CASA CRESTINULUI
Sfantul Ioan din Kronstad
Orice casa
de crestin închipuie casa cea necuprins de mare, universul, cerul si pamântul,
în care salasluieste Domnul. Iata de ce întâlnim în orice casa de crestin
chipurile Mântuitorului si Maicii Domnului, care cheama la rugaciune pe cei ce
vietuiesc în acea casa si care vin cu evlavie înaintea Lor.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 382-383
HAINA DE SARBATOARE
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca
oamenii, dupa obiceiul obstesc, se îmbraca de sarbatori în haine luminoase si
se veselesc. De la aceasta praznuire vremelnica si pamânteasca sa-ti ridici
mintea prin credinta la sarbatoarea alesilor lui Dumnezeu, care vesnic vor
praznui si se vor veseli. Vremea de acum este pentru crestini un rastimp pentru
truda, nevointa, plângere, tânguire si pentru purtarea Crucii. În veacul de
apoi, când vremea se va plini si va veni vesnicia, crestinilor celor adevarati
li se va deschide o sarbatoare prealuminoasa. Atunci ei se vor odihni de truda
lor si vor praznui sabatul cel neîncetat si vesnic, nu doar o singura zi din
saptamâna, ci toata vesnicia. Atunci vor scoate de pe ei hainele cele
zdrentuite si de jale si se vor îmbraca în vesmânt de sarbatoare si de nunta,
„când fiinta aceasta stricacioasa se va îmbraca în nestricaciune si fiinta
aceasta muritoare se va îmbraca în nemurire” (1 Corinteni 15, 54). Atunci se
vor acoperi cu vesmântul mântuirii si vor îmbraca haina veseliei (Isaia 61,
10); „vor fi îmbracati în vesminte albe” (Apocalipsa 3, 5); „se vor învesmânta
cu vison curat si luminos” (Apocalipsa 19, 8). În zilele acelea nu vor vedea
nimic din cele ale întristarii si ale mâhnirii; acolo nu se va afla teama de
dusmani, de saracie sau de boala; nu va fi strigat, plângere, tânguire, foame,
sete, frig, arsita si nici un fel de nenorocire sau necaz, ci totul va fi
linistitor, pasnic, neprimejdios, veselitor, luminos, îmbucurator si
bineplacut. În viata aceasta, aproape toate sunt mâhnitoare si de jale: frica
de moarte, de diavol si de pacat, teama de rauvoitori si de prefacuta fratie; de
toate trebuie sa te pazesti si sa te uiti în jurul tau ca o pasare ce se
fereste de vânatori si de arcasi. Aici în fiece zi murim prin temerea si
asteptarea mortii si cu cât mai mult traim, cu atât mai mult asteptam sa murim:
caci pe masura ce traim mai îndelung, viata ni se scurteaza si se apropie tot
mai mult venirea mortii. Iar aceasta viata plina de amaraciune si moarte este
întesata cu o sumedenie de nenorociri si pe masura ce se prelungeste,
necazurile ni se înmultesc. Însa în veacul de apoi nu vor fi unele ca acestea,
ci doar viata, fericire, desfatare, biruinta, strigate de bucurie si veselie
vesnica. În vremea de acum, oamenii s-au obisnuit sa mearga de sarbatori acasa
unii la altii, sa se viziteze si asa sa se veseleasca împreuna. Atunci alesii Domnului
se vor aduna în casa Tatalui Ceresc, în care „multe locasuri sunt”, si vor
dobândi împrietenirea cu Sfintii Îngeri si cu toate Puterile ceresti,
veselindu-se dimpreuna, bucurându-se unii de altii înaintea fetei Cerescului
lor Tata. Atunci „cei mântuiti de Domnul vor veni în Sion cu strigare de
bucurie si desfatare vesnica va fi peste capetele lor. Ei vor afla bucuria si
veselia, iar întristarea si suspinarea se vor departa” (Isaia 35, 9-10). De
sarbatori oamenii au obiceiul acum sa manânce, sa bea si sa praznuiasca
împreuna. Atunci adevaratii robi ai Domnului „vor sedea la masa cu Avraam, cu
Isaac si cu Iacov în Împaratia Cerurilor” (Matei 8, 11) si „vor mânca si vor
bea la masa Domnului” (Luca 22, 30); „îmbata-se-vor din grasimea casei Domnului
si din izvorul desfatarii Lui vor fi adapati” (Psalmul 35, 8), dupa cum ne-a
binevestit Dumnezeu despre acestea prin Prorocul Sau: „Iata, slugile mele vor
mânca, slugile mele vor bea, slugile mele se vor veseli, slugile mele vor cânta
din bucuria inimii” (Isaia 65, 13-14). Oamenii mai au si obiceiul de a cânta în
zile de sarbatoare cântari de bucurie. Atunci alesii Domnului Îl vor vedea pe
Dumnezeu „fata catre fata” (1 Corinteni 13, 12), „Îl vor vedea” întru slava Sa,
„asa cum este” (1 Ioan 3, 2), si într-un cuget Îl vor lauda, Îl vor slavi si-L
vor cânta la nesfârsit fara sa se mai sature si fara sa osteneasca. O, cât de
luminos, vesel si plin de bucurie va fi acel praznic, iubite crestine! Cât de
dorita este ziua în care Îl vom vedea fata catre fata pe Dumnezeu, pe Care Îl
vedem acum ca prin oglinda, în ghicitura! „Fericiti sunt cei ce locuiesc în
casa Ta; în vecii vecilor Te vor lauda” (Psalmul 83, 5), Împaratul si Dumnezeul
meu. Din aceasta întâmplare si din cele asemanatoare ei, ne învatam, crestine,
a ne înalta mintea si inima la fericita vesnicie si pe aceea a o cauta cu
credinta sincera si cu sârguinta.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 176.
RĂSARITUL SOARELUI
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi
dimineata cum rasare luminos soarele si îi bucura pe toti. Gândeste-te cu cât
mai mare va fi bucuria ce o vor simti acele suflete în care va straluci
Hristos, Fiul lui Dumnezeu, vesnicul Soare al Dreptatii. Fie dar ca aceasta
întâmplare sa te învete a te ruga Lui cu osârdie, pentru ca sa se aprinda si în
inima ta lumina cea bineplacuta a harului Sau.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 65
ADANCUL BUCURIEI
ADEVARATE
Fericitul Trifon Turkestanov
Întocmai ca
un fulger ce lumineaza camarile ospatului, facând sa para jalnica-a facliilor
lumina, asa ai stralucit si Tu într-al meu suflet pe neprins de veste, în
vremea celor mai adânci trairi de bucurie ale vietii. Si dupa luminarea Ta
fulgeratoare, cât de lipsite de culoare, întunecate si nalucitoare pareau a fi
acele bucurii. Sufletul meu spre Tine nazuieste.
Slava Tie,
hotar si tarmurire a celei mai înalte nazuinte omenesti!
Slava Tie
pentru neostoita noastra însetare dupa împartasirea cu Dumnezeu.
Slava Tie,
Celui Ce ai însuflat în noi nemultumirea de cele pamântesti;
Slava Tie,
Celui Ce cu razele Tale cele mai gingase ne-ai învesmântat.
Slava Tie,
Celui Ce stapânia duhurilor întunericului ai surpat si ai osândit spre nimicire
orice rau;
Slava Tie
pentru aratarile Tale, pentru fericirea de a Te simti si de a vietui cu Tine.
Slava Tie,
Dumnezeule, întru vecie!
Fericitul Trifon Turkestanov,
Cunoasterea lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute, traducere de Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, cap. Acatist de Multumire „Slava lui
Dumnezeu pentru toate”, p. 129-130
TOT SAU NIMIC
Sfantul Ioan din Kronstadt
Spune-ti în
inima, din toata… inima: „Domnul înseamna pentru mine totul; eu singur sunt un
nimeni, neputincios, nimic nu pot face”. „Fara Mine nu puteti face nimic” (Ioan
15, 5) – spune Însusi Domnul – „Eu fiind Acela ce poate face totul si cu
prisosinta pentru voi”. Convinge-te ca este asa în fiecare minut al vietii în
inima ta si nu pregeta sa alergi pentru orice lucru la Domnul, sperând sa obtii
de la El toate cele bune si de folos, pentru mântuire si chiar pentru viata
vremelnica de-acum.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 175
FORFOTA LUMII
Arhimandritul Sofronie Saharov
Lumea care
ne înconjoara traieste astazi mai dinamic decât înainte. Dar cu cât mai multa
este forfota în lume, cu atât mai grea devine pastrarea unui cuget crestinesc.
De pretutindeni navalesc asupra noastra tot felul de idei care turbura viata
noastra. În vifornitele vremii noastre este de folos totdeauna sa fii treaz.
Este primul lucru pe care vi-l cer: ascultati cuvântul Evangheliei, fiti treji
si încetati de a mai fi copii.
Nu lasati
lucrurile acestei lumi sa va risipeasca. Concentrati-va toata luarea-aminte,
dati-va toata silinta unei vieti care sa corespunda duhului poruncilor
Evangheliei.
Arhimandritul Sofronie Saharov, Din
viata si din duh, traducere de Parintele Rafail Noica, Ed. Reintregirea, Alba
Iulia, 2011, p. 37.
INALTIMEA COPACILOR
Parintele Ilie Cleopa
Câta minune
si deosebire se poate vedea întru cresterea si vietuirea arborilor si a pomilor
celor roditori, cine le va spune? Caci noi vedem pe unii din ei la mare
înaltime ridicându-se cu cresterea, precum sunt eucaliptii, brazii, chiparosii
si altii de acest fel. Si, daca vreun folos duhovnicesc din privirea lor voim a
lua, de la înaltimea lor la înaltimea dregatoriilor omenesti sa ne mutam cu
mintea, si pe cei ce au sporit cu cresterea întru cele duhovnicesti sa-i
închipuim, care s-au ridicat cu mintea si cu petrecerea lor din cele de jos si
în Ceruri se afla, dupa marturia marelui Apostol Pavel. Iar daca multi arbori
cu statura mica lânga cei înalti vedem, pe cei ce aproape de pamânt îsi au
petrecerea si, care cu mintea de cele de jos s-au legat, sa-i închipuim. Iar
daca si un spin prin codri ne împiedica calea, sa nu uitam ca Mântuitorul
nostru a fost încununat cu spini (Ioan 19, 25).
Parintele Ilie Cleopa, Opt cuvinte
despre minunile lui Dumnezeu din zidiri, Ed. Episcopiei Romanului si Husilor,
Roman, 1996, cap. cap. 4: Minunile lui Dumnezeu din lumea arborilor , p. 38-48
INIMA OMENEASCA
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca un
vas raspândeste acel miros care s-a îmbibat în el. Asa este si inima omului.
Daca are în sine iubirea de Dumnezeu si de aproapele, atunci ea arata semnele
acesteia, caci asemenea sunt si nazuintele, pornirile, cuvintele, faptele si
gândurile ei. Asa precum un mar se arata a fi bun prin gustul sau, la fel si
inima omului se face cunoscuta prin faptele, cuvintele si purtarea ei. Si
precum un cuptor încins de flacari raspândeste caldura si dintru aceasta se
cunoaste, asemenea si inima, fiind înfierbântata de focul dragostei lui
Dumnezeu si a aproapelui, raspândeste caldura milei, a îndurarii, a rabdarii, a
blândetii, vadindu-se prin acestea. Ori, dimpotriva, cel ce îsi are inima
îmbatata de iubirea lumii, se arata prin semnele cele deopotriva cu aceasta,
întrucât la ea cugeta si din aceasta se învata, despre ea vorbeste si pe
aceasta o savârseste. Cel ce iubeste bogatia, cinstea, slava, placerea si
rasfatul, la acestea se gândeste si pe ele le cauta. Asa graieste Dumnezeu:
„Unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta” (Matei 6, 21). Si cu toate ca
multi se straduiesc sa acopere pornirile si faptele lor, cele ce se ascund
înlauntru nu pot fi tainuite, ci se ivesc si sunt scoase afara aidoma unor
bulbuci ce ies din apa, descoperind aerul care se ascundea în adâncime, sau
asemenea chioraitului matelor. „Nu poate pomul bun sa faca roade rele, nici
pomul rau sa faca roade bune”, graieste Domnul (Matei 7, 18).
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 97
PUTEREA LUMINII
Sfantul Tihon din Zadonsk
Când în casa
arde o faclie sau intra lumina zilei, atunci pe toate le vezi deslusit si le
osebesti pe unele de altele, pe cele bune de cele vatamatoare. Asemeni se
întâmpla si cu cel caruia faclia legii lui Dumnezeu îi straluceste mereu si îi
lumineaza ochii mintii, asa precum spune Psalmistul: „Faclie picioarelor mele
este Legea Ta si lumina cararilor mele” (Psalmul 118, 105). Daca aceasta faclie
Dumnezeiasca va straluci neîncetat înaintea noastra si ne va lumina pe noi zi
si noapte, atunci vom umbla mereu ca si cum ar fi ziua si vom osebi binele de
rau, folosul de paguba, virtutea de patima si în acest chip, cu ajutorul
Domnului, nu ne vom vatama. Prin aceasta esti povatuit, crestine, „în Legea
Domnului sa cugeti ziua si noaptea” (Psalmul 1, 2) si „în inima ta sa ascunzi
cuvintele” Domnului, „pentru a nu gresi înaintea Lui (Psalmul 118, 11). Spre
acestea ne îndeamna Dumnezeu: „Sa nu lipseasca cartea Legii acesteia din gura
ta, ci sa cugeti întru ea ziua si noaptea, ca sa pricepi a face toate cele
scrise; atunci vei pasi drept si-ti vei face caile usoare si atunci vei fi
întelept” (Iosua Navi 1, 8).
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 96
LICOAREA DATATOARE DE
VIATA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Taina
Sfântului Maslu este miere duhovniceasca, licoare datatoare de viata. Câta
bogatie datatoare de nadejde! Ce rugaciuni minunate! Un extras din întreaga
Evanghelie!
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 475
TENSIUNEA FOLOSITOARE
Sfantul Sofronie Saharov
Tensiunea
provocata de aversiunea fata de pacat trebuie pastrata ca sa nu ajungem sa
traim împreuna cu pacatul. Pacatul e atât de perfid; e prezent – desi adeseori
fara ca noi sa ne dam seama – aproape în fiecare pas pe care îl facem.
Sfantul Sofronie Saharov, Rugaciunea
– experienta Vietii Vesnice, traducere de diac. Ioan I. Ica jr., Ed. Deisis,
Sibiu, 2007, p. 168.
CAPODOPERA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Omul este o
splendida, magnifica, preaiscusita opera a unui Artist desavârsit: Dumnezeu. La
obârsie era neîntinata, neispitita, nestricacioasa, curata, dar prin pacat,
prin aceasta nevoie pe care duhul întunericului a dat-o firii, prin aceasta
spurcata, absurda si haina putere a ajuns sa fie întinata si bolnava, necurata
si corupta, din pricina firii duale a omului, alcatuit din trup si suflet. Cu
toate acestea, preaînteleptul, atotputernicul si atotbunul Artist nu i-a
îngaduit vrajmasului nostru si al Sau sa distruga cu desavârsire superba si
magnifica Sa creatie. El si-a alcatuit Siesi trup la fel ca al nostru,
patimitor, si si-a luat suflet în pântecele Preacuratei Fecioare Maica. Prin
întruparea Sa, prin învataturile, minunile, patimile, moartea si învierea Sa,
prin minunata si preaînteleapta Sa iconomie, El a restaurat opera mâinilor
Sale, în splendoarea si slava de mai înainte si chiar mai mult decât atât,
daruindu-i din nou nestricaciune, frumusete dumnezeiasca si readucând-o la
fericirea cea dintâi, a îndumnezeit firea omeneasca, asezând-o împreuna cu El
pe tronul Dumnezeirii. Slava Tie, Artistule atotbun, preaîntelept si
atotputernic!
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 301
Educatia
Sfantul Paisie Aghioritul
Numele pe
care îl scrijelesti pe scoarta unui copac se va mari, va creste odata cu el. La
fel si inima copilului tau. Ceea ce scrijelesti în anii lui de gingasie vei
citi în cei care vor urma.
Sfantul Paisie Aghioritul, Mica
filocalie, traducere de Parintele Victor Manolache, Ed. Egumenita, Galati,
2009, p. 141
FIARELE SALBATICE
Sfantul Nicolae Velimirovici
În înteles
general fiarele salbatice întruchipeaza patimile. Asa cum fiarele salbatice
chinuiesc trupul, la fel si patimile aduc vatamare sufletului. Ziditorul i-a
dat lui Adam putere asupra tuturor patimilor. Iata de ce Adam avea putere
asupra fiarelor salbatice ca simbol al patimilor. Sfintii, care prin Noul Adam,
Hristos, si-au îmblânzit patimile, au dobândit de altfel si putere asupra
fiarelor salbatice.
Sfantul Nicolae Velimirovici,
Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti,
2009, p. 49-50.
FOCUL PACATULUI
Sfantul Ioan din Kronstadt
Pacatul prin
sine însusi este foc. De aceea si spunem: careva s-a aprins de mânie, sau de
dragoste trupeasca, sau de invidie. Prin însasi natura sa pacatul implica
sugestia de foc. Cum vor simti pacatosii focul pedepsitor atunci când Dumnezeu
îi va parasi cu totul fiindca n-au facut dovada de cainta? Cum va fi acest foc
exterior în raport cu persoana pacatosilor? Fiindca, neîndoielnic, el va exista.
Si iezer de foc, si cuptor aprins, si gheena, si desis de foc. Toate acestea
sunt sigure, reale. Noi însa ramânem nesimtitori, nu ne înspaimântam, nu ne
cutremuram, ne irosim viata în desfatari, ne-am racit fata de Biserica, de
îndatoririle crestinesti, nu le mai tinem, am încremenit în pacate. Vai noua!
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 360.
PECETEA CHIPULUI
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca
argintul, aurul ori arama nu sunt bune pentru folosinta în negutatorie si nici
nu sunt primite în vistieria tarii, ci lepadate daca nu au pe sine chipul
împaratului; si numai banul care a fost însemnat cu chipul împaratesc are
trecere si e primit de toti. Asemenea si sufletul: de nu va avea pecetea
Împaratului Ceresc, a lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care se zugraveste prin
credinta si prin Sfântul Duh, nu va fi bun pentru obstea sfintilor si pentru
vistieria cereasca, ci se va arunca afara. Aceasta întâmplare te învata sa
cauti cu credinta si cu sârguinta chipul cel dumnezeiesc, întrucât el este
podoaba preafrumoasa si delicatetea sufletelor noastre, pentru ca nu cumva sa
suferi, de nu-l vei avea, întocmai ca si acela care, fiind poftit la ospat, a
venit fara haina de nunta, caci Împaratul, vazându-l, a grait catre el:
„Prietene, cum ai intrat aici fara sa ai haina de nunta? El însa a tacut.
Atunci Împaratul a zis slugilor: Legati-l de picioare si de mâini, luati-l de
aici si aruncati-l în întunericul cel mai din afara” (Matei 22, 12-13).
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 195.
COPACUL INCOVOIAT
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca un
copac încovoiat nu foloseste la nimic. Asa este si omul cel hain, a carui inima
este nedreapta. Acesta nu e bun de nimic, întocmai ca si copacul cel sucit.
Daca este sluga, lucreaza cu lenevie si cu viclenie, fiind necredincios si
prefacut. De este pedepsit, cârteste si se razvrateste. Iar de este miluit,
nesocoteste mila. La bucurie se face samavolnic si se îndârjeste, iar la
nenorocire se mânie si huleste. Într-un cuvânt, nici prin milostivire nu se
pleaca, nici prin pedepsire nu se îndreapta, asemenea unui copac încovoiat,
care nu se va face drept nici de la caldura, nici de la ger. Iar pricina dintru
care se întâmpla astfel este inima nedreapta, care pe toate le înrâureste. La
fel si un om slobod, daca este rau, îsi vadeste rautatea, caci unelteste doar
cele pe care le vede ca fiindu-i lui prielnice, chiar daca Domn ul se scârbeste
de acelea, iar pentru el si pentru ceilalti sunt pagubitoare. De i se va da
acestuia un loc de cinste sau o dregatorie, va cauta numai folosul sau, nu si
pe cel al supusilor lui. Din pricina cinstirii se îndârjeste, iar fiind lipsit
de ea, se razvrateste, cârteste si huleste; nimic nu-l poate îmbuna, întrucât
inima lui este sucita si desfrânata. Ori, dimpotriva, asa precum un copac drept
e trebuincios pentru orice lucru, la fel este si omul bun, care are o inima
dreapta. Iar inima dreapta este cea care asculta de Domnul si Facatorul ei si
urmeaza voia Lui cea sfânta. Dumnezeu le face pe toate spre folosul nostru.
Asemenea si inima cea buna se straduieste sa faca totul spre slava lui Dumnezeu
si spre folosinta fratilor ei. Ce vrea Domnul, aceea voieste si ea. Dumnezeu le
doreste si le face tuturor doar binele, fara nici o dobânda pentru Sine.
Asemenea si ea nazuieste si se straduieste sa savârseasca ce le bune pentru
toti, fara a-si cauta siesi folosul. Caci zice Apostolul ca „dragostea nu cauta
ale sale” (1 Corinteni 13, 5). Acolo unde se gaseste dragostea cea adevarata,
se afla si inima cea dreapta. Necatând la cinstirea ce i se aduce sau la
dregatoria care i se da, o inima ca aceasta mereu si pretutindeni va face
faptele dreptatii si va fi vrednica de orice lucrare ori dregatorie.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 110
MAMA SI COPILUL
Arhiepiscopul Iustinian Chira
O mama buna
îsi creste copilul în cântec sfânt si rugaciune. Acestea sunt primele daruri pe
care o mama, o femeie crestina, le poate face copilului ei. Cântecul de leagan
si rugaciunea, murmurate usor, linistesc si dezvolta în firea noului nascut
sentimente nobile si curate. Mama si copilul sunt doua fiinte care nu pot fi
despartite. Cine nu cinsteste pe mama întristeaza si raneste adânc pe fiul
mamei. Cine iubeste pe fiu aduce cea mai mare bucurie mamei. Asa este în viata
noastra a tuturor. Asa este si în viata cea dumnezeiasca, în viata cea
cereasca.
Arhiepiscopul Iustinian Chira,
Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca,
2009, p. 68-69
NEINCHIPUIT DE FRUMOSI
Sfantul Ioan din Kronstadt
În veacul ce
va sa fie, fericirea noastra va odrasli din uimirea de a-i vedea dintr-o data
pe Sfinti, pe îngerii Domnului, neînchipuit de frumosi, strânsi în miriade de
cete, alcatuite perfect, în ordinea ierarhiilor ceresti; din uimirea de a vedea
sfintii, pe oamenii lui Dumnezeu buni si simpli, din toate veacurile, prooroci,
apostoli si pe toti ceilalti, dar mai cu seama din uimirea de a sta în fata lui
Dumnezeu, contemplându-L în lumina cea neapropiata, mirati fiind si de propria
noastra iluminare launtrica, simtind fericirea absoluta, neîntunecata de nici
un pacat, de nici o spaima, grija sau întristare.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 425
PUTEREA LUMINII
Sfantul Tihon din Zadonsk
Când în casa
arde o faclie sau intra lumina zilei, atunci pe toate le vezi deslusit si le
osebesti pe unele de altele, pe cele bune de cele vatamatoare. Asemeni se
întâmpla si cu cel caruia faclia legii lui Dumnezeu îi straluceste mereu si îi
lumineaza ochii mintii, asa precum spune Psalmistul: „Faclie picioarelor mele
este Legea Ta si lumina cararilor mele” (Psalmul 118, 105). Daca aceasta faclie
Dumnezeiasca va straluci neîncetat înaintea noastra si ne va lumina pe noi zi
si noapte, atunci vom umbla mereu ca si cum ar fi ziua si vom osebi binele de
rau, folosul de paguba, virtutea de patima si în acest chip, cu ajutorul
Domnului, nu ne vom vatama. Prin aceasta esti povatuit, crestine, „în Legea
Domnului sa cugeti ziua si noaptea” (Psalmul 1, 2) si „în inima ta sa ascunzi
cuvintele” Domnului, „pentru a nu gresi” înaintea Lui (Psalmul 118, 11). Spre
acestea ne îndeamna Dumnezeu: „Sa nu lipseasca cartea Legii acesteia din gura
ta, ci sa cugeti întru ea ziua si noaptea, ca sa pricepi a face toate cele
scrise; atunci vei pasi drept si-ti vei face caile usoare si atunci vei fi
întelept” (Iosua Navi 1, 8).
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 96
SINGURATATEA
Arhiepiscopul Iustinian Chira
„Nu va voi
lasa singuri” – zice Domnul. Ce cuvânt mare si sfânt, mai ales în timpurile
noastre, când nenumarati oameni se simt singuri, se plâng de singuratate; sunt
în mijlocul multimii, dar se simt singuri; sunt printre prieteni multi, însa de
multe ori se simt singuri. Un om care-l are pe Dumnezeu niciodata nu este
singur. Singuratatea nu-l omoara ci, dimpotriva, îl face fericit. În
singuratate el poate sa se simta într-o atmosfera mai potrivita, unde sa se
gândeasca mai profund la Tatal nostru cel Ceresc, unde se poate ruga mai
linistit, unde poate sa-si desfasoare gândurile, sa urce cu ele pâna la
Dumnezeu. Toti Sfintii au iubit singuratatea si pustia; nu pentru ca au fugit
de societate, ci pentru ca acolo se întâlneau cu Dumnezeu.
Arhiepiscopul Iustinian Chira,
Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca,
2009, p. 118-119.
FAPTA BUNA
Parintele Arsenie Boca
Iisus vrea
ca fapta buna sa izvorasca natural dintr-o natura buna în chip dezinteresat,
cum creste bobul de grâu si cum izvoraste apa din stânci, fara sa se preocupe
de bunatatea lor.
Parintele Arsenie Boca, Parintele
Arsenie Boca – mare indrumator de suflete din secolul XX, Ed. Teognost,
Cluj-Napoca, 2002, p. 88
STRAJA SIMTURILOR
Sfantul Teofan Zavoratul
Ca pe lumina
ochilor ma pazeste, Doamne Dumnezeule, apara-ma, si cu aripile Tale ma acopera
de ispite. Fii straja ochiului, ca sa nu priveasca hoteste; fii straja urechii,
ca sa nu ia aminte la nedreptate. Fii straja buzelor, ca sa nu iasa de pe ele
clevetire, osândire, hula si nici macar vreun cuvânt desert. Fii straja inimii,
ca sa nu se abata spre viclesug si sa nu lucreze faradelegi.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire
sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 16
I N I M A
Sfantul Ioan din Kronstadt
Inima este,
prin natura sa, sensibila, usoara, de esenta spirituala, cereasca,
pazeste-ti-o. Nu o îngreuna, nu o trage spre pamânt, fii cumpatat în mâncare,
în bautura, în general în placeri trupesti. Inima este templul lui Dumnezeu.
„De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el” (1
Corinteni 3, 17).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 251
PETICUL
Sfantul Nicolae Velimirovici
Peticul cel
nou la haina cea veche. Aceasta expresie desemneaza metoda înnoirii de fatada,
necrestine, atunci când omul se schimba doar pe dinafara, croindu-si în parte
ceva nou, însa înlauntrul sau nu se schimba si ramâne la fel ca înainte.
Aceasta se refera la toti cei care cauta sa-si îndrepte starea lor prin
„cârpeala cea veche”, în loc sa se înnoiasca pe sine smerindu-se prin
Mântuitorul Hristos. Asa cum peticul cel nou îndata se desprinde de haina cea
veche, marind numarul jalnicelor zdrente, tot astfel si pacatosii cei vechi
leapada noua învatatura a Domnului, deschizând ranile cele vechi, mai puroinde
si mai grave decât au fost mai înainte ca ele sa fie descoperite.
Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri
si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 57
PODOABA INTREGII ZIDIRI
Sfantul Ioan din Kronstadt
Cel care a
împodobit cerul cu stele nu putea sa împodobeasca si mai minunat Cerul Sau –
Preasfânta si Preacurata Fecioara, Maica Sa? Cel care a împodobit pamântul cu
multe feluri de flori, atât de frumos colorate si le-a înmiresmat cu parfumuri,
nu putea oare sa o împodobeasca pe maica Sa pamânteasca cu toate florile
virtutilor, sa o parfumeze cu toate parfumurile duhovnicesti? Cu siguranta ca
putea! Si stapâna noastra a devenit Cerul si Templul Dumnezeirii, împodobita cu
toate frumusetile si mai înmiresmata decât toate parfumurile pamântesti. O, daca
Dumnezeu în marea Sa mila, prin rugaciunile Maicii Sale Preacurate, ar binevoi
sa ma împodobeasca pe mine, cel desfigurat de pacat, daca ar binevoi sa ma
înmiresmeze si pe mine, cel necurat! Caci la Dumnezeu nimic nu este cu
neputinta.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu,
1995, p. 107
BALOANE DE SAPUN
Sfantul Ioan din Kronstadt
Asa cum
curge timpul fara sa se opreasca, si trupul meu, atâta vreme cât este în viata,
se schimba mereu si se trece, precum si lumea întreaga se trece – dupa cum
arata modul cum evolueaza – de parca s-ar grabi spre un sfârsit prestabilit,
asemenea unei jucarii puse în miscare de un resort. Unde s-ar putea afla ceva
stabil? Stabil este ceea ce pune în miscare si directioneaza totul spre un tel
anumit. Stabila, neschimbatoare, este cauza primordiala a tot ceea ce este
creat si întocmit si care, ea însasi, nu este creata si de aceea nu este
trecatoare, ci vesnica. Neschimbatoare sunt si spiritele îngerilor si
oamenilor, create dupa chipul cauzei primordiale. Restul – baloane de sapun!
Prin aceasta nu subapreciez creatia, vreau doar sa o pun în raport cu Creatorul
si cu fericitele duhuri.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 18
SOAPTELE MULTUMIRII
Sfantul Ioan din Kronstadt
Dumnezeu
este mult-milostiv si îndurator fata de toti, fata de mine, pacatosul. Totul
este al lui Dumnezeu, nimic nu este al meu (renunt la orice proprietate).
Trebuie sa-I multumesc lui Dumnezeu cu evlavie pentru toate. Pentru pala de
vânt care ma mângâie si pentru raza de lumina, pentru apa, pentru mâncare,
pentru îmbracaminte. Pentru tot sa-I multumim – chiar si pentru trupurile
noastre si mai vârtos pentru pamânt si pentru apa.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 216
PASAREA VEGHETOARE
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi o
pasare care, stând, se uita de jur împrejur, temându-se ca nu cumva sa fie
prinsa ori sagetata de catre cineva. Pilda aceasta te învata ca si tu sa fii cu
luare-aminte la cele ce te împresoara în lume, ferindu-te de mrejele diavolului
si de sagetile sale. Iar sagetile vrajmasului acestuia sunt: mândria, pizma,
iubirea de argint, lacomia, iutimea rautatii, necuratia si altele. El trage în
noi cu aceste sageti si îi raneste pe cei care nu sunt cu luare-aminte.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 70
Scrisoare pastorală
Foaie periodică,
gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul XX(2020),
nr. 426(16 –31 Iulie)
Dragii mei
enoriași!
Semnele
morții. M-am născut și am trăit în sat, cunoscând viața și mentalitatea
țăranului român într-o mare măsură. Am scris
despre aceasta și am venit cu nenumărate povestiri, menite tocmai să
reflecte aceste realități spirituale. Unele dintre ele vin din lumea vechilor
religii și culturi precreștine și au
supraviețuit sute, chiar mii de ani. Unele sunt socotite superstiții,
adică credințe deșarte, false, neadevărate. Din punct de vedere creștin sunt,
într-adevăr, superstiții, dar pentru studiile etnologice, folclorice, de
istoria religiilor și a mentalităților, ele sunt foarte importante. Așa cum
sunt descoperirile pe care le fac arheologii în sânurile pământului pentru
elucida problemele istorice străvechi, așa sunt și aceste reminiscențe păstrate
în folclor, în tradiții și credințe populare. Descoperindu-le și analizându-le
facem o adevărată arheologie spirituală. Concluziile la care se poate ajunge
din cercetarea lor sunt multe și diverse, dar două mi se par esențiale: 1.
Dovedesc vechimea poporului român, care a adus din neguri de vreme în memoria
sa aceste relicve; 2. Dovedesc continuitatea poporului român pe aceste
meleaguri.
Cu ani în
urmă, culegând folclor în părțile de nord ale județului Mehedinți, am găsit un
bocet, în care se spunea că Domnul Hristos trece pe drum călare pe un cal
roșu-mohorât și adună de la porți sufletele
celor decedați spre a le duce în lumea de dincolo. Nicăieri în Sfânta
Scriptură sau în Sfânta Tradiție nu se vorbește de o asemenea postură a
Mântuitorului: călare pe cal, transportând sufletele morților dintr-o lume în
altă lume. Câteva cunoștințe elementare de istoria religiilor m-au ajutat să
identific cu ușurință în această imagine reminiscențe ale Cavalerului Trac, o
zeitate din sud-estul european, care a avut un cult foarte dezvoltat la
începutul mileniului trecut, până prin secolul al IV-lea. Cavalerul Trac avea
această funcție chtonică. Iată cum, peste un element păgân s-a suprapus
elementul creștin și astfel a supraviețuit aproape două mii de ani în folclorul
și mentalitatea unui popor cu o vechime și o continuitate neîntreruptă pe
aceste locuri.
Foarte multe
elemente de acest gen se întâlnesc în tradițiile legate de cultul morților.
Este un domeniu fascinant, care nu a fost exploatat suficient de cercetători,
dar care ne rezervă, cu siguranță încă multe surprize.
În rândurile
de mai jos, ne vom opri asupra semnelor prevestitoare ale morții. Întotdeauna
în conștiința omului din popor moartea a ocupat un loc foarte important. Toată
viața de aici a fost doar o călătorie între leagăn și mormânt, o pregătire
pentru momentul morții și viața de dincolo de moarte. Întotdeauna în părțile
noastre, începând de la traci și daci, a existat credința fermă în existența
sufletului și a vieții de după moarte. Întotdeauna țăranul român a fost convins
că moartea nu este o nimicire, o dispariție a firii umane, ci doar o poartă de
trecere dintr-o lume în altă lume, o trecere din această lume pământească în
lumea tinereții fără bătrânețe și a vieții fără de moarte. Pentru clipa morții
omul din popor se pregătește aproape toată viața, dar mai cu seamă la vârsta
bătrâneții. Se îngrijește să aibă toate cele necesare pentru înmormântare:
cruce sau cavou/boltă, haine, sicriu, băutură, animale de tăiere, făină etc. În
casa lui Râiosu Vasile din Malovăț, spre exemplu, în camera ,,bună”, în pat, a
așteptat mai bine de 20 de ani un sicriu nou-nouț. Mihail Sadoveanu povestește de un caz
similar, când sicriul, învechindu-se, era folosit ca iesle pentru animale. Omul
nu știe ceasul morții, dar are câteva semne prevestitoare, de care ține seama.
Amintim în acest sens:
Boli, dureri diverse, pe care le
socotește ,,înaintemergători” ai morții sau ,,telegrame”;
Vise care conțin anumite elemente,
precum: pierderea unui dinte/măsele, urs, pom tăiat, apă învolburată, tulbure,
nuntă etc.
Nu credem în
vise, dar astfel de elemente socotim că sunt semne prin care subconștientul
nostru ne semnalează evenimente apropiate. Știm că omul cunoaște lumea
înconjurătoare prin cinci simțuri: văzul, auzul, pipăitul, gustul și mirosul.
Mai există și un al șaselea simț, pe care nu-l putem controla rațional. E vorba
de presimțire. Cercetările oamenilor de știință au stabilit că omul cel mai
inteligent folosește cel mult 8% din capacitatea creierului. Restul de cel
puțin 92% rămâne în umbră, nefolosit în mod conștient. Totuși, partea aceea
lucrează independent de voința omului. Când omul este în pericol, când are o
boală, spre exemplu, care nu dă semne vădite(durere, umflătură, culoare etc.),
dar ea evoluează în trupul nostru, subconștientul ne dă alarma. Ne transmite
semnale pe ,,limba lui”, cel mai adesea sub formă de vise. Depinde dacă le
înțelegem și luăm măsurile cuvenite. Când boala dă semne vădite poate e mult
prea târziu și nu se mai poate face nimic pentru înfrângerea ei. Tocmai de
aceea medicii recomandă ca fiecare dintre noi să ne facem câte un set de
analize măcar o dată pe an, chiar dacă nu avem nici o suferință.
Cântecul cucuvelei în preajma morții
cuiva. De când am fost mic am auzit că această pasăre este prevestitoare de
moarte. Prin cărțile pe care le-am citit se combătea această
credință/superstiție, susținându-se că pasărea respectivă este de mare folos
omului, fiindcă ajută la stârpirea șoarecilor. O fi! Știu însă că de fiecare dată când au murit
părinții mei, bunicii sau cineva dintre vecinii mei, cu două-trei săptămâni
înainte, noapte de noapte, cucuveaua îmi cânta la fereastră. Trecea
evenimentul, pasărea nu se mai auzea. Îmi amintesc, de asemenea, o întâmplare
de pe vremea când eram elev la seminar. Într-una din zile mă plimbam cu
profesorul Pr. Ioan Ionescu prin grădina școlii. Erau și alți colegi, vreo 5-6.
Era un om foarte apropiat de elevi și ne câștiga încrederea ca un părinte. De
fapt, toate generațiile care l-au avut profesor i-au spus ,,Tata”. Vorbeam de
una, de alta și dânsul căuta să ne explice lucrurile, ca unul care știa multe.
Deși era ziua, undeva în apropiata luncă a Jiului s-a auzit un cântec de
cucuvea. Unul dintre elevi a amintit credința/superstiția din satul său cu
privire la cântecul cucuvelei. Părintele, foarte grav, ne-a spus: ,,- Copii,
lucrurile acestea nu sunt de râs! Ele reprezintă experiența milenară a neamului
nostru! Vă rog să mă iertați, trebuie să dau un telefon!” Ne-a lăsat în grădină
și a plecat aproape fugind spre cancelarie. Se vedea că este foarte agitat. A
dat telefon la Corabia, la fiica sa, care era inginer stagiar acolo. A răspuns
gazda și i-a spus că fiica a plecat cu un sfert de oră mai înainte la plajă.
Părintele a rugat-o pe gazdă să meargă imediat după fiica lui, s-o cheme acasă
și să-i dea urgent telefon. Peste o jumătate de oră a sunat telefonul.
Părintele șezuse nemișcat și așteptase tremurând. A răspuns. Gazda îl anunța că
la momentul când a ajuns ea pe plajă, tocmai o scoteau pe fiica părintelui din
apă. Se înecase! Chiar întâmplător
fusese cântecul cucuvelei? Mă întreb!
Urlatul câinelui este semn prevestitor
de moarte.
Cântatul găinii cocoșește;
Strigatul la fereastră. Sunt momente
când omul se aude strigat pe nume de la fereastră. Uneori recunoaște și vocea
unuia care a murit mai demult. Se spune că moartea dă târcoale pe la fereastră
și-l caută.
Bătaia/trepidațiile unor părți ale
corpului(ochiul stâng, spre exemplu). Cu mult timp înainte au circulat în
părțile noastre trei cărticele: Rojdanicul, Trepednicul și Gromovnicul. De
obicei ele alcătuiau împreună o singură carte intitulată Planeta. În Rojdanic
se prevesteau principalele evenimente din viața omului în funcție de data
nașterii acestuia. Era un fel de Zodiac de azi; în Trepednic se prevesteau evenimente mai apropiate sau mai
îndepărtate în funcție de anumite trepidații ale unor părți ale corpului: ochi,
ureche, nas, sprânceană etc.; Gromovnicul prevestea evenimentele din viața
lumii și mai ales cele ce urmau să se petreacă într-o anumită zonă în funcție
de data și locul unde tuna(a tunat în ianuarie, e an roditor; a tunat la Cornul
Caprei, va fi război etc.):
Căderea unei stele. Se socotea că
pentru fiecare om care se naște pe pământ Dumnezeu instalează și o stea pe cer,
care-i veghează omului drumul vieții până la moarte, ca un înger păzitor. În
momentul morții sau cu puțin timp înainte de moarte, steaua respectivă ,,cade”
de pe cer și astfel se vestește lumii decesul unui om. ,,Căci la nunta mea/A
căzut o stea”, spune păstorul din Miorița. Desigur, mulți zâmbesc la citirea
acestei afirmații, dar ea există în mentalitatea populară românească. Poate
când a apărut ea, omul era convins că pământul este centrul
universului(geocentrismul), iar cerul este ca un tavan, ca un cort deasupra
pământului, pe el fiind atârnate, ca niște candelabre, soarele, luna și
stelele. Mai târziu, pe vremea lui Nicolaus Copernic(1473-1543) și Galileo
Galilei( 1564-1642) s-a stabilit că, de fapt, soarele este centrul universului,
iar pământul și celelalte planete și astre se învârtesc în jurul
lui(heliocentrismul). Între soare și planete, cât și între planete sunt
distanțe pe care mintea omenească greu poate să le înțeleagă. Mihai Eminescu
spunea: ,,La steaua care-a răsărit/ E-o cale-atât de lungă,/Că mii de ani i-au
trebuit/Luminii să ne-ajungă!” Dacă ne gândim că lumina parcurge distanțele cu
300.000 km/secundă, ne dăm seama câți kilometri parcurge într-o zi, într-o
lună, într-un an. Iar aici e vorba de ,,mii de ani-lumină!” Într-un astfel de
context, omul apare ca o făptură minusculă, neînsemnată. Pentru omul din popor,
pentru țăranul român, însă, Omul este un adevărat centru al universului și
toate celelalte, văzute și nevăzute,
sunt legate de existența lui.
Când omul
primește asemenea mesaje, își ia măsurile cuvenite și accelerează pregătirile
pentru Marea Trecere. Dintre acestea menționăm:
Spovedirea și împărtășirea. Este
chemat preotul, omul își face o ,,spovadă completă”, în sensul că spune chiar
și acele păcate mai grele, mai rușinoase, pe care le-a ținut ascunse zeci de
ani. Am întâlnit multe cazuri de acestea.
Iertarea cu semenii. Cel în cauză, fie
că este bolnav, fie nu, își cere iertare de la cei din familie, de la prieteni
și cunoscuți. Când este bolnav, vin la patul lui mulți dintre consăteni și rude
și își cer iertare unii altora. Așadar, omul, înainte de a pleca, se împacă cu
Dumnezeu și cu semenii.
Încheierea socotelilor, în sensul de
a-și achita datoriile, de a face unele donații copiilor sau unor instituții,
clarificarea unor situații, afaceri etc.
Limbă de moarte. În astfel de cazuri,
omul le spune celor din familie dorințele lui privind împărțirea bunurilor,
relațiile ce urmează să le aibă unii cu alții cei ce rămân în viață,
rânduielile legate de sufletul său după ce moare(pomeni, parastase, danii etc.)
Toate acestea au valoarea unui adevărat testament nescris, pe care urmașii
trebuie să-l respecte cu strictețe.
Sunt și alte
astfel de semne prevestitoare în tradiția noastră românească. Ele sunt
categorisite drept superstiții, dar poate ar trebui cercetate cu mai multă
atenție de mai multe categorii de specialiști. La o sumară analiză a lor, putem
ajunge la următoarele concluzii:
Aceste credințe populare situează omul
în centrul universului, ca stăpân al naturii, al lumii. Plecarea lui ,,dincolo”
antrenează numeroase elemente spirituale și materiale. Păsări și animale
presimt apropiata lui ,,nuntă” și dau semne ,,pre limba lor”; steaua care i-a
fost hărăzită la naștere se prăbușește din înălțimile cerului, fiindcă misiunea
ei s-a încheiat. Capacități psihice necunoscute ale propriei ființe se
activează și dau semne prevestitoare prin vise, prin simțurile trupești etc.
Omul e ființă psihosomatică, adică e
alcătuită din trup material, muritor, și suflet spiritual, nemuritor.
Moartea nu e o dispariție a ființei,
ci o despărțire dintre trup și suflet. Trupul rămâne să se dezintegreze în
sânul materiei din care a fost alcătuit, iar sufletul își continuă existența în
lumea de dincolo, lumea spirituală și veșnică.
Moartea este un eveniment existențial,
face parte din existența și din viața noastră. Nimeni nu i se poate sustrage,
dar putem să ne pregătim pentru acest moment de-a lungul întregii vieți prin
credință, fapte bune, post, rugăciune, Sfintele Taine, participare la slujbe
etc.
*
Sfaturi părintești. - Un scriitor,
poet și eseist francez, Antoine Saint-Exupéry (1900-1944), autorul cărții Micul
Prinț, care a fost tradusă în peste 360 de limbi, ne-a lăsat aceste însemnări
sub titlul Un altfel de post, care pot să ne trezească multe meditații
personale: ►
,,Renunță la a-i mai judeca pe alții: - descoperă-L pe Hristos, care trăiește în ei!; ► Renunță la a mai spune cuvinte care rănesc:- umple-te de cuvinte care vindecă! ►Renunță la a mai fi nemulțumit: - umple-te de recunoștință! ►Ține post de nervi: - umple-te cu răbdare! ►Ține post de pesimism:- umple-te cu
speranță! ►Ține post de preocupări inutile: - umple-te de încredere în Domnul! ►Renunță la a te mai plânge: - umple-te de respect pentru acea minune care este viața! ►Renunță la a-i mai stresa pe alții: - umple-te de o rugăciune neîncetată! ►Renunță la a mai fi
acru: - umple-te de bunătate! ►Renunță la a-ți da importanță: - umple-te de compasiune pentru
ceilalți! ►Renunță la teama pentru lucrurile tale: - umple-i pe ceilalți de
darul tău! ►Renunță la a mai fi descurajat:- umple-te de
entuziasmul credinței! ►Ține post de tot ceea ce te separă de Iisus: - umple-te de tot ce te
apropie de El! ►Numai cu inima poți vedea, esențialul este
invizibil pentru ochi.”
- Mai redăm câteva însemnări din
lucrările Sfinților Părinți, grupate sub titlul Este har …: ♦ să iubești fără să fii iubit…; ♦ să slujești fără să fii prețuit…; ♦ să dăruiești fără să ți se mulțumească…; ♦ să te jertfești
și fără să ți se recunoască…♦ să ierți fără să fii iertat…; ♦ să-l susții pe cel care te-a lepădat…; ♦ să rămâi liniștit, deși ești nedreptățit…; ♦ să crezi, deși nu vezi fața în față…; ♦ să crezi, deși nu ești deplin lămurit…; ♦ să investești clădind fără speranțe…; ♦ să taci pentru a nu face rău aproapelui…; ♦ să vorbești de dragul adevărului…; ♦ să înduri fără să murmuri, fără să cârtești….; ♦
totul să-ți aparțină, dar tu de toate bucuros să te lipsești… ♦ LUPTA-TE, SUFLETE, CA SA PRIMEȘTI ACEST HAR !!!”
*
Dor de tata.
Redăm mai jos poezia cu acest titlu a poetului Marin Sorescu și avem
convingerea că mulți dintre cititorii ,,scrisorii” se vor regăsi în ea: -
,,Când sunt copii noştri mici
Noi pentru ei suntem TĂTICI.
Ce gingaş e, şi sună bine:
,,TĂTICULE, mi-e dor de tine!”
Dar cresc, nu le mai eşti pe plac,
Din TATA tu devii BABAC!
Şi vorba sună trist şi gol:
,,- BABACULE, mai dă-mi un pol!”
Dar viaţa e un foc de paie
Şi vrei nu vrei, ajungi TATAIE,
Iar vorba ta, în râs e luată:
,,TATAIE, ia mai las-o baltă!”
Şi-n anii care-ţi mai rămân,
Te vor numi doar ĂL BĂTRÂN,
Și vorba lor te năuceşte:
,,BĂTRÂNE, ce-ţi mai trebuieşte?”
Copile, tu să ai ştiinţă:
Am fost un tată cu credinţă
Şi din puţin, de-a fost să fie,
Eu am răbdat, şi ţi-am dat ţie!
Dar fă-mi, te rog, o bucurie,
La cimitir, de vii la mine,
Să-mi zici ca în copilărie:
,,-TĂTICULE, mi-e dor de tine!”
*
File de
jurnal – 1 August 1981(IV). ,,Seara m-am dus la oficiul poștal de la Halânga și
am dat telefon pictorului V. I. M-am îngrozit. Încă nu credeam că poate să
existe o asemenea prăpastie în ceea ce se numește om.
Mi-a spus că
a luat probe din scândura pe care a găsit-o putredă, a făcut fotografii și acum
urmează să le ducă la Comisia de Pictură de la patriarhie. Nu va mai veni la
Malovăț până când nu vom aduce zidar să facă toate reparațiile la tencuieli.
I-am explicat că tencuielile intră în atribuția sa, conform devizului în baza
căruia am încheiat contractul și că remedierea acestor tencuieli înseamnă
aproape 10.000 lei. Nici nu a vrut să audă de așa ceva. A motivat că în altar a
lucrat și tencuielile ,,pentru a arăta zidarului cum trebuie lucrat!” M-a
amenințat că mă bagă în pușcărie, că va ajunge cu mine până la patriarh și alte
multe asemenea.
Mi-e teamă
să merg mai departe cu un asemenea individ lipsit de caracter. Dacă ar fi să-i
plătim tot ce pretinde, ar fi imposibil. S-a pronunțat către Pera Dumitru că în
alte părți preoții nici nu se uitau la câte 10.000 lei, pe care-i băgau în
buzunar pe lângă deviz, sau la cota de 10%
pentru masă, deși le asigurau și masa în natură. A-i executa tencuielile
cu altcineva este imposibil. Nu e vorba numai că trebuie să plătim bani în
plus, dar noi nu avem om de specialitate. Dacă se fac reparațiile înainte,
pictura va fi acoperită de mari suprafețe albe. Va veni apoi, va face
fotografii și va spune că nu mai poate face restaurare, ci e nevoie să facă
pictură din nou, ceea ce ar însemna o suplimentare importantă a devizului. Alte
necazuri, alte dandanale! Mâine seară am ședință cu Consiliul Parohial și va
trebui să punem capăt acestei stări de lucruri.
Toată
noaptea m-am perpelit ca pe ace. Ficatul mi-e ca mingea. Pentru mine e ceva
care mă depășește. N-aș fi crezut că poate să existe atâta avariție, atâta
dezumanizare și atâta indiferență față
de un biet popor, care se zbate în nevoi și în necazuri, rupându-și de la gură
pentru biserica satului. Poziția unui asemenea om este ca o profanare a unei
flori de crin.
Dă-mi,
Doamne, înțelepciune, sănătate și putere, ca să mă pot lupta cu forțele oarbe
ale întunericului pentru podoaba și bunul mers al Casei Tale. Amin.”
*
Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale,
astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 424, pe blogul Domnului Ben Todică,
directorului postului de radio în limba română din Sydney(Australia, 11 iulie
2020(http://bentodica.blogspot.com); Oferta de carte – iulie 2020, în ,,Logos
și agape”, Timișoara, 27 iul. 2020, ediție
on-line(http://www.logossiagape.ro); Nil
Dorobanțu (1920-1977) și vocația lui profetică, în ,,Răstimp”, Tr. Severin, an.
XXIII(2020), nr. 3(iul.-sept.), pp. 42 – 48; Din nou despre Nil Dorobanțu și
vocația sa profetică, în ,,Națiunea”, București”, 27 iul. 2020, ediție
on-line(https://www.ziarulnatiunea.ro/category/religiespiritualitate);
,,Scrisoare pastorală” – 425, în ,,Logos și agape”, Timișoara, 29 iul. 2020,
ediție on-line(http://www.logossiagape.ro); In memoriam: Pr. Matei Gheorghe, în
,,Obiectiv mehedințean”, an. XXII(2020), nr. 1039(30 iul.), p. 11; Ouăle popii,
în ,,Obiectiv mehedințean”, an. XXII(2020), nr. 1040(6 aug.), p. 10;
De asemenea,
parohia noastră a mai publicat o tranșă din cartea regretatei Prof. Sofia
Dobrescu, Însemnări. Întreg tirajul a fost cumpărat de fiica autoarei, Doamna
Dr. Ionescu Mihaela-Aritina din Curtea de Argeș(AG).
O recenzie
la cartea preotului Dvs. Folclor din Mehedinți semnează Domnul Prof. Cornel
Boteanu în ,,Răstimp”, Tr. Severin, an. XXIII(2020), nr. 3(iul.-sept.), pp.
10-12.
*
Ecouri
basarabene. Părintele Protopop Dr. Petru Buburuz de la Chișinău ne-a trimis un
florilegiu de recenzii la mai multe cărți pe care le-a citit în ultima vreme.
Între acestea este și una referitoare la cartea subsemnatului intitulată Viața
Cuvioasei Teofana Basarab. Iat-o:
,,La 10 mai
2020, Părintele Dr. Alexandru Stănciulescu-Bârda îmi trimitea prin poştă ultima
sa lucrare istorică VIAŢA CUVIOASEI TEOFANA BASARAB (Bârda, editura “Cuget
Românesc”, 2020, 265 pag.). Pr. Prof. Dr. A. Stănciulescu, parohul bisericilor
din satele Bârda şi Malovăţ, jud. Mehedinţi, este un enciclopedist, eminent
scriitor bisericesc (teologie, istorie, folclor, publicistică şi beletristică),
editor neîntrecut de literatură pe teme religioase, bibliografice, istorice,
folcloristice şi populare, fiind concomitent directorul şi managerul editurii
“Cuget Românesc”, unica editură sătească în România. Acesta-i autorul. Cât
priveşte cartea, am primit-o pe 25 mai şi am
reușit s-o citesc până la 7 iulie. Lectura ei mi-a dăruit o mare plăcere
şi satisfacţie – pentru prima dată am
citit o istorie mai detaliată despre
întemeierea Ţării Româneşti în prima jumătate a sec. al XIV-lea. Nu
cunoşteam nimic despre întemeietorul ei Basarab I şi activitatea lui în folosul
Ţării şi a Bisericii străbune, despre bătălia de la Posada (9-12 noiembrie
1330) cu maghiarii în frunte cu orgoliosul lor rege Carol Robert de Anjou şi
ruşinoasa lor înfrângere, precum și multe alte lucruri interesante. Nu ştiam că, în vara anului
1323, Basarab I a oprit hoardele tătare, care până atunci cucerise toată Rusia,
Kievul şi, ajungând la Nistru, intraseră în Ţara Românească până la Întorsura
Buzăului și pe care Voievodul i-a izgonit peste Nistru, punând pe el hotarul
dintre Hoarda de Aur şi Ţara Românească. Și că tocmai de aceea partea de sud a
Moldovei dintre Prut şi Nistru se numeşte şi azi Basarabia. Răsunetul victoriei lui Basarab asupra
tătarilor va face ca ţara condusă de el să fie numită de străini „Ţara lui
Basarab”, „Basarabia”, „Ţara Basarabească”, iar regele Sigismund de Luxemburg,
în 1419, relata că „Ţara Ungrovlahiei
este Ţara Basarabească” („Terra Basarab”). Aceşti termeni sunt folosiţi şi în
cancelaria valahă în documentele voievozilor români din 1396, 1403,1407 ş.a.
Deşi unii români din ţară sunt împotriva denumirii „Basarabia”, eu consider că
ruşii au greşit amarnic şi strategic în folosul nostru, când în 1812 au denumit
partea ocupată a Moldovei „Basarabia”. Iată că timpul ne descoperă şi mai
limpede lucrurile adevărate. Cartea conţine, de asemenea, şi multe pagini
necunoscute din istoria ţării vecine –
Bulgaria creştină, care lupta şi ea pentru independenţa sa cu vecinii – ba cu turcii, ba cu sârbii, ba cu ungurii.
Ideea şi
proiectul acestei cărţi aparţine pe drept vrednicului de pomenire Mitropolit al
Olteniei, Nestor Vornicescu, care a reușit să adune o colecţie bună de
documente şi ilustraţii de epocă dedicate Cuvioasei Teofana Basarab, fiica lui
Basarab I, întemeietorul Ţării Româneşti, precum și de xilogravuri din cultura
română. Însă nu a reuşit să scrie el însuși această carte şi a transmis
părintelui Alexandru materialele adunate cu binecuvântarea şi povaţa: „Primeşte
acest odor de la mine, părinte
Alexandre, şi nu lăsa pe cuvioasa Teofana să moară a doua oară. Bulgarii o au
trecută în calendar în rândul sfinţilor, luptă-te şi frăţia ta ca să fie
înscrisă şi în calendarul nostru. Pe măsură ce vei studia documentaţia, vei
înţelege mai bine ce vreau să-ţi spun!” (pag. 8 din carte). După ani de
cercetări şi îndoieli, părintele Alexandru
a reuşit să primească binecuvântarea şi sprijinul PS Nicodim, Episcopul Severinului şi
Strehaiei, dar şi îndemnul de a scrie cartea cât mai grabnic, cu scopul realizării cât mai repede
posibil a dorinţei Mitropolitului Nestor Vornicescu de a fi canonizată Cuvioasa
Teofana Basarab şi de Biserica Ortodoxă Română.
Deci, eroul
principal al cărţii este Teodora (apoi monahia Teofana), fiica mai mare a lui
Basarab I. Probabil Basarab I, din motive politice, a hotărât s-o dea pe
Teodora de soţie prinţului, viitorul ţar
bulgar, Ivan Alexandru. Ea n-a avut o căsnicie fericită cu acesta, deoarece
soţul ei s-a dovedit a fi iubitor de
petreceri cu muzicanţi şi de femei desfrânate. Și-a dedicat viaţa copiilor,
apoi rugăciunii, vizitelor la mănăstiri, unde organiza copierea şi traducerea
cărţilor de cult şi didactice. A desfăşurat o activitate culturală bogată,
având în acest scop şi susţinerea financiară şi materială a soţului. Între
timp, soţul i-a solicitat divorţul, el căsătorindu-se cu o evreică. Teodora s-a
smerit, nu s-a jeluit tatălui său, jertfindu-se pe sine. În cazul în care i
s-ar fi destăinuit tatălui, asta putea
să însemne un război ucigaş între cele două ţări. Ea s-a călugărit cu numele de
Teofana şi a continuat activitatea sa cărturărească, nefiind lipsită şi în
continuare de sprijinul fostului său soţ. Biserica Ortodoxă Bulgară a
canonizat-o pentru viaţa ei sfântă, plină de râvnă şi jertfelnicie pentru
învăţătura lui Hristos.
Cartea e
cuprinzătoare şi bogată în imagini colorate de epocă. Părintele Alexandru şi-a
îndeplinit misiunea cu brio. Pe 19 aprilie 2020, în ziua de Paşti, cartea era
pe masa P. S. Episcop Nicodim ca document pentru întocmirea dosarului de
canonizare ce urmează să fie înaintat
Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în scopul pornirii respectivului proces. Deci, ne aşteptăm la o nouă canonizare.
În sfârşit,
iată şi o concluzie a autorului. Dacă
despre Sfântul Nicodim de la Tismana, considerat uneori întemeietorul,
iar alteori organizatorul vieţii
mănăstireşti din Ţara Românească, nu se ştie clar care îi este originea: că ar
fi sârb,că ar fi vlah sau român, cît
privește Teodora Basarab suntem siguri că a fost româncă. Deci, ea este,
incontestabil, cea dintâi călugăriţă, cel dintâi monah român cunoscut.
Mă mândresc
că suntem legaţi spiritual şi administrativ cu inima pământului românesc prin
Basarab I, întemeietorul fără tăgadă al Ţării Româneşti, care ne-a eliberat de
fioroşii mongolo-tătari, punând hotar între ei şi noi pe Nistru, dând pământurilor româneşti dintre Prut şi Nistru
şi numele de botez „Basarabia”. Mă mândresc că sunt basarabean de viţă veche, mă mândresc că Mitropolia noastră,
parte integrantă a Bisericii strămoşeşti, se numește „a Basarabiei”.
*
Ajutoare și
donații. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și
donații, astfel: Domnul Franț Titu din Tr. Severin, fiu al satului Malovăț: 300
lei; Doamna Elisabeta Leferenz din Nürnberg(Germania): încă 238 lei; Domnul Dan
Culcer din Paris(Franța): 71 lei;
Doamna Coman
Elena din Bârda a mai adăugat 50 lei pentru contribuția de cult, totalizând
până acum 115 lei.
Dumnezeu să
le răsplătească tuturor!
*
Plăți.
Parohia noastră a efectuat câteva plăți mai mari, astfel: 1.330 lei brutăriei
pentru cele 1.900 pâini donate și vândute în luna iulie; 636 lei impozit; 500
lei tipografiei pentru cărți; 346 lei poștei pentru colete; 300 lei protoieriei
pentru icoane; 300 lei documentație analiză de risc la biserici; 280 lei poștei
pentru timbre; 128 lei toner pentru imprimante; 64 lei vopsea lavabilă pentru
capela din Malovăț; 60 lei internetul; 50 lei curentul electric și altele mai
mici.
În cursul
lunii iulie am donat pâine credincioșilor participanți la slujbe, astfel: 5
Iul.(Malovăț): 150 pâini; 12 Iul.(Bârda): 120 pâini; 19 Iul.(Malovăț): 100
pâini; 20 Iul.(Malovăț): 100 pâini; 26 Iul.(Bârda): 128 pâini. Așadar, în luna
Iulie s-au donat 598 pâini.
Totodată, am
vândut pâine la prețul de achiziție de 0,70 lei/buc., după cum urmează: 5
Iul.(Malovăț): 150 pâini; 12 Iul.(Bârda): 530 pâini; 19 Iul.(Malovăț): 100
pâini; 26 Iul.(Bârda): 522 pâini. Așadar, în luna Iulie s-au vândut 1.330
pâini.
*
Zâmbete. ☻ Soția către soț: ,,Dragă, când unul
dintre noi va muri, eu mă mut la țară! ☻Ion se duce la poștă să pună o scrisoare. Oficianta îl întreabă: ,,Par avion?” Ion o privește atent și spune: ,,-Nu, nu păreți!” ☻De ce se culcă ardelenii pe câmp?...?!? Ca să se cultive!! ☻ ,,- Cum sapă oltenii o fântână?” ,,- Sapă un șanț și apoi îl ridică!” ☻ ,,Visez să fiu miliardar ca tata!” ,,- Tatăl tău e miliardar?” ,,- Nu, și el visează!”
*
Înmormântări.
În ziua de 18 Iulie am oficiat slujba înmormântării pentru Tărăbâc Grigore(88
ani) din Malovăț, iar în ziua de 28 Iulie pentru Racoveanu Constanța(78 ani)
din Tr. Severin, înmormântată în Malovăț(primul caz de covid). Dumnezeu să-i
ierte!
*
Program. În
cursul lunii August, avem următorul program de slujbe: 1 Aug.(Malovăț-Bârda); 2
Aug.(Malovăț); 6 Aug.(Bârda); 8
Aug.(Malovăț-Bârda); 9 Aug.(Bârda); 13 Aug.(spovedit și grijit în Bârda, la
biserică și în sat); 14 Aug.(spovedit și grijit în Malovăț, la biserică și în
sat); 15 Aug.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 16
Aug.(Malovăț); 22 Aug.(Malovăț-Bârda); 23 Aug.(Bârda); 29 Aug.(Bârda); 30
Aug.(Malovăț). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul
poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa
de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.
Sănătate,
pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu