marți, 9 noiembrie 2021

Mircea Dorin Istrate - NOSTALGIE ÎNTRISTATĂ

 



NOSTALGIE  ÎNTRISTATĂ

 

 

~*~

 

Stropi de ploaie, bat în geamuri, răpăindu-mi ne-ncetat,

Ele-s lacrimi pe-a ta urmă, amintindu-mi c-ai plecat

Din a mea îmbrățișare, dintr-o gară întristată,

Și de-atunci te-aștept într-una, să vii iară c-altădată ,

Într-o altă vară caldă, în alt an care-o să vină,

Să-ndulcim a noastre simțuri într-o patimă divină.

*

Câte veri trecut-au Doamne de atunci, pierdut-am șirul,

Amăgindu-mă c-o șoaptă, ce-o purta pe-aripi zefirul,

Că  veni-vei iar, odată, și-om fi veșnic împreună

Colindând prin  lunci și crânguri, tot ținându-ne de mână,

Și așa vom duce-o-ntr-una ca-ntr-un Rai dumnezeiesc,

Ici în huma lumii noastre, din-tinatul pământesc.

 

De atunci aștept într-una pașii tăi să vină iară,

Pe cea uliță-nierbată, spre portiță, unde-n seară

Să ne vindem pe săruturi toate stelele din cer

Și de-o fi  să nu ne-ajungă, pe-așteptate să mai cer,

Și în miez adânc de noapte, pe  o brazdă de mohor

Să visăm un vis ferice într-o lacrimă de dor.

**

Tu nu vii, că ești de-acuma, ca și mine, întomnată,

Ne-a trecut a noastră vară, clipă dulce, fermecată,

De acum, cât mai avea-vom, o vom ține-n amintire

Ca cel Rai al tinereții, numai miere și iubire,

Ce îmi sta-va-n a mea minte într-o țandără de gând,

Ce-o trezesc în mare taină, în visate nopți la rând.

 

~*~

08.11.2021

Mircea Dorin Istrate

 

 









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu