George Anca - EMINESCU ÎN INDIA

EMINESCU  ÎN  INDIA

George Anca – Ben Todică – Albă Popescu – Viorel Roman – Basarab Nicolescu – Tony Robert Crcharan – Daniel Vorona - Octavian Soviany - Streche Nicolae Florentin – Adrian Bucurescu – Eveline Croitoru – Hara Dana – Lora Levițchi – Cristia Ștefan – Mihai Eminescu – Vinod Seth – Kalidasa - Sharkaracharya – Jayadeva – Snory Sturloson – D.H. Lavrence - George Anca

George Anca

          DEPORTĂRI ÎN TRANSNISTRIA

          Afişul conferinţei din 13 mai a dr. Viorel Achim, la Arhivele Naţionale, sub egida Asociaţiei Romanian Fulbright Alumni suna: “Deportările în Transnistiria ca parte a politicii de omogenizare etnică promovată de guvernul Antonescu”. Directorul Arhivelor, dl. Dobrincu, l-a introdus pe preşedintele Asociaţiei, dl. Bălaşa, care l-a introdus pe dl. Florian, preşedintele Comisiei “Elie Wiesel”, care l-a introdus pe dl. Viorel Achim, conferenţiarul.

          Primisem invitaţie, pe e-mail, împreună cu, printre alţii, Gh. Sarău, Luminiţa Cioabă, Delia Grigore, Ioan Ciofu, Julieta Rotaru, Mircea Itu, Vasile Andru, Angela Bilcea. Am şi adus câteva exemplare din Roboam, microroman rom, Trivium, 2007, înţelegând că va fi vorba despre deportarea romilor, în studiul căreia dr. Achim este o autoritate.

          Surprinzător, introducerea lui Al. Florian a teoretizat holocaustul în România, iar conferinţa s-a referit exclusiv la deportarea evreilor din Bucovina şi Basarabia în Transnistria, în 1941 şi 1942, cu motivaţia, pe lângă antisemitism şi rasism, mai ales a “politicii de populaţie” a guvernului Antonescu, după proiectul demografic al lui Sabin Manuilă. Expertul a vorbit despre “simplificarea peisajului etnic” în favoarea românilor, extinderea “României imperiale”etc.

          A urmat, pe neanunţate, o contra-conferinţă a d-lui Alexandru Florian, pe tema antisemitismului ca politică de stat, a holocaustului din România, o diatribă ce părea să se lase cu deportări chiar fără întoarcere. Să nu te fi speriat? Depinde şi de ce venisei în sala “Alexandru Sacerdoţeanu”. Şi nici nu era prea clar ce se întâmpla, în faţa unei audienţe de vreo douăzeci de persoane.

          Am primit, ca spre liniştire, un mesja oarecum lămutritor:” imi pare rau ca aseara, la Arhive, putin ne-am dezimformat cu totii.

Conferentiarul a mentionat initial ca va fi vorba de deportarea rromilor, apoi a aranjat sosirea colegului Al.Florea (inst. Holocaustului) si probabil din cauza asta a accentuat pe evrei. Elementul rom a disparut de pe afis tot in ultimul moment.
Oricum, la final i-am cerut sa zica ceva si despre specificul si motivatia deportarii rromilor si daca ati fi putut ramane pana la acest final v-as fi invitat si pe dvs. sa vorbiti despre initiativele de care mi-ati pomenit la sosire.

ramane sa gasim alte oportunitati,
Marin MB”.

          Ori ar fi trebuit o a treia conferinţă, ori nimic (vezi afişul). Eu veneam, eventual, cu “Les Bohemiens” de Jacques Callot/ Charles Baudelaire: “ces voyageurs, pour lesquels est ouvert / L'empire familier des tenebres futures”. Poate aş fi citat din Luminiţa Cioabă: “Îngerii Ţigani / au furat poruncile Domnului / dându-şi inima oamenilor / însă / oamenii / n-au înţeles niciodată / şi mereu le-a fost frică / de-a intra în vorbă / cu / Îngerii Ţigani / aşa că s-au îndepărtat din neam în neam / precum cerul de pământ / pe când / Îngerii Ţigani / au fost şi au rămas / lângă / Dumnezeu”.

          În 12 capitole – 13, Cenuşa din gânduri, Nevoia roboamică, Deşertul egiptean, Coloana hai-ku, Ex-patriot, Romani people, Milarepa, Cronici 10, Ces voyageurs, Bombardament, Păcui – rom(an)ul Roboam îşi părăseşte punctul de plecare – o susţinere publică a pastorului Florin Cioabă că originea romilor nu ar (mai) fi indiană, ci evreiască, anume dintr-unul din triburile lui Roboam (vezi Biblia, Cronici, 10) – ramificând arborele arhaic-arheologic (Petre Diaconu) prin coşmare româno-rome-americane, inclusiv de pe forumurile ziarelor şi din meditaţiile lui Milarepa.

          În locul deportărilor în Transnistria, poate carnetul de la Moscova al arheologului român pastişat.

Ben Todica

UNDE SUNT OAMENII ?

  

O prietenă de acasă mă întreabă:

-Ben ce se întâmplă acolo, în Australia cu incendiile? 500 de milioane de animale moarte în incendii? Doamne ferește!(et)

-Dacă îți spun adevărul, va trebui să ne împușcăm amândoi.

E deteriorarea sistemului, a societății, a educației și justiției. Lăcomia și nepăsarea, puturoșenia celor care ne gospodăresc, lasă pe mâine, lasă că face altul etc. Imperiul are alte planuri pentru specia umană. Peste 500 de milioane de viețuitoare exterminate, se apreciază că sute de locuri sunt cuprinse de în flăcări, zeci de case distruse, 5 milioane de hectare arse, o suprafață de mărimea Belgiei și Luxemburgului împreună sau aproape cât Irlanda, să zicem, și sigur că această imensitate îi depășeste pe politicienii noștri de hârtie de azi care sunt numai orgoliu și fâț, fâț. Fumul care acoperă aproape 5-6 milioane metri pătrați și este simțit până în Noua Zeelandă. Se dă vina pe secetă, gospodărirea apelor și vânzarea lor corporațiilor pentru profit, lipsa ploilor este învinuită de stațiile radar care înconjoară Australia și prin undele lor, microunde usucă aerul împingând norii înspre ocean unde plouă de rupe (astea sunt conspirațiile care circulă pe net, cică ei controlează vremea). În Australia parlamentarii sunt proprietari de ape și nu au obligația să dezvăluie în parlament acest lucru. Deci imaginați-vă dacă suntem proprietari de ape, atunci le vindem pentru profit corporațiilor agricole și fracking (extragerea gazelor din sol) și nu le folosim să stingem focul cu ele sau să le vindem fermierului local pentru a uda legumele și fructele. Când se ridică această problemă în parlament, toți fug, nu găsești unul prezent să asculte. Australia arde și ei sunt prin insulele tropicale la chef. Asta, da, tradare!! Tipul ăsta de trădare e la modă în democrație. Eu, acum 20 și ceva de ani în urma aveam voie să ard lemnul și uscăturile de pe proprietate, până când domnii lacomi au venit cu ideea să facă bani prin interzicere de foc și fum ca să mă facă să plătesc pentru luarea uscăturilor de pe proprietate. Înainte curățai anual pădurea și ardeai uscăturile și iarba pentru reîmprospătare, azi nu ai voie să iei uscături din păduri pentru că sunt protejate și, uite așa s-au adunat și au devenit focare incendiare. Nu doar Cangurii și Koala au ars în număr de milioane, dar și flora și fauna, ciupercile, insectele, microbii, tot ce ține pădurea în viață etc., toate au fost distruse. Aproape că poți crede că suntem un Experiment de Perfectă incinerare. Așa se vede din cer. S-a dat din aer cu tot felul de chimicale (îngrășăminte) de-a lungul anilor peste natură pentru a o "îngriji", și după zeci de ani s-au îmbâcsit cu restul și la prima scânteie au luat foc precum fulgerul. Cantitatea de suport și ajutor de la instituțiile din interior și din străinătate este aproape invizibilă. Noi am sărit să-i ajutăm pe alții, dar la noi nu vine nimeni. Așa e când ești țară mică. Nu vreau să spun mai mult că... V-am mai spus-o: Suntem specialiști în milă - jumate miliard de vieți carbonizate. Unde sunt OAMENII ADEVĂRAȚI! Are toată apocalipsa asta vreo legătură cu promovarea taxelor ecologice și încălzirea globală? Este Australia sacrificată pentru această nouă ideologie? De ce suntem lăsați singuri? Mii de case sunt neasigurate și ca atare mii de familii rămân pe drumuri. De exemplu statele NSW și Tasmania au serviciile de urgență finanțate din taxele culese de la agențiile de asigurări, deci asigurarea e atât de scumpă (motivația sunt taxele la stat) încât omul nu-și poate permite să se asigure și în acest caz nu vine nimeni să te ajute când strigi după AJUTOR. Nu avem bani pentru stingerea incendiilor, dar avem destui pentru bombe și tancuri. Unele din Lacurile de acumulare pentru corporații sunt finanțate de țări străine, cum este China și dacă intenționezi să le dărâmi ca să eliberezi apa, vei fi acuzat de terorism. Suveranitatea multor țări pune întrebări atunci când vezi că guvernele lumii se înconjoară cu garduri înalte, iar poliția de ordine privatizată se înarmează militar până în dinți împotriva ta. Când ai privatizat totul, nu mai exiști ca națiune, oglinda s-a transformat în cioburi. Până la proba contrarie, drag prieten acesta e unul din posibilele răspunsuri la întrebare.

-Mâine 5.01.2020 la ora 10, facem o rugăciune mondială pentru Australia, oamenii și vietățile de acolo. Dacă vrei poți să te rogi și tu, dragă prietene, indiferent unde ești. Rugăciune de ajutor pentru năpăstuiți, Tatăl Nostru.(mg)

-Mulțumesc celor care s-au rugat pentru noi!

Plouă de șase ore, AMIN

 

Alba Popescu

Am asteptat sa se sedimenteze informatiile inainte de a face un comentariu privind lichidarea gen. Qassem Suleimani. Sa privim derularea evenimentelor.
Dupa ce, pe tot parcursul anului 2019, am asistat la acutizarea retoricii intre Washington - Teheran, Teheran - Riad si Teheran - Ierusalim, in luna decembrie 2019, in urma unui atac cu rachete al militiilor shiite asupra unei baze militare irakiene, un contractor american este ucis. In replica, americanii bombardeaza o serie de locatii ale militiilor Shiite irakiene, unde se aflau stocuri de armament si echipamente militare. Atacurile americane au fost condamnate de premierul irakian Shiit, membru al partidului Supreme Islamic Iraqi Council, apropiat de Iran, Abdul Mahdi, care i-a acuzat pe americani ca transforma Irakul in terenul de lupta al unui war by proxies. La scurt timp de la iesirea publica a lui Mahdi au loc manifestatii anti-americane si pro-Hezbollah in Basra si Bagdad. In Bagdad, manifestatiile culmineaza cu atacarea ambasadei, pe formula Teheran 1979 si Benghazi 2012 doar ca, de aceasta data, reactia americanilor / autoritatilor irakiene a fost prompta si diplomatii americani au fost extrasi la timp. Replica americana la acest ultim eveniment a fost uciderea gen. Qassem Suleimani, liderul Fortelor Quds, a adjunctului sau si a liderului Brigazilor Imamului Ali, Shibl al-Zaidi.
Desigur, ne intrebam de ce ar fi orchestrat Suleimani o asemenea manifestatie in Bagdad, care sa mai si semene perfect cu evenimentele din Teheran si din Benghazi si care sa-l oblige pe presedintele Trump sa reactioneze urgent, pentru a nu cadea in siajul predecesorilor sai Carter si Obama / H. Clinton? Asta in conditiile in care, pe tot parcursul anului 2019, Teheranul a cautat sa temporizeze situatia si sa se disculpe in fata acuzatiilor Israelului si Arabiei Saudite ca ar escalada tensiunile in Golful Persic. De ce a iesit Mahdi cu mesajul de condamnare al atacurilor americane, dand practic semnalul inceperii "manifestatiilor"? Si, cum se face ca un ofiter de informatii de prima mana precum Suleimani, un fost aliat al CIA in Siria in perioada Obama (impotriva ISIS, nu mai intru in detalii) si un lider foarte puternic, respectat de popor si influent in Iran, atat de influent incat multi purtatori de turbane negre il considerau un potential pericol pentru teocratia lor, umbla "la vedere" prin Irak, dupa ce situatia se acutizase ca urmare a mortii contractorului american?
Desigur, cineva doreste razboi cu Iranul. Un razboi care, daca se va declansa, va fi devastator. Pentru ca Shiiti au inscris in dogma principiul martirajului. Sunnitii nu il au. Adica, pentru Shiiti, autodetonarea / sacrificiul este o datorie sfanta, o data ce chemarea la Jihad a fost facuta de catre Ayatollah (spre deosebire de Sunniti, la Shiiti exista acea unica persoana, reprezentata de Ayatollah, care are autoritatea de a-i chema pe toti la lupta!). Sa nu uitam, Shiitii reprezinta peste 15% din totalul musulmanilor, deci circa 250 de milioane. Deci 250 de milioane de potentiali mujaahid (desigur, nu se vor sacrifica toti dar, lumea occidentala si aliatii ei in lupta impotriva Iranului se vor confrunta cu un tzunami de atentate). Nu mai iau in calcul faptul ca un astfel de razboi va atrage in mod automat Rusia de partea Iranului, pentru ca acest stat pivot este parte a inelului de securitate al Rusiei, vital pentru dominatia Rusiei in Caucaz si in Levant! Sau faptul ca va atrage de partea Iranului si Turcia si nuclee importante din Fratia Musulmana - marele aliat de data recenta al teocratilor din Teheran, de care este unita prin lupta comuna impotriva Israelului si a Arabiei Saudite. Sau politica Chinei, care va trage spuza pe turta ei, iesind cel mai bine din toata aceasta poveste.
Revenind la situatia de moment, cred ca lichidarea lui Suleimani este o "opera" de grup, interna - iraniana si externa. Cred ca Suleimani ii deranja pe niste purtatori de turbane (albe si negre) iar evenimentele din Bagdad nu au fost puse in scena de echipa lui ci de o alta factiune coordonata de Teheran. Motiv pentru care situatia NU VA ESCALADA spre un razboi ci va avea, mai degraba, un caracter propagandistic si diplomatic. (Nu este exclus, insa, ca anumite factiuni radicale sa reactioneze si sa apara atentate. Si, mai ales, nu trebuie exclusi "hoitarii", cei care vor incerca sa "dea cu batul prin gard", in speranta escaladarii situatiei si izbucnirii razboiului mult visat de unii, asa cum am mentionat anterior.)
Mai cred ca moartea lui Suleimani convine si democratilor americani care, in ciuda propagandei care sustine ca Biden este curat ca lacrima in dosarul Ucraina, se vor confrunta, in curand, cu probele adunate de Giuliani si echipa lui la Kiev si care au ocazia sa-l puna la zid pe presedintele Trump pentru ca a escaladat conflictul cu Iranul.
Mai cred ca Suleimani nu se bucura de multa incredere nici la Moscova. Sa nu uitam ca lucrase cu CIA lui Brennan si ca stia multe.
Mai cred ca moartea lui Suleimani convine oarecum si administratiei Trump care a comutat agenda interna de la scandalul privind destituirea presedintelui, la un subiect de politica externa rezolvat, iata, cu promptitudine de noua administratie. Desi, pentru administratia Trump, Suleimani valora mult mai mult viu decat valoreaza el mort.
Si, mai cred ca moartea lui Suleimani ii convine si premierului israelian Bibi Netanyahu care, demult atragea atentia fata de emergenta periculoasa a Iranului teocratic in regiune, emergenta datorata exclusiv catastrofalelor administratii americane Carter si Obama si ii convine si liderului de facto al Arabiei Saudite, Mohamed bin Salman. O emergenta in care Suleimani juca un rol important, in calitatea sa de eminenta cenusie a operatiunilor din Golful Aden, Siria si Golful Persic (si nu numai) si a legaturii "impotriva firii" cu Fratia Musulmana.
Cert este ca, Suleimani va deveni un erou, un martir al Iranului. Numele sau va fi glorificat, purtatorii de turbane ii vor blestema pe ucigasii sai iar poporul va marsalui pe strazi strigand "mard ba Amrika".
Desigur ca, aceia care au acces la informatii clasificate au o viziune mult mai limpede asupra evenimentelor. Ceea ce facem noi, comentatorii de pe margine, este un fel de haiducie. Uneori nimerim analizele, alteori nu. Sper sa fi nimerit, in baza informatiilor deschise, si sa fi fost clara in explicatii. O zi buna va doresc! 

Viorel Roman

Romanii in laboratorul european / 4 / sunt inca neputinciosi

pentru ca acquis-ul communitar UE, codul canonic romano-catolic, la care au aderat in 2007, este incompatibil, strain de cutuma ortodoxa a devalmasiei. Noul ministru al finanțelor, cu doctorat in occident, vrea controale „complexe”. Cu cine? Cu absolvenții de „Spiru Haret”, angajați în Primării și transferați în A.N.A.F., pe pilele? Cu slugile politice, ce au depus jurăminte de vasalitate, parlamentarilor și șefilor de partide? Cu cârtițele multinaționalelor, plasate in zonele de decizie unde se iau hotărâri privind controalele și modificărilor legislative? Cu directori și șefi de servicii a căror carieră n-are nimic cu profesia ci cu servilismul față de partid și firmele care „sponsorizează”? Cu Codul fiscal, care permite furtul al TVA, impozitului pe profit și venit? Cu Cod de procedură fiscală, scris de slugile mafiei evaziunii fiscale, care au creat mecanismele prin care deciziile de impunere pot fi contestate până la calendele grecești? Cu actualele norme și proceduri de control care nu permit efectuarea și extinderea controlului, asigurând evazionistului timpul necesar să ascundă banii și să distrugă dovezile? Cu Codul administrativ, care a transformat funcționarul public într-un instrument la dispoziția șefului numit politic, ce-l poate concedia și care a abrogat Legea, ce asigura stabilitatea în funcția publică și independența actului decizional? Cu legea de combatere a evaziunii fiscale, în baza căreia nu mai poate fi condamnat nici unul care se sustrage de la plata taxelor și impozitelor, pentru că nu poate fi demonstrată premeditarea? Cu o poliție, parchete justiție care anulează constatările organelor fiscale, legalizând furtul de la bugetul public (mii de cazuri în care taxele și impozitele n-au ajuns la buget, iar justiția considera că nimeni nu e vinovat)? Cu diletanți, slugi politice și ale mafiei fiscale; cu o legislație care încurajează frauda fiscală; cu instituții care concurează la înfăptuirea justiției preocupate de salarii, funcții, nu la protecția banului public, care fraternizează cu infractorii, de teamă să nu piardă salariile, pensiile speciale … la buget ajunge cât e dispusă mafia fiscală … 2019 s-a colectat 3,7% din PIB (42,699 mld., din 1.040,8 mld. lei) … 2013, era 17,6%… pierdere de 8,5 miliarde €… Soluția e taxarea inversă la TVA, plăților între firme prin conturi bancare și impozitarea cifrei de afaceri… Mafia politică este conectată la banii proveniți din taxe și impozite (în special TVA). Și e transpartinică, ea conduce România. Deci, până când nu vom avea o clasă politică capabilă să blocheze mecanismele de fraudă fiscală, prin lege, vom asista la farse în fața mafiei și a faptului că actuala clasă politică e, de fapt, creația mafiei fiscale. Ec. Pavel Roman / Facebook

In Lumea II, in statele greco-ortodoxe, teocrate, sarace, in curs de dezvoltare, legislativul, biserica, executivul, justitia si dreptcredinciosii considera economia paralela, neagra, die umbra de 30%, coruptia generalizata, fenomene inevitabile in confruntarea inegala cu multinationalele romano-catolice si protestante, cu metropolele imperialiste occidentale, puternic dezvoltate din Lumea I, cu state bogate, secularizate, disciplinate unde economia paralela e de 10%.

Modernizarile fara occidentalizare, adica fara unirea cu Roma, au esuat intodeauna si pretutindeni. Asta e soarta ortodocsilor moldo-valahi azi si maine in Europa / UE, la care au aderat formal si practica „Formele fara fond“ din secolele trecute si zic neputinciosi „Zicem ca ei si facem ca noi“. Dar cinci milioane de romani, majoritatea ortodocsi, s-au bajeit in occident si traiesc sub protectia Papei, sunt speranta celor de acasa in refacerea unitatii de credinta cu Roma. Numai pe aceasta cale e posibila inlaturarea clasei politice parazitare, mafiei fiscale si economiei paralele, nedrepte si apasatoare, analizate exemplar mai sus, si mai ales modernizarea, promovarea tarii in Lumea I, alaturi de Franta, Belgia, Italia, Spania, Portugalia, urmase latine ale Imperiului Roman. vr

On 04 Jan 2020, at 11:29, Dr. Roman, V. <stremberti@gmail.com> wrote:

Romanii in laboratorul european / 3 / sunt ca strutul

cand refuza realitatea, baga capul in nisip. Dupa 2007, de la aderarea la legislatia occidentala, UE/NATO/Sfantul Imperiu Roman de Natiune Germana, ceea ce implica unirea cu Roma, romanii fug de clientelismul, nepotismul, coruptia cu larg caracter de masa, se bajenesc cinci milioane in vest, de unde trimit miliarde de euro ca sa le supravietuiasca familia prizoniera feudalismului oriental. 

In 1999 vine Sfantul Papa Ioan Paul II la Bucuresti, 2019 Papa Francisc la Bucuresti, in Moldova si Transilvania, si dau o mana de ajutor emanciparii tarii, dar refacerea unitatii de credinta se amana. Acquis-ul communitar UE e de jure in vigoare, NATO e da facto in Valahia, Dobrogea, Ardeal, dar ortodocsii moldo-valahii in simfonie cu BOR, nu vad imperativul unirii cu Roma, realitatea.

Daca in Transilvania, Biserica Unita, Scoala Ardelena, memoria Sfantului Imperiu Roman e inca prezenta, unirea cu Roma e fireasca, in fostul Imperiu turc si rus, de partea cealalalta a Carpatilor, acquis-ul, codul canonic romano-catolic, lezeaza duhovnicia, sobornicia ortodocsilor supusi greco-slavilor de un mileniu. Izolati de Roma de Cortina de fier turco-pravoslavnica, mereu in devalmasie, ortodocsii nu mai vad realitatea, chiar si experienta confratilor emigranti e respinsa cu bata de jandarmii moldo-valahi din Bucuresti ca straina de rit, glie si neam.

De ce-i necesara unirea cu Roma? Moscova sau Roma? Spre est sau vest? Orient sau Occident? De ce esuiaza „Formele fara fond“, „Zicem ca ei si facem ca noi“, duplicitatea balcanica? Dileme de care depinde cultura de anonimat a urmasilor legiunilor romane pierdute la Dunarea de Jos. Vezi:

On 03 Jan 2020, at 12:34, Dr. Roman, V. <stremberti@gmail.com> wrote:

Cine, cum se de ce a declansat razboil mondial? 

Disputa actuala dintre Varsovia si Moscova legata de vina declansarii celui de al II-lea Razboi Mondial nu-i vazuta cu ochi buni la Washington si Berlin. 

Georgette Mosbacher, ambasadoarea SUA in Polania, ii scrie, “Dear President Putin, Hitler and Stalin colluded to start WWII. That is a fact. Poland was a victim of this horrible conflict“, ceea ce nu crede Putin, asa ca Ambasada rusa din Varsovia ii raspunde fostei sefe a unei firme de cosmetice,

 promovata de Obama si Trump, “Dear Ambassador do you really think that you know about history any more than you do about diplomacy?” 

Dupa ce a contribuit hotarator in razboi, la victorie, a carei comemorare de 75 de ani are loc in curand, Rusia refuza sa fie pusa pe picior de egalitate cu cel de al III-lea Deutsche Reich.

Cand istoricii se plang ca viitorul e clar si trecutul incert, atunci merita recitit contributia de mai jos, pentru ca romanii au luptat si pe frontul de est pentru al III-lea Deutsche Reich, Hitler si pe frontul de vest pentru URSS, Stalin.

Basarab Nicolescu

To start the year!
To start the year, I recommend you to read the number 2 of the very interesting magazine "Contrelittérature", directed by Alain Santacreu.
The theme is important: " a civilization to come?" (see attached files to discover the summary).
The Transdisciplinarity is very present in this issue:
- an exciting interview with arta seiti, "Transpoésie of the double woman".
- an in-depth study of pompiliu craciunescu (member of the ciret), "Transdisciplinary attitude of the man to come".
I would like to thank alain santacreu for his attention to the transdisciplinarity as a force of change of civilization.
You can buy this number of "Contrelittérature" on Amazon:
https://www.amazon.fr/Contrelitt%C3%A9rature-n%C2%B02-Une-civilisation-venir/dp/1699969906/ref=sr_1_1?__mk_fr_FR=%C3%85M%C3%85%C5%BD%C3%95%C3%91&keywords=Contrelitt%C3%A9rature&qid=1578147675&sr=8-1

 

Tony Robert Cochran

He Dreamt.

TR COCHRAN

He Dreamt                                                                                                                                             Of a world                                                                Where Every Catholic Church large enough had an abortion clinic, and the priests would be present, quietly, instructed to make no sounds nor judgements, and the patients, if they chose to, could gain both the necessary medical treatment, and obtain confession, or they could simply do the first, freely, and walk out with a fifty-dollar bill and pack of vegan chocolates, and the priests, if they were believers, could douse the medical waste in holy water, silently, in some corner shrouded away from every living thing

He Dreamt                                                                                                                                             Of a world                                                                Where Procreation was discouraged, and Immigration encouraged; nations with ageing populations would be open to vast influxes of people from nations with growing, young populations, and the economics would be grand, and everyone would get medicine, housing and solar panels, or those big wind-powered generators that the president wrongly says cause wind-related cancers

He Dreamt                                                                                                                                            Of a World                                                               Where Dolphins, Orcs & Emus and every critter, crawling creature, from the Patagonian Darwin Frog to the Saharan Sand Cat were protected, and where multinational corporations where nearing extinction, and the rich learnt to scrub their own toilets, and the poorest received toilets, and the water ran clean, and cars were all recycled into trains, trams, monorails, sculptures, artifacts, and racism sat in a museum

Then he woke up in 2020.

Daniel Vorona

în momentul nașterii mele copilul nostru s-a învârtit în apă astfel a aflat că
va fi un înfrânt atunci am înțeles că nu vom găsi niciodată ceea ce căutăm

ziua întreagă mi-am făcut cruce cu
o pasăre adevărată și cu o păpușă

--- pentru că viața era insalubră noaptea când intram sub pat
de-a bușilea
ne
făceam poze
sepia și ne uitam după avioane cu o gutuie aprinsă în mână ---

ridică-te din cerc și plângi i-am zis aruncându-mă de pe acoperiș caută să
fii șarpe și porumbel care șe pișă pe om fii tu cel ce'mparte pâinea și vinul

*

ea umbla singură sub apă cu mâinile în cruce eu nu mai aveam chip de om

--- să mă răzbun mi-am umplut paharul i-am tăiat
capul am răsturnat masa am
dărâmat casa am obligat-o să se tundă chilug ---

era o dulce porumbiță nici unul nici altul nu a tăcut ne-am închinat ca morții

*

te caut în mitul erotic într-un accident de fecioară ca un semn al renaşterii
(un câine fals e sufletul meu am făcut din miez de pâine sfântă mănăstire)
.
azi pot fi văzut doar
de cei
care nu s-au născut
.
când nu ajungi la mine vrăbiile se aruncă în aer trenul deraiază seacă apa
în fântână în joacă încep revoluțiile în persia --- moartea e moartă --- după
ritual ---- Dumnezeu nu lucrează
cu cuțitul pe
masă ---- să
mă simt bine în spațiul alb să mă
vindec cu capetele retezate vin toţi copiii și mă numără până la al șaptelea
neam după sărbători eu le ofer flori și mere nu îți ascult romanţele răguşite

Octavian Soviany

Vorbesc cu toţi pereţii, iar starea mi-e confuză.
Sunt singur în odaie, rămas fără de muză,
Cu fruntea încruntată şi nu-mi vine să scriu!
De ies până-n grădină şi-acolo e pustiu
Şi îmi sfârşesc cu-o tuse uscată promenada.
Ah, timp de-o săptămână va fi plecată Adda
Pe-un ostrov rupt de lume precum un batiscaf.
Acolo nu e poştă şi nu e telegraf,
Bat vânturi mai tot timpul, iar telefonu-n van e,
Doar Baltica se-aude acolo-n telefoane.

Închipuirea-mi numai dă către tine fuga.
Eşti în costum de baie, precum purtai la Loka,
Şi stropi săraţi de apă pe coapsă-ţi se preling,
Dar eu nu sunt acolo, piciorul să-ţi ating,
Şi văd în faţă roşu, damblaua parcă-mi vine,
Gândindu-mă că unii se pot uita la tine,
Iar de-aş avea o puşcă, aş face-acum prăpăd
Printre bărbaţii care picioarele îţi văd
Şi cată, cu ochi hulpavi, tot trupul a-ţi culege.

Tu-ţi moi picioru-n apă. Nu-i Baltica prea rece?
Sau poate cu picioru-ţi încerci s-o învăpăi?
„E vreme de lectură, nu-i vreme pentru băi!”
Îţi spui ducând o carte la tâmpla ta fierbinte.
Nici Adda cea de carne, nici Adda de cuvinte
Prin camera mea rece nu dau acum ocol.
Întind spre tine mîna şi dau numai de gol
Şi dau doar de-o tăcere care-mi îngheaţă faţa.
Ţi-am aşteptat mesajul ieri toată dimineaţa,
Posomorât şi gata să intru la idei.
L-am aşteptat şi noaptea. Şi m-am culcat la trei.
Citit-am pân’ la patru, am adormit la şase
Şi m-am trezit la şapte. Aveam priviri spăimoase
Şi nu voia să-mi treacă, vai, frica-n niciun fel:
În visul meu visasem, o Adda, că mă-nşeli
Cu toată inocenţa şi cu întreg firescu’
Cu un poet de-acolo, un fel de Cărtărescu.
La opt îmi beam cafeaua. Tu – peste ţări şi mări.
La nouă isprăvisem pachetul de ţigări
Şi, plini de nervi, prin casă umblam încolo-ncoace.
Am cearcăne. Am febră. Tăcerea ta nu-mi place.
Nu-mi place nici poemul. Mai bine-l pun pe foc.
Oare s-o-ntoace Adda /cum spus-a/ la soroc?

 

 

Streche Nicolae Florentin

Iubire, facă-se voia....Ta ! - Martika

"Iubire, facă-se voia....Ta !
Nu mă mai pot ascunde, nu mai pot fugi,
ori să-ndur lumina călăuzitoare,
ce-mi dă tăria de a continua lupta.

Iubire, facă-se voia....Ta !
De când Te-am găsit,
viața mea tocmai a început,
și văd toti oamenii într-un întreg,
perfecți și complecși,
nimeni nu-i mai puțin frumos,
sau mai special decât celălalt,
suntem cu toții binecuvântați
și vrednici de-a fi înțeleși.

Iubire, facă-se voia....Ta !

Iubire, voia Ta este a mea,
și fă-mă să lupt pentru gloria divină.
N-aș putea fi vreodată mai mulțumită -
chiar și când nu există pace în afară,
există tihnă înlăuntrul meu,
și de aceea nu mai alerg (nu mai alerg).

Iubire, facă-se voia....Ta ! "

Adrian Bucurescu

Apus de Ștefan cel Mare

Lunecă Luna pe cerul Moldovei,
cearcăne vinete-i cuprind canavățul.
Iată, o stea, mai albastră ca toate,
stă doar a cădere pe Voronețul.

Străjile-s triste, gravi stau răzeșii,
clericii-ncearcă straie cernite,
hatmanul Arbore palid mângâie
mâna ce-l duse în lupte slăvite.

Murmură Ștefan cum cântă izvorul,
Oana-i alături, chipul răsurii.
Strâns-a la sine domnul poporul.
Freamătă sufletul ca zvonul pădurii:

”Cât IO ȘTEFAN fost-am alesul,
craiul vitejilor și-a toată Moldova,
jertfa-nsoțitu-ne-a toată credința
și sângerie-n cronice slova.

Nu de războaie se sparie gândul.
Lung e pomelnicul celor eroi.
Noi ne petrecem, iată că-i rândul
să luați asupră slava cu voi.

Toți ce ne-am dus veghea-vom cu voi.
Noi vă vom dare dor și putere.
Pentru urmași surâzând să muriți -
doar așa-i inimii dulce durere.”

Lunecă Luna pe cerul Moldovei,
cearcăne negre-i cuprind canavățul.
Iată o stea, mai albastră ca toate,
lin zugrăvește-n veci Voronețul.

Că vrut-a Ștefan loc lângă doamna,
Putna - odihna și Bucovina,
codrul și munții, vara și toamna,
unde-ntunericul, unde lumina...

 

Evelyne Croitoru

STARE

Mă-mbracă fericirea,
nu-n rochii de mătasă
ce umplu prin saloane
tomnatice trufii,
ci-n marea tulburare,
cea fără de odihnă
ce arde-n sărbătoarea
din orele târzii.

M-atinge
dezmierdarea;
nu frângerea de trupuri,
ce-n lutul omenirii
odată vor pieri,
ci-nrobitoarea taină animalele cer extinctoare să-şi stingă
durerea
prin pădurile făcute scrum

 

Hara Dana

Ca pe un vin vechi

Bea-ma iubite, incet,
Ca pe un vin vechi
Demult nebaut,
Soarbe-mi aromele
Dulci-amarui
Si canta-mi iubirea in sange,
Ca pe-un descantec
De frumusețe!
Ametitoarea licoare
A trupului meu
Sa te imbete si-apoi,
Sa dansam amandoi
In ritmuri bolnave
Unul de altul!
Lentoarea privirii s-alunece,
S-atinga trupurile arse
De febra iubirii!
Si tu, iubite, bea-ma incet, incet,
Cu ochii, cu mainile, cu gura!

Daniela Achim Harabagiu (Hara Dana)

Lora Levitchi

ROGVAIV~UL RENAŞTERII

Lumini de apă vie, izbandă-ncreştinată-n plai de conştiinţă,
Aştri violacei, ce-au margarete reînviate forţate fiind să treacă-n nefiinţă,
Firea cea mai înaltă născut~a dar de preţ cu dreaptă ştiinţă,
Ridică spre mântuire munţii şi valurile şlefuite-n penitenţă şi sârguinţă.

Filon de aur curge în dumnezeiesc potir în care a fost scăldat,
Un prunc ce-n agonia mamei după 3 nopţi şi zile în viaţa asta s-a aflat,
Înmiresmat travaliu de gingaşe, burgunde orhidee, martiriu-şi dau proriei divine,
La poarta sfinţilor în grabă îngerii au stropit cu frunze de sânger în neştire.

Au dat de veste pământenilor cum că Mihail, Gavril nu au plecat din lume,
Ci dimpotrivă oamenilor căzuţi cu faţa la pământ şi în genunchi li s-au alăturat,
Că le-a venit Mesia în trup de prunc a doua oară pe pământ, o, ce minune,
Să-mpartă dreptatea la săraci, pe lupii cei cu colţi de criţă să-i dea la draci, la sfârtecat.

Dumm... dummm.. glasul de tunet al lui Dumnezeu,
Trimis-a solie pe inc-un vlăstar al său, ard câmpurile, oceanele din albii, cu furie zvâcnesc,
Valurile lor cu astronomice-nnaltimi, cu furie catargele corabilor de alte continente îşi izbesc,
Anii de resemnare în care lumea decadenta zăcut-a, răul condus-a pe oameni la un destin din cela mişelesc,
Ard inimile oamenilor, pârjolite de foc, aproape dispărut misterul vieţii ce odat’ creştea în sfânta mireasmă,
Fac râurile să jelească curentă viaţa înrobită, scăldată-n sângele strămoşilor ce au sfârşit grotesc,
E timpul renaşterii, noul născut-îi solia pământenilor prin dumnezeiască ungere,
Anunţă pentru cei plânşi, o viaţă nouă, şi-un trăi împărătesc.

„Apocalipsa mişeilor a început!”; se-mpart gloatele în două, albinele adună polenul de pe florile
Din trupuri de om, ce şi-au pierdut copiii ori părinţii, iar acum le duc dorurile,
Viforul scrijeleşte în patimile oamenilor drum către pocăinţă,
Mântuirea prin sacrilegiul inocenţilor demult s-a săvârşit;
Înaripaţi stau sfinţii ce dau din apa vieţii celor ce au mai multă trebuinţă,
Păsări şi animale arse din pârjolul păcatelor de oameni în răi îşi revin.
În voaluri albe, lăptoase ale reînvierii prăpădu-i acoperit, ochii plânşilor râd
Pentru întâia oară, lavele răului-s răcite de bunele fapte ale celor sortiţi spre biruinţă.

Dumm.. dumm... glasul de tunet al lui Dumnezeu,
Curg ispitele la vale, ca bolovanii din bulgărul scăpat din mâna lui Prometeu,
Crescut-a pruncul într-un an, cât altii-n zece, stropit fiind cu apă vie,
Filonul luminii veşnice ce curge în rogvaiv de curcubeu,
Umple văzduhul de mireasmă de mir şi tămâie, pământul se pregăteşte să renască,
Din cataclisme măturat şi de jăratec pârjolit, pământul se ridică din genunchi,
Căci oamenii l-au despuitat, batjocorit şi exploatat.
Porţile reînvierii sunt larg deschise, morţii cu toţii au inviiat.

Cerul albastru străluce pe boltă, mama, destinul şi l-a împlinit,
Calm, cald, mândrul ei fiu, Demiurgul, de mână o sălta,
Pe coame de nori, pe frumos bidiviu,
Lumea o-nconjură într-o secundă, întunericul rămas-a doar mic în umbră,
Prunci, mame şi bătrâni veseli saltă în horă, îşi iau în braţe oştenii ce-n luptă,
Pe demonii Apocalipsei i-au învins, în numele lui Dumnezeu.

Cresc flori de muşcate şi maci pe pământ, mari cât roţile de care cu roade,
Au lungi tulpine ce-ajung pân' la cer, viu grai cu Domnul oricând pentru-a ţine,
Apa cea vie curge în râuri, fac din oceane rai albăstrit,
Râde pădurea îmbrăcată-n smaralde, munţii îşi scutură cuşme-argintate,
Viaţă nouă mijit-a pe pământ, încuietorile karmice s- au desfăcut.

Cristina Ştefan

LUNA POVEȘTILOR DE IARNĂ

1.     Liuba Liubastra
Vin sărbătorile, vin!
Gângave petale de înger rotesc peste lume din cer,
De parcă vestesc dinspre norduri un cor să ne-ncânte cu-n ler...
Sclipiri ca de gheață se-nșiră păienjeniș peste zare,
Molcomul alb se așterne pufos ca o plapumă mare...
Sfioase aripi de toamnă pătrunse-s de al iernii mister,
Din depărtare se-aude un cântec plutind prin eter...
Norii răsună-n colinde, zurgălăi și lerului ler,
În ferestre, florile dalbe țes podoabe de giuvaier...
De sus, dinspre poli, parcă vine alai de-o nespusă mirare,
Câmpia din vale exaltă și tremură în așteptare,
Văzduhul se umple de cântec, pământul - de sărbătoare,
Daruri sub pom ne adună în zâmbete și încântare...
@ Liubastra, pentru *Luna povestilor*

Malina Stefan se simte binecuvântată.

Capra mea e din Bacău!
 

Am zis Bacău? Mă scuzați, așa cântă Sofia Vicoveanca și cu Ștefan Bănică Junior. :)
Capra mea-i dintr-un sat din frumoasa Bucovina pentru că acolo s-au născut și au crescut părinții mei și pentru că acolo am copilărit și eu, la mămuca și neniucul din Vovon, bunicii din partea mamei.
Poate veți zice că am început să scriu prea devreme despre sărbătorile de iarnă, dar știți ceva?
Eu am avut o fosta colega atât de pasionată de Crăciun, încât, încă de prin martie, ne spunea la începutul fiecărei săptămâni câte săptămâni mai sunt până vine iar Crăciunul!
Și în plus, zilele acestea, ducându-mă eu prin magazine la cumpărături, am văzut peste tot decorațiuni pentru sărbători.
La început, mi-am zis că e prea devreme, dar deja ne apropiem de finalul lui noiembrie. Și apoi, motivele de bucurie nu ar trebui amânate, nu-i așa?
Acum, avem parte de sărbători moderne cu tot ce ne trebuie și poate chiar ce ne prisosește. Imi place mult și acum, mai exact :
Îmi place momentul în care se aprind prima dată luminile în oraș, îmi plac prima zăpadă și agitația sărbătorilor, dar nu pot să nu-mi amintesc cu drag de farmecul sărbătorilor de iarnă din Bucovina bunicilor.
Norocul meu este că bunicii aveau o familie numeroasă și extrem de călduroasă. Acolo mă simțeam chiar ca în "sânul lui Avraam", fiind și preferata bunicii.
Pentru toată lumea (sau cel puțin pentru marea majoritate) sărbătorile sunt magice și reprezintă reîntâlnirea cu familia, cu liniștea și copilăria.
Dar parcă acolo, pe vremea când iernile erau ierni și nimeni nu se mai speria de prognoza meteo, era ceva ... altceva.
Era ceva din atmosfera de poveste de la hanul Ancutei al lui Sadoveanu ... pe cuvânt de moldoveancă!
Pe mine mă fascinau pregătirile pentru Sfintele Sărbători, exact așa cum pasionaților de munte le plac urcușul muntelui, drumul, cărarea, nu doar vârful, destinația.
Mai întâi, bunicii țineau cu sfințenie tot postul. Noi, copiii, mai mâncam și de frupt, mai ales că pentru noi laptele cu mămăligă la ceaun era mâncarea preferată, dar și cea de bază. Nu ascund faptul că acesta este felul meu preferat de mâncare, deși am călătorit prin mai multe țări vestite pentru arta lor culinară.

Cum era de sărbători?
Era frumos,
Era alb,
Era zăpada de cel puțin 1 metru,
Erau sânii multe pe drum,
Mergem să colindăm și să urăm
pe la casele vecinilor
Și ne bucuram de traista plină
cu mere si colaci!
Bunica și mătușile pregăteau de toate,
doar știți cât de bune pot fi
bucatele din Bucovina:
Tot felul de preparare
din carne de porc,
cozonaci, prăjituri nucă
și alte "scofeturi",
cum ar zice
Mămuca.
Și erau și obiceiuri:
Jocul caprei, ursului,
Steaua, Plugusorul etc.
Încă îmi mai amintesc refrenul
"Capra mea din Spania
Te-am adus cu Sania!"

Unul dintre unchii mei era printre flăcăii satului care umblau cu jocul caprei.
Capra lui era plină de oglinzi și de culoare și nu avea cum să nu mă fascineze pe mine, copilul de atunci și de acum ...
Asteptam cu nerăbdare să vină cei mari la poarta și să facă jocul Caprei și al Ursului.
Când începea jocul ursului, era ca un ritual magic toată povestea care se desfășura sub ochii privitorilor.
Pe de o parte, urșii și celelalte personaje mă înspăimântau prin costume, dar pe de altă parte, mă atrăgeau prin spectacol.
De fapt, cred că acesta era și rolul măștilor și mascatilor : să alunge Răul, astfel încât Anul Nou să înceapă cu bine!
Si jocul acela magic se desfășoară peste zăpada menită să ne spele de păcate.
Iubirea, încrederea, familia, comunitatea contau "in illo tempore".
Anul acesta, cea mai mare dorință de Crăciun este să ajung iar în satul și în casă bunicilor, unde mă așteaptă neniucul și unchiul, mătușă, verișorii.
Mămuca nu mă mai așteaptă lângă sobă, invartind faină de păpușoi în mămăligă ... Ea ne zâmbești fericită din Ceruri, bucuroasă că nu a trăit în zadar pe pământ.
Cumva, eu sunt mărturia vie a ei și a timpurilor în care a trăit pentru că în fiecare seară la somn îmi spunea povesti, poezii și rugăciuni.
De la ea am moștenit atât mândria tipic bucovineasca, cât si respectul pentru aceasta zonă a țării.
Și da, prin sângele meu curge și sângele mămucai și a lui Ștefan cel Mare, dar și a lui Eminescu și a lui Creangă!
Vă îmbrățișez cu drag pe toți și vă doresc sărbători pe placul sufletului!
Cu drag,
Mălina din Bucovina

Ana Ardeleanu  
Vine lupoaica

Mirosind a iarnă şi a lumânare de nea,
Cu lacrimile suflecate până la brâu
Topindu-se la prima atingere.
Tu o păzeşti de acele curcubeie
Care au pândit-o, încă de la începutul verii,
Nu poţi permite una ca asta.
Orice om are steaua lui
Iar tu, împreună cu steaua ta,
Te dezmierzi prin zăpadă
Fără a rupe scrisoarea primită,
Sub semnătură şi pecete imperială,
De la Crăiasa Iernii.
Drumul tău îţi caută culoarea
Nu contează care, dar să fie albă,
Delicat de albastră, iar pe crestele munţilor
Cu puţin auriu.
Aici să se termine povestea
Iar, la sfârşit, lumea să respecte povestitorul,
Aşa cum stă sprijinit de tulpina unui brad înalt,
Cât soarele în miez de zi.
Zi-le tu, mai departe,
Cu un colind păstrat în traista gândului,
În care vor avea suficient loc
Şi colacii rumeni
Abia ieşiţi pe poarta largă
A unui sat întreg de gospodine-zâne
Păzit de lupoaica primilor fulgi.

Mariana Enea
LUNA POVEȘTILOR DE SĂRBĂTORI...

Lumina iernii
Viscolul pătrunde printre case
culoarea e albă, năucitoare
spectacol dă natura astăzi
copacii își plâng durerea de spate.
Fluieră vântul de bucurie
pădurea se frământă
nimfe albe dansează
acoperă urmele lăsate de tine.
Băncile din parc stau stinghere
le mângâie fulgii obraznici
apar steluțele serii
albul prinde culoare în palme.
E liniște, se scutură norii
peste tot e lumină, poveste.

Mihai Eminescu

LUCEAFĂRUL

................................

Porni luceafărul. Creşteau
În cer a lui aripe,
Şi căi de mii de ani treceau
În tot atâtea clipe.

Un cer de stele dedesubt,
Deasupra-i cer de stele -
Părea un fulger ne'ntrerupt
Rătăcitor prin ele.

Şi din a chaosului văi,
Jur împrejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea dentâi,
Cum izvorau lumine;

Cum izvorând îl înconjor
Ca nişte mări, de-a-notul...
El zboară, gând purtat de dor,
Pân' piere totul, totul;

Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaşte,
Şi vremea-ncearcă în zadar
Din goluri a se naşte.

Nu e nimic şi totuşi e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemene
Uitării celei oarbe.

SCRISOAREA I

                                                                

Pe cînd luna străluceşte peste-a tomurilor bracuri,

Într-o clipă-l poartă gîndul îndărăt cu mii de veacuri,

La-nceput, pe cînd fiinţă nu era, nici nefiinţă,

Pe cînd totul era lipsă de viaţă şi voinţă,

Cînd nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns...

Cînd pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns.

Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?

N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă,

Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,

Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază.

Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,

Şi în sine împăcată stăpînea eterna pace!...

Dar deodat-un punct se mişcă... cel întîi şi singur. Iată-l

Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl...

Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,

E stăpînul fără margini peste marginile lumii...

De-atunci negura eternă se desface în făşii,

De atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii...

De atunci şi pînă astăzi colonii de lumi pierdute

Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute

Şi în roiuri luminoase izvorînd din infinit,

Sunt atrase în viaţă de un dor nemărginit.

...................................................................

În prezent cugetătorul nu-şi opreşte a sa minte,

Ci-ntr-o clipă gîndu-l duce mii de veacuri înainte;

Soarele, ce azi e mîndru, el îl vede trist şi roş

Cum se-nchide ca o rană printre nori întunecoşi,

Cum planeţii toţi îngheaţă şi s-azvîrl rebeli prin spaţ

Ei, din frînele luminii şi a soarelui scăpaţi;

Iar catapeteasma lumii în adînc s-au înnegrit,

Ca şi frunzele de toamnă toate stelele-au pierit;

Timpul mort şi-ntinde trupul şi devine vecinicie,

Căci nimic nu se întîmplă în întinderea pustie,

Şi în noaptea nefiinţii totul cade, totul tace,

Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace...

RUGĂCIUNEA UNUI DAC

Pe cînd nu era moarte, nimic nemuritor,

Nici sîmburul luminii de viaţă dătător,

Nu era azi, nici mîne, nici ieri, nici totdeuna,

Căci unul erau toate şi totul era una;

Pe cînd pămîntul, ceriul, văzduhul, lumea toată

Erau din rîndul celor ce n-au fost niciodată -

Pe-atunci erai Tu singur, încît mă-ntreb în sine-mi:

Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inimi?

El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii

Şi din noian de ape puteri au dat scînteii,

El zeilor dă suflet şi lumii fericire,

El este-al omenirii izvor de mîntuire:

Sus inimile voastre! Cîntare aduceţi-i,

El este moartea morţii şi învierea vieţii!

STRIGOII

............................................................

- Din inimă-i pămîntul la morţi să deie viaţă, -

În ochii-i să se scurgă scîntei din steaua lină,

A părului lucire s-o deie luna plină,

Iar duh dă-i tu, Zamolxe, sămînţă de lumină,

Din duhul gurii tale ce arde şi îngheaţă.

Stihii a lumei patru, supuse lui Arald,

Străbateţi voi pămîntul şi a lui măruntaie,

Faceţi din piatră aur şi din îngheţ văpaie,

Să-nchege apa-n sînge, din pietre foc să saie,

Dar inima-i fecioară hrăniţi cu sînge cald.

MEMENTO MORI

..................................

 De-ar fi aruncat în haos arfa-i de cântări îmflată,
Toată lumea după dânsa, de-al ei sunet atârnată,
Ar fi curs în văi eterne, lin şi-ncet ar fi căzut...
Caravane de sori regii, cârduri lungi de blonde lune
Şi popoarele de stele, universu-n rugăciune,
În migraţie eternă de demult s-ar fi pierdut.
Şi în urmă-le-o vecie din nălţimi abia-văzute
Şi din sure văi de haos colonii de lumi pierdute
Ar fi izvorât în râuri într-un spaţ despopulat;
Dar şi ele-atrase tainic ca de-o magică durere
Cu-a lor roiuri luminoase dup-o lume în cădere
S-ar fi dus. Nimic în urmă ¬ nici un atom luminat.
Dar el o zvârli în mare... Şi d-eterna-i murmuire
O urmă ademenită toat-a Greciei gândire,
Împlând halele oceanici cu cântările-i de amar.
De-atunci marea-nfiorată de sublima ei durere,
În imagini de talazuri, cânt-a Greciei cădere
Şi cu-albastrele ei braţe ţărmii-i mângâie-n zădar...
Dar mai ştii?... N-auzim noaptea armonia din pleiade?
Ştim de nu trăim pe-o lume, ce pe nesimţite cade?
Oceanele-nfinirei o cântare-mi par c-ascult.
Nu simţim lumea pătrunsă de-o durere lungă, vană?
Poate-urmează-a arfe'-antice suspinare-aeriană,
Poate că în văi de haos ne-am pierdut demult... demult

....................................................................................

Şi când steaua se înalţă de pe fruntea lui de rege,
Nordu-atunci cu visuri mândre noaptea lungă şi-o petrece.
De pe stânca-n care tronă, el picioare de granit
Le întinde-n fundul mării cel amar şi fără fine.
Păru-i alb flutură-n vânturi, stuf de raze lungi, senine,
Umerii, dealuri de neauă se înalţă-n infinit.

 ODIN ŞI POETUL

..............................

Cine-ar fi ştiut

Că-n fundul mării tu trăieşti, copilă,

Ca un mărgăritar, topit din visul

Mării întregi,

Şi nu te temi că aurul din plete-ţi

Se va topi în stele – şi că păru-ţi

Amestecat cu ele-ar străluci

În noaptea-albastră a acestei lumi;

Şi nu te temi că glasul tău

Va-ndulci vecinicia cea amară

A mării!

ARCHAEUS

…În fiece om se-ncearcă spiritul Universului, se opinteşte din nou, răsare ca o nouă rază din aceeaşi apă, oarecum un nou asalt spre ceruri. Dar rămâne-n drum, drept că în mod foarte deosebit ici ca rege, colo ca cerşetor. Dar ce-i şi ajută coaja cariului care-a-ncremenit în lemnul vieţii? Asaltul e tinereţea, rămânerea-n drum ― decepţiunea, recăderea animalului păţit ― bătrâneţea şi moartea. Oamenii sunt probleme ce şi le pune spiritul universului, vieţile lor ― încercări de dezlegare. Chinul îndelungat, vecinica goană după ceva necunoscut nu seamănă cu aviditatea de a afla răspunsul unei întrebări curioase ? 

SĂRMANUL DIONIS

...Câţi oameni sunt într-un singur om? Tot atâţia câte stele sunt cuprinse într-o picătură de rouă sub cerul cel limpede al nopţii. Şi dac-ai mări acea picătură, să te poţi uita în adâncul ei, ai revedea toate miile de stele ale cerului, fiecare ― o lume, fiecare cu ţări şi popoare, fiecare cu istoria evilor ei scrisă pe ea ― un univers într-o picătură trecătoare. Ce adânc e evreul acesta" ! ― gândi el în sine despre dascălul Ruben.

Fragmentarium,

în M. Eminescu, Opere, XV, EAR, 1993...Dumnezeu e un atom, un punct matematic, punctul comun unde se lovesc toate puterile pământului spre a constitui organismul de legi, sistema cosmică (p.27)... Crucea bizantină e ca un fulg de zăpadă, mic reprezentant al universului(338)... Dumnezeul păcii şi al luminii!! / Acel Michel Angelo al universului, care nu domul sfântului Petru = bolta cerului a încordat-o puternic deasupra noastră, numită foarte semnificativ tărie (347)... Sfârşitul lumii după legendele sârbeşti. Când va înceta patnum potestas (idee tracică) (348)... Rigveda, X. 121...wer ist der Gott dem wir das Opfer bringen? (701)... Die AmerikanischeDichtung... Als Kamadewa kam (704)...

Cosmologia

eminesciană în relaţie cu Vedele, în special Rig Veda, şi Eddele, în cheie Voluspo, ne-a însufleţit, mulţi ani, în India (vide Apokalipsa indiană, 9 vol.; Indoeminescology;  The Buddha – letters from the buddhahood to Eminescu etc).iar recent în faţa mormântului lui Ibsen (Ibsenienii, 6 vol.). De la vedicul Hiranyagarbha (titlu preluat şi de Baronzi) la Cosmologia Generalis al lui Christian Wolff (1783) şi Luceafărul lui Eminescu (1883), prin (ne)devenirea bhava-vibhava sau nonuniversomorfism şi fiinţe noncosmomorfice, printre modelele cosmologice  adoptive (Ioana Em. Petrescu) rezonanţa arhetipală ne-a acordat rigvedic primordial cu Scrisoarea I, oarecum aparte de marea întunecată egipteană, haosul-ou chinezesc, Tiamat tăiată în cer şi pământ (Medeea şi-a tăiat-tomi fratele doar în bucăţi). Theo-cosmologie, transcosmologie (cosmologie de viziuni cosmologice), cosmologie personală, Weltinsenraum (Rilke), www.histoire-christ-gnose.org:”Mikhai Eminescu (1850-1889) – Poete et philosophe roumain pour qui c’est l’Ormouzd qui est le Dieu bon” (a ne mulţumi şi –numai – cu atât faţă de tăierea-tomi a lui Eminescu, deodată frate de cruce cu Tiamat - în anii ’50, din nou în anii ’90, nu doar în ţară). Altfel, internetul titrează, la hazard, un cosmofolclor, chaosmos, cosmopezie românească recentă sub Perseide via Luceafărul, spre o cosmoeminescologie

(Antropo)izvorul Eminescu plângându-şi dacic naşterea (Apele plâng, clar izvorând în fântâne) se resanscritizează ubicuu prin traducătoare, Amita Bhose în Bucureşti/Calcutta, Urmila Rani Trikha în Delhi

Mureşan Eminescu:

... venise un tânăr în soţietatea noastră, mi s-a părut potrivit şi pentru pendada teorilor, cu un devotament pentru mine, nu şi pentru voi, are oasele mai de diamantini fractali şi vocea de cu-a îngerilor viersuire, ne auzim şi noi, nume dicţii, tragedie, o plimbare de grădină şi poate nu schimbăm o vorbă în de toţi cum ne răsună cinstea a-i căuta pe-un tânăr şi teorii tuturor universurilor fractalizate-n vreme să le semnalizăm o invitaţie şi ei să reînvârtă bolta-sămânţa-haosul, ne mai aerisim, sacrăm fiind sacraţi de sus în jos, aristocratic, în nume andreian...

Ficţiunea critică va continua, probabil, cu:

Vinod Seth

EMINESCU, A FOLKLORE

They call Eminescu a poet, a gem

I always called him a diamond

I called him folk-lore

He, whom we call Eminescu

Hardly separated from the air anywhere

A poet called him a tree, an echo

But he a is as clear as stones in the brook

Is a smoothened dazzling diamond

Never from mountain poetry is torn

Eyes of his Brancusi bird

Fly high to sit by his bust

Ion Mândrescu, the artist of skill

Takes away poetry from his crust

And hangs on him the diamond bullets

To let him be the martyr in revolution

Poet he was, but poets don’t die

Eminescu was the folklore of revolutions

He hung poetry like muslin cloths

On his face a smile in store

Folklore made Eminescu and Eminescu made flolklore

A Hindi, Sanskrit base as before

Eminescu took a round of whole this globe

Poetry beheads him, gives him folklore

Eminescu sings an epic tune to us

Eminescu we hear on telecom

Then we ask him May we come in?

Eminescu says Yes, if you glass cut the rocks

În Chandogya Upanishad,

prinşi de moarte în jertfe, zeii sau smuls din riturile rik, saman, yajur şi s-au întors întru sunetul mistic aum... udgitha este aum...soarele e ca udgitha...pământul este rik şi focul este saman...spaţiul este rik aerul este saman... cerul este rik soarele saman... albul lustru al soarelui este rik sama este întunericul prea negrul shyamasundara... rik este temeiul vorbirii şi sama este temeiul suflării... rik este temeiul ochiului sama este sufletul atman... rik este temeiul urechii şi sama este al minţii...

Începutul rigvedic

al Scrisorii I de Mihai Eminescu s-a (re)tradus în sanscrită, dar şi în alte limbi indiene: nasad asinno sad asit tad anim (Rig Veda 10.129)... Da war nicht Sein, nicht Nichtsein (Max Muller)...La-nceput pe când fiinţă nu era nici nefiinţă (Eminescu)... adau sampurnasunye na hi kimapi yada sattvamasinna casi (sanskrită, Rasik Vihari Joshi)... Pranihina, sattarahita, ajiva,/Samkalpavyatirikla, dhyanatita. (hindi, Usha Choudhuri)... Tyare natun ko Sat, na asat (gujarati, Mahendra Dave)... Jadon thakian nal main  (punjabi, Gurbhagat Singh)... Adiylekku nissunyata nannile (malayalam, O.M. Anujan)... Mudhan Mudhalil, Onrumatra verumaiyil / Oruiyire, oru porulo, jivano illaatha nilaiyil (tamil, P. Balasubramanian).

Kalidasa

 MEGHADUTA/NORUL VESTITOR

.......................................................................

fum apă rază în împreunare ce altceva e un nor

vezi vestitorul cuvine-se a fi în toate minţile

uitânde acestea jalnicul yaksha ţine norul de vorbă

kama orbindu-l nu vede ce e viu şi ce nu e nici mort

salţi dintre faste neguri de hula maghonei serv augur

chipuri ţi-nchipui după placul şi kama inimii tale

soarta zvârlindu-mă în depărtare de draga-mi ţie mă plec

ţie nor harnic har revărsându-mi peste nimicnicie

nour cum coperi sufletu-n doruri du-mi dor de suflet pe sus

domn dhanapati mă înstrăină strigă-mi dragei răspunsul

du-te ca vântul în alba alaka palatul aurului

hara-n grădină de mână luna-ţi toarnă aur pe creştet

Shankaracharya

 SUNDARYALAHARI/FRUMOASA UNDUIRE

...........................................................................

Shiva Shakti una de nu-s cu puterea cel augural

Nu poate zămisli nici măcar să se urnească din loc nu poate

Şi cum fără virtute ar îndrăzni cineva să ţi se prosterneze în rugă

Tu venerată de zeităţile facerii distrugerii şi proteguirii

Dintr-un fir de praf de la picioarele tale făcătorul

Creează lumi într-una proteguitorul le poartă cu o

Mie de capete distrugătorul le preface în scrum

Spre a împlini ritul ungerii trupului său cu cenuşă

Jayadeva

 GITAGOVINDA/CÂNTECUL VĂCARULUI

..........................................................................

sri jayadeva poetul vă dăruie măiastră

bunăvestire bucurându-vă vieţile

keshava întrupat în zece trupuri salve domn lumii hare

vdele ai liberat geea o ai purtat globul l-ai strămutat

pe demon l-ai tocat pe bali l-ai înşelat kshatriya ai dezarmat

pe paulastya l-ai biruit plugul l-ai ocolit blândeţe ai răspândit

hoarde ai pecetluit mărire ţie krishna-n zece trupuri creat

Snorri Sturluson

EDDA

Voluspo

Profeţia bătrânei înţelepte

.......................................

Auzi-mă dintre sfintele  neamuri

Ale fiilor lui Heimdall şi mari şi mici;

Rogu-te, xOthin, tată Val-d-ucişilor,

Ascultă-mi băsmuirea celor vechi.

Îmi mai aduc aminte uriaşii

Hrănindu-mă în zilele tot duse;

Ştiu nouă lumi, nouă în arborele

Tare de rădăcini pe sub lut.

Demultul era când Ymir trăia;

Nici mări nici reci unde, nisip nu era;

Pământul nu era, nu cerul deasupra,

Ci genunea Ginnunga, iarbă neunde.

Fiii lui Bur urcară şesul tărâm,

Acolo fortăreaţa Mithgart nălţară;

Soarele sudic pietrele încălzi

Şi glia o înverzi, o înierbi.

Soarele, soră lunii, din miazăzi

Mâna dreaptă lăsă pe osia cerului;

Nu ştia casa unde-i va fi,

Luna firea nu şi-o cunoştea,

Stelele  locul nu şi-l aflaseră.

Atunci se aşezară zeii la sfat

Dumnezeiesc în jilţurile lor;

Botezară amiaza, amurgul,

Dimineaţa şi luna cea scăzând,

Noaptea şi seara, anii de numărat.

La Ithavoll veniră tarii zei

Clădiră nalte-altare, temple,

Croiră foale, arămi forjară,

Mşeteriră scripeţi, scule fasonară.

............................................................

Acum văd pământul din nou

Creşte verde tot din unde iar;

Cascade cad şi vultur zboară

Şi prinde peşte pe sub stânci.

Zeii din Ithavoll se strâng preună,

Vorbesc de încercuitorul terrei,

În minte cheamă  trecutul măreţ,

Vechi rune-ale Domnului Zeilor.

În rară frumuseţe iară

Table de aur se nalţă din iarbă,

Ce zeii le-avură în zile duse,

............................

Nesemănate câmpuri dau rod copt,

De bine-s boli, iar Baldr se întoarce;

Baldr şi Hoth în al lui Hropt dom-lupt’,

Şi tarii zei:vreţi să aflaţi mai mult?

Ca soarele mai drag văd domul

Cu aur coperit, pe Gimle stând;

Domnii dreptăţii locuiască-l

Şi fericire-n veci să aibă.

Suie să ţină întreaga putere

Atotputernic domn stăpân a toate

........................................

........................................

Din jos balaur negru se iveşte,

Nithogg zburând din Nithafjoll;

Trupuri de oameni duce pe aripi

Şarpele: dar acum şi eu apun.

Mihai Eminescu

LUCEAFĂRUL/DIVYAGRAHA

În sanscrită de Urmila Rani Trikha

Şukrăgrăhă urrăiati

Vişalăpăkşabhiam svargăm

Ănăntăvaiumargenă

Gachhanvrihădakarăhă săn

Akaşănăkşătrahă tăsiă

Upări nakşătrahă nicaihi

Akaşăhinăjiotihi

Teşăm mădhie vicărăti

Ăsătopătiakaiam săhă

Găcchăn paşiati păritahă

Iugăprathămădivăse

Ivă jiotimudrikam că.

Udgămăsthanat jaiăte

Prătarităhă prăsărăti

Prălăiătarangămădhie

Kamăbhăvenă preritahă.

Simăvininăpradeşăhă

Netrabhaiam nă drşiate

Udbhăvitum viceştăte

Iătră kalo sătaccă.

  

                           George Anca

***

LUMILE EMINESCIENE ALE LUI MIRCEA ELIADE

ŞI D. H. LAWRENCE. LUCEAFĂRUL

                                                                                             George Anca

          Titlul prezentării de faţă a venit, din Washington, ca răspuns la invitaţia d-rei Chiorean de a participa la simpozionul de la Târgu-Mureş, în continuitate, cumva, cu altă abordare – „Recunoaştere-abhijnana de la Kalidasa la Mircea Eliade şi Paul Ricoeur”, la Politehnica bucureşteană, şi poemul „Cenuşa lui Eliade”. N-ar fi trebuit, poate, să-l luăm în serios, aşa, pe e-mail, în virtual, când a vorbi despre Eminescu şi Eliade a devenit, fie un atentat în gol global, fie riscul jenării eminescologiei-eliadologiei de monopol ori paranoic eradicate/individualizate. Vagul  (fuzzy?) „lumilor” s-ar putea demetaforiza cu extrase din cei doi, plus – de unde până unde – D. H. Lawrence (ce „obiectivare”...) Nici metodă, nici bibliografie, mai degrabă o lectură, pe căutate, în pofida biblitecilor alb-negru scrise „despre”. Este, într-adevăr, vorba de lectura longitudinală a autorilor din titlu, separat şi împreună, contrapunct al „lumilor” devorându-se halucinatoriu – Bucureşti, India, Mexic -, exemplificabil, aici, prin mitul luceafărului.

          Am cititi din cărţile româneşti ale lui Eliade, ca instrument de călătorie spirituală şi drumologică, înainte de a pleca în India, în 1977, unde, aproape detaşat (fanatic), am căutat după titlurile (ştiinţifice) existente în biblioteca Universităţii din Delhi, pe care le-am completat cu altele, mai recente, trimise de autor, împreună şi cu scrisori. Am împărtăşit tăcerea locală asupra mitului „Maytreyi”, de legionari nu se vorbea (înainte de 1989; comparaţia făcută într-un articol ce avea să se numere printre cele de pe rug, între  Mahatma Gandhi şi Corneliu Zelea Codreanu ar fi putut cel mult intra în capitolul „Gandhi în România”, necum la „antisemitismul lui...”) Avansând, în echipă cu profesori şi scriitori indieni, spre ceea ce am numit indoeminescologie, l-am întrebat în ignoranţa mea (indusă, totuşi, de regimul de acasă) pe autorul Domnişoarei Christina : în ce relaţie se află cu Eminescu, adică, insinuând, aceasta ar fi puţin cunoscută. Reluând acum, în căutarea lui Eminescu, romane şi articole de Eliade (ordinea extensivă a lecturilor în India, pe subiectul prezent, a fost, ciudat: Eminescu, Lawrence, Eliade, ca şi cum cel din urmă era ştiut, dacă nu chiar familiar, graţie şi relaţiei epistolare). Alegerea lui Lawrence, în 1982, când revenisem ca profesor visiting la Delhi, nu mi-am explicat-o până azi, atrăgătoare fiind existenţa, la îndemână, a operelor complete (Cambridge), amintirea întâlnirilor în traducere de-a lungul timpului.