Stefan Dumitrescu - DOAMNE, MARE

 

DOAMNE, MARE

 

 

 

~*~

 

Doamne, mare trebuie să fi fost setea Ta de a Te juca

Te-ai jucat de-a întunericul și de-a lumina

Te-ai jucat de-a pământul de-a dragostea și de-a vina

Ai urlat din adânc și s-a născut sunetul A

 

mari trebuie să fi fost chinurile nașterii Tale

Tu Te jucai de-a nașterea și urlai de durere

cum se zvârcolește-n chinurile facerii o muiere

câtă măreție, Doamne, câtă glorie câtă jale

 

apoi Te-ai jucat de-a prima femeie născută din lut

Te-ai jucat de-a ochii ei frumoșiși albaștri

pe care i-ai pictat pe cer ca pe aștri

apoi Te-ai jucat de-a raiul când ai plâns și-ai gamut

 

apoi Te-ai jucat de-a oasele de-a inima și de-a sângele

ai suflat peste ele și-au începutsă meargă

ai întins apoi zarea să fie mai largă

acum stai toată veșnicia și plânge-le

 

dar de-a ce nu Te-ai jucat Tu, Doamne,

Te-ai jucat de-a răsăritul și de-a pădurea

de-a pustiurile pe care le-ai făcut aiurea

de-a câmpii înflorite de-a primăver iși de-a toamne

 

Te-ai jucat până la Eufrat și la Ind

Te-ai jucat de-a dragostea dintre bărbat și femeie

Ai pus cerul deasupra lumii să steie

și la sfârșit Te-ai jucat de-a moartea zâmbind!

 

~*~

Stefan Dumitrescu

Din cartea:

IUBIREA CA UN CANION ȘI CA UN ȚIPĂT PE VÂRFUL MUNTELUI