Într-un cuvânt încape întreaga lume

Într-un cuvânt încape întreaga lume

~*~

Timpul îşi cerne fulgii uitării. Iris al cerului – arc divin!
În răvăşirea vântului ştrengar,

prin păduri multicolore pluteşte aroma

de toamnă ruginie-rubinie cu parfum de struguri copţi
– miroase a toamnă la tot pasul.

Liniştea apelor cu flacăra bărcii o aprinde.

De unde-a venit, încotro se va duce?

Nu ştie nimeni noua răscruce, pluteşte în larg

– cu aur amurgul îi vopseşte vâslele.

Nu e prea simplu să cobori, să te întorci apoi,
aripă înroşită de suflet,

să discerni firele de lumină,
să-i vezi curcubeul, să-i auzi dulcele cântec

şi să-l păstrezi mereu... E doar inima mea

cea care-i primeşte cerul şi îngemănarea culorilor?

Într-un cuvânt încape întreaga lume,

într-un cuvânt încă nespus,

într-o silabă trecătoare, nerostită!

Ecoul numelui tău într-un verb – Eu Sunt,

tot ce Tu eşti în mine, acea imagine a Absolutului!

Toate mor. Pe unde vei trece noaptea

vei auzi şoaptele străzilor pustii,

ale caselor părăsite, ale ferestrelor nedeschise.

Pe unde vei trece noaptea

vei auzi lacrima pietrelor, tânguirea
copacilor tăiaţi şi-a râurilor secate...

Pustiul lor începe dincolo de noi!

Ne adapăm setea

la izvorul magic al vieţii şi-al jocului ei.
Ne deschidem aripile spre rădăcinile noastre,

în taina fiecărui ceas.

Înainte de a intra în tăcere

culegem azurul,

semănăm vise, pătrundem în abisuri,

învingem timpul,

precum o pasăre peste mările cerului

ce-şi reia imaginea pierdută.

Linişte-n gând, linişte-n suflet, linişte-n spirit!
În toate linişte! Tăcerea ne-nconjoară,
spre regăsire ne trimite,

dând aripi gândului de Lumină.

~*~

10 noiembrie 2011

IRINA LUCIA MIHALCA