STRIGOIUL, VIS ȘI REALITATE
Azi noapte a
venit bascula Steagul Roșu, am văzut-o în umbra strălucirii celor două faruri
mari și aprinse ca doi sori. Era pe la blocul 12, venea în jos după mine să mă
ia. Îi știu pentru că au mai fost odată, mai demult. Am fugit repede în prima
scară a blocului A și m-am ascuns în baia garsonerei lui nea Arjoca. Aici am
fost ascuns și data trecută și nu m-au văzut. El este ca o umbră imaterială, nu
poate deschide uși, însă dacă simte că sunt înăuntru se face un fum și se
strecoară pe sub ușă. Zgâlțâie ușa de la intrare și îmi strigă numele. Nu
trebuie să mă mișc. Mă retrag încet către veceu și din mișcarea pașilor, ziarul
care ținea loc de covor se mișcă și mă dă de gol. Mă prefac că fac pipi.
Privesc în jos, Ouțele îmi ating cimentul. Doamne, rău am ajuns. Oare mi-or fi
căzut mațele înăuntru? Legăn traista disperat și răsuflu ușurat. Nu sunt
înăuntru, iar asta înseamnă că pot merge la medic să scurteze straița și voi
continua să exist.
-„Aici
ești?” îmi zice și observ cum peretele din caramidă devine transparent; îi văd
umbra neagră, îl văd pe tata lui Pădureanu care a murit în Mină în 1961. El era
din Dalboset, Caransebeș de unde sunt cei mai buni saxofoniști; erau
ciocolatii, poate țigani, așa cred. Am fost coleg de clasă cu fiul său. Îmi
râde cu ochii mari de broscoi și o gură de cal buzat.
-„Gata,
te-am prins!”
-„Bine, tu
ai câștigat. Dă-mi câteva minute și voi ieși să te urmez. Asteaptă-mă în
stradă!”
-„Nu! Te voi
aștepta în ușă”, îmi răspunde cu un fel de neîncredere ca și cum ar ști că un
neprevăzut ar putea să mă salveze, ceea ce e posibil și m-am trezit.
Deci sunt
salvat a doua oară de la moarte. Mă simt foarte obosit. Poate că ar fi bine să
mă duc în piață să cumpăr o pâine proaspătă. E ora șapte dimineața și nu va fi
aglumerat. Deschid tableta să urmăresc știrile. În România tocmai cineva îi dă
în cap cu o cârja lui Gelu Voican Voiculescu. Ăsta desena cu creta simbolul
astrologic pe coșciugul lui Ceaușescu când a fost asasinat în decembrie 1989.
Avea un sânge rece de profesionist în el. Urmăream evenimentele din Australia.
Așa-s executorii, mi-am zis. Doamne, ce zici, ce-i de făcut? Eu am fugit din
țară, dar asta nu înseamnă că trebuie să-mi omor conducătorii.
Eu vin din
țara lui Ceaușescu, din țara noastră. Așa credeam atunci, că avem o țară. Oare
tot așa se crede și azi? Nu cred, pentru că în vest suntem cu toții subiecte:
british subject, emigrant musulman, german, cetățean american etc. Și românii
au ajuns să devină cetățeni români. Am crezut ca vom fi mereu români.
Ben TODICA
A mai aparut in :
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu