Mere pădurețe 11

Mere pădurețe 11

Tu ai fost primul om, îți zic maistre Ben, ca şi cum tu Dumnezăiescule , ai fi păşit pe lună cu paşii tăi cât tingani, că experența ta o pot asemăna cu a lui Dumitru Prunariu (nu Pruneanu Vasile din Dorna maritatat, ca mine-n Ciubăncuța, zis Țiica, după cum îi zicea nepotu-su din Someşeni, cu aiesta cu nepotu-su, am fost fautat, internat, la Cl. Endocrinologie la doamna doctor Stroe Mariana, o femeie faină la chip, dar ce zic, că tu ai fost cu mulți ani mai înainte în America, dar civilizația şi frumusețele ei nu te-au rumegat, asimilat, nici ademenindu-te iepurii şi cangurii sau Ming, că era din altă ecuație), deşi tu ai fost în America a lui cine o condus-o pe-atunci când ai fost figură a tinereții şi turist curios, dar cu mofturi cocoşeşti, descurcăreț ai refuzat-o ca țară, America fiind pe atunci a celui ce o conducea polititic totul depinzând de nişte voturi doar tu cu cinstea ta, aşiderea demnitatea ta de om neânfumurat închipuindu-ți în altă parte şansa ta, cu o voință nedepinzând de aşa ceva, de voturile electortului, ca un Amerigo Despuci, unul din pirații lui Cristofor Columb, subordonat acestuia, Cristofor nimerit de săgeata ucigaşă a indigenilor temerarul dase în primire bolind, a dat celuilat comanda, lui Amerigo, c-acest şef Cristofor a lor, era fascinat de lumea nouă, dar s-a dus făcând tumbe pe cealaltă lume Cristofor, ca Vica, dar tu, Ben ai păşit deplin victorios  cu  tolba plină de iluzii, cu păreri contradictorii, care de care, ca săgețile indienilor din tolbă, care mai de care ştiind sau mai degrabă nu, ce-i politica care se cheamă tâlhărie, colonizarea, schimb de cioburi colorate pe aurul aiasta autohton, lăcomie, hoție, înavuțire pentru englezi şi regină, pentru Anglia, recunocută, ca imperiu cuceritor că albii erau cine erau şi-n cucerirea lor au venit cu om-ucidere, au venit nu ca reprezentanți a lui Dumnezeu, şi, asemeni tagmei furilor năpăstuitorilor prădau luând viața omenilor, că nimeni nu era cinstit, drept, ca tine, Ben, care te-ai stabilit cu Ming în Australia, că-n Austrlia eşti, Ben, ca un mesteacăn pus de arminden în sufletul drăguț, în inima lui Ming draguță şi fascinată prințesă a Chinei, iubită de tine fără dor şi poate, chiar dacă tu i-ai făcut figură, poznă, amărând-o căzâd în hora fabricii, acel favozizat de-al tău, conațional de a lui Ming, crezându-te mort, cu iz de busuioc, deşi erai ca o icoană pentru el, crezând, c-ai zis  “tai, tai”, vieții a crezut mai ales, că erai ca un fițingău sub grumaz de ceteră fară inimă bătând cu emoția omului bun, deşi lui Pavel, i-ai zis provocator, ca Vica: -"Lasă, PAVELE, SCRIE , CĂ EU MĂ FAC BINE, CUM ÎȚI DOREŞTI, CĂ NOI NE-AM LEGAT UNUL DE ALTUL PRIN SENTIMENTE ŞI CU TRĂIRE ARTISTICĂ, ÎNTR-UN FEL APARTE AL NOSTRU, NEOBIŞNUIT ŞI NUMAI AL NOSTRU, CĂ PENTRU'CĂ DUMNEZEU N-A OPRIT TIMPUL PENTRU NOI, CUM N-A OPRIT TIMPUL PENTRU EL GRECO ŞI EMINESCU UN NAȚIONAL DE POVESTE, DEŞI NOI SUNTEM ÎN TIMPUL NOSTRU, DOAR O ATITUDINE A LUI, UN DELICAT SCRIS DE UN APARTE AL NOSTRU, FERICIREA CELORLALȚI, că legământul dintre noi ne face să nu ne mai doară nimica, BEN, că trebuie să recuperăm soarele, luna şi stelele furate de zmeul-balaur, că aiasta, ca lui Sfântul Gheorghe, ca lui Greuceanu, sfânt Petru, sfântu Pavel, ne-a dat de lucru, ca dacă nu facem bine, suntem băgați în boală, dar nu ne lăsăm noi, Ben, că noi scriem cu reuşită, ca un bucătar talentat, care rămâne prin ce face ortodox, că tu Ben, mulțumesc lui Dumnezeu, că tu, Ben, sănătos întorci lumea pe dos, că şi Ming, pentru Hristos la întoarcere ne pregăteşte, ca la o nuntă  în care ne bucurăm cu toții de viața din Arca benefică eficientă a lui Hristos, pe care salvator îl avem corăbier, că face inimos ceva gustos, că noi trăim generos pentru ceilalți citiți, intectuali şi spirituali cetățeni, neuitându-i nici pe nepoți, că ostenala e orfandă, dar din dar  şi pentru nepoți, stră-nepoți..., că prin scris îi surprindem pe toți, ca Avram Iancu frate în Carpați, că pot, ca-ntr-un film făcut de tine, dragoste şi bine pentru ceilalți să ne vadă, vindeați datorită iubirii lor, vindecați de rănile interioare suferite din cauza minciunii şi strâmbătății social-umane

(Vezi, prietene, că uneori scriu tot ce-mi străfurgeră prin minte, ca un prunc din flori, ìncpântecele femeii îndrăgostite minunat în afara familiei ei, că barbatul ei e sterp, dar ea activă vrea să întregească familia ei, ca unde-s copiii e un bine care întregeşte şi omenirea, că unde-s copiii şi Dumnezeu e şi nu se mai aruncă cu pietre, ca-n Maria-Magdalena din Magdala gândindu-ne că n-ar fi de față Iisus, că viața ìți oferă posibilități: să creezi impecabil şi să ai standard fiind tu însuți, ideal şi național nemaiavând probleme cu cei dragi, aşa, că tu, Ben, trăieşti să scrii opera omnia, fericire pentru ceilalți şi eu aşiderea, că-n aiasta constau credința în bine şi Marele speranțe a lui Ch.Dikens).

Noi scriem, ca noi neapărat, scriem, cum ne-a rânduit, menit, Dumnezeu, scriem cu dar, cum bine zice românul drag Ioan Miclău şi cum scrie în mod special, ca un veritabil specialist bijutier, Arghezi şi Eminescu-Patria limba română Nichita Stănescu, această dragă Vasilica Grigoraş, că domnia sa e prin eseu, corectă în ce ne priveşte, are verb, ca un pescăruş în zbor către viitor şi cum scrie domnia sa e superb, cu aură şi nimb de proverb, e din inimă cu mult soare şi căldură de om dintre oameni, pentru oameni: subiect şi predicat întru luminat şi curat sfânt şi drag.

Circulă expresia: -"Nu ce intră-n gură îi pacat, ci ce iese pe gură, ca sudalme şi blesteme, spurcând pe Dumnezeu şi nu pe dracu, pe tată-su şi pe mama dracului, mai cuminte, mai cuminte fiind Dănilă Prepeleac, (nu-mi explic nici într-un fel de ce se suduie de Dumnezeu oricât ți s-ar spune, că nu-i bine, nu-i voie, dar ca un foe verde, un copil te încăpățânezi şi răsfeți făcând tot contra, din contră faci ce ți se zice, interzice, să nu faci, ca un Dan Puric din România Profundă dorindu-şi România şi mare, deşi nu prin asta demonstrezi, că cine face, lui îşi face şi cine-şi dă lui îşi dă, că eşti deştept sau sorcova, sorcova, cum e Sorin Revnic, Sorinu Cecanii, că mamă-sa-i din  din Ceaca, comuna Zalha, Sj., fir-ar să fie ! când popa nu predică de două ori pe lume culme existând, vorba lui Eminescu existând mai mulți sori, ca om care ştie afirmă, cunoştiințele lui fiind diverse şi profunde, el cu talent nativ îmulțit în har ştiind în toate privințele ce şi cum, pe el doar geniulul dându-l de gol, că el prin ceea ce a scris făcându-se remarcat, intrigându-mă, Ben, doar ce nu reuşesc eu să mă mobilizez şi să fac excepțional, ca acest fără pereche (las pe Dumnezeu să mă conducă, să mă scoată în evidență, ca pe un om de top, că trebuie să am facilitatea pentru popor având plinătatea acestui drum plin de realitate, că drumul aiesta te duce către/cu atmosferă, către responsabilitate,, că Dumnezeu e pacea mea, iubire pentru lume, starea de om firesc, ca sa ne dăm seama ce-i firesc, care-i caraceristica, Ap. Pavel, cum să fii plin de lumina lui Dumnezeu în lupta pentru viață, că Dumnezeu trăieşte în noi, e o sfințire a dreptului de a fi întru Hristos, ca să ne bucurăm de frumos, totul fiind pentru sănătatea noastră, arucând haina, lumina, omului trecător (iubirea-i firescul din noi, potirul de aur, gramatica firii arătându-ne încătro, Doamne, nu ne lăsa să mergem prin bălării, că noi trebuie să ştim ce suntem, iubirea, să ne favorizeze).

Tu-n grădina lecturii ai aflat posibilități, valori autentice româneşti, zâmbete cereşti, adevăruri de inspirație şi expirație, că tu ştii unde ți capul şi ți-l porți pe umeri, stălucitor, văzând multicolor şi la mine: flux şi reflux de omenesc şi firesc, obişnuit să scoți din întuneric lumina, ca să ne lumini, ştiind fracțiunea din fracție, ştiind simplificarea în adunare, scădere, în îmulțirea talanților cu har şi împărțirea generoasă şi frățească, noi bucurându-ne şi de puțin, ca de mult, că nici clipele uşoare nu ni-s uşoare, tu, Ben, fiind unic, în plăcerea şi pasiunea care te dezlănțuie în trăiri în felul tău: trăiri ancestrale, artistice şi fără egal descurcându-te bine, O.K, că tu, Ben scrii şi scrii, ca mine, amândoi avându-ne planurile noastre.

Tot la badea Viorel  unul din feciorii învățătorului Ioan Rătundeanu-Ferghete, tot la badea Viorel în ocol şi în casă veneau sătenii şi consătenii să-i lămurească-n orice problemă de viață şi moarte, veneau, să le arete parcela, lotul, de pământ, care-l avuse, până a se întovărăşii, ca să se lucre-n comun, cu obştea satului, pământul care-l avuseră şi i se adresau lui bunicul familial, deşi în armată se calificase, ca radio-telefonist, cum vroisem şi eu nepotul lui, dar o nimerisem, ca găina oarbă grăunțul, el,Viorel, chiar lucrase la Braşov 16 luni şi câțiva ani la mină la Tămaşa, dar chemarea pământului, glasul lui, a fost mai puternică, aşa că revenise la glie în satul natal, veneau la bunicul şi tot cu badea Viorel i se adresau şi nu se simțea ofensat, deşi mai promovase la şcoala teologică de popii din Cluj, promovase examenul de diaci, veneau sătenii, țăranii, veneau să le arate pe harta cu hotarul, să le arate unde avuseră pământ la gura Cornişorului ori la gura Groapelor ... veneau şi după ce se luase pămământul la colectiv, că Viorel nu doar că le citea din Biblie, dar era un om cu îndemână în orice, era şi el țăran precum ei, dar mai deghețat, un om la care-i plăcea dreptatea, un om demn şi cinstit, ca întreg neamul lui.

Viorel se canonea ținând coarnele plugului şi cu coasa la coasă, făcând legături pentru snopi, în holdă şi-n lanul de porumv, mălai, cu sapa căpălind, că mânca în fiecare dimineață mămăligă cu brânză şi mujdei şi uneori arând de mălăină de ogor sau orice ar fi făcut, Viorel, cunoscând şi viață, taifasul, orăşeanului se mai întreba în dorul lelilii:

-"Domnul de ce îmbătrâneşte, că coasa-n iarbă n-o bagă...?!"

     - O intelepciune rara in omul pamantului! O voce pe care domnii nu vor s-o auda, da o vor auzi ei cand coasa va straluci.

HRISTOSUL DIN NOI  SĂ ELIMINE RĂZBOI DIN  LUME ŞI DIN NOI

Pavel Ratundeanu-Ferghete

~*~

După unii tu, Ben, eşti artistic-literar,

iar eu nu singur, ci singular,

cu talanții îmulțiți original în har,

un nativ luminos, născuți ambii,

din neamul lui Făt-Frumos

că tu m-alduieşti cu marele-ți dar din dar,

amândoi trăindu-ne traiul şi măcându-ne mălaiul literar

cu sentimente şi înaltă simțire şi fericire cu drept la înviere şi iubire

de pe picior de plai şi gură de rai,

de omenire, să nu mai fie tulai şi vai !

Hristosul, din noi să elimine din ei, din urâciuni, şi din minciuni, eliminând

cu pace şi pâine să elimine erori, chiar şi urme de război să elimine,

ca pururi să ne desfătăm iară şi iară

veseli de primăvară: de paşti şi crăciun cu oameni veritabili, nobili şi buni.

~*~

Acum la poarta cerurilor amandoi suntem storsi de ce avem mai bun in noi, că stii cum e? Nu avem voie inauntru cu drogurile iubirii lumesti. Cand vom muri, vom ramane cu materiale neterminate si netrimise din calculator si acele’ vor ramane pana la descoperirea lor de un nou temerar din nemurire. In ele vor fi ingropate dragostea noastra pentru aproapele.bt

Turn off for: Romanian

Măi, omule, măi! Vremea bună te scuteşte de năpăstuire, te are pe scut şi sub scut, cu vrerea şi plăcerea lui Dumnezeu, dar ce ştiu unii oameni înebuniți de răul cu porniri  instinctuale dezlănțuite de o catrastofă animalică, sălbatică neruşinată, ne-pudică pentru celorlalți căşunând rău, că nu făcând rău, poate fi  mântuire, că aiasta poate fi moarte curată, că nici Alah, nici Budha nu îndeamnă să faci rău (vedeți Corranul cu strălucitele învățături pilde semenilor tăi, că mioriticii şi le explică eliminând, să eliminăm  răutățile, viciul, slăbiciunea socio-umană, că doar omul e dracul gol-goluț, răul, imaginat ca sfârşit de lume, că-n om de ce n-ați învățat? în om e puterea binelui şi omul e o forță şi o energie a binelui, un benefic pe care încă nu-l cârmuim peste lume ca o forță să domine cu împăcare, armonie, pace şi pâine, ca o forță care pune, condamnă, arestează, la închisoare raul, pune sub picioare, ca să nu mai existe, ca să nu existe, ca şi cum nici n-ar fi existat vreodată (-"Tu, Pavele, trebuie să fii frâna a ce se întâmplă rău pe lume (sărăcie, războaie)" .

-"Pavele, trebuie să vezi ce nu-i potrivit cu aspirația noastră omenească către bine, ca să ne justificăm doar a fi, dreptul de a ne fi născut oameni de bine pentru bine, pentru iubire". Dacă vezi ce se întâmplă, ca să ştii ce-i potrivit, ca ne să sfințească, că doar sfințirea şi nu botezul repetat, te scoate: -"Doamne apără-ne şi, Doamne, fereşte-ne ! ne fereşte  de rău, aiasta fiind un moft (botezul) şi nu pocaința în sine (în Evrei -6 poruncindu-ni-se: "să lăsăm cele începătoare şi să mergem spre cele desăvârşite... "eccetera, eccetera, că n-am la mine vioara "Stadivarus", n-am cetera întru Iisus, cu răsărit de soare Iisus, Iisus mai presus, Eminescu, mai aparte de moarte, mai presus, cum adevărat, adevărat, ni s-a spus cu pace şi binecuvântare, prin neamul omenesc de la Adam şi Ieva având un legământ cu Dumnezeu pe Arca vieții, țarile mari, de bani gata, prost înțeles).

Am încercat de" n" 0ri, dar nu mi s-a admis pe facebook, aşă , că acuma, voi admininistratorilor: să mi-l dați, adminiatrați din oficiu. Cu bine. Nu mai zic: să-mi dați şi binele de care m-ați văduvit, vitregit neânțelegându-mi oful după cunoastere de bine. Vă salut ! Pavel Ferghete

Pentru bine faceți tot ce vă stă în putință: pentru bine plătind tot cu bine. De ce a-ți înțelege greşit dorința, doleanța, lui Alah, Dumnezeu, că El, no! vrând să vă iubiți până şi vrăjmaşul rugându-vă pentru el, ca pentru o ființă dragă şi atunci de ce veniți cu bombă artificială făcând şi sinucid şi toată munca ziditoare praf sau să veniți cu un kaşnikov prăpăd şi omor în popor inexplicabil făcând oricum: moarte de om ?! Nu se renunță la viață fără să slujşti pe Alah, peDumnezeu, şi popor, te omori omorând şi pe ceilalți, pe semeni, însemnând fanatism, că asta fraților musulmani nu înseamna iubire, drept la înviere, cum greşit, criminal, credeți. Limbaj agresiv n-a avut poporul meu nici pentru vrăjmaş, nici pentru duşman şi atunci voi de ce-ați fi contra mea fără a vă face rău?! Eu scriind aşa caut să mă descopăr întru adevăr şi viață, în cale către Budha, Iisus. Mă stăpânesc a face rău cuiva. De ce s-ar înțelege şi interpeta greşit Coranul şi musulmanismu, mahodismul, Alah arătându-ne calea de a face bine făcând bine. Pentru aiasta, ne bate inima, oamenilor ! Aşa suntem măsura lucrurilor, aşa suntem creştini, oameni între oameni şi pentru oameni iubire: "pace şi pâine, Pavele !"

Sântem o flacără de lampă Aladin în mâna lui Diogene,suntem în căutarea unui om ?

De ce-ar fi marea carte jucată de corupți, de neisprăviți ? De ce n-ar fi toți pentu toată lumea cu omenie şi toată lumea pentru toată lumea cu omenie pentru toți, cu toți cu omenie ? Tu, Ben, eşti minte prețioasă, ca aurul, exprimând limpede: ce şi cum stau lucrurile, dar hai spune şi ce-i de facut bine, ca toată lumea cu bine să fie pentru toată lumea.

Mă uit în jur şi m-aventur să zic:-"E bine,vă jur,ca omul să nu fie sperjur !"

Sa fie cinstit şi dacă nu te mai întâlneşti cu el vreodată, că nu zici niciodată niciodată ținând pe "nu"în brață.Daria: -"Dacă dai cu piciorul în ocazie, aşa zice el, pețitorul meu, Petru Pop, că poate nu te mai întâlneşti niciodată, deşi pana pețitorului îi după vatra cuptorului, îi ca pană a bradului (şi toate pot fi doar vorbe de clacă până la contrar, că nici el, deşi Petru, nu-i Sf. Petru, temelia bisericii, Marele Pescat îmulțit în har, ca om potrivit de însurat, chiar dacă frate-su popa Pop Petru om educat mă întrebase cuvincios: -"Ìmi dai voe s-aduc pe frate-meu pocăit înrăit, s-o cunoască pe Daria ? "Chiar dacă Daria se opuse, că deabia se îngropase mamă-sa eu nu am zis: -"Nu".

Ea însuşi Daria, cu sensibilitatea ei regretând, că de ce nu s-a zis: -"Da". Nu poți şti din ce tufă, din care sat, sare iepurele, deşi am îndoieli, ea punând stavilă pe nu, presupuând, că nu va face față, că... o frică "nişte alții", interpretează, c-ar fi... şi descuajările ei sunt multe, cu caru. Are inteligență nativă şi-i este de ajutor, dar e şi exagerat de naivă, de visătoare, Daria.

Daria nu prea-i în apele ei, vârsta-şi mai spune cuvântul, timiditate şi altceva nici având de gând s-o părăsească vreodată şi atunci cum să-ți urmezi sfletul, visul, țelul vieții, cu pospețime, cu lejeritate. Va fi ageră, c-a urlat feciorelnic în gura mare, potrivită, în momente nepotrivite ?

A cupins-o Dumnezeu în dragoste de mireasă, ca-n univers  să capete primenire, miruire şi sens, în sângele mielului ?

Căile Domnului sunt ascunse, dar românii sunt o putere, o magie, prin ceea ce sunt ei iubire, prin lumina ce oferă mister, taină de roadă deplină divină prin aură şi auroră stelară, ca o rouă pe iarbă-nzori de dimineață cu om în raze luminat la lucru-n lucrare şi binecuvântare.

Turn off for: Romanian

-"El,pețitorul o zis, că vine la doisprezece, dar el nu s-o gândit: stai, că nu pot până mulg vaca deabia fătată şi descurajată:

-"Aiesta ticule, nu-i de mine, din aieste diverse mitive", zice Daria cu of şi n-ar acăța pe oricine de capul ei, nu, că ea ar fi fără lipsuri, mai brează, dar dacă o tot a ales, c-o avut şi pețitori până-i lume, c-au roit ca muştele pe timp de vară la mâncare, deci dacă tot ales, acuma culege ce-a rămas: ciurucuri, că te mărită babele, trecându-ți şi ție vremea ca la bureții usturoi, a tăi feciori nenăscându-se la timpul sau ne-ursindu-ți-se norocul, nefiindu-ți încă sorocul sorocit, că şi Nică cu pupaza din tei o încurcase o țâră-n iarmaroc cu bătrânul şmecher, coțcar?.

Merg după pâine şi salutându-l pe şoferul vânzător de la Vad:

-"Ce mai faceți ?

-"Ca ruşii mergem înainte către prăpastie şi noi înaintea lor, că suntem deja-n prăpastie."

-"Şi dacă ne-am prins în speranță de colțul ierbii ?"

Pe un anevoios, mai leneş, cu mişcări încete, lente, satu-l toieşte, sfădeşte, ceartă:

-"Tu ai fi bun  de-o moarte, că n-ai mai ajunge la om".

În mine sufletul mai urlă ca un lup la lună: -"Pe unde-i fi călătorind, că Daria a făcut plăcinte şi te-aşteptăm să guşti şi tu, Vică".

     - Da ! Si eu as gusta !!! Frumoasa fata! Are trasaturile ochilor tai Pavele.

    - Pofteşte, că te-aştem cu dragă inimă.

Să te-anuți din vreme cu vizita în Ciubăncuța, că-i ieşită Vica până-n sat şi Daria mai are de învățat, să ne anunți din timp, Ben, ca să nu ne-afli pe nepusă cu toate-ntoarse, vraişte, ca după un război a lui Napoleon cu ruşii, deşi Tolstoi e mai pace şi război blând, mai romantic îngăduitor, omițând dezordinea sufletelor moarte a lui Gogol.

Mai poate fi patul nefăcut, neaşternut şi fără o grabă, nici, casa nu-i măturată, că cineva-n clacă te calcă în timp ce eu scriu şi Daria, n-am de unde şti anticipat ce are de făcut Daria şi pe unde-i plecată având treburi, ca Toma Alimoş sau Dănilă Prepeleac pe lângă baltă şi nu-i plăcut să nu dai un scaun celor ce-ți vin la casă şi făcut tablou şi gură cască, de bucurie şi emoție nici să mai ştii dincătro să te aduni şi hainele pe mine fiind parcă puse cu furca, uneori şi eu cu Hemipareza corp stâng călcând, ca din pod, ca pe un drum al cetățeanului turmentat dint-"O scrisoare pierdută", a maiestrului dramaturg şi scriitor de seamă Ion Luca Caragiale.

Dragomir a fost harnic, scuturat, nelcoş şi copil şi fecior holei cu ochii după codane şi mai maturizat şi pe când îşi pierduse oile, pe bolundele despre care referindu-se: "eşti prost, ca o oaie, că dacă sare una în apă după ea sar şi celelalte, câte apucă şi se îneacă sau la trecerea drumului sunt călcate de maşina în viteză sunt făcute zdrob, zob, că erau zălude, deşi Mircea  Eliade de pe la Gingis Han... încoace la ..., în conteporaneitate, când îl preocupa istoria religiilor şi fantasticul şi farmecu nopților de sânzâiene, când erai teleportat prin timp, el, acest cuminte, le zicea oi nazdrăvane, că-n firea lor era un dumnezăiesc, îşi spunea şi Dragomir întrbându-se de ce s-o putut speria năzdrăvanele să se sperindu-se şi luând-o minunea care-ncătro, numa' Dumnezo  o şti încătro, dar ce mai putea face acest brav flăcău, fițingău cu răpăguşul, feciorescul, sub grumazul ceterii lui Karoi, contra lui Butean, Zamfir..., un trio, că i dat să trăiască ce nu i s-o mai întâmplat vreodată. Ieşind din piesaj, din decor şi anjungând într-o parte a satului, pe o parte de parău, în preajma grădinii Ursului, Sub Rătundu, locuia sub coma acestui deal diacul bătrân Zdroba având un aşezământ fain, ca de bun gospiodar, stă uroiul, poiata oilor având-o acoperită cu pozdări, iar grajdul vitelor şi şura, ca majoritatea sătenilor cu snopi de păioase, dar ho, ho! că nu despre aiasta-i vorba, ci de cum în aceeaşi noapte cu povestea lui Dragomir, cum nimerise, se trezise şi lupul nimerind pe acoperişul staurului, poeții unde erau adăpostite oile, acopetiş din pozdări, resturi de tulpini rezultate de la meliță, dla zdrobalăul care zdrobeşte cânepa topită în vale şi uscată, acoperiş, care se năruise sub greutatea lui, a lupului, cu lup cu tot în lontru, se duse naibii în-lăuntu peste oi, oi care se zvăpăiase, se speriaseră, vezi bine, Doamne. În dimineața cu pozna lui Dragomir, cu acel păr lung de femeie şi oile zăpăcite, care luase razna mâncând pământu făcându-se nevăzute din fața ochilor lui Dragomir, ca un epilog pe când badea Zdroba se duse să-şi dea drumul la oi şi el se zăpăcise nedându-şi seama ce se țâpă negru, sur, țâşnind, ca o rachetă cu viteza luminii, țâşnind pângă el, dându-şi seama deabia după câteva secunde, c-are de-aface cu cumătru caprei, cu lupul, după el ieşind îngrămadite cele câteva oizbuelite, zăpăcite, îngrămădite, înfricate, dar pe când striga speriat, emoționat: -"Lupul, mă, lupul... !", lupul dispărea pe gura părăului luând-o la deal catre pădurea Rătundu, c-auci urma i se pierde.

Nu fi găuază şi să-ți stea firea. Că de cumva nu ți se dă, din nu ştiu ce motive, să nu fii poftit la masă, tu, Doamne fereşti ! să te îmbolnăveşti !

Nu te descuraja, că descurajarea, gândul rău, pesimismul, îți vine de hac. Hai, fruntea sus şi fii optimist, fii pozitiv !

Sunt întrebat: "-dacă doresc, ceva ? Aş putea să nu doresc ? Atunci du-te si fă lucrurile să se întâmple, fiindcă singurul lucru care pică din cer, e ploaia. ( Micaela Gherman)

Nu ştiu, care zău, ea-şi puse ochii pe Dragomir sau Dragomir îi făcuse ochi dulci, îmi zise sâmpetranca Silvia Pop măritată în Nădăşel lizindu-şi ochii galeşi către mine: -"Tatâtu, Dragomir un om fain, nealcoş, a fost un neântrecut danstor".

Ar fi vrut să mai spună ceva, dar nu-mi puse atunci, că după cum îmi vorbea de drag despre tata, mi se părea, c-ar fi trăit cu el, cum aveam să aflu şi, că unul din feciorii ei, cel mai mare, mi-ar fi frate, ți-am spus, îmi zice ea, Silvia, dar vezi să nu mai vorbeşti, ca să afle omul aiesta (se referea la bărbatul ei actual).

Zdroba pe când îşi dase seama trăgând şi o sperietură, alba trecuse dealul, dar şi baba cu colacii, deşi vecinii atenționați de gălăgia lui şcolarească îi trezise la realitate şi cu ochii erau grapă şi numai urechi vroiau s-audă ce se întâmplase (dar ce să audă ? auziseră de:

-"Lupul, măi !" şi intuiseră, dar nu le era-clar, dar apoi vestea, zvonul, povestea umpluse satul, c-aşa ceva era ca o râie, că mai întâi aflaseră vecinii: Ion Rătundeanu, Jeler Simion, Dulişu, apoi aieştea a lui Mâcioc... şi se dase sfară-n țară şi ca-ntodeauna: sfara a fost mai mare, ca jumara din țânțar făcându'se armăsar, că altul peste gard întreabă:

-"Ce se aude, lele (bade) dragă ?!" şi totul se petrecea pe nerăsuflate ?

În Nădăşel am locuit în castel până când a venit în locu lui Ciki Arpad şi a lui Gherman, ca medic veterinar localnicul Toşa Liviu, care-l aduse în locul meu pe Vlădău Viorel neştiind pentru ce perioadă, aiesta având şi puşcă şi cadorisându-l cu câte-un iepure, pe mine mă transferase la Berind şi Topa-Mică, satul natal a lui Ioan Alexandru, poetul imnelor. Lui Viorel i se urâse cu binele, în satul Şard, el fiind din Sumurduc , în Sard nevaccinând de Pseudo-pestă aviară, aici apăruse boala, dar nu asta îl făcuse să i se urască cu binele, cu traiul şi mălaiului, îngurgându-şi lucrurile, eu mutându-mă cu serviciul pe la CAP-ul Crişeni, comuna Mociu, nu ştiu exact corect concret, că s-a puşcat sau otrăvit cu Stricnină (şi se mai otrăvise unul pe la Dăbâca). Se omorâse după ce se însurase cu Rodica din Şard şi-şi lasase şi o odraslă, moştenitor.

Îndrăsneț, ca Dragomir, mai rar, deşi Dragomir nu trecea pe nimeni prin foc şi sabie, cum alții în viața aiasta scurtă ne-au trecut, chiar şi-n biserica din sat, că răii nu ştiu ce-i omenie, nu cunosc la omenie, lor fiindu-le de pielea lor, ca să se îmbogățească pe spatele nostru, noi fiindu-le robi, chiar şi-n zile de azi mergând forțat slugă la dârloagă să-i punem pe ei şi țara lor la rând lăsându-ne pe noi şi pe Rmânia noastră, deşi nu aşa-i lucru bun, nu asta-i bine. Pe cineva trebuie tras la răspundere, dar pe cine tragem pentru toate rele ce ni s-o făcut şi ni se face ?

Dumnezeu să-ți dea sănătate şi bine Ionică dragă, că tu şi Ben, mă mâmgâiați şi vindecați pe lumea aiasta, că voi doi îmi sunteți de ajutor, în acest moment senzațional, eu, dragilor rămânând prostit, păcălit, ca Iov, rămânând cu foc, cu amărăciune, rămând pe la noi fără Vica şi singur n-am voe bună, n-am viață bună, n-am noroc, că nu-s jucător nici la joc, deşi soarele, dragilor, va răsări şi ne va binecuvânta viața, ca o frunză-n vânt şi cu drag şi cu sfânt, cu epuizare, dar şi cu dăruire prin cuvânt, dăruire de fericire celorlalți, Dumnezeu v-ajute, dragilor prieteni, că voi din plăcere mă îndrumați fiindu-mi alături, ca să nu fiu singur, eu în căderea mea având viața sumbră, ca un râu, care firesc se umflă la maxim pentru un diurn, că umbrela nu v-ajută la puhoaiele care în paleta largă te mână, dar în corabia  vieții, salvatorul face din mucegaiuri lucruri noi.

Am dorința să fiu permanent fără pauză cu voi, ca vinul vechi. Voi îmi dați o viață sănătoasă. În voi e binele la discreție. În voi e plus valoare, e dragul de aproape. Aveți sinceritate fără culoare politică, ci una mioritică, o armonie natală, un pitoresc socio-uman fără egal național, un brend românesc, omenesc. La voi nimic nu-i controversat, deşi nu sunteți privelegiați, că şi voi sunteți loviți de boală, de greutăți, dar cine şti dragilor ? Nici în Australia nu se plimbă câinii cu covrigi în coadă. Dumnezeu să vă dea sănătate şi împliniri !

Voi mă scoateți din disperarea mea. Sunteți dragii mei dragi. Fară voi aş fi căzut în depresie şi schizofrenie, că disperarea mea n-ar fi avut capăt. Dezamăgirea mea e cum ştiți şi voi: "moartea lui Vica". Voi m-ați scos din descurajare. S-aveți parte de bine !

Dumnezeu să ne dea bine şi eleganță !

Nu este nici un semn de întrebare, cât timp noi nu abandonăm lupta cu dragoste şi dor pentru viață, avându-ne fiecare rolul aparte, că a nu cădea psihic e lucru important. Căderea ar fi stresare, pierdere, înfrângere. Optimismul vostru e o victorie, o biruință.

    - As vrea si eu sa ma vaiet dar nu mai am loc de voi fratilor. Mare noroc pentru cine s-o lua cu Daria. Fata harnica si gospodina muncitoare si iubitoare de casa ca o albina. Viata isi urmeaza cursul. Si el se vede om bun, numa sa nu beie.

     - Mă simt îndrăgit de Ben, sunt în grațiile lui. Are încredere în mintea prețioasă, în tot ce-i aur cenuşiu şi mai ales în acea încăpățânarea năbădăioasă de a nu mă lăsa de scris, că mie-mi intrase-n cap să devin scriitor şi, ca Alex. Ştefănescu nimeni nu ştie mai bine: scriitor cu talent înăscut, scriitor luminos, zice cu ardoare şi încredere acest critic Alex. ŞTEFĂNESCU, cunoscător în stofă de oameni, că de n-ar fi fost aşa cum ar fi scris Istoria literaturii, continuare la cea scrisă de George Călinescu, un alt magistral şi eu cum puteam să urmez sfaturile celor de bun augur, cunoscători de valori, ca Ben, care-i clar de ce zice:

- "Scrie, Pavele..."că de ce-ar da prin mine cu piciorul în noroc? În mine nimic nu-i artificial, nimic prefăcut. Cine-i om te apără şi se apără de rău. De ce ai renunța la viață fără să ai o izbândă, slujindu-ți poporul ? Toată lumea trebuie să ne ştie oameni de omenie, c-avem potențialul, potențialul aiesta ni foarte mare, că şi Dumnezeu ne dă această posibilitate să fim cu rost şi cu folos neamului şi omenirii, că pentru aşa ceva ne bate şi inima, jucându-ne cu diplomație marea carte a vieții.

Nu mă aflam tot timpul bine, dar eu trebuia să scriu, că trebuia să prind trenul nepierdut nici de Marcel Proust. N-aveam ce să-mi iert, c-a murit Vica. Nu trebuia să mă prăbuşesc, deşi sau pentru'că boala, moartea, e o realitate crudă. Noi, ca oameni sădim lucruri bune, revelatoare, cum zice şi Sonia Iovan, un om al sportului, om "happy şi O.K.." Tu nu-mi ceri să renunț la scris, că şi eu sunt ca Sonia care n-a renunțat la sport şi performanță mai bine făcând avort şi după moartea lui Paul Iovan, a mers, ca profesoară pentru 12 ani în Liban, acuma recăsătorită trăind în Franța. Ție-ți place cum scriu, c-altfel de ce m-ai îndemna:

-"Pavele, tu scrie". Şi eu ascultător scriu, ca să iasă socoteala. Scriu dacă mă doare sufletul pentru Vica, dar nu renunț la scris cum n-a renunțat la sport nici Sonia Iovan, chiar şi la Cluj invitată fiind o răsfățată, după cum ne spune fericită şi mulțumită.

Daria: -"Io pe mica gândeşti, c-o aştept să vină".

-"O să vină".

     - As dori sa-mi scrii o poezie in dialectul locului tau natal cu cuvinte dulci si vindecatoare pe care numai mama ta a putut sa ti le spuna. As vrea sa o recit cu acelas drag si s-o simt ca si tine. O poezie de care sa fie mandru tot ardealul !

Cuvântul lui Dumnezeu e viu, e pâine, mană cerească şi chiar leac şi ni peste veac, în omenescă ecuație ne este firesc, omenesc leac pentru suflet, că e magnet , e un concret întru drum firesc a ceea ce sunt ceea ce sunt: iubire prin Eminescu şi drept de a fi candidat la fericire ni cuvântul Patria Limba Română, sfântă țară a românilor. Prin cuvânt am în vedere o mare dezbatere, o mare examinare, ca să mă descoper cine de anume sunt, ca mirabilă sămânță a binelui, ca înzestrare mai corso a mea prin scris, şansă ce mi-o ofer precum Dan C.Mihăilecu critic şi istoric literar, un om marcat de superlativ talisman socio-uman şi prin recenta carte: Castelul, bibleoteica şi puşcăria (a făcut un eseu citând din 11 femei elita României, superbe fiind şi comentariile sale eseistice). Naturaleța face casă bună. Cătălin Ştefănescu îl evidențiază în emisiunea Garantat sută la sută la TVR3 şi e de proverb omul, e un îndrăgostit ca un Emil Cioran de România. În Decembrie fac 60 de ani, se desumflă plin de sinceritate fără să complice omenescul din propria-i fire Dan C.Mihăilescu, critic şi istoric literar, un mare caracter al culturii, crăciunul având rânduiala tradițională şi-n citatele lui, citate cuprinse în cartea lui, Castelul, Bibleotecaa şi Puşcăria, carte cu-n senzual poetic, sentimental, ,bovaric, cu-n plin de respect pentru femenin, sentimente şi prețuire, respect, că suntem şi istoric prin România mea, cu unirea ei, de acuma 100 ani; suntem ceea ce suntem prin ce a fost România prin pace, prin omenie, perspectivă: oameni pentru oameni... Autorul e şi el un natural, un om care păşeşte înainte, păşeşte minunat, păşeşte cu Dumnezeu şi cu lucru bine făcut înainte şi e cu Dumnezeu în toate, mai ales după suferință, că autorul a trecut prin stop cardiac şi după ce a făcut în excursie la Ierusalim schimbându- i-se viața e altfel în cântarea cântărilor, convingerile, credința şi speranța de viață, întru viață eco-sănătoasă îşi are propriu echilibru interior, că-i bine să ştii, ce şi cum e, care e concepția lui, ca să îl înțelegi pefect, corect, prin ce şi cum scrie şi de ce crede cum crede şi la el, la Dan C.Mihaielescu, contând, ca la noi, Ben, dragostea de țară, lucru ce trebuie reținut, cartea e cu citate din femei celebre, ca şi din reputata regina Maria şi... E un fel de antologie de citate femenine expresive, superbe, care stau în picioare, chiar prin dragostea lor, al acestor femei, că nu a-i fi om dacă n-ai avea simțire, sentimete mioritice etc.

Poziționat spiritual, ca mare conştiință, autorul, scrie alert frumos, luminos, coerent, corect, ca om între oameni, pentru oameni. Cartea: CASTELUL, BIBLEOTEICA ŞI PUŞCĂRIA, e happy şi O.K., e edificatoare. (N-avem un film despre Eminescu şi Veronica Micle, îl doare pe Dan C. Mihăilescu) Regina Maria cu geniul şi spiritul său vorbeşte dulce despre unire cuprinzător, aşa cum contemporanii noştri corupții n-o fac la centenarul unirii din a.c . Cătălin Ştefănescu un redactor,  un om cu inimă minunată. Vrea o Europă creştină asemeni autorului, dar noi ne-am pierdut textura, chiar dacă ne-avem aura.  Vorbeşte de Lucian Boia care s-a pierdut în spațiu prin atitdine şi cu lingura a spart un car de oale, n-are scriitura şi informația corectă, zice Dan C.Mihăilescu complex deosebind răul de bine, descoperindu-l pe Hristos în existența perenă a României. În România nu se mai predă în şcoală Liviu Rebreanu cu Ion, Marin Preda se predă decât cu salcâmul... Nu poți să te simți bine în pielea ta, mâncând semințe şi nesimțind cotorul cărții în mână, cum Toma a simțit sub buricele degetelor palpând rănile lui Iisus, deşi Emil Cioran ar fi dat cu aieşte cu leptop şi tablete, ar fi dat cu ei, ca Ieremia cu oiştea-n gard, ori în pomul cu roadă, deşi-n grădina Edenului s-ar fi lovit în sarpe omorându-l, ca să nu mai fie cine-o ispiti pe Eva. (E o chestie. Cum se face o astfel de chimie ? Care-i rafinalmentul? Se scrie multe cărți. Care-s eficinte: cu punct țintit şi punct lovit ? Cătălin Ştefănescu:

 -"Scrie minunat Dan C. Mihăilescu". Şi atunci, întreb curios şi nătâng:

-"Unde ni societatea de azi cu omenii de bine ? De  ce mai avem încă scandal şi lipsă de pace şi pâine ? Unde ni dramul de bine şi ce se numeşte fericire? Cu ce griji ni se întrezare ziua de mâine ? Când ne-am cunoscut “on laine”, cum ne era viața ancorată-n mâine, tot cu speranțe de lacrime amestecate, frământată, aveam credința amestecată-n aluatul cristic de pâine ? Istoric şi critic, se înghițea tot sârmă ghimpată cu Monica Lovinescu ? Dan C. Mihăilescu unde ni bon-ton-ul, fiind destul ospățul deavolului cu Urcan bătrânu şi cu Pavel Dan ce- i plânge de milă, Câmpia Transivaniei, că ni s-au împrăştiat copiii Romniei prin cele țări străine. Ungurii şi acuma ne dau cu alimete cu alimente congelate contaminate cu Listeria, aşa cum pe vremuri în Transilvania, tata lui mătuşa Elvira, Petru Ferghete învățător calificat, învățător în satul natal Sâmpetru-Almaşului, a fost bătut de jandarmul cu pană, ungur şi notarul de ungur, care puseră ochii dulci pe mama, pe Leontina, îl bătuse pe învățător pentru'că predase în limba română ziseră ei, cu toate, că legea Apony interzicea predarea în română şi acest om practic, cu adevarat român transilvănean, absolvent de şcoală în Cluj cu iubirea lui națională, îşi impresiona şi elevii, îi impresiona din inimă, cu impresiona cu siguranță, c-avea şcoala de-acasă de la tătâne-su Ioan Rătundeanu-Ferghete, care-şi avea mândria şi dragostea, de la Andrei Mureşanu, lucru care nu era rar, cum îmi spunea Ioanu Petri şi Ioanu Țanghi, doi din elevii lui Petru, amândoi pantofari şi frizeri, care îmi spuneau de învățătorul lor şi plus, cum notarul şi jandarmul l-au mobilizat în primul război mondial, ca să cadă pe front în primul război, în 1915, acest român nemai fiindu-i dat să se bucure de marea unire a României, de 1 Decembrie 1918, că spurcații ăia doi, o plăceau pe mama şi ca să scape de tata aflaseră ocazie să-l recruteze şi mobilizeze , să-l trimită, pe front, că ungurii ori maghiarizau numele românilor sau se scăpau de cei îndrăzneți, de românii ce-şi trăiau clipa pentru a se bucura de viitor, că ce facem pentru noi facem la momentul potrivit, facem din timp, ca atare s-au scăpat de cei sănătoşi încăpățănați în bine, (aşa aveam să ne omorâm geniile) a spus şi mătuşa necomplicând lucrurile (vom celebra cum se cuvine centenarul fără să fim dezamăgiți cheltuind cât şi pe ce se cuvine ?) Pentru asta şi ce v-am spus mătuşa îmi propunea să-mi schimb numele de Ferghete în cel de Rătundeanu, dar eu fiind laş, cum zice şi Vica, n-am făcut-o, nu mi-am schimbat numele, ținându-mă cu dinții de ce o zis dirigentele-profesor Iuliu Borr inginer agronom, un om numărul 1)

Vica vine obligată de sine, cu-n caritabil făcându-mi din inimă un bine, vine cu o substanță, că e fantastică optimistă, încurajatoare, cu stare sa bună, îmi aducea încredere în mine, venea către mine plină de realitate, cu plinitate, c-acest om atât de controvesat în sat, era într-un fel savant, era talentat acest om cu înflorire, ca un pom, mă umplea de poveşti plină de viață şi incredibil era mult, un avantaj pentru cine o cunoştea, era ca o victorie, că era o vedetă acest om obişnnuit, lejer, că ea mă făcea fantastic mândru, că muncea mult, că -mi dă curaj şi speranță, că voi reuşi fără probleme şi viitorul îmi va aparține (Devenise, ca Dragomir, ca tata, care devenise delicat convins, că voi deveni eu însumi “fair play” că într-adevăr zici şi tu, Ben, că sunt o valoare, un impecabil, dar ce să mă laud eu?).

     - Am ajuns acasa si incerc sa fiu creativ, incerc sa fiu Ardelean, Moldovean si apoi Banatean ca sa fiu mai Roman decat Romanii care alearga limba prin parlament precum cainii cu conserve in coada hodorogind dupa ei in public.

     - Tu cu ce pui un picior în țară ? Tu-ți scoți sufletul de la mezatul emoțiilor.Tu ai o forță de muncă.Care-i explicația ?

     - Probabil medicamentele pe care le iau.
     - Se face gargară cu întorsul românilor acasă ?

    - Ce-i cu medicamentele? îți fac ceva: te dau în leagăn cu-n elefant,doi elefanți?

     - Vad mai mult decat trebuie.

     - Hortensia Papadat-Bengescu îi aseamănă şi nu lui Marcel Proust, un maistru al scrisului, că femeia aiasta parcă alfel răsare femenin ca o fetiță a Teleormanului, repectiv Târgu-Măgurele, cu un stil al său care ne relevează impresia artistică a peronalității sale şi nu ştii dacă a scris exact ce a fost şi de ce, chipul ei fiind atât de fascinant în ce scrie cu noblețe femenină de artist desăvârşit, modificarea fiind un raport între cauză şi efect, îmi tot bătea capul cu aşa ceva un alt coleg de bancă emoționat pur şi simplu, coleg de clasă, apreciat la matematică, dar văzut de mine citind cu pasiune unul sau mai multe romane, precis citind Fecioarele despletite, Concert din muzică de Bah, mai spunându-mi, că n-ar fi terminat Hortensia Papadat-Bengescu romanul Fetița, arabesul amintirii... asta fiind în mare (dar cine a put reține ce mi se spunea în acei ani de şcoală agricolă de la Bistrița de prin anii 1965-1968 ?)

     - El citea ca sa se de-a mare la fete. Era stilul lui!

     - Sunt confesiuni sau similtitudini, cu perspective adânci din trăiri şi-n Arabescul amintirii, chiar dacă autorea Hortesia Papadat-Bengescu neagă în propia operă, c-ar fi viața sa, că s-ar asemăna doar cu propria viață, că ce a scris n-ar fi memorii, amintiri, c-ar fi o dedublare aristică, că: "Intenționez totuşi să scriu odată ce într-adevăr a fost. (Fireşte aşa cum scriu eu, obiectiv, imparțial)". La urma urmelor fiecare poate opinia cum crede, având dreptul lui aparte.

     - Poti sa te scobesti in nas si in cur deodata cand scrii si iti va iesi ceva original insa nimic nu sta in picioare ca adevarul. E plina lumea de magicieni deaceea ne merge asa bine ca planeta.

     - Viața începe dimineața, dar viața a învins prin sens. Veronica a fost cum a fost atunci când a fost trezită cu noaptea-n cap cu văcuța lor pe ascuns de notarul de ungur, că fericirea care e cum e pentru ceilalți cum o simți. Când îți vine să râzi surprinzător colosal râzi, că tu ca om te transformi investind în sănătatea celuilalt, tu trebuind să dai din fericirea ta proporționat, că poți da din fericire, că e un dar din dar (n-aş vrea să încurc lucrurile, eu având menirea, chiar pentru asta; ce-ar relaționa cu noi înşine, ce ne'ar da iubirea pentru celalalt, ca ochii din cap, la ce duce?) Ce putem controla, pe ce contăm ? Ce-i jocul numit viață ? Ce-i benefic pentru viețile noastre ? De ce punem preț pe tot ce se mişcă în viața, în jurul nostru ? E o bălteală (în balteală e stătut, împuțeală) sau un izvor (prosperitate şi energetic). Cum ne păstrăm ritmul, calmul, distinctul?

Daria o pregătit micul dejun după care-mi spune:

-"Mă duc până dinjos, c-aş ieşi şi eu", zice Daria neastâmpărată, fără stare, ca o fecioară furată dintre sfinți şi dusă la gâsca-n şezătoare. Să-i fi zis, ca un țigan, deşi să fiu nepoliticos nu se cade nici chiar unui țăan, care-i mai ceva, ca un academicin: cum s-o ac, că nu-i omenos, deşi desele ei ieşiri, coborâri, în vatra satului nu-mi placeau, însă cum să-i zic, nici în fire neavând implantat reproşul (aveam eu destule vorbe cu tupeu pentru alți neruşinați, dar nu şi pentru acest înger de fată, dar nu pentru această cenuşareasă a mea, deşi-mi era acrit, cătrănit  sufletul, că murise, divorțase de mine Vica şi o lingură era suficientă la un car de oale, deci cum să-i scot ochii:

-"Dute tot învârtindu-te...!), dar iară stau şi mă întreb nu-i până peste cap, suficientă amărăciunea mea fără s-o necăjesc şi pe ea, pe Daria, stricând cu împunsături armonia, bună-dispiziția, căldura de om, căldura şi luminozitatea soarelui, stârnind, căşunând, aduând nori şi vântase țzunamii, vorbe fără şir ?, că stau eu parcă-s ied, unul din cei trei iezi, cucuieți, uşa mamii descuieț, pace vouă ! că v-aduce mama vouă... stam cu zăvorul tras, zăvorât în casă la scris, din cauza, pricina cumătrului lup, eu însingurându-mă, depărtându-mă, de lume, ca să pot scrie, ca acel învățător bolnav, fără Tinca, Tincuța, că murise şi biata de ea asemeni dragii mele Vica şi el se socotea să scrie câte zile o mai avea sub soare rânduite de Dumnezeu, (mă refer la marele scriitor Ion Creangă aflat singur cuc în bojdeuca din Țicău, căera un mare însingurat, că de când murise fratele Eminescu, n-avea paşi nici până la Bolta-Rece, i se uscase, ofilise, dorul pentru ulcica de vin murfatlar, cu toate, că arşița verii îl seca rău de tot în suflet şi de pe picioare pe bătrânul dascal răspopit şi şi se năduşea rău de tot, nimeni nedându-i un leac pentru astmul bronşic, dar nici pentru aburul cald al verii, dar cine ce-ți putea da, răcoare neputându-se afla nici la umbră ?

     - Asa le zic si eu copiilor si pe urma regret in sinea mea ca sunt atat de ingrijorat insa daca ii tii legati ii furi de la viata.

    - Nimic nu există fără credință, că noi suntem ceea ce suntem prin Dumnezeu, că-n noi e Dumnezeu şi-n toate e iubire, că Dumnezeu e dragoste.

     - Prin asta, prin Dumnezeu putem face fericiți pe ceilalți şi asta vine responsabil, rațional sau amagalmat şi omenos, cu sens al vieții. Cu Dumnezeu nu mai este rezervă având nevoie şi de ştiință, că până şi preotul are nevoaie de doctor (umor negru cum zice, un pocăit, aşa zis creştin). Omul are valoare, că fără plată a-ți primit şi fără bani să dați darul din dar, că Iisus şi apostolii n-au câştigat nimic material, dar doctorii îți iau... Nu deschideți poțile spiritelor rele. Credința e epifania dragostei, că unde Dumnezeu, e... Ce-i concret, dar grijă că şi Satan se face în lumină. Datorită lui Iisus în noi e profund şi suficientă lumină.

Dacă va veni de la sine voi scrie, momentan,

Trăiesc sub voia lui Dumezeu

Şi nu ştiu dacă o fac artistic sau în van.

Educația ne formează,ca scriitor,literat, contând şi talentul,ca să aduci un aport natural,ca cine se aseamamănă să se adune în acest pazăl cu viziune de a împlini implicit un ideal inspirat(că scriind învățăm pe alții prin ce scriem aratând ce vrem să facem,că-n felul ăsta dorind să-i facem morali,mai buni,că cunoscându-ne pe tine îți vei cunoşte drumul către Dumnezeu,chestia-i să-mi duc la bun sfârşit preocuparea fiind o excelență,că trebuie să dăm scoteală de profunzime,deşi cum zice un profesor:nu toți elevii sunt locomotive,că nu-s nici eu cel mai bun,cel mai grozav,deşi slții susțin contrarul(uneori scriu cu mare bucurie,chiar întrebându-mă:

-"N-am un anume plan, dar, eu n-am un model, Doamne, mâine ce voi mai scrie temeinic punând fericire, curiozitate, responsabilitate şi entuziasm, având curiozitate, ce voi scrie lui Ben, ca să folsească şi altora în viață fiind o responsabilitate, lecție de viață, care pleacă din familie, autocunoaştere, pentru a interacționa demn de urmat autentic, cu cinste, cu onoare, cu o pregătire pentru viață formând destinul de om, scoțându-te din zona de confort pentru a deveni model, un om exemplu cu forță, om convingător, că trebuie să lupți cu dragoste şi dor pentru armonios ?)

     - Ce nazbatii faceai cand erai mic? Ai luat vreodata bataie? Ce crezi despre aceasta forma de educatie?

     - Sântem unici pe ultima sută de metri, tu ce concluzionezi, deşi scisul nu ni se opreşte, că oricine are talent, are responsailități să învețe pe ceilalți.

     - Nu stiu sa concluzionez..., Cred ca imi plac femeile, inca.

     - Mai nou se crede altceva despre bătaie, dar nu ce se înțmplă cu obrznicături, că unele bestii drogate îşi omoară comorile, ființele dragi (voi exemplifica şi asta, dar nu cum a exagerat, nu cum a făcut-o marele prozator şi director de la Editura Cartea Românească, în betsslerul VIAȚA CA O PRADĂ, una din cărțile mele de căpătâi as putea zice în mod serios. Eşti culmea pentru'că eşti încă viril, eşti bărbat şi atunci pot să te întreb: -"De ce iubeşti femeile ? "Ming ce zice ?

     - Iubesc femeile din cauza lui Dumnezeu ca le-a facut atat de frumoase incat imi vine greu sa parasesc aceasta lume. Abia acum realizez ce dar frumos ne-a facut. Of de-as mai avea o suta de veti sa le iubesc pe toate. Ori macar sa stau de vorba cu ele si sa le miros prezenta intre meri. Ming e femeie necrutatoare in materie de frumuseti. Imi spune sa plec ca imi dau aere pe gura. Jocul diavolesc din gradina - sarpele e de vina.

Îmi trăiesc viața cum trebuie, dar de ce stâlp a imfamiei îți ții copiii legați îmbrățişându-i cu ce-i învățaare de minte, ca să se țină minte cât au de trăit, că le eşti dragule părinte înainte la plăcinte şi înapoi la război ?

Grozav e, că renunți la propria viață să-nveți dăruindu-te celorlalți, care inteligenți susțin, ştiindu-te, foarte mulți ori părându-li-se, că te cunosc, însă nu te ştiu suficient eficienți, că-n balanța vieții te legini nani, nani, cu-n elefnt, doi elefanți...

Meriți să trăieşti cu sens de daragoste cuprins şi-nvins îngrijirea lor, ca să te simți bine.

Pă lângă Daria care se rentorcea din sat mai încolo de casă a oprit pe drum de ea o maşină, după cum îmi povesteşte ea şi un om cu barbă, popă probabil, îi zice:

-"Omul bun nu moare" (la cine se referea, nu ştiu, că altceva n-a mai zis, Daria i-a zis doar:)

-"Nu-i musai să moară nimeni".

-"Tot timpul e de făcut ceva acasă", zice Daria. E cald, dizconfort termic.

Daria şi iar Daria, că Daria-i Daria. Înoptasem la Osoiu, unde toată ziua vaccinasem de peste porcină şi rujet porcii sătenilor, osoienilor. Acasă, în Cibăncuța, veniseră din Cluj Flaviu şi Cristina, era până-n revoluție şi până a pleca-n Spania nemulțumiți, că noi nu le puteam oferi ajutor să-şi plătească apartamentul de pe Aleea Peana, Mănăştur, Cluj-Napoca şi din salariile lor n-aveau cum să-l achite, dar problema li se puneau acut, c-aveau deja pe Adela-Timeea urmând s-o aibă pe Flavia, dar acuma erau acasă în Ciubăncuța Daria o ținea în brațe pe Adela plimbând-o pe pietrele colțuroase aduse dintr-o grămdă din drum din fața porții, c-atunci deabia ni se pietruia drumul şi până să ni se asfalteze mai era o hore, dar şi prin ocol mi se băltea când ploua şi era noroi, aşa că îndreptasem în fața treptelor până-n vraniță, portiță şi Daria se împiedecase în pietriş şi alunecase în genunchi fără s-o scape din brațe pe Adela pe care Vica o îmbrăcase cu-n pieptăraş pe care-l purtase în copilărie încăpățânatul de Flaviu-Teodor, până a se naşte Daria la 10 ani distanță de el, el fiind cel mai mic copil a lui Vica, mezinul, Prâslea cel voinic cu merele de aur. În cădere Daria se răni la genunche pielea de pe rotulă căscându-se. Prin cădere trautismul  pentru moment îi căşună durere şi Daria în spaima ei nu strigă numele de mamă în ajutor cum făceau copiii de obicei, ci culmea strigase cel de tată, că ea mă striga pe mine, am aflat, când ajunsem acasă îngrijorat  anunțat de pădurarul Ninel Todică, că el m-aflase la Duma Pavel şi Morica tocmai în capătul satului Osoiu către Bezded rugat de Vica: să mă caute şi să-mi spună să vin iute, repede, acasă, că se lovise Daria la genunche şi... Ninel Todică se ofierise să mă aducă el cu căruța, c-avea doi cai năzdrăvani" ca-n poveste, se oferise să mă ducă la nevoie până la spital la Recea-Cristur chiar, se oferise dacă nu mă aduce Nicolae Mocanu din Escu venit la unchiu-su Duma Ilie la Osoiu, Nicolae, care era şofer pe cisterna de lapte la Napolact şi-n Osoiu a venit cu maşină cu tot, el ducându-ne cu pe Daria şi până-n Recea-Cristur, unde o găsisem de serviciu pe asistenta Mirela Căprar, care o sutură pe Daria la genunchi, că ea făcuse practică la Chirurgie şi se pricepea la aşa treabă.

Fără tam, tam, bla, bla, Daria temătoare, ca o copilă, ca un copil cuminte speriat încă sta în cabina cisternei, mijlocul de transport de lapte, sta stânjenitoare şi cu o teamă vădită, ca o încălzire globală, bucurându-ne de soare, dar şi de norii care s-adună, cu aer cald, cu frecvență sufocantă, dogoritoare în sud, dogoritor şi memorabil, că totul era cu vârf şi îndesat, c-avea Daria griji, necunoscutul dându-i emoții în nuanțe, care nu mi se păreau să se manifeste furtunos, ca luteina care menține vederea în peremetri normali, că Daria copil care ținuse în brațe cu drag alt copil dintr-un drag ținuse, o afectase emoțional pe Adela-Timeea şi o pățise, care îl lasă să se vadă emoția dominatoare, pe mine în maşină la Nicolae Mocanu din Escu, mă copleşi şi acest copil şofer surprinzându-mă prin bunătatea lui, că cine s-ar fi oferit să ne-ajute, ca el, în ziua următoare trebuind să fie la servici, dar asta nu-l împedica să fie sufletist Nicolae, om bun, cu palmaresul bogat de om (eu mă gândeam la om, la omul Mocanu, ca la un test fără să aştepte să fie răsplătit, asta fiind un specific omenesc, că-n structura firii noastre având omenescul, ospitalitatea noastră, asta ne ține-n priză, ne armonizează tonusul în dreptul de a fi).

Daria avuse parte de injecții, care i le facea oficiantul sanitar Cristea Octavian de-a Lupului, frate cu Nicolae casier pe la Primărie, cu Luțu, dar mai diferit, mai cumpătat, ca ei, cu-n secret a lui, răspunzător față de semeni în această luptă crâncenă cu moartea. Pe Daria o învățasem să zică:

-"Nu mă doare, nu mă doare..." şi după injecție Daria să zică încântătoare:

-" ...Chiar nu mă doare". Uitasem de încurăjarea, că trecuse mai mult timp de când nu mai necesita să fie injectată, dar la un moment dat în căzu pasența şi-i spusem cu insistență să zică: -"Nu mă doare, nu mă doare..." şi  ea timidă zise şi Melania Căprar reuşise să-i coase rana şi fără anestezic fără să se strâmbe Daria din cauza durerii deşi se apropia 6 ore de la incident, dar totul era ca un examen promovat cu brio de Daria, chiar de-ar fi vorba de Bacalauriat, dar nu era.

Aflu, că omul e cu-n câştig, un câştig a lui Dumnezeu şi teologii pornesc de la Dumnezeu, iar fizicienii îl descoperă pe Dumnezeu şi e o mândrie, orgoliu, o domolire al acestui păcat într-un regim de libertăți, că a te descoperi pe tine, cunoscându-te, că omul e lumină din lumină eficientă divino-umană , importanța covârşitoare şi pe unde e cunoaştere, Dumnezeu e, că verticala şi orizontala e crucea lui sfântul Andrei, colona fără sfârşit a românului cu propriul statut, existență, Brâncuşi, şi e limpede, nimic nefiind fără Dumnezeu cu sens şi cuprins prin Hristos, că noi suntem a lui Dumnezeu, dar şi a comunității cu coordonata geniului a tot-ştiutor că vrând-nevrând de la vlădică până la opincă suntem creştini prin sacru, în slujba lui Dumnezeu, c-avem os domnesc, şir nesfârşit omenesc pur şi simplu: templu de voevozi români, o voce liberă a României cu iz mioritic, o sinfonie cu folclor, tradiții, de țară şi neam românesc, cu nădejdea, că suntem de folos celorlați.

E surprinzător acest gust de cireşe, că la noi totul e parfumul de România care durează şi durează prin dragoste şi grija pe care ne-o avem față de național şi acest specific spiritual cu-n mod de a fi mai aparte.

Ben ne schimbăm de la o clipă la alta, că omul învață dacă vrea să învețe, ca la carte învață pentru a fi pregătit, pentru a putem visa la bine, c-avem nevoie de bine, contribuind noi la bine depinzând de o strategie națională, dar cine o are din capu'unghilui, c-avem potențial impecabil, special, în România, dar corupții îşi fac de cap, îl folosesc pentru înteresul egoist personal, că apa pe infrastructura lor e condusă doar pentru ei, atunci cum poate fi frauda pe inima noastră, că ne plafonează bunăstarea, Ben ? că totul e bine analizat cu înteresul şi fesul, care dă derogare, dar pentru cine, în folosul cui? se interoga justițiar Dragomir extrem de serios, dar nemulțumit: de ce politica, se întreabă el, de ce avem probleme ani şi ani de zile, c-avem disponibilitate pentru o viață mai bună, optimă, că până şi apa pământului e exportată în Ungaria de un primar ungur din Arad, Oradea şi de ce sunt derogări şi fără strategie făcută național prinzând fluturi, că rămâne mălaiul, cucuruzii, nepolinizat şi este, sunt neânchicat, ştuletele e fără grăunțe şi atunci ce se face efectiv şi afectiv, că a apărut şi la noi ca un focar dezastru, epidemic, calamitate, Pesta porcină africană (se zice, că o stăpânim, dar cum? se întreabă Dragomir, dar se răspândeşte, ca otrava-n sânge, cum ne-am aşteptat la focar, care ne impune ne împinge la această lupta inegală, că evolează epidemia catre vecini, nedurându-ne situația precară de la noi şi este o cauzuistică fără a şti ce-i aparent, ce ne-ar putea bucura? dar cu ce nu-şi implica Dragomir mintea 24 din 24 de ore, că ceva, altceva mai mult decât vorbe, că trebuie să fie un punct de vedere, dar trebuie luate măsuri, că trebuie să se lucre şi cum ne continuăm viața cu logistica şi dinamica ei. În tot e un timp şi nişte pârgâii care pe unii îi îmbogățeşte, că unii au şi alții nu au (mereu de ceva ne îndoim, îşi zice Dragomir). Cum să ne testăm necesitatea acțiunii, în ciuda faptului, că există o stare emoțională ?

CU RESPECT, PREȚUIRE: BINECUVÂNTARE !

-"Of ! c-aşa-i viața omului,

ca floarea pomului",

Dor şi de dor, dor de-a mărului,

dor călător pe altarul soarelui,

măi, dorule, măi, măi omule, măi !

stând la umbra pomului, mărului,

din grădina Edenului...

...ai mândria şi bucuria ta,

ai, Ben, că ai cu eficiență:

ai, crucea şi Golgota ta pe Golgota,

că eşti o mare conştiință,

cu inegalabilă şi impecabilă ştiință:

ai, o nobilă prezență de pe orizontală,

ai a spiritul şcoală

şi ai potrivit Cuvântul

lui Dumnezeu,

a Celui mai iubit,

că m-ai bătut cu soarele-n cap

şi mă scoți în evidență, cu providență,

cu demnitate şi relevanță,

să ai din partea mea mulțumiri sincere

cu respect, prețuire: binecuvântare

şi reverență !

Fiecare după propriu merit şi aiasta dacă este o voință, să crezi în oameni, cât eşti în viață, deşi tu de câteva zile ai performanță, că eşti cu versiunea de voință şi conştiință de bună calitate după om: extraordinar, magistral, natural, prin natural demențial național şi punctual prin recitare şi horit, cântat, că nu ai concurenți şi-ți poți să doineşti în grai românesc cum vrei, cum îți vrea inima, muşchii ei, că-n sine eşti o performanță mioritică, cum zice pistruiatul Patriei Limba Română, conform unui scenariu, cum rar vezi happy şi O.K. vezi pe alcineva regizând atât de marcant şi rar, ca Dan Puric, un campion la un campionat, ca o cinste pentru România, care în mic şi mare e o cinste pentru tine, chiar România, care-i mare cât inima ta dusă, ca un elev în ghiozdan până-n Australia, ca la un campionat, excepție şi excelență, deşi dorul te face melancolic, fără a-l lua amețeala dorul lui Ben fiind dragoste, chemarea străbunilor acasa, fiind ce-şi doreşte de la femeia iubită, cu ce are ea intim, legitim surprizându-şi bărbatul permanent, c-aşa vrea Dumnezeu cu muşchii lui modelând în femeie frumusețe, tandrețe, atracție, ca un răsfăț, o soluție unică, potrivită pentru om, o bună dispoziție, un bonus în acest ceva trecător, că timpul ne trece, ca să ne bucurăm făcându-ne bine treaba, când nu-i loc de glume, că-i vorba de un excepțional, ca Dragomir să se bucure de Veronica suplimentar, un bonus, o obligație pentu el, că-şi găsise perechea să se aşeze la casa lui, ca dintr-o cursă cu taur unde nu te abții să participi pentru a-ți dovedi curajul punându-ți inima emoțional pe jar (şi vorba ceea, omul e prin sine, iubire şi nu barbarie, tradiția pastrându-se, ca-n broderia proverbului: câte bordeie să fie, ca mai ieri, să existe tot atâtea obiceie, dar ce zic? sunt sau nu om modest, ca o vreme cu instabilitate, deşi nu se compară cu o vreme cu soare...)

-"Omul e cum întorci mâna, deşi nu-i obligat, dar aşa e, asta este", zice şi Vica surprinsă de năbădăioasa ei boală, cea mai gravă, un cod roşu pentru ea, care nu-i da victoria în situația, în cauză cu efect negativ, deş n-ar fi vrut să moară, dar cine vrea, oameni buni ? moartea fiind o dezamăgire, un musafir nepoftit, care paralizează situația prin prezența ei, e sălbăticia, slăbiciunea dintr-un context complicat (dar de ce lauda ne flatează orgoliul ? Complimentele ne scot din atmosferă, din caracteristice, că lauda e mai puțin sofistificată, e, ca un vin bun, de calitate, un virus, după percepția fiecăruia, că fragilitatea e bizară, că-n tot şi la vin, că şi vinul se consumă cu moderație, ca un vânt la câmpie, la deal, la munte, în Carpați, fiind şi mâine, ca azi, că viața îşi are înaintele ei alături de toți românii, dar pur şi simplu şi pentru ceilalți, că pacea şi pâinea depind şi de tine şi nu-i din fericire un rău, că-i un potrivit pentru vremuri nepotivite, că fără a exista cumpătare şi bună-cuvință ce ne-am face ? încătro ne-am mai cormănii având mari speranțe arătând cine suntem şi pentru ce suntem făcuți preferați, pe măsura timpurilor în nevoia de a trăi ideal, ancenstral şi artistic fără a ne neglija semenii, fabulos, chiar iubindu-i împărțându-ne cu ceilalți fericire fără nici un motiv de a ne supăra, toate reacțiile fiindu-ne pozitivul lor, ce ne surprinde, dar îşi doresc şi ei, binele care le dă euforia, puterea, de a lupta pentru bine cu dragoste şi dor.

     - Esti un adevarat frate si simti corect emotia sufletului. Omenirea e in mreaja unui mare pescar negru. O mama isi creste copilul cu atata dragoste si doriri de bine ca sa fie incinerat de experimentele diavolului pe care ne prefacem ca nu-l vedem aparandu-ne ignorant cu mana de muste. Dar pana cand? Mi-e rusine de tine Doamne ca m-ai facut atat de mic si de neputincios!

Şony, zice neinspirat (s-ar ține fire poetică fără poezie cu toate că-şi cumpărase chitară să zdrăngăne pe la bar la Floricuța, că nu-i romantic, cum tu, Ben, eşti), zice neântrebat, că pe cine înteresa, ca atare neîntrebat zice deşi nu înteresa pe cineva, urechile cuiva şi atunci la ce să caşti gura debitând vorbe de clacă, vorbind în dodii şi dându-ți cu părerea la Şoş, în Dej:

-"Vosica, Juncu Vasile, Câcăciosu, că se câcase de anume în găleata de la fântâna satului. Vosica lui juncu nu-i cu tătu', nu i bun hăizaşu, zice acuzator doctoru' cotoaştelor, Găvruş Alexandru, ca atare judecă gozu' din ochii altuia şi nu vede bârna din ochii lui. Judecă, deşi este cine a ne judeca, c-aşa suntem noi răuți şi fără temei, că-i necivilizat, neşcolat, e semn că nu eşti de ieri, că eşti de nicăieri, că Şony nu argumentase de ce zice el despre Vosica (uneori se cântă după ureche).

     - Important e mesaju. Chiar si ala care s-a cacat in galeata nu a gresit pentru ca a avut un mesaj de transmis si el a facut-o cum a stiut mai bine ca sa-si castige titlul.

     - Tu cu soarele-n suflet mă însoreşti cu veşti bune, că tu îmi eşti asul din mânecă. Şi ce mare brânză fac.Totu-i din înteres, să-şi păstreze prin astfel de nimicuri electoratul. Pe mine cu ce mă încălzeşte ? Mi se publică cărțile sponsorizând Nunta din Transilvania, antologie de poezie şi monografie a nunții, sporizând editura"Cuget Românesc, Bârda-Mehedinți ? ori Proverbe şi zicători, comora înțelepciunii în vorbele de duh etc.?

     - Ne uitam sa vedem cat de prosti suntem. Caile prin care incercam sa vedem lumea dovedesc cat de slabe si nepotrivite/ neputincioase/ rahitice/ anemice/ bolnave sunt. Incercam sa privim viitorul sau cel putin sa-l prevestim un pic. Suntem orbiti/ inecati in multimea evenimentelor multiculturale care reprezinta suma natiunilor intregii planete aruncate asupra noastra. O suma care necesita o baza de cunoasteri ale acestora. O baza pe care nu avem timp s-o acumulam, s-o intelegem, sa intelegem o astfel de suma. E ca o grenada inamica aruncata peste tine pe care nu  stii cum sa o desamorsezi pentru ca nu o cunosti. Iata unde am ajuns! Pierdem tot timpul discutand fleacuri, pudra de talc aruncata in obraz, ne pudram cu lucruri triviale criticand cutare presedinte sau personalitate pentru tradare asteptand verdictul pentru achitarea lui care nu vine niciodata datorita interventiilor neprevazute. Acest pericol venit din trivial acopera in realitate adevaratul pericol ascuns care, pulseaza precum cancerul si distruge adevarul. Elementul care produce diabetul “e dulcele” pe care il bagam in noi. E la mintea cocosului ca mancand zahar cu lingura timp de zece ani duce la diabet. Si daca aruncam in permanenta cu medicamente in el si, developam noi medicamente ca sa ne vindecam, nu duce la rezolvarea problemei ci ne vom trezi la un moment dat cu o populatie de diabetici. Asa e si cu presedintii nostril alesi. Daca nu schimbam sistemul de educatie vom continua sa avem aceiasi soarta intr-un sistem in continua instabilitate. Bunastarea lumii de azi depinde in mare masura de industria promovarii tehnologiei militare, a mortii, a fricii, a razboiului si inarmarilor. De la al doilea razboi incoace asistam la milioane de morti anual si zeci de tari distruse sub umbrella asazisei paci, in timp ce noi ne crestem in lacrimi si sudoare copiii ca sa-i trimitem prin alte tari pentru jefuire si profit de resurse si promovare militara in numele Imperiilor civilizate. Care Civilizatie? Civilizatia masacrelor in cercuri. Ce specie urata si murdara ascunde fatarnicia noastra. Pana si animalele se ingrozesc de noi.

     - La ce să te uiți când n-ai nici la ce, nici la cine, să te uiți, deşi fără obraza ține casa şi blânda, blonda, sparge ghinda sau tinda ?

ŞONY parcă n-ar fi român, ci neamț sau turc:

-"Doctore, nu-mi place, că unii mă iau la mişto, ca şi cum aş fi duhănaşul, pipaşul, lui"Peşte" aiesta de Juncu, care mă consideră, că n-aş fi om în păpuşoi cu trifoi cu patru foi, cu coasă nouă cosind dacă mi se merită pe rouă".

Revnic Gavril, Gavriş de a Bobului din Jurca a fost preşedintele Sfatului Popular din Ciubăncuța până în 1968, c-atunci s-a desfințat, c-apoi desfințându-se la Recea-Cristur a funcționat, ca vice-primar (îmi spune că trimetea vorbă acasă când avea pe cap vre-o inspecție, nu ştiu ce activist, poruncea lui Ludovica lui să scoată icoanele cu sfinți de pe pereții casei, ca cel venit să nu-i facă probleme pe la partid, la județ.

-"Şi Ludovica se executa, ca să le repună după ce plecau domnii, tovarăşii, de la raion şi regiune, îmi zice şi Vica despre câte are de îndurat această mătuşă a ei cu bărbat în servici de stat, că de cât să stai dinaintea împăratului şi înapoia calului, e mai bine să te fereşti, ca de dracu de ştabi, că unii nu ştiau decât una şi bună inventând răul dacă nu exista, ca să-şi arate bravura, că au dumnealor activitate şi merită promovați, chiar premiați, distinşi de şefii lor superiori (e foarte uşor să faci rău, dar de ce nu poți face bine cu acelaşi energie, travaliu?) Nu era de joacă cu datoria şi îndatoria, mai având şi maşina neagră... Îmi vin dumnealor pe cap în Europa şi-i prtențios vrea mai mare tribut 4 la sută, că dumnealuTrump aiesta are gărgăuni şi ca înintaşii lui preşedinți Stalini şi Putini visează războie, ca se distrugă alte țări si ei să boierească, să se-n avuțescă, îmbogățescă, pe seama şi pielea cui, prietene, pe amarul şi suferința altora, dar cui le pasă ?

PR-F&BT.