NOSTALGIE ÎNTRISTATĂ
~*~
Stropi de ploaie, bat în geamuri, răpăindu-mi ne-ncetat,
Ele-s lacrimi pe-a ta urmă, amintindu-mi c-ai plecat
Din a mea îmbrățișare, dintr-o gară întristată,
Și de-atunci te-aștept într-una, să vii iară c-altădată ,
Într-o altă vară caldă, în alt an care-o să vină,
Să-ndulcim a noastre simțuri într-o patimă divină.
*
Câte veri trecut-au Doamne de atunci, pierdut-am șirul,
Amăgindu-mă c-o șoaptă, ce-o purta pe-aripi zefirul,
Că veni-vei iar, odată, și-om fi
veșnic împreună
Colindând prin lunci și crânguri,
tot ținându-ne de mână,
Și așa vom duce-o-ntr-una ca-ntr-un Rai dumnezeiesc,
Ici în huma lumii noastre, din-tinatul pământesc.
De atunci aștept într-una pașii tăi să vină iară,
Pe cea uliță-nierbată, spre portiță, unde-n seară
Să ne vindem pe săruturi toate stelele din cer
Și de-o fi să nu ne-ajungă,
pe-așteptate să mai cer,
Și în miez adânc de noapte, pe o
brazdă de mohor
Să visăm un vis ferice într-o lacrimă de dor.
**
Tu nu vii, că ești de-acuma, ca și mine, întomnată,
Ne-a trecut a noastră vară, clipă dulce, fermecată,
De acum, cât mai avea-vom, o vom ține-n amintire
Ca cel Rai al tinereții, numai miere și iubire,
Ce îmi sta-va-n a mea minte într-o țandără de gând,
Ce-o trezesc în mare taină, în visate nopți la rând.
~*~
08.11.2021
Mircea Dorin Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu