Mario Antico - Palatul lui Take Ionescu din centrul Bucureștiului

 

Palatul lui Take Ionescu din centrul Bucureștiului

Un avocat italian a cumpărat Palatul lui Take Ionescu din centrul Bucureștiului și are un plan formidabil pentru clădire. Take a murit intoxicat cu stridii. Cine l-a otrăvit?

 

 

Palatul Take Ionescu din Bucuresti, foto credit facebook, "Dincolo de fațade".

Palatul se află pe strada care leagă Piața Lahovary de Piața Amzei, la intersecția cu Magheru. Trecem pe lângă el tot timpul, fără să știm al cui a fost, ce arhitect celebru l-a proiectat și ce valori ascunde. Imaginați-vă doar atât: în perioada interbelică, prin grădina Palatului se plimbau un urs, o maimuță și multe, multe căprioare. L-a proiectat un mare arhitect elvețian, Louis Blanc, pentru un om care-a făcut mai degrabă istorie, decât politică: Take Ionescu. După ce a trecut prin două războaie, o ocupație comunistă și o dezolantă distrugere post comunistă, Palatul are șansa să renască pentru că un avocat italian a înțeles mai bine decât noi ”cât de grandios a fost acest interbelic în România”. Mai jos, interviu în exclusivitate cu avocatul italian Mario Antico la “Make Bucharest Great Again”, un proiect B365 dedicat salvării patrimoniului orașului.

 

Despre Take Ionescu se învață puțin la școală, câteva rânduri în treacăt în manualul de istorie pentru clasa a 12-a. Cine mai știe că a fost un mare orator (discursurile sale înflăcărau mulțimile), tribun politic, avocatul care câștiga orice proces prin pledoariile sale imbatabile, politician, diplomat, ministrul Instrucțiunilor Publice, Prim Ministru, omul care a contribuit cu mare dăruire la înfăptuirea României Mari? A mai fost și ziarist (corespondentul TheTimes la București), un pasionat călător care planuia să vadă Japonia, poet romantic, multidisciplinar. Așa că, dacă personalitatea sa este uitată, de ce s-ar vorbi despre măreția palatului său în care găsim pasiunea lui pentru Artă, Frumos, Arhitectură?

 

take, ionescuTake Ionescu, 1858-1922.

Un personaj cu calități atât de evidente, încât până și acidul Caragiale îl respecta, ba chiar Nenea Iancu s-a înscris în noul partid înființat de domnul Take, Partidul Conservator Democrat desprins din Partidul Conservator, că și pe atunci partidele făceau pui. Caragiale țintea la o carieră politică de care până la urmă s-a lipsit.

 

Caragiale: „Take Ionescu a fost o adevărată glorie pentru vremea si țara lui”

Caragiale: “El de-abea a intrat în largul marii pe valurile înalte: nimeni între prieteni or vrăjmași, nici el însuși, nu se îndoiește de puterea talentului și voinței lui. La ceea ce spunea, în 1888, G. Panu despre Take Ionescu, astăzi, peste zece ani am putea adaugă: cum îl vedem mânându-și luntrea, vâslașul acesta departe are să ajungă și când, într-un târziu, se va opri, el va fi fost o adevărată glorie pentru vremea și țara lui”, însemnarea lui Caragiale din iunie 1898, sursa Arhivele Naționale.

 

Insemnarea lui Caragiale din iunie 1898, sursa Arhivele Naționale.

Bine că, până la urmă, dacă îi citiți scrisorile, Caragiale se supără pe Take că nu l-a pus pe liste ca să devină deputat de Argeș. “Gândesc că Take, cum îl știu om bun, mă va pune la masa lui, bogată ori săracă, în cel din urmă loc din coadă, mă va pune însă la masă-între meseni”. (Berlin, 1908, Caragiale, Cele mai frumoase scrisori alese de Dan C. Mihăilescu). Take nu l-a pus la masă, așa că nenea Iancu a rămas la Berlin să manânce “franzela exilului”, cum spunea.

 

Palatul Take Ionescu, foto credit facebook, „Dincolo de fatade”. palatul, take, ionescu, din bucuresti, fatadaPalatul Take Ionescu din Bucuresti, foto credit „Dincolo de fațade”.

Poporul îl știa de ”Take, Șapte Pantaloni” sau “Tăkiță, Guriță de Aur”

Poporul îl știa de “Tăkiță, Guriță de Aur” pentru că avea darul vorbirii, și mai ales, al rostirii. Mi-l imaginez în campanie electorala in București prin mahalale desfundate și prin târgurile prăfuite din țară. Sau la Barou, unde nimeni nu-i rezista. „De la primele cuvinte place prin dulceața graiului, de i se spune Guriță de aur, și interesează prin limpezimea expunerii, raționamentul este atât de strâns, încât adversarul se simte ca intr-un clește. Faptele defilează, argumentele se înșira, concluzia se desprinde repede. Intreaga lui ființă raspândește o imensă simpatie, este vrajitorul cuvintelor. Este peste putință când sfârșește să nu fii de părerea sa; cauza e câștigată. Pledoaria lui era o bijuterie fină din care te deșteptai ca dintr-un concert, prins și de inimă și de minte, avea vraja inimilor si succesul lui in toate directile se explica prin acest dar mistic ( Dem I. Dobrescu, Decanul Baroului Ilfov in „Take Ionescu, viața si opera” de Romulus Seișanu). Să nu uit. Dem. I Dobrescu a fost cinci ani primar al Bucureștiului, a făcut lucruri importante pentru oraș, are o vilă absolut extraordinară în cartierul Armenească, imobil care care în prezent se află într-o ruină totală. Cineva urmărește terenul ei.

 

La Paris, Take a frecventat Cenaclul Hidropaților în care studenții studiau arta improvizării discursurilor

Cei zeflemitori, cei care nu-l aveau la inimă, adversarii politici îi spuneau ”Take, Șapte Pantaloni”, după cum scrie George Costescu în “Bucureștii Vechiului Regat” (1944, Editura Universul). Și asta pentru că tatăl sau, negustor de cereale avea și o abagerie în Ploiești, unde atârna pe o sfoară, drept marcă a firmei, șapte perechi de pantaloni din aba. Așa arătau panourile publicitare pe atunci: șapte pantaloni de aba, pe o sfoară. Nici “aba” nu mai avem, așa că de unde să știm ce înseamnă dacă nu se mai face? Era o țesătură groasă de lână din care țăranii își croiau haine pe vremea când nu aveau Gucci, Nike, Hugo sau Boss Casual. Nu aveau posibilități.

 

Take Ionescu a fost casătorit cu o englezoaică miloasă, apoi cu o fată mai tânără ca el cu 33 de ani

Take Ionescu, băiatul de negustor din Ploiești, se întoarce după sapte ani de la Paris cu diplomă de doctor în drept “magna cum laude” (l-a avut coleg pe Raymond Poincare, viitorul Președinte al Franței). Se înscrie în Baroul de Ilfov, rupe gura târgului cu pledoariile sale, intră în politică, iar în ultimii ani ai secolului al XIX-lea, îl poftește pe Louis Blanc să-i ridice un Palat. Blanc a făcut foarte multe pentru chipul Bucureștiului, printre care Ministerul Agriculturii, Facultatea de Medicină sau Palatul Maurice Blank, fostul sediu al Amabasadei SUA la București, despre care am scris aici.

 

Interior Palatul Take Ionescu din Bucuresti.

Un Palat cu un turn fascinant, în curtea căruia, în locul unor foste grajduri, cea de-a doua soție a lui Take, Adina, a construit replica unui palat florentin, asta mai târziu, după moartea politicianului. De prima soție, o englezoaică, Elisabeth Richards, domnul Take se îndrăgostește la prima vedere la Paris și se însoară împotriva voinței tatălui său care-și dorea ca baiatul lui să se insoare cu o fată de boier, la București. Elisabeth era săracă, dar avea inimă mare, puțină lume știe că doamna Bessi Ionescu a înființat “Societatea pentru prevenirea cruzimii față de animale”, prima de acest tip din România.

 

Interior Palatul Take Ionescu din Bucuresti.

 

 

La Palat veneau de la “senatori respectabili”, la ”șantajiști și cămătari”

“ Lumea cea mai neașteptată, diplomați cunoscuți, senatori respectabili, deputați grăbiți, arivisti de tot felul, clienți bogați, ziariști serioși sau lihniți, șantajiști de meserie, solicitatori de rând, văduve, orfani, bancheri, cămătari, femei suspecte, toată zgura politicianismului român venea la parterul Palatului. În timp ce la etaj, doamna Bessi era înconjurată de câteva englezoiace și de nenumărați câini, citind, cântând la pian și ocupându-se, cu o britanică tenacitate, de protecția animalelor” (I.G.Duca “Memorii”).

 

Doamna Bessie Ionescu a infiintat Protectia Animalelor in Romania.

După 35 de ani de căsnicie cu domnul Take, Bessie moare la vârsta de 60 de ani într-un accident de călărie, în Anglia. Take se recăsătorește cu Adina Olmazu, fostă Cordescu, o fată care avea cu 33 de ani mai puțin ca el. În timpul primului război mondial, Adina era refugiată la Odessa. Venerabilul politician sare toate granițele ca să o vadă, fapt despre care scriu ziarele vremii: “țara este în nenorocire și miniștrii bătrâni petrec și se țin de aventuri amoroase”.

 

Take Ionescu a avut o moarte stupidă după o intoxicație cu stridii, a existat suspiciunea că a fost otrăvit

În martie 1922, Take Ionescu pleacă în vacanță în Italia. Într-un restaurant din Napoli consumă stridii oferite cu insistență. Moare în ziua de 22 iunie 1922 într-un sanatoriu din Roma de febră tifoidă, boală contractată în urma consumului de stridii. In țară, compatrioții sunt convinși că a fost otrăvit. Este îngropat cu onoruri militare la Mănăstirea Sinaia, conform dorinței sale, un loc sacru de care era foarte legat (avea și o minunată vilă la Sinaia), locul în care în copilărie se vindecase de holeră. Nicolae Iorga scrie că „înmormântarea a fost mai strălucită ca a Regelui Carol”. Cavoul său în stil neoromânesc va fi proiectat de un alt mare arhitect, Petre Antonescu. L-am văzut. E scump.

 

Interior din cavoul lui Take Ionescu de la Manastirea Sinaia, cavou proiectat de arhitectul Petre Antonescu. 

Foto Antoaneta Dohotariu. Manastirea Sinaia, drumul spre cavoul lui Take Ionescu.Foto Antoaneta Dohotariu.

„Mulți străini, inclusiv ai mei din Italia, nu stiu cât de mare a fost România in perioada interbelică”

În Palatul lui Take Ionescu din București a funcționat Institutul de Etnografie și Folclor. De curând,  monumentalul imobil a fost cumpărat de avocatul italian Mario Antico.

 

mario, antico, avocat, italian Mario Antico, avocat italian.

Mario Antico trăiește și lucrează în București de 12 ani. Împreună cu asociatul său, Andrea Chirulli, Mario a gândit un plan amplu și nobil pentru Palatul Take Ionescu. “Va fi contribuția mea la țara aceasta care mi-a dat tot”, spune Mario.

 

„Vrem să facem un incubator de cultură italiană, vom colabora cu mari teatre din Italia cum este Scala din Milano”

Mario Antico: “Palatul are o structura extraordinară, are anumite caracteristici tehnice care ne permit să realizăm acolo tot ce vrem. Vrem să facem un incubator de cultură italiană, cu laboratoare gastronomice în care o să aducem chefi din Italia, cu laboratoare de artă și pictură. Există niște vitralii mari și acolo vom face o parte artistică unde studenții vor veni să picteze, dar în același timp împreună cu Eduard Uzunov de la Galeria “Rotenberg Uzunov” vom organiza expoziții de artă pentru public. Avem un pod foarte, foarte mare de șapte metri înălțime, acolo vom construi un teatru pentru arte dramatice în care se vor ține cursuri de regie și de actorie. Și acest pod va fi deschis publicului și avem deja colaborări cu artiști din Italia și cu mari teatre din Italia, cum este Teatro alla Scala din Milano. Vor fi și laboratoare de fashion design în care marile case de modă din Italia o să ne sprijine pentru a organiza ceva pentru public, un proiect de excelență. Vom concentra cultura italiană, adică arta, pictura, designul, arhitectura, gastronomia și muzica într-o școală opendoor, acesta este proiectul”.

 

Palatul Take Ionescu din Bucuresti.

Mario Atico: „Vom face acest proiect dintr-un mare respect pentru toată splendoarea pe care a avut-o perioada interbelică în România, mai ales pentru un exponent de marcă al ei care este Take Ionescu”.

 

„Noi deschidem această scoală pentru români, asta este miza proiectului”

B365: Când îi dați drumul?

 

Mario Antico: “Inaugurarea este prevăzută pentru septembrie, 2023 și suntem în faza de renovare totală. Este efectiv distrus, el a fost distrus, au existat mulți ani de litigii în care palatul a fost vandalizat, un monument istoric, un exemplu extraordinar al culturii românești a fost distrus. Chiar dacă este școală italiană ea va respectă România, acolo va fi România. Noi deschidem această școală pentru români, asta este miza proiectului”.

 

Podul Palatului Take Ionescu din Bucuresti.

„Am văzut ce dezastru s-a intâmplat cu arhitectura extraordinară pe care voi o aveți”

B365: Cum de v-ați gândit la un “incubator de cultură italiană”? Noi suntem frați latini.

 

Mario Antico: “Sunt trei motive. Unul vine dintr-o frustrare pe care am avut-o în anii aceștia. Sunt aici de 12 ani și am văzut cum multe monumente istorice au fost distruse, am văzut ce dezastru s-a întâmplat cu arhitectura extraordinară pe care voi o aveți. Apoi este o pasiune de-a mea, stau nopțile să mă uit la ce monumente mai sunt la vânzare în ideea de a le cumpăra și de a le renova. Pentru că este ceva ce foarte puțină lume știe, și anume cât de grandios a fost acest interbelic în România. Și mulți din străinătate, ai mei din Italia nu se așteaptă la așa ceva, nu știu cât de mare a fost România în perioada interbelică”.

 

Palatul este coplesit de un bloc ridicat dupa 1977 iar in fata sa sunt gheretele Primariei in care se vând langosi.

“România este o țară în care ai șanse să faci orice dacă vrei și ești serios”

Mario Antico: “Mi se pare important și frumos să reevaluăm ce a fost România în acea perioadă, sunt pasionat de aspectul acesta arhitectural și imobiliar. După care, să zicem, mai am un motiv de frustrare, unul pentru cultura italiană. În sensul că sunt multe școli bune private, școala franceză, școala americană, dar școala italiană nu a avut până acum un incubator de cultură, noi am supraviețuit, dar nu am fost la adevăratul nostru nivel în București. Și al treilea motiv este că mi se pare că latinitatea aceasta merită mai mult și deschiderea României către facultățile bune din Italia trebuie să aibă o legătură în țară”.

 

Interior Palatul Take Ionescu din Bucuresti.

B365: Ați cumpărat mai multe imobile în București? Sunteți un colecționar de case?

 

Mario Antico: “Este prea mult spus. Mai avem un monument în zona Ion Mihalache pe care încercăm să-l renovăm, mai am o proprietate monument pe Louis Blanc, tot așa o clădire extraordinară, și acest Palat al lui Take Ionescu”.

 

Interior Palatul Take Ionescu. ” In Italia ar fi muzeu” spune noul proprietar.

B365: De ce iubiți Bucureștiul?

 

Mario Antico: “Pentru că îți permite să ai absolut orice și pentru că, inclusiv ca străin, dacă vrei să faci ceva, să realizezi ceva, ai șansa să o faci. Dar asta este în general România. Este o țară in care ți se permite să faci dacă vrei, daca ești serios ai șanse, prin comparație cu o țară ca Italia în care dacă nu ești copilul cuiva și dacă nu ai recomandări nu ajungi nicăieri”.

 

„In Italia acest Palat ar fi Muzeu, aici au devastat din punct de vedere estetic ceva grandios”

Mario Antico: “Am văzut ce monumente există în București, am văzut cât s-a distrus și văd zilnic acest paradox. Dacă va uitați la Palatul lui Take Ionescu o să vedeți că o bună parte din el este “îngropat” vizual de un bloc comunist. Deci în această școală italiană vom avea pe de-o parte un lucru oribil, vedem un monument care în Italia ar fi muzeu, “îngropat” într-un bloc plin de balcoane abuzive, cu termopane. În fața Palatului avem niște gherete cu plăcinte, practic au devastat din punct de vedere estetic ceva grandios. Totuși, eu am zis că îmi place și acest lucru. Pe de o parte pentru ca oamenii de artă să înțeleagă ce a însemnat comunismul, ce a însemnat distrugerea artei și cât de urât poți să îți bați joc de tot ce ai avut”.

 

Palatul Take Ionescu din Bucuresti.

„Unii incearcă să recupereze ceea ce a fost, aceasta este contribuția mea la țara aceasta care mi-a dat tot”

Mario Antico: “Poate de asta îmi și place Bucureștiul. Pentru că are o parte de arhitectură extraordinară, dar are și un contrast incredibil cu ceea ce se întâmplă la nivel de blocuri și de orori care s-au făcut și care, din păcate, se fac inclusiv astăzi. Asta este fascinant pentru mine: ce a putut să facă comunismul. Lumea nu conștientizează ce înseamnă să închizi un balcon istoric cu termopane. Ce înseamnă să pui niște chiriași să locuiască într-un monument istoric, o familie care habar nu avea ce a însemnat pentru foștii proprietari să realizeze acea proprietate. Oarecum este un fel de nișă în care unii încearcă să recupereze ceea ce a fost. Cel puțin așa voi face eu, acest puțin este partea mea, este partea mea mică, contribuția mea la țara aceasta care mi-a dat tot”.

 

Palatul Take Ionescu se află în portofoliul Regatta Imobiliare și a fost vîndut de Eduard Uzunov, proprietarul firmei.

 

“Make Bucharest Great again”, proiectul B365.ro susținut de Promenada Mall și Mega Mall, parte din grupul NEPI Rockcastle, vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare, moderne, revoluționare. Ce am mai scris se află aici.

 

Sursa: RADU GABRIELA