O
stea se-aprinde...
O
stea se-aprinde, călăuzindu-te.
Suntem
vis în vis
şi visul îl numim viaţă!
În
noaptea durerilor tale,
să
nu te pierzi în hăuri
te-am
ţinut de mână.
-
Alungă păsările negre,
îţi
sfârtecă inima,
ai
forţa asta,
nu
te lăsa doborât! - mă auzi
printre
vocile cerurilor.
În
vânt s-au risipit stihiile anilor,
în
vânt au zburat stolurile de gânduri
presate
între pleoape.
Te-ntorci
la tinereţea ta,
poveste
a începutului,
în
cazul în care ai fost fericit
că
a doua zi
va
fi mai mult timp,
în
cazul în care o altă piatră
va
forma
un
nou cerc pe firul apei,
în
cazul în care inima-ţi strigă
cu
voce tare: - Mi-e dor!
E
plata vieţii
pentru
tot ceea ce-ai tânjit.
Prin
uşa deschisă, nevopsită,
pătrunzi
în pădure,
acolo
unde farmecul
răspândit
prin vene este sălbatic.
Clopotul
bate luminos, clar,
efectul
unei poveşti de iubire
ţi-a
întins
fiecare
fibră din corp,
coardele
tale vocale sunt mute.
Din
frământări născute
- allegro
assai - pasional,
cercul
a-ntors timpul
pentru
a-ncepe o nouă sonată.
În
fuga fanteziei în alb,
o
singură voce strigă la lună
cerând
sărutările dorite.
Irina Lucia Mihalca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu