CU OCHII ÎNDREPTAȚI ÎN SPRE COLUMNĂ
~*~
NEMURIȚI într-o Columnă, stau de două mii de ani
Bunii mei, peajertfitorii, DACI cu suflet de
vultani,
Ei ce fost-au începutul ăstui neam pe astă humă
Cu-a lor zei ce în cerescuri, aveau lumea lor
nebună,
Ne lăsat-au ca avere dorul lor de LIBERTATE,
Să ne FIE-NVĂȚĂTURĂ înainte la mai toate
Și-ncă DRAGUL de ȚĂRÂNĂ și de MUNȚII cei de piatră,
De IZVOR, de RÂU, de MARE, și de TURMA
cea-nstelată,
Și de CODRUL care-n veacuri fostu-ne-a ca dulce
frate,
De OGORUL ce în vreme ne-a tot dat din greu bucate,
Și de VATRA unde spuza nu se stinge niciodată,
Și de CÂNT de CIOCÂRLIE și de DOR de-o dulce fată.
Ochii noștri plin de lacrimi și simțirea noastră
toată
Și-a luat PUTERI, SPERANȚE din Columna cea de
piatră
Unde stau ca mărturie moșii mei cu-a lor poveste
Să ne-arate cu ce JERTFĂ, libertatea se PLĂTEȘTE.
Pentru astea a lor toate sângerat-au pe-a lor glie,
Și de-au fost cu nenorocul au rămas ca să se știe
Că aceste mândre locuri nu-s pustii și-a nimănui,
Nu-s să potolească foamea prin prejur la nu știu
cui,
Ci-i MOȘIA lor străveche, unde ei îmi sunt STĂPÂNI
Și că loc pe-aici nu este pentru ceia ce-s hapsâni.
*
O! de-ar coborâ din piatră dacii mei cei nemuriți,
Să ne-arate cum prin JERTFĂ pentru țară fi-vom
sfinți,
Și cum încă se mai MOARE pentru NEAM, pentru ȚĂRÂNĂ
Pe-a istoriei cărare, NECLINTIȚI, cu arma-n mână.
Și mai haideți din istorii, voi, troițe veghetoare
De a noastră conștiință, de mărire, de onoare,
Voi, un MIRCEA, ȘTEFAN vodă, un MIHAI și domnul
CUZA
Ce-ți ținut peste milenii nu se stingă-n vatră
spuza
Dădătoare de PUTERE, de CURAJ, JERTFELNICIE,
Ca tot verde să rămână, vița mea de veșnicie.
**
Azi ni-i moleșit curajul, nu mai suntem luptătorii
Ce-au ținut la neam și țară și la voi ce-ați fost
în glorii,
Și așa dac-o mai ținem mâine fi-vom frunze-n vânt,
N-om avea în huma
noastră, măcar loc, pentru mormânt.
~*~
10.01.2022
Mircea Dorin Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu