispare o umbra dupa ce apune soarele.
5) Din acestea ne învatam a cauta
adevarata evlavie si întelegerea nevredniciei noastre, adica, de vreme ce voim
sa avem în inimile noastre o cucernicie neprefacuta, atunci trebuie sa ne
cunoastem în fel si chip netrebnicia si nimicnicia, smerindu-ne în asa masura,
încât sa caute spre noi Dumnezeu, „Cel Ce cauta spre cei smeriti”, si sa ne
daruiasca harul Sau. 6) Întrucât avem o inima stricata pâna în adâncuri si prin
fire suntem orbi cu ochii cei duhovnicesti, din care pricina nu ne putem vedea
saracia si pacatosenia, ni se cuvine sa suspinam catre Dumnezeu, pentru ca El
Însusi sa ne lumineze si sa ne arate întinaciunea noastra. Atunci vom cunoaste
ca noi de felul nostru suntem întocmai ca si umbra ce umbla dupa trup si care
se misca atunci când este trupul în miscare; când acesta sta, ramâne si ea
neclintita, iar daca trupul se îndeparteaza, îi urmeaza lui.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 142.
FEREASTRA MURDARA - Sfantul Tihon din
Zadonsk
Vezi ca
fereastra murdara sau afumata nu lasa lumina cea fireasca sa treaca prin ea.
Asemenea si sufletul omenesc pângarit si întinat de patimi nu poate primi în
sine lumina harului lui Dumnezeu atâta vreme cât se gaseste în pacatuire.
Pacatele sunt întocmai ca o negura întunecoasa, ca si o stavila care nu
îngaduie luminii lui Dumnezeu sa ajunga în suflet si care îl desparte pe acesta
de Domnul, dupa cum zice Prorocul: „Gresalele voastre va despart de Dumnezeu si
din pricina pacatelor voastre Si-a întors El fata de la voi” (Isaia 59, 2).
Sticla, de îndata ce va prinde a se curati, va începe a îngadui luminii sa
patrunda în ea si cu cât se va face mai curata, cu atât mai multa lumina va
trece prin ea. Asemenea se face si cu sufletul omului: de îndata ce se va
întoarce din pacatuire catre Du mnezeu si va începe a se cai si a-si curata
pacatele prin pocainta si prin credinta cea întru Hristos, el va fi luminat de
harul Domnului; si cu cât se va cai acela mai sârguincios, cu atât mai mult se
va lumina. Aceasta ne povatuieste sa ne întoarcem la Dumnezeu si sa ne pocaim,
daca voim sa dobândim milostivirea Lui.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 107.
Sursa: Pr. ALEXANDRU STANCIULESCU BARDA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu