Joi, 03 Ianuarie 2019
In
anul 1956, dramaturgul John Osborne scria piesa de teatru „Look Back in
Anger" (Priveşte înapoi cu mânie) inspirată din viaţa reală. Asemenea
anilor postbelici, la 29 de ani după decembriada sângeroasă a lui '89 trăim
într-o societate demolată, distrusă şi jefuită, lipsită de orizont şi condusă
de incompetenţi, escroci, jefuitori şi trădători de Ţară. Vă supunem atenţia un
text-analiză adaptat după o mai veche dar actuală „Scrisoarea deschisă adresată
poporului român"[1] completată cu succinte note ale redacţiei, pe
care vă rugăm să le parcurgeţi cu atenţie şi răbdare, concluziile rămânînd la
aprecierea domniilor voastre. (Redacţia ART-EMIS).
Așa
politicieni, așa țară! Așa popor, așa politicieni! Oricît aș încerca să mă
protejez, adesea mă doare sufletul. Oricît de ignorantă aș fi, adesea mi-e
rușine. Dincolo de starea de echilibru pe care încerc să mi-o mențin, uneori mă
surprind „sărită de pe axă". Cauzele? Propriile-mi neputințe! Sînt
mîhnită pentru că ne-am îngăduit să pierdem o Țară! Nu dramatizez - aceasta
este realitatea! Sînt desnădăjduită pentru că România este abordată de către
cei care pretind că o guvernează, ca fiind o damă de consumație pe care
ipocriții, ticăloșii, mitocanii semianalfabeți, șmenarii au tîlhărit-o, au
siluit-o în găști succesive, au hulit-o, i-au umilit seniorii și i-au alungat
urmașii, pentru ca mai apoi să o lepede în haznaua istoriei.
Căpeteniile:
Ion Iliescu - în 3 mandate: 22 decembrie 1989 - 20 mai 1990 - Președinte provizoriu al României ; 20 mai 1990 - 11 octombrie 1992 - Președintele României; 11 octombrie 1992 - 17 noiembrie 1996 - Președintele României;
Emil Constantinescu- 17 noiembrie
1996 - 10 decembrie 2000 - Președintele României ;
Ion Iliescu - cea de-a 4-a mandat - 10 decembrie 2000 - 21 decembrie 2004 - Președintele României ;
Traian Băsescu - 2 mandate și 2 suspendări ; 21 decembrie 2004 - 21
decembrie 2014 - Președintele României ; Suspendat (1) între 20 aprilie - 23
mai 2007 - interimat asigurat de Nicolae Văcăroiu ; Suspendat (2) între 9 iulie
- 27 august 2012 - interimat asigurat de Crin Antonescu ;
Klaus Iohannis - 21 decembrie 2014 - Președintele României încă în funcție (n-ar mai fi - n.r.).
Cabinetele
conduse de către prim-miniştrii postdecembrişti:
1.
Petre Roman (F.S.N.) : 26 decembrie 1989 - 28 iunie 1990 - Roman I; 28
iunie 1990 - 30 aprilie 1991 - Roman II; 30 aprilie 1991 - 16 octombrie 1991 -
Roman III.
2. Theodor Stolojan (F.S.N.)
16 octombrie 1991 - 19 noiembrie 1992
3. Nicolae Văcăroiu
(P.D.S.R.) 19 noiembrie 1992 - 11 decembrie 1996
4. Victor Ciorbea
(P.N.Ț.C.D.) - 12 decembrie 1996 - 17 martie 1998. Gavril Dejeu -
prim-ministru interimar (P.N.Ț.C.D.) - 30 martie - 17 aprilie 1998 ;
5. Radu Vasile (P.N.Ț.C.D.) - 17 aprilie 1998 - 13
decembrie 1999; Alexandru Athanasiu - prim-ministru interimar (P.S.D.R.)
- 13 decembrie 1999 - 22 decembrie 1999;
6. Mugur Isărescu („independent")
- 22 decembrie 1999 - 28 decembrie 2000;
7. Adrian Năstase
(P.D.S.R./P.S.D.) 28 decembrie 2000 - 21 decembrie 2004; Eugen Bejinariu
(P.S.D.) - prim-ministru interimar - 21 decembrie 2004 - 28 decembrie 2004)
8. Călin Popescu-Tăriceanu (P.N.L.):
29 decembrie 2004 – 5 aprilie 2007 - Tăriceanu I; 5 aprilie 2007 – 22 decembrie
2008 - Tăriceanu II;
9. Emil Boc (P.D.-L.): 22
decembrie 2008 - 23 decembrie 2009 - Boc I; 23 decembrie 2009 - 6 februarie
2012 - Boc II; Cătălin Predoiu (independent) prim-ministru interimar - 6
februarie 2012 - 9 februarie 2012;
10. Mihai Răzvan Ungureanu
(„independent") - 9 februarie 2012 - 7 mai 2012;
11. Victor Viorel Ponta
(P.S.D.): 7 mai 2012 - 21 decembrie 2012 - Ponta I; 21 decembrie 2012 - 26
februarie 2014 - Ponta II; 5 martie 2014 - 17 decembrie 2014 - Ponta III; 17
decembrie 2014 - 22 iunie 2015; Gabriel Oprea (U.N.P.R.) - prim-ministru
interimar - 22 iunie 2015 - 9 iulie 2015;
12. Victor Viorel Ponta
(P.S.D.) 9 iulie 2015 - 29 iulie 2015 - Ponta IV; Gabriel Oprea (U.N.P.R.) -
prim-ministru interimar - 29 iulie 2015 - 10 august 2015; Victor Viorel Ponta -
(P.S.D.) 10 ugust 2015 - 5 noiembrie 2015; Sorin Cîmpeanu (A.L.De.) - 5
noiembrie 2015 - 17 noiembrie 2015;
13. Dacian Cioloş
(„independent") - 17 noiembrie 2015 - 4 ianuarie 2017;
14. Sorin Mihai Grindeanu
(P.S.D.„independent") - 4 ianuarie 2017 - 29 iunie 2017;
15. Mihai Tudose (P.S.D.) 29
iunie 2017 - 16 ianuarie 2018;
16. Viorica Dăncilă (P.S.D.)
29 ianuarie 2018 - în funcţie. Să-i uităm?! Să-i iertăm?!
Nicidecum! Niciodată! În 1989 România era a patra ţară din lume care încerca să
producă totul la nivel intern, pentru ca mai apoi să urmeze distrugerea pe
toate planurile. Iată doar cîteva exemple concrete, din ceea ce înseamnă
devastarea României:
- Combinatul de oţeluri speciale de la Tîrgovişte - parf și pulbere;
- singurul Combinat de Apă grea din Europa de Est, din cadrul Regiei Autonome pentru Activități Nucleare - a dispărut;
- Uzina de Valorificare a Cenuşelor de Pirită din Turnu Măgurele, care producea tone de minereu de fier a fost pulverizată. Combinatul de Îngrăşăminte Chimice din Turnu Măgurele - de asemenea, a fost închis;
- Industria brașoveană a fost spulberată - Uzinele „Hidromecanica", „Tractorul", „Roman SA", ca și „FARTEC SA"., Uzina „R" din Feldioara (pentru prelucrarea uraniului), „Rulmentul", „Metrom", „Uzina 2", Uzina Mecanică „Tohan", producătoare de biciclete, motorete, dar în principal de armamanet care aducea României tone de valută - au fost pulverizate;
- Combinatul „Viromet Victoria", unitate de referință a Industriei chimice - a avut aceeași soartă;
- Când Adrian Năstase a privatizat „Petrom" la pachet cu Arpechim, a condamnat la dispariție și Oltchim-ul;
- „Industria Sârmei" - Câmpia Turzii.

Printre
numeroase altele, mai reținem:
-
Înainte de '89, România avea proiecte pentru cinci centrale nucleare la
Cernavodă. Adio, s-au dus;
- Fabrica de becuri Fieni, care aducea valută, s-a stins;
- Combinatul „Siderca" din Călăraşi, producător de cale ferată a fost „valorificat" la fier vechi;
- Falimentarea cu bună-știință a Complexului Energetic Hunedoara, constituit din Combinatele de la Deva și Târgu Jiu, unici producători de energie electrică din cărbune, au fost rase;
- Vînzarea Petromidia a creat o pagubă uriașă;
- Compania C.F.R. a fost jefuită - circa 120.000 de vagoane au fost exportate în regim de fier vechi. Ceea ce mai există, aparține în mare măsură, sectorului privat. Din cele 11.000 de vagoane de călători, existente în anul 1989, astăzi mai avem doar 10%, și acelea cu aspect de care mortuare. Aveam 4.400 de locomotive, din care au rămas 1.500. Din 142.000 de vagoane de marfă au rămas doar 8%. Gările, fie au fost lăsate în ruină, fie au fost vîndute, fie cele rămase arată ca după bombardament;
- Dacă după 1918, România avea o rețea de 11.000 de km de cale ferată, astăzi mai are 10.777 de km, mai mult de o treime fiind nefuncțională (a se citi furată). Am evoluat, da?

Altele:
-
„Fortus" Iaşi, ultimul Combinat de Utilaj Greu din România, a fost și el
înfrînt;
- Flota maritimă de transport, care deținea 288 de nave, a fost furată/vîndută cu pavilion cu tot;
- Uzina „ARO" care, conform aprecierilor specialiștilor, fabrica una dintre cele mai bune mașini de teren din lume, a încheiat cursa la data de 26 septembrie 2003;
- Combinatul Siderurgic Galați - după ce s-a investit considerabil în retehnologizarea acestuia, a fost făcut cadou;
- Uzina „Republica", primul mare exportator de țevi petroliere al României a fost pulverizată;
- Fabrica de Avioane Craiova, așijderea;
- „Tepro" Iaşi - cel mai mare producător de țevi sudate din Europa de Est - a rămas în memoria românilor și din cauza asasinatului comis de către Frantisek Priplata, care a fugit din România, înainte de condamnare, pentru ca ulterior, statul român să acorde investitorului străin despăgubiri de milioane de euro;
- Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie „Cantacuzino", în urma numeroaselor tentative de „asasinat", s-a reușit anihilarea acestuia;
- Fabrica de ceasuri „Victoria"-Arad a dispărut;
- Fabrica de produse lactate„Lactis S.A." - Iași, care aproviziona zona Moldovei și nu numai, este doar o amintire;
- „Rocar" București, care fabrica autobuze pentru piața internă dar și pentru export - în Bulgaria, Ungaria, Ucraina, Madagascar, Benin, Burundi, Irak, Columbia, S.U.A. sau Germania De Est, a fost pusă la pămînt;
- Uzina Constructoare de Maşini (U.C.M.) Resiţa, care producea echipamente navale, motoare grele, locomotive, hidroagregate energetice, echipamente pentru termocentrale și alte asemenea, după un parcurs de 200 de ani, a sucombat;
- „I.C.E. Felix" - producătoare de calculatoare de performanță, extrem de apreciate în Cehoslovacia, R D G, Polonia, Ţările din Orientul Apropiat, China și alte asemenea;
- Poșta Română, care funcționează astăzi în regim de avarie;
- Loteria Română a fost „externalizată";
- Delta Dunării a fost „privatizată";
- Întreprinderea de Pescuit Oceanic din Tulcea, al cărei patrimoniu o plasa între primele cinci flote de pescuit oceanic din lume, s-a dus;
- Litoralul românesc este o paragină totală....
- Fabricile de țigarete, ca și tutunul românesc au dispărut de asemenea;
- Coloşi precum „Nicolina" sau „Terom" Iași - prăduite;
- Fabricile de zahăr, de ulei de floarea soarelui, de conserve și alte asemenea, au dispărut;
- Numeroase ferme avicole din țară au fost zburătăcite în beneficiul potentaților, ca și „Comtim"-Timișoara, redenumită ferma „Smithfield;
- Majoritatea stațiunilor balneo-climaterice au fost devastate - de referință, fiind ruinele Băilor Herculane dar și numeroase altele. Aș aminti aici și apele minerale românești, care fie se duc pe „Apa Sîmbetei", fie îngroașă conturile potentaților de aiurea;
- Devastarea Industriei de muniție și armament - pe lîngă Uzina Mecanică „Tohan" (deja amintită), Uzina Automecanică „Moreni„" - producătorul român de transportoare blindate, Uzina Mecanică „Sadu", Uzina Mecanică Cugir, Uzina Mecanică „Mija", „Carfil"- Braşov și nu numai;
- Uzina de pompe nucleare „Aversa", singura fabrică de acest fel din Europa de Est. Peste 60% din pompele de apă erau destinate exportului în Rusia, ţările arabe, Egipt, în Irak pentru irigații ș.a.m.d.;
- Valea Jiului depopulată, ruinată;
- Fabricile de bere eliminate, iar cele rămase produc aceeași bere sub mărci străine;
- Uzinele „Vulcan" şi „Republica" au avut, de asemenea, final dramatic pentru economia românească;
- Cercetarea românească a fost strangulată. Invențiile, inovațiile au fost obstrucționate, chiar dacă, din resurse proprii de cele mai multe ori, inventatorii români obțin constant aur la saloanele de Inventică de la Geneva, invențiile nu sînt valorificate în România;

E-n
regulă, toate acestea erau urme ale comunismului, le-ați distrus. Foarte bine,
eroilor! - dar ce ați făcut în loc? Nimic! Pardon, ați făcut mall-uri, blocuri
de locuințe la prețuri exorbitante, ori ați lăsat terenurile năpădite de
gunoaie.
Şi
altele:
-
școli, spitale închise, localități intrate în faliment, media de vîrstă scade
dramatic, invers proporțional cu natalitatea;
- retrocedările de terenuri și clădiri, cele mai numeroase frauduloase, supraestimate, din care s-au înfruptat jefuitorii prin complicități de răsunet;
- Tezaurul României abandonat Moscovei (? - n.r.);
- Infractori internaționali, asasini economici au jefuit România sub privirile noastre galeșe, ca să nu spun tîmpe;
- Patrimoniile Sindicatelor, ale U.T.C., P.C.R., B.T.T. au fost înghițite de șacali;
- Fondul de pensii ca și patrimoniul uriaș al Casei de pensii a fost dijmuit;
- Marmura, zăcămintele de aur, de argint și alte metale rare au fost concesionate (vîndute) ori însușite hoțește;
- Fodurile „Solidaritatea", „Libertatea" - încă din decembrie '89, românii entuziaști au depus sume considerabile pentru reclădirea României ieșită din comunism și pentru victimele „Revoluției" - au fost trecute sub tăcere, nimeni nu a spus cine, în ce scop au fost folosite acele sume rămase necunoscute;
- Miliardul de dolari din Bancorex s-a evaporat, fără ca cineva să răspundă ori să restituie sumele însușite. Aici, trebuie să amintim și colosala sumă de 5,7 milioane de euro extrasă din Bancorex și irosită pe aberația „Eterna și Fascinanta Românie", album care dacă era tipărit cu aur și tot nu ar justificat suma. Își mai amintește cineva numele Adrian Costea, omul de afaceri care a încheiat contractul pentru editarea albumului cu Viorel Hrebenciuc, reprezentantul de la acea vreme (1995) al Guvernului Văcăroiu?!

Să
nu uităm Canalul Siret-Bărăgan, din a cărui lungime totală de 198 de km, din
1987, cînd au început lucrările și pînă în 1989 s-au construit 50 de km. De
atunci nu s-a mai construit nimic, iar ceea ce a fost făcut s-a degradat de-a
lungul a trei decenii. Din în cînd în cînd, guvernanții mai abordează subiectul
pretinzînd că alocă fonduri semnificative pentru studii de fezabiltate, pentru
milioane de alte intenții menite să conducă la continuarea lucrărilor. În
realitate, banii sînt furați - fie pentru susținerea campaniilor electorale,
fie au intrat direct în conturile (i)responsabililor. Numai în anul 2013 au
fost alocate 8 milioane de lei, din care nu s-a realizat nimic! Cine
investighează această tîlhărie? Nimeni, desigur!
Ar
fi fost prea frumos să se finalizeze acest proiect, nu-i așa? Am fi avut agricultură,
turism, transport de calitate superioară, la prețuri minime, ca să nu mai spun
că devastatoarele inundații anuale din Moldova ar fi rămas doar amintiri. Cine
s-a înfruptat din cele de 600 de săli de cinematograf existente în România în
1989 și dispărute ca-n filme? Sume colosale au intrat în conturile celor care
le-au închiriat, transformîndu-le în săli de bingo cluburi de noapte, pentru ca
mai apoi să le vîndă succesiv, pînă cînd li s-a pierdut urma. Sînt acei tîlhari
care astăzi ne zîmbesc batjocoritor din topul milionarilor pretinzînd că s-au
descurcat! Să mai întreb și de studiourile cinematografice Buftea? Să mai
întreb, retoric, desigur, de ce marile capitaluri externe ocolesc România?
Pentru toate acestea, ca și pentru numeroase altele, toți sîntem vinovați,
sîntem chiar complici ai devastatorilor, pentru că am fost ignoranți.
Unde
au fost românii cînd Țara lor a fost jefuită ?
Nu
în ultimul rînd întreb - degeaba, desigur -, cine răspunde pentru dramele celor
peste 5 milioane de români plecați în lume pentru a supraviețui? Cine este
responsabil pentru copiii acestora, lăsați, de regulă, în grija bunicilor? Știm
bine, dar nu ne pasă, că mulți copii s-au sinucis de dorul părinților, iar cei
rămași în viață sînt mutilați sufletește din cauza lipsei de afecțiune, de
educație, fiind astfel ratații care vor urma. Unde au fost românii cînd Țara
lor a fost jefuită, cînd peste 60% din pămîntul României a fost vîndut
străinilor? Ce merită românii care nu au nicio reacție pentru că sînt furați și
mințiți în continuare? Să-mi fie iertat, dar un popor educat nu ar fi acceptat
toate acestea și numeroase alte devastări. Mai amintim sporadic, timid de
defrișările care au jupuit munții Țării, fără nici un efect, desigur. Uităm
însă de cele peste 2.000 de întreprinderi desființate, dintre care am amintit
aici doar cîteva, multe dintre acestea fiind de referință în lume. În altă
ordine de idei, ce fac românii pentru ca să nu mai fie alimentați cu produse
care nu îi hrănesc, ci îi ucid? Nimic! Adică papă otravă pentru a se muta în
grabă în cimitire...
Pentru
numele lui Dumnezeu, treziți-vă! Luați atitudine, cereți ca hoții autohtoni și
cei de aiurea să fie cercetați, judecați și pedepsiți pentru faptele lor,
conform legislației românești în vigoare!
Asumîndu-mi
riscul de a fi înjurată, îmi îngădui să vă rog, să vă sugerez ca pentru
început, să nu mai alegeți capcana „all inclusiv‟, ci să vizitați locuri
civilizate, unde omul este respectat pentru că se respectă. Cei care vă
permiteți, vizitați, țări, spații civilizate pentru ca să vedeți cum se
trăiește în mileniul trei. Să-mi fie iertat, dar atîta timp cît vom acorda mai
multă atenție enzimelor digestive în detrimentul spiritului, ni se va aplica
statutul fugiților din specie! Chiar și atunci cînd ne petrecem vacanțele în
locuri civilizate, nu ne informăm cu privire la istoricul zonei, nu alegem
teatre, muzee, catedrale ori alte spații care înfățișează amprente bine
conservate ale culturii, ale istoriei acelor locuri, care fac dovada evoluției.
Nu! Din nefericire, cei mai mulți dintre noi „parcăm" doar în restaurante,
la terase și alimentăm, că doar sîntem și noi mașini... După ce băgăm carburant
„en gros", sigur că nu mai avem potențial pentru că sîngele coboară la
digestie, creierul rămîne anemic, picioarele sînt grele, inima își pierde
cadența iar spiritul își dă obștescul sfîrșit lăsînd materia să bîntuie
halandala, pentru a se integra apoi perfect, în marea grădină zoologică, numită
pompos „stat de drept".
Atîta
timp cît orizontul nostru se va mărgini doar la a supraviețui și nu la a viețui
civilizat, onorabil, nu vom ieși din haznaua în care ne-au aruncat, fără
excepție, toate lichelele care pretind că au condus Țara în ultimii 29 de ani!
Cum este posibil ca 4.000.000 de seniori să fie recompensați cu 200 de euro/lună,
după o activitate de circa 40 de ani, timp în care au muncit, au cotizat, au
plătit taxe și impozite pentru ca România să evolueze. Termitele neamului au
furat, au distrus tot ce au făcut pensionarii de astăzi, cărora li se fură, da,
acesta este termenul real, li se fură, pentru că se lasă mințiți cu privire la
valoarea mizeră a punctului de pensie, cu privire la recalculări, celor care se
încadrează în grupele 1 și 2 de muncă.
Ce
fel de stat de drept este acesta în care infractorii acționează în voie fără ca
autoritățile să apere cetățeanul ?
Cei
mai mulți dintre salariați sînt retribuiți în batjocură, în vreme ce tîlharii,
jefuitorii, trădătorii și-au stabilit salarii, pensii de mii de euro pe cap de
infractor internațional ! Tinerii sunt motivați doar să părăsească România,
nefiind puși în valoare în țara lor. Cum să evoluăm dacă preferăm vedete cu
termen de valabilitate de maxim un an, în detrimentul marilor personalități?!
Ce fel de stat de drept este acesta în care infractorii acționează în voie fără
ca autoritățile să apere cetățeanul ? De pildă:
- seniorii neputincioși sînt deposedați de case, cu acte false, de bunuri, cazuri în care Justiția nu funcționează;
- celebra deja, „metodă accidentul‟ îi jupoaie pe nefericiții de bună-credință, oameni cinstiți care nu își pot imagina că sînt mințiți, jefuiți;
- numeroși oameni au fost nenorociți, au rămas pe drumuri pentru că s-au trezit că trebuie să achite credite la bănci pe care nu le-au accesat, fără ca autoritățile statului să intervină eficient pentru a-i salva. Cum este posibil ca lichelelor care au furat milioane de euro să nu li se pună sechestru pe averi, iar atunci cînd justiția face dovada că au furat să li se confiște totul și să fie încarcerați corespunzător faptelor comise?

Tu,
române accepți să fii manipulat cu dezbateri televizate mincinoase, te lași
anesteziat cu spoturi publicitare imbecile:
- ia tigaia potrivită neamule, la un preț incredibil de mic, numai 50 de euro bucata (!);
- înfruptă-te pe săturate cu antidiareice, cu anticoagulante, antifonează-te cu lubrifiante pentru zona genitală și cea anală, cu stimulente pentru prostate cu termen de valabilitate expirat etc, etc, etc.;
- ai mai multe kg decît îți permite bugetul, consumă „Fill Slim" și garantat îți va muri... speranța de viață;
- ia române, vagisan, unguente unisex, administrate fără prescripție medicală, pe cale orală, anală..., după cum te duce mintea ș.a.m.d.;
- dacă te taie cele necesități fiziologice, adică ai mai multe scaune fără mese, ia „Smikactiv go", nu de alta, dar hîrtia igienică se tot scumpește.
Cam așa arată cîteva frânturi ale tabloului care înfățișează România anului 2019.

-----------------------------------
[1] Vezi Felicia Popa http://feliciapopa.eu/category/de-ce-ne-meritam-soarta/
[1] Vezi Felicia Popa http://feliciapopa.eu/category/de-ce-ne-meritam-soarta/
COMENTARII:
Uite ca a
fost posibil, domn Profesor! ... Sancta Simplicitas fiind la mare moda ...
Si turma de
oi inca paste-n neghiobie, fara sa plece din fatza trenului devastator fara sa
aiba un lider ca deh societatea nu mai produce valori ... totzi visind ca vine
cineva DIN AFARA SA dea, gratis, ca are cineva mila de tine ... ha ha ha ... in
loc sa le puna celor vinovatzi c***ele-n menghina ... si sa treaca la masuri
adevarate de reconstructzie ... cu INTELECTUALI la inaintare sustzinutzi de
ne-Visatori, cu ACTZIUNE de curatzenie a CANCERULUI Romanesc ... si de
pretutindeni ...
Utopie ce
zic!
Nu se
petrece-n timpul vietzii mele ...
Cititi anexa
. Stiti multe din ce se scrie acolo , dar mai sunt inca multe nestiute si
nebanuite in aceasta tara care zicem ca-i ,,a noastra'' , dar nu incetam sa ne
batem joc de ea . Mai rau este ca dupa 30 de ani ne-am obisnuit in asa hal cu
,,neputinta'' si statutul de sluga , incat nu mai avem nici-un ideal , nici-o
nadejde , capotam pur si simplu , privim cu multa bunavointa spre tarile bogate
, de suntem in stare sa plecam toti acolo , ca-i mai bine , decat sa ne chinuim
aici . Ramane tara depopulata , dar nu ne pasa , caci multi dintre noi nu mai
consideram ca-i a noastra si ca pe vremea fanarioitilor , acceptam tot ce vine
de la ei , chiar daca ne omoara cu zile , tara e a lor si suntem complet
dependenti de ei . UE ? Cea mai perfida forma de neocolonialism ! VAE VICTIS !
Cu prietenie
,
Gh.Stefanoiu
Multă
admirație pentru adunarea acestui material. Eram independenți
și acuma am ajuns dependenți pentru tot ce nu mai putem produce în țară. S-a
înregistrat reducerea totală a exportului care contribuia la PIB și implicit la
ridicarea nivelului de trai al cetățenilor. S-au pierdut și milioane de locuri de muncă și au urmati toate
nenorocirile sociale.
A fost oare
un fapt deliberat dirijat dinafară
sau samavolnicia jafului pentru
înavuțirea mascată personală ? Dar unde
sunt banii ?
Cu stimă,
Melania Rusu Caragioiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu