UNDE NE SUNT
FILOZOFII VIITORULUI?
(Iată-I: Au glasuri îngerești și
ghiozdanele pe umeri!)
Nu cred să încerc deseori, mai ales în
zilele de azi, să-mi zdrobesc mintea
prea
tare cu ceea ce numeam sau numim filozofii. Și asta numai pe considerentul, uneori
metaforic exprimat, că nu mă scoate pe mine nicicum din colțul prăfuit al
realității. Și, totuși, câtă strălucire învelesc postulatele teoretice. Pe
lângă multă frazeologie și răsuciri măiestre, să nu le zicem cârnituri de sens,
nu s-ar putea spune totuși că filozofii lumii nu mai aruncă și câte o sămânță
de adevăr, uneori și fără să observe, dar, există o simplitate a adevărului.
Adică, un adevăr atât de simplu și real
încât a împietrit pe buzele oamenilor,
și
totuși frunțile filozofiilor umblând pe la înălțimile norilor, nu pot privi
mulțimea ce se târăște, și suspinul în care de fapt divinitatea glăsuie.
Reflecția nu e nouă, și nici a mea, din moment ce și anticul Platon aducea o
vorbă de duh, afirmâmd:”Lumea și-a
pierdut timpul pe lângă tiranii Siciliei, încercând zadarnic să întemeieze o cârmuire
dreaptă după principiile filozofiei”.
De ce
oare? La această întrebare îmi place să mă consolez cu vorba Sfântului
Augustin de la Tagaste, care sesiza tot din
antichitate, despre acea ”infinită
adâncime interioară a ființei umane”. Și iată, venind spre zilele noastre,
mă izbii cu fruntea de o destul de
trainică idee a lui Constantin Noica al nostru, care din nou zice: ” De unde ideea că filozofia te învață
adevărul? Filozofia te învață să
gândești”. Ei, asta da, mi-am
zis, iar mai seamănă a adevăr. Cum îl citisem și pe Descartes, fugeam și fug și
azi prin mine, să descopăr locurile de pe unde ar putea răsări azi acei
gânditori, care să ne învețe ceea ce
zicea Nae Ionescu(iarăși un român), adică să ajungem, ”la o înălțare a cugetului și o îmbunătățire a inimei”.
Asigurarea asta se află în sfințenia
credinței noastre creștine, drept este că și aici înfrățirea sfințiilor lor,
slujitori ai bisericii, va fi o asigurare foarte sigură și valoroasă.
Oricum, viitorul așteaptă
gândirea/filozofia noastră cea bună, de adevărul și sinceritatea acestora atârnă
pacea și fericirea spre muncă cu folos, acele doruri ce au împietrit pe buzele și inimile lumii omenești.
”Unde ne sunt filozofii acestor speranțe
făuritoare de viitor, vreți să întrebați?”
”Iată-s: Au ghiozdanele pe umeri, au
glasuri îngerești și zâmbind spre cerurile sfinte, intră pe porțile scolii,
zâmbind și blânzi, fără de greșeli, copiii; ei vor fi începătorii noului mileniu, începătorii unei lumi noi, ei vor un
cer senin, ei vor un viitor omenesc din care să le zâmbească soarele
Dumnezeului tuturor”.
CONCLUZIE:
”Să dăm copiilor noștri ”o înălțare a
cugetului și o inimă crescută în iubire și credință”.
Ioan
Miclău-Gepianu
2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu