Pentru
ca Statul evreiesc Israel să apară au trebuit să moară milioane de ne-evrei (1)
Prof.
univ. dr. Ion Coja
02
Februarie 2022
Statul evreiesc Israel a apărut/a fost
proclamat în ziua de 14 mai 1948. Ce a fost înainte de această zi este o
poveste lungă și complicată, pe care n-o cunoaștem decât fragmentar și cu totul
întâmplător. Am ajuns totuși să cunoaștem un aspect neașteptat și paradoxal al
luptelor și eforturilor depuse pentru ca statul Israel să apară: sacrificiul a
milioane de vieți de ne-evrei fără a căror jertfă statul Israel nu ar fi
apărut, probabil, niciodată.
Ciudățenia acestui tribut de sânge e
sporită de faptul că victimele respective nu au știut nici unul în ce scop
nobil și-au dat viața cu tot entuziasmul. Nu au avut în cap nicio idee despre
un viitor stat Israel pe al cărui altar depun jertfa tinereții lor zvăpăiate.
Ce-i mâna pe ei în luptă nu avea nicio legătură cu evreii și cu ideea unui stat
evreiesc. Pur și simplu au fost mințiți și nu au știut pe ce lume se află! Nu
au știut al cui interes îl servesc orbește, cu dăruire totală! Nu al Americii!
Nu al omenirii!
Și lista bizareriilor continuă: despre
aceste milioane de victime ale planului de înființare a Israelului nu s-ar fi
știut nimic vreodată dacă n-ar fi existat câțiva evrei care nu și-au ținut
gura: au știut care este adevărul și nu i-a răbdat inima să tacă. Despre doi
dintre acei evrei „angelici” s-a scris mult. Este vorba de Benjamin H. Freedman
(1890-1984), fost consilier al președintelui Woodrow Wilson, și Nicu Cohen,
evreu (sau semi-evreu) aflat în viață în momentul de față, nu-i prea cunoaștem
C.V., atâta doar știm că intervine des cu comentarii interesante, incitante.
Ne-a convins, de-a lungul anilor, că este un evreu dedicat adevărului, pe care
se poate conta. Este ceea ce vom face și noi în demersul nostru de azi, dedicat
unui subiect puțin cunoscut și abordat: milioanele de ne-evrei care au trebuit
să moară pentru ca statul Israel să apară pe harta planetei.
În prima parte a acestui material vom
discuta dezvăluirile făcute în 1961 de H. Freedman, persoană bine informată
asupra subiectului pe care îl discută: a făcut parte și din echipa de negociatori
care au reprezentat Statele Unite la Conferința de Pace de la Versailles, în
1919. În 1961 a ținut să dezvăluie un adevăr pe care puțini îl cunoșteau și
nici unul nu avea curajul și autoritatea de a-l spune lumii întregi. A făcut-o
Benjamin H. Freedman în urmă cu 60 de ani și constatăm că ecoul dezvăluirilor
sale a fost nul, din păcate. Îi mai dăm o dată cuvîntul, cu speranța că de data
aceasta efectul va fi cel firesc să se producă. Le mai dăm o șansă
americanilor:
„Aici, în Statele Unite, sioniştii şi
coreligionarii lor deţin un control total asupra guvernului nostru. Din foarte
multe motive (prea multe şi prea complexe pentru a le analiza acum), sioniştii
şi coreligionarii lor conduc aceste State Unite, precum nişte monarhi absoluţi
ai acestei ţări. Veţi putea, evident, considera că este o afirmaţie foarte
vagă, dar permiteţi-mi să vă descriu ce s-a petrecut în timp ce noi dormeam.
Ce s-a petrecut? Întâi s-a petrecut Primul
Război Mondial, care a izbucnit în 1914. Mai sunt puţini oameni de vârsta mea care-şi
amintesc lucrul acesta. Acest război a fost purtat într-o tabără de către Marea
Britanie, Franţa şi Rusia, şi, în cealaltă tabără, de către Germania,
Austro-Ungaria şi Turcia. În doar doi ani, Germania practic câştigase acel
război: nu doar « de jure », ci chiar « de facto ». Submarinele germane, care
au fost o surpriză pentru întreaga lume, nimiciseră toate convoaiele din
Atlantic. Marea Britanie rămăsese fără muniţii pentru soldaţii ei, cu alimente
doar pentru o săptămână, după care a urmat foametea.
În aceeaşi perioadă, armata franceză era
zguduită de rebeliuni. Francezii pierduseră 600.000 de tineri pe Somme, în
timpul defensivei de la Verdun. Armata rusească înregistra dezertări masive,
oamenii îşi luau jucăriile şi plecau acasă; ruşii nu-l iubeau pe Ţar. Armata
italiană era şi ea pe cale de a se prăbuşi. Nu se trăsese un singur foc pe
teritoriul Germaniei. Niciun singur soldat inamic nu trecuse frontiera în
Germania. Şi, cu toate acestea, Germania era cea care oferea Angliei condiţiile
păcii. Germania oferea Angliei o pace negociabilă pe care juriştii o numesc «
status quo ante basis ». Aceasta înseamnă « să dăm războiul deoparte şi să
considerăm totul aşa cum a fost înainte ca războiul să înceapă ». Deci Anglia,
în vara lui 1916, începuse să analizeze aceste propuneri şi încă în mod serios.
Nici nu prea avea de ales. Era una din două: să accepte o pace negociabilă, pe
care Germania o oferea cu generozitate, sau să continue un război inutil până
la nimicirea totală.
În timp ce aceste evenimente aveau loc,
sioniştii din Germania (care-i reprezentau de fapt pe sioniştii din estul
Europei) au mers la Ministerul de război britanic şi - aici voi fi foarte
laconic pentru că povestea este lungă, dar am toate documentele care dovedesc
afirmaţiile mele - au spus: « Uitaţi cum stau lucrurile: încă mai puteţi
câştiga acest război. Nu trebuie să vă predaţi. Veţi putea câştiga acest
război, dacă Statele Unite ar deveni aliaţii voştri ». La vremea respectivă
Statele Unite nu erau implicate în război. Eram proaspeţi, eram tineri, eram
bogaţi, eram puternici. Sioniştii au spus Angliei: „Vă garantăm că vom aduce
Statele Unite în acest război ca aliat al vostru, să lupte de partea voastră,
cu condiţia să ne promiteţi Palestina pentru după victorie”.
Cu alte cuvinte, ei făcuseră următorul
târg: « Vom aduce S.U.A. în război ca aliat al vostru. Preţul pe care trebuie
să-l plătiţi este Palestina, după ce anihilaţi Germania, Austro-Ungaria şi
Turcia ». Anglia avea tot atâta drept să promită cuiva Palestina, aşa cum S.U.A.
ar fi avut dreptul să promită, de exemplu, Japonia Irlandei, pentru vreun motiv
oarecare. Este absolut absurd ca Marea Britanie, care nu a avut niciodată vreo
legătură sau vreun interes sau vreun drept asupra a ceea ce se numea Palestina,
să folosească această ţară precum moneda de schimb oferită sioniştilor pentru
serviciul lor de a aduce S.U.A. în război. Cu toate acestea Marea Britanie a
făcut această promisiune sioniştilor, în octombrie 1916.
La puţin timp după acest moment - şi nu
ştiu câţi dintre dumneavoastră îşi mai amintesc - Statele Unite, care erau în
cvasi-totalitate pro-germane, au intrat în război împotriva Germaniei, de
partea Marii Britanii. Am afirmat că S.U.A. erau în cvasi-totalitate
pro-germane, deoarece ziarele americane erau controlate de evrei, bancherii
americani erau evrei şi, în general, mass-media americană aparţinea evreilor;
iar ei, aceşti evrei, erau pro-germani. Erau pro-germani, deoarece foarte mulţi
dintre ei proveneau din Germania şi doreau să vadă o Germanie care-l va distruge
pe Ţar. Evreii nu-l iubeau pe Ţar şi nu doreau să vadă Rusia câştigând
războiul.
Aceşti bancheri evrei-germani, precum Kuhn
Loeb şi alte bănci celebre americane refuzaseră să finanţeze Anglia sau Franţa,
chiar şi cu un dolar. Ei au stat deoparte spunând: « Câtă vreme vedem Franţa şi
Anglia aliate cu Rusia - nici un cent! ». În schimb, aceşti bancheri au pompat
bani în Germania, luptând în acest mod alături de Germania, în speranţa de a
vedea Rusia îngenunchiată şi Ţarul anihilat. Acum, aceiaşi evrei, când au văzut
nesperata posibilitate de a obţine Palestina, au mers în Anglia şi au făcut
acest târg. Şi, la vremea respectivă, aceasta a dus o schimbare totală de
atitudine, exact ca un semafor care trece de pe roşu pe verde.
După ce toate ziarele americane fuseseră
pro-germane, explicând despre dificultăţile întâmpinate de către Germania în
războiul dus împotriva Angliei, deodată, pentru aceleaşi ziare, germanii nu mai
erau buni. Germanii erau ticăloşi. Germanii erau numiţi « huni ». Germanii
executau surori ale Crucii Roşii. Germanii tăiau mâinile bebeluşilor. La puţin
timp după acest moment, Woodrow Wilson a declarat război Germaniei. Sioniştii
din Londra au telegrafiat în S.U.A. judecătorului Louis Bradeis (de la Curtea
Supremă de Justiţie), spunându-i. « Du-te acum şi fă presiuni asupra
preşedintelui Wilson. Noi obţinem de la Anglia ce dorim. Acum e rândul tău să
faci presiuni asupra preşedintelui Wilson să aducă în război Statele Unite ».
Iată cum au intrat în război Statele Unite
ale Americii. America nu avea niciun interes în acel război. America avea la
fel de mult interes în acel război ca cineva care ar trebui să fie pe lună în
această seară, în loc să fie în patul lui. Pentru contextul Primului Război
Mondial, nu a existat niciun sens ca America să fie implicată în acel război.
După ce noi, americanii, am intrat în
război, sioniştii au mers în Marea Britanie şi au spus: « Ei bine, noi ne-am
îndeplinit obligaţiile din acord. Hai acum să vedem ceva scris care să ne arate
că veţi respecta târgul şi că ne veţi da Palestina după război ». Ei atunci nu
ştiau dacă războiul va mai dura un an sau zece ani. Aşa că s-au gândit să
conceapă « o chitanţă ». Iar «chitanţa » a luat forma unei scrisori, care a
fost însă redactată într-un limbaj foarte criptic, astfel încât lumea să nu-şi
poată dea seama despre ce e vorba. Această scrisoare a fost denumită Declaraţia
Balfour.
Declaraţia Balfour nu era deci decât
promisiunea Marii Britanii de a plăti sioniştilor preţul efortului lor de a
aduce S.U.A. în război. Deci această celebră Declaraţie Balfour, despre care
tot auzim vorbindu-se, este la fel de falsă ca o bancnotă de trei dolari. Şi nu
cred că aş fi putut demonstra acest lucru mai mult decât am făcut-o.”
Da, demonstrația făcută de evreul Benjamin
H. Freedman este impecabilă și convingătoare, dar, în mod ciudat, efectul ei a
fost minim: nu a pătruns în conștiința publică, iar istoricii - cât știu eu, nu
au lărgit această pistă. De ce oare? Oare se poate spune că s-a aplicat asupra
lui Benjamin H. Freedman legea Keremului, lege iudaică medievală, practicată și
azi în măsura în care mass media este controlată de cercuri și interese
evreiești?
După mintea noastră, intrarea în război a
Statelor Unite la 6 prilie 1917 a relansat conflictul între părțile
beligerante. Lumea a părăsit pregătirile pentru Pace și a reluat Războiul! Asta
a însemnat și un nou tribut de sânge plătit pe frontul războiului de toate
țările participante la măcel. Pentru S.U.A. intrarea în răboi a însemnat
sacrificiul a sute de mii de vieți tinere, sute de mii de destine frânte, mutilate
și așa mai departe. Nu lungesc retorica pacifistă, americanii au o statistică
exactă a acestor costuri.
E momentul ca americanii să afle adevărul:
acei americani, eroii din luptele din Primul Război Mondial, n-au știut exact
pentru ce mor! N-au știut de fapt cine este beneficiarul de fapt a
sacrificiilor lor: nu America, nu idealurile „visului american”, ci visul
sionist al apariției unui stat evreiesc, Israelul! Pentru visul sionist au
murit sute de mii de americani, păcăliți de lobyul evreiesc din America că merg
la război împotriva unor germani cu comportament inuman, bestial. Măcar acum să
afle americanii de azi cum au murit ca proștii americanii de odinioară! Nu e
niciodată prea târziu să se afle adevărul! Participarea SUA la Primul Răazboi Mondial
a fost o cacealma, o păcăleală națională de care nici azi americanii nu au
aflat! Cât le mai trebuie?
Germanii și-au dat seama de trădarea de
care au avut parte și așa a apărut în Germania anti-semitismul interbelic! Nu
cumva acest anti-semitism avea oarecari justificări?! Nu cumva evreii din
Germania au cules după 1930 ce au semănat evreii sioniști în 1917? Nu prea mai
are importanță că evreii care au plătit la Auschwitz calculele și manevrele
secrete ale evreilor sioniști nu aveau nicio legătură cu aceste manevre! Pentru
Hitler și naziștii săi era vorba de același adversar: evreimea mondială! E mult
mai inuman ce făcuseră sioniștii decât comportamentul ulterior al naziștilor. E
vorba de un conflict între evrei și germani declanșat de sioniști! Poate fi pus
pe seama evreilor? Au greșit germanii care i-au considerat pe evrei vinovați de
trădarea din Primul Război Mondial?! Cine a dat primul în celălalt?
E clar că, după mărturia lui Benjamin H.
Freedman, pe care o iau foarte în serios, evreii au declanșat confruntarea
dintre germanii naziști și evrei, confruntare „încununată” cu ce numim azi
Holocaust, genocidul anti-evreiesc din timpul celui de-Al Doilea Război
Mondial.
Printre victimele sioniștilor trebuie
înregistrați cam toți morții și răniții rezultați din reluarea luptelor ca
urmare a intervenției S.U.A. în Primul Război Mondial. Morți și răniți din
toate armatele beligerante. Inclusiv germani, canadieni, italieni sau ruși! La
un loc sunt câteva milioane! Îi las pe alții să-i numere cât de cât exact! Dar
sigur sunt victime de ordinul milioanelor! Probabil că ar trebui adăugate și
victimele gripei spaniole, cu care Europa s-a pricopsit de pe urma debarcării
yankeilor! Așadar, sioniștii vinovați de gripa spaniolă?! Trăznaia asta încă nu
am auzit-o, dar mă întreb unde este greșit acest raționament?!
Sigur, strategii sioniști nu au avut cum
să prevadă gripa spaniolă, care nu poate fi pusă pe umerii înțelepților
Sionului. Nimeni nu poate fi acuzat că a „premeditat” gripa spaniolă! Dar în
rest, era la mintea oricui că determinând intrarea în război a Statelor Unite,
numărul victimelor conflagrației mondiale avea să crească cel puțin cu câteva
sute de mii de vieți tinere, adolescentine, plus jalea din familiile americane,
care a afectat un număr și mai mare de persoane, numărul celor care au rămas
să-și plângă morții! Fără să aibă habar de fapt cui le-au folosit viețile
curmate atât de absurd! Ca un tribut plătit de națiunea americană. Plătit cui?!
Or, sioniștii făcându-se responsabili de
decizia iresponsabilă a lui Woodrow Wilson sunt, în fața istoriei și a lui
Dumnezeu, vinovați de moartea intenționată, premeditată, a milioane de ființe
omenești! Vinovați nici până azi trași la răspundere!
O întrebare: Ar mai fi plecat la război
acei eroi dacă ar fi știut ce am aflat noi de la Benjamin H. Freedman? Din
păcate, evreul Benjamin H. Freedman și-a făcut datoria în 1961 și a adus la
cunoștința omenirii cumplitul adevăr despre antecedentele lui 6 aprilie 1917.
Dar omenirea, opinia pubică americană în primul rând, nu a fost în stare nici
până azi să reacționeze cât de cât rațional și justițiar! Mai putem spera?
- Va urma -
Notă
- Acestea sunt intervențiile celor doi evrei, Benjamin H Freedman (și Nicu
Cohen - în episodul al doilea), a căror onestitate este absolut exemplară. Nu
sunt singurii evrei care, cu toate riscurile bine cunoscute lor, s-au înscris
în oastea adevărului. Acolo unde încercăm să ne găsim și noi un loc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu