EMOȚIE!
Bel poema / Mario de Andrade
(San Paolo 1893-1945)
(San Paolo 1893-1945)
Am numărat anii mei și am constatat că
am mai puțin timp să trăiesc de aici înainte decât am experimentat până acum.
Mă simt ca acel copil care a câștigat un
pachet de dulciuri: primele le mănâncă cu plăcere, dar când și-a dat seama că
au mai rămas puține, a început să le guste intens.
Nu mai am timp pentru reuniuni
interminabile în care sunt discutate statutele, regulile, procedurile și
reglementările interne, știind că nimic nu va fi atins.
Nu mai am timp să sprijin persoane
absurde care, în ciuda vârstei lor cronologice, nu au crescut.
Timpul meu este prea scurt: vreau
esența, sufletul meu se grăbește.
Nu mai am multe dulciuri în pachet!
Vreau să trăiesc alături de oamenii
umani, foarte umani, care știu să râdă de greșelile lor și care nu sunt umflați
de triumfurile lor și care își asumă responsabilitatea pentru ei înșiși. În
acest fel, demnitatea umană este apărată și ne îndreptăm spre adevăr și
onestitate.
Este esențial faptul că face viața
utilă.
Vreau să mă înconjor cu oameni care știu
cum să atingă inimile, de oameni care au învățat greutățile mari ale vieții, cu
atingeri dulci ale sufletului.
Da, mă grăbesc, mă grăbesc să trăiesc cu
intensitatea pe care numai maturitatea o poate da!
Nu intenționez să pierd niciunul din
celelalte deserturi. Sunt sigur că vor fi rafinate, cu mult mai mult decât cele
mâncate până acum.
Scopul meu este să ajung la sfârșit,
multumit și în pace cu cei dragi și cu conștiința mea!
Avem două vieți iar a doua începe când
îți dai seama că ai doar una!!!!
_____________________ ”
______________________________________
Sursa: J.Gionea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu