COMUNICAT
Concursul deschis pentru jurnalisti,
organizat de Asociatia Jurnalistilor Romani de Pretutindeni (AJRP), in
noiembrie/decembrie 2019, cu tema "30 de ani de la Revolutia Romana din
decembrie 1989" s-a incheiat. Criteriile de selectie a premiantilor au
fost: respectarea temei, a ortografiei limbii romane, a originalitatii, a
talentului jurnalistic si a opiniei personale.
Dupa selectia facuta, va informam ca
doi jurnalisti s-au incadrat in cerintele profesionale.
Astfel:
Locul I: "Memoria inimii",
autor: Al. Florin Tene (atasat);
Locul II: "Diversiunea",
autor: Maria Vesa Aursulesei (atasat).
Multumiri autorilor pentru
participare!
Felicitari castigatorilor!
Presedinte AJRP
Diversiunea
Un aer tulbure și neliniștitor
plutea peste oraș. Zvonurile despre mișcările și revolta timișorenilor
împotriva abuzurilor, a regimului totalitar circulau, în ciuda vigilenței Securității.
Alimentele de bază lipseau, iar cozile la „Alimentara”se întindeau pe zeci de
metri. Miliția și Securitatea controlau totul. În restaurantele și cafenelele goale,
perdele erau date la o parte. Orașul semăna cu o grotă uriașă, în care ne
chinuiam să trăim în frig și întuneric.
Redactorul șef al cotidianului „Crișana”
primise dispoziții de la Comitetul județean de partid să se facă permanență la
telefon, până la zece seara. Mi-a venit
rândul în 17 decembrie. Era o liniște nefirească și nu suna nimeni. Dar, pe la
șapte seara, tăcerea a fost spartă de soneria stridentă, care m-a făcut să
tresar. Am ridicat receptorul și o voce baritonală a spus doar atât.„ La
Timișoara a început”! Și a închis. Îmi
venea să urlu, să râd și să plâng. M-am stăpânit, de teamă să nu apară cineva.
N-am raportat nimănui. Am decis că serviciul
meu la telefon s-a încheiat. Am coborât scările și am plecat acasă. I-am
povestit doar soțului meu. El s-a îmbrăcat și a ieșit în centrul orașului,
împânzit de milițieni. Împreună cu un grup de prieteni a început să vocifereze
împotriva regimului. Strada principală se umpluse de oameni. Vigilentă, Miliția
încerca să le închidă gura. N-a reușit cu amenințările, așa că i-a ridicat pe
câțiva și i-a dus la sediu. Se apropia miezul nopții și el nu dădea nici un semn.
Presimțeam că ceva rău s-a întâmplat. Pe la ora unu, i s-a permis să dea un
telefon.
-Sînt
la Miliție, e grav, a apucat să-mi zică și s-a făcut tăcere.
L-au eliberat pe la trei dimineața. Era transfigurat,
dar încrezător.
A doua zi, s-a dus la mitingul din
fața Primăriei Municipiului Oradea, unde se adunaseră mii de muncitori, de pe platforma
industrială. Era agitație mare, se scandau lozinci anticomuniste. Mulțimea
cerea alungarea celor doi dictatori și
instaurarea unui regim democratic. Dar n-avea cine să-i asculte revendicările. Conducerile
județului și orașului fugiseră. La un moment dat, s-a anunțat că apa din rețea
e otrăvită. S-a declanșat panica. Cei mai mulți au început să gonească spre
casă, să-și avertizeze familiile. Diversiunea creată de Securitate își atinsese scopul. Dar revoluția
se declanșase deja în toată țara și a culminat cu cea de la București, cu
prinderea și executarea dictatorilor.
Maria Vesa Aursulesei- UZPR
MEMORIA INIMII
30
ani
de la miracolul Revoluției Române la Cluj-Napoca
Deșirând
timpul de pe mosorul vremii îmi aduc aminte secvențe din perioada premergătoare
evenimentelor din 19- 29 decembrie 1989, dar și din participarea mea la
Revoluția din Cluj-Napoca.
Despre
aceste evenimente am scris o carte “Memoria Inimii- 15 ani de la miracolul
Revoluției Române la Cluj “ apărută la Editura Etno-Graph, 2004.
Acest volum conține fotografii făcute de mine din timpul evenimentelor, dar și
manuscrisul meu pe care l-am răspândit în cutiile poștele de pe strada Horea,
unde locuiau cei mai mulți milițieni și securiști,în luna otombrie
premergătoare congresului al XIV –lea PCR din noiembrie.
În
cadrul serviciului meu, a trebuit să mă deplasez cu ARO, propietatea
întreprinderii la care lucram, până la Dej să ducem câteva piese la IAS Dej.
având ca șofer pe Ion Fărcaș. La întoarcere se făcuse întuneric. Nici stele nu
erau pe cer.Norii întunecați învăluia pământul ca o tristețe.La jumătatea
drumului dintre Dej și Gherla mi-a venit idea să scriu pe asphalt un manifest
împotriva lui Ceaușescu.
-Ioane , ai o vopsea alba?
Sau de orice culoare?
-Nu
am tovarășe șef! Am o cutie cu aracet rămasă de la CAP Mociu de ieri.Am uitat
s-o predau.
-Oprește
mașina !Ai să vezi ce fac…
Era
întuneric de-ți băgai degetele în ochi. Pe drum nu trecea nimeni. Câmpul se
întindea cât vedeai cu ochii pierzându-se în întuneric.Undeva departe se vedeau
câteva luminiție. “Probabil eraun pâlc de case”. Mi-am zis în
gând..Am luat cutia cu aracet, șoferul a avut o pensulă, spre norocul meu,
nouă.Cu acest instrument, înmuind pensula în cutia cu aracet, am scris pe
asfalt fraza:JOS CEAUȘESCU ! În câteva minute am terminat, și urgent
ne-am urcat în mașină, demarând.
După
câteva zile un șofer venind de la Dej la întreprinderea la care lucram, ne-a
spus că miliția și securitatea caută disperați pe cel care a scris un manifest
pe asfalt. După evenimentele din decembrie 1989, prin anul
2000, pictorul de biserici Gâtu, din Dej, mi-a spus că l-a chemat
securitatea să studieze grafologia scrisului. Au fotografiat din toate direcțiile
și au pus soldații să șteargă.Aceștia s-au chinuit mult să îndepărteze scrisul
cu șpaclul.Spre norocul meu că nu am fost descoperit. Un colonel de securitate,
după revoluție, mi-a spus că dacă eram prins mă împușca cu mâna lui.
Ascultând
postul de radio Europa Liberă m-am convins că în curând și la noi va cădea
comunismul și dictatorul Ceaușescu.
La
Cluj-Napoca revolta “Plutea în aer “încă din vara anului 1989. În perioada
aceea am răspândit manifeste în cutiile poștale, aproape în majoritatea
cartierelor. Împreună cu soția, poeta Titina Nica Țene am scris la revista
“Flacăra “ să nu mai laude pe Ceaușescu care ne înfometează. Scrisoare a ajuns
la Securitate și am fost anchetați de colonelul Velea.Care după revoluție, în
anul 1992, și-a cerut scuze, spunând ca așa îi era serviciul. Tot atunci am
răspândit afișe în cartierul Mănăștur în care rugam persoanele să-și
manifeste solidaritatea cu protestele doamnei Doina Cornea, aprinzând lumânări
la balcoane și în ferestre. Manifestele le-am scris la mașina de scris Optima,
fiindcă cealaltă mașină de scris Kappet era înscrisă la Securitate în urma
scrisorii către revista “Flacăra”.
În
ziua de 21 decembrie, la servici și pe străzi oamenii vorbeau în șoaptă despre
cele întâmplate la Timișoara., stiri aflate de la Europa Liberă. Chiar în ziua
aceea, am plecat de la service, având treburi de serviciu la Bancă, întâmplător
m-am întâlnit cu scriitorul Constantin Zărnescu, redactor la revista “Tribuna
“, unde lucra și soția mea. Simțind că ceva se v-a întâmpla, aveam asupra mea
aparatul de fotografiat marca Pussed M-1000 cu care am făcut fotografii pe care
le-am publicat în cartea publicată în anul 2004.În fața restaurantului “Ursus”
am discutat despre ce s-a întâmplat la Timișoara. I-am povestit că în urmă cu o
noapte am fost de servicu, împreună cu paznicul, să păzim întreprinderea BATMA
12 Cluj. În timpul nopții, la o mașină de scris a întreprinderii am scris 20 de
manifeste pe care le-am distribuit la paznicii și ofițerilor de serviciu la întreprinderile
de lângă instituția noastră: CUG, Sinterom, Unirea 2 și
Politehnica. În manifest rugam sindicaliștii ca a doua zi să iasă la miting în
centrul orașului. Probabil, și urmare a demersului meu, a doua zi pe
21 decembrie coloanele de muncitori de la CUG, Sinterom, Tehnofrig, Metalul
Roșu, IMMR, Fabrica de Mașini de Rectificat, și din alte unități industriale și
economice, studenți din Centrul Universitar Cluj au ieșit neînarmați, pentru
ași revendica dreptul la demnitate umană, pentru care mulți au plătit cu viața
în Piața Unirii.În ziua de 22 decembrie, jertfa lor de sânge a fost
răscumpărată prin triumful libertăți.
Pe
la ora 15, pe când eu eram în cafeneaua Arizona, așteptând pe soție să iasă de
la redacție, am văzut pe Călin Nemeș că făcea propagandă la trecători să stea
pe loc să participe la miting.
-Vin
și muncitorii de la GUG, și alte întreprinderi! Striga Nemeș.
Un
milițian a venit la noi și ne-a spus să circulăm.
-Suntem
împotriva circulației! A strigat Călin Nemeș.
Ne
strânsesem, cincisprezece persoane. Am început să cântăm “Deșteaptă-te
române “. Încet încet grupul nostru a crescut. Eram,
aproximativ, 50 de personae. În Piață ajunseseră și soldații conduși de
căpitanul Dando. Văzând că forțele de ordine nu vin spre noi, ne-am dus noi
către ei.Eram, totuși, o mână de oameni. Soția văzându-mă de sus, de la
“Tribuna” a strigat la mine.
-Florin,
Florin, vedeți că mai vin soldați !Ne-a telefonat de la Comitetul Județean de
Partid. În momentul acela pe lângă umărul soției a zburat pe fereastră un
portret al lui Ceaușescu.
-Bravo!
Bravo! Tribuniștilor! Am strigat cu toții.
În
acel timp, Călin Nemeș care avea un fular alb ce simboliza libertatea s-a dus
în fața soldaților la intersecția străzilor Napoca și Universității. Soldații,
în grupuri de câte zece, se postaseră la fiecare intersecție, interzicând
accesul la fiecare intrare în piață. Călin Nemeș s-a urcat pe o mașină și a
început să strige.
-Oameni
buni, am o fetiță de doi ani și nu mi-e frică, de ce nu vreți să mă ajutați?
În
fața trupelor înarmate, s-a deschis la cămașă și a zis:
-Trageți în
mine!
Totul
se petrecea în fața Librăriei Universității. Călin Nemeș era însoțit de
prietenul său Lucian Matiș-artist plastic.În momentul acela Călin Nemeș a
îngenuncheat în mijlocul străzii rugând trecătorii să participe la proteste. Am
îngenuncheat și eu cu palmele împreunate a rugăciune. O parte din soldați s-au
repliat în fața Agenției de voiaj. Soarele își arunca razele pieziș.
În
momentul acela s-a tras asupra lui Călin Nemeș.Nu îmi venea să cred că armata
populară, a neamului nostru, trage asupra poporului. Tânărul actor a căzu. Am
crezut că este mort.Nu se mișca. Oamenii de pe trotuar a început să urle. Să
strige.
-Salvarea!
Salvarea!
După
un timp a venit Salvarea de pe strada Horea și l-a luat. Atunci mi-am dat seama
că prietenul trăiește, fiindcă mișca. Prietenul actor care mi-a recitat poezia
„Vocea pământului” în timp ce protesta”
Ecoul,
ecoul sunteți voi,
și
vă întoarceți la mine eroi
rămânând
undeva
între
ce sunteți și veșnicia mea.
Ca
niște fluvii ce se revărsau în mare ,veneau spre Piața Unirii muncitorii din
toate fabricile Clujului.
Se
auzeau dinspre Hotelul Astoria împușcături, dinspre Fabrica de Bere rafale de
areme automate.
Soția
a coborât de la redacție și am plecat pe jos spre cartierul Mănăștur, unde
locuim. Se înserase. Mergeam pe străzi lăturalnice, fiindcă ne așteptau acasă
doi copii care veniseră de la școală.
A
doua zi, pe 22 decembrie, n-am mai fost la servici, pe străzile
Clujului se striga “Jos Ceaușescu “, “Ceaușesc cine ești? Criminal
de Scornicești! “ Mergând pe strada Moților, fiindcă nu circulau troleele, am văzut
în două curți cadavrele a doi eroi împușcați de soldații de la cazarmele din
Florești. Oamenii, revoltați, și înmărmuriți de ce vedeau mergeau spre centrul
orașului. Ajuns în fața Bibliotecii Universitare m-am alăturat celor care
strigau “ Jos criminalul!“
Întâlninu-mă
cu un prieten am aflat de la el că generalul Milea s-a
împușcat.Mi-am zis în gând: “S-o creadă mutu! “
Ajuns
în fața Județenei de Partid am văzut tancurile armatei împodobite cu
tricolorul.Armata trecuse de partea noastră.
În
sfârșit, vocea Doinei Cornea se auzea la microfonul scos din Catedrală.
-Trageți clopotele să sune
eliberarea noastră!
…Și
clopotele au răsunat cu bronzul lor galben peste burgul ce începea să se
elibereze. Era sunetul acela înălțător care a sunat în istorie, fie la urgie
sau la îndemnul pentru a se descătușa energiile comunității românești.
Așa
a răsunat și atunci, în 22 decembrie, clopotele Catedralei Ortodoxe Române din
Cluj-Napoca, semn de izbândă și început de drum. Drumul spre democrație, spre
Europa civilizată.
O
parte din prietenii cu care am fost la Revoluția clujeană nu ne-am făcut dosar
de Revoluționar, considerând că am luptat atunci pentru libertatea poporului și
nu pentru recompense.
După
ce a ieșit din spital Călin Nemeș, s-a întâlnit cu soția mea pe strada
Universității, mergân spre redacția Tribuna, unde lucra.
-Felicitări
dragă Căline! Ești un erou!
-Vorba
soțului dumneavoastră, Al.Florin Țene într-o poezie pe care am recitat-o la
Teatru Național:
“Timpul
își tocește coatele pe noi
Dintr-un
gest aiurea
Devenim
eroi… “
După
ce evenimentele au mers spre un făgaș normal, am scris la mașina de scris Kappet,
martoră a multor screri ale mele împotriva regimului criminal-comunist, poezia
“Veșnicia ca dor definitiv “, pe care am compus-o ascultând tăcerea
lângă monumental de la kilometrul 0“Stâlpii împușcați. “
Doamne,
când a trecut atâta vreme
Din
clipel, acelea, eroice și grele?
Eroii
noștri ajunși standard și steme,
Veghează
astăzi din lumina unei stele.
Doamne,
când a trecut atâta timp?
Ca
arborii retezați în două
Eroii
noștri poartă pe umeri noul Olimp
Și
cerul libertății cu sclipiri de rouă.
Ninge arhaic peste Cluj,
peste morminte,
“Stâlpii
împușcați” vibrează a dor,
Tinerii
no;tri r[ma;I ]n cuvinte
Ne
pun aripi de vise pentru zbor.
Ninge ca în balade peste
burgul tăcut
Peste
monumental de bronz și plânge
Frigul
iernii ce-i este armă și scut
Când
zăpada păstrează amintirea sclipirilor de sânge.
Faptele
eroilor prin timp se-ntemeiază
Cum
înțelepciunea în taina lui Iisus
În
acest mileniu, rotund, în amiază
Crucea
noastră, prin ei, urcă mai sus.
În
drumul meu de faptă pe poteci de gând
Mă
întorc la voi, cuvânt fără hotar,
Cum
se întoarce roua în iarbă lăcrimând
Și-n
dorul ei de casă, corabia de far.
Vă
plâng mamele, logodnicele și frații,
Sevele
toamnei în lut pe dedesupt,
Și
ochii ațintiți în viitor ai unei nații
Lanțurile
dictaturii cu voi le-au rupt.
Ninge
peste Cluj cu ambiguă lumină,
Noi
vărsăm ochii înapoi,
Închiși
în sine ca seva în tulpină
Cum
moartea naște dintre noi eroi.
Din
eroismul vostru, vecin cu învierea,
Ne
bucurăm de libertate și selectiv
Lăsăm
mileniu să ne lumineze tăcerea
Când
veșnicia voastră e-un dor definitiv.
Se
aude timpul cum dreptate cată
În
lumina bronzului ce tot suie,
Eroii
cu dalta dragostei de țară, dintr-odată,
Se
cioplesc în noi veșnică statuie.
Al.Florin Țene
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu